Şi, totuşi, Ion Antonescu nu era paranoic!

Pentru emisiunea tv, La taifas cu Ion Cristoiu, citesc în viteză, presat de timpul prea scurt rămas, O Casandră a României, cartea lui Larry Watts despre Mareşalul Antonescu, mai precis despre ofițerul Ion Antonescu pînă a deveni Mareşal.

Emisiunea supune dezbaterii cărţoiul lui Teşu Solomovici Mareşalul Ion Antonescu: o biografie. Excelent negustor al scrisului său, Teşu a tras cartea mai întîi în şase exemplare. Unul l-a dat avocatului Cătălin Dancu, iubitor de istorie, dar mai ales proprietar de parale. Un altul mi l-a dat mie, la BAR, cu solicitarea de a-l citi. De la Dancu s-a ales cu sponsorizarea. De la mine, cu o dezbatere televizată, duminică seara. Şi eu şi Dancu n-am făcut o afacere păguboasă. Sînt sigur că volumul va avea succes de librărie, dat fiind subiectul, mai mult decît interzis în gubernia România. Eu m-am pricopsit cu posibilitatea unei emisiuni scandaloase, fără a risca protestele obişnuite cînd se vorbeşte despre Mareşal la TV sau în presă. Nu pot să nu remarc pozitiv faptul că Teşu mi-a făcut rost de invitaţi de marcă: Gheorghe Buzatu, Alex Stoenescu, Nestorescu-Bălceşti. Cartea sa e mai mult publicistică decît ştiinţifică. Pentru că am îndoieli în materie de rigoare a autorului, simt nevoia să confrunt Biografia cu alte cărţi. În Biblioteca mea n-am găsit ca monografie decît cartea lui Larry Watts. Deschizînd-o, îmi dau seama că am mai citit-o. Sublinierile din paginile despre Mişcarea Legionară îmi aduc aminte că am făcut-o pe cînd lucram la proiectul (niciodată finalizat!) al cărţii despre Corneliu Zelea Codreanu.

Căutînd monografia, dau (şi pun deoparte) două cărţi:
Un volum din seria care strînge şedinţele Consiliului de miniştri de sub conducerea lui Ion Antonescu şi Mareşalul Ion Antonescu – secretele guvernării, culegere de Rezoluţii ale Conducătorului Statului (septembrie 1940 – august 1944).

Prima, pentru că mă gîndesc la un eseu, Documentele neputinţei, inspirat de stenogramele reproduse de Teşu Solomovici în cartea sa. Citindu-le, m-a surprins atmosfera lor de talk-show, în care moderatorul Ion Antonescu vorbeşte de unul singur, în timp ce miniştrii, ca nişte invitaţi, dau din cap.

L-aş intitula Documentele neputinţei, deoarece stenogramele trădează drama Mareşalului:
Un om singur, corect, cinstit, ordonat şi autoritar, care se zbate să introducă ordinea, cinstea şi corectitudinea într-o ţară eminamente bezmetică şi eminamente şmecheră.

A doua carte – cea despre Rezoluţii – e pusă deoparte pentru a-mi satisface o curiozitate:
De ce ţinea Mareşalul să lase în scris, pe nişte documente de arhivă, condamnate să zacă în întunericul prăfuit al Depozitelor, urma gîndurilor sale?

Fără să citesc volumul, dau răspunsul:
Se gîndea la Istorie.
O istorie corectă – se iluziona el – care-l va judeca cinstit.
Nu ştia, oare, că Istoria o fac unii şi o scriu alţii?!
Nu ştia.

N-avea cum s-o ştie, deoarece asta avea s-o spună, 50 de ani mai tîrziu, Fidel Castro, şi el condamnat încă de pe acum să fie scris aiurea de alţii.
Din lectura grăbită a cărţii lui Larry Watts, constat seriozitatea autorului.

Prefaţa, mai ales, mă surprinde printr-o idee incitantă:
Istoricii de azi se confruntă, cînd vine vorba de Mareşal, cu operaţiunea de compromitere meşterită de Occidentali, englezi, îndeosebi, după ce Mareşalul s-a aliat cu nemţii.
Ciudat!


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Pages: 1 2

5 comentarii pentru articolul „Şi, totuşi, Ion Antonescu nu era paranoic!”

  • Am încercat sa citesc cartea lui Teșu care ar reprezenta biografia mareșalului Ion Antonescu. Am citit vreo 150 de pagini și m-am plictisit. De ce oare ? Din cauza ca viata acestui mare om al României este prezentata fără a respecta o ordine cronologica. Aceasta carte da impresia ca e scrisa pe apucate, copii din scrierile lui Ion Antonescu , din publicații ale vremii ,,din depozitele de la proces . Dar totul pus în pagina complet alandala . Nu ma așteptam la asa ceva din partea unui scriitor sau publicist de etnie evreiasca .

Lasă un comentariu pentru Viciatul Anulează comentariul

Adresa de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Interviu cu Alexandru Cumpănașu, despre cazul Caracal, despre candidatura lui la președinție

Miercuri, 4 septembrie 2019, de la ora 19.00 la ora 20.00, la emisiunea „Gândurile lui Cristoiu”, am avut un dialog cu Alexandru Cumpănașu. Aceasta este redarea integrală a emisiunii.

Motto:
„În toate manifestările mele, în literatură, în presă, și în mica existență a bietului om am fost întotdeauna contra, chiar când eram obligat la pentru. Am fost un băț în roată. Fără să vreau.”
- Tudor Arghezi
Comandă online „Prizonier în închisoarea cărților”: