Majoritatea românilor consideră că situaţia generală a ţării este mai rea comparativ cu cea din urmă cu 30 de ani, potrivit rezultatelor unui sondaj INSCOP

Sibiu: om bogat, om sărac

Felul cum arată oraşul e o mărturisire a marilor inegalităţi sociale care există şi se dezvoltă în ţesătura lui. Sunt zone afluente, cu case-vile, îngrijite, amenajate pe criterii de confort maxim, unele chiar luxoase, dar cu o arhitectură discutabilă. Cele dinainte de epoca de aur nu au nimic kitch, nicio abundenţă-aglomerare de forme geometrice. Less is more. Şi sunt zone cu oameni care supravieţuiesc, mulţi, poate, la limita sărăciei. Aceste diferenţe – o puternică dezvoltare urbană întretăiată de zone lăsate de izbelişte – se accentuează. E un Sibiu cu două sau mai multe viteze, în care cei defavorizaţi devin mai nevoiaşi de la un an la altul. De abia acum, de câteva luni bune, de când am lăsat ancora în oraş, pot lua pulsul cetăţii. Sunt mulţi oameni cu bani în Sibiu şi care fac bani. Sibiul, prin investiţiile care s-au făcut aici, de pildă construcţia de mari hoteluri, apariţia de noi restaurante şi localuri, renovarea centrului istoric, Universitatea Lucian Blaga, Sala Thalia, şi mai recent, proiectul de reconstrucţie a stadionului de fotbal, după un model de ultimă generaţie, atrage turişti, mulţi străini. Nimic rău în asta. Doar că devine prea evident că Sibiul e conştient şi se făleşte cu acest potential de atracţie pentru străini, dezvoltând o mentalitate gata să aştearnă covorul roşu la picioarele occidentalilor care-i trec pragul. Acela nu va fi privit niciodată ca un venetic, ci ca un ‘aproape’. Nu dintr-o pornire sinceră sau naivă, ci pentru că ştiu că de acolo şi prin străini (turişti, oameni de afaceri, businessmen) şi români care trăiesc în afara graniţelor ţării, vine prosperitatea, vine coolness-ul, metalitatea relaxată şi post-modernă. Dar, mai ales, ştiu că prin aceia se înmulţesc banii.

Sincopele în peisajul demografic şi social sunt vizibile chiar şi pe aceeaşi stradă. De pildă, să luăm Calea Dumbrăvii, drumul spre Cimitir şi Dumbrava Sibiului. Pe partea dreaptă cum mergi spre ieşirea din oraş, vezi case în stil interbelic sau construite înainte de revoluţia culturală socialistă, cu curţi, pomi fructiferi. Pe partea cealaltă a străzii, construcţii stil epoca de aur. În zare, în spatele unui câmp cu existenţă incertă despre care nu se ştie ce folos ar putea avea, blocuri ce par a-şi năpârli coaja gri-tern de beton. Cele de peste drum, zugrăvite, dar nu proaspăt, au un aer mohorât a delăsare, în grija tuturor-nimănui. Contrastul e puternic. Oare cum se simt cei de pe ambele trotuare, unii în raport cu ceilalţi? Probabil s-a ajuns la o acceptare a realităţii: supravieţuim, existăm, nu mai sesizăm discrepanţele, că oricum nu ajută la nimic. Iar alţii o duc bine. Posibil ca mulţi dintre cei ce locuiesc în blocuri, sau în casele oraşului de jos şi de sus, să reuşească să scape de unele griji şi să se ridice un pic prin fii şi fiice, nepoţi, veri care au emigrat în Occident. Alţii reuşesc să-şi depăşească limitele şi să-şi croiască alte căi spre ceea ce ei numesc prosperitate.

Întrebare retorică: de ce nu a investit primăria şi în renovarea unor cartiere de blocuri? Nu poţi face sau schimba mult, doar să vopseşti exteriorul blocurilor în culori vibrante şi armonizate, aşa cum sunt cele din vechiul centru istoric. Poate şi o mai bună valorificare a spaţiilor dintre blocuri, pentru mai mult verde, mai multe flori. Înţeleg că turiştii străini sau români nu merg acolo, prin urmare nu se atribuie valoare arhitecturii din epoca de aur, dar în primul rând locuitorii oraşului contează, iar existenţa lor cotidiană nu înfloreşte doar în plimbări pe strada Cetăţii, ori prin Parcul Sub Arini, nici măcar privind la hotel Ramada, la Sala Thalia, ori la muzeul Bruckenthal.

La final, nu pot să nu trec în revistă o altă anomalie, de data aceasta una căreia cineva, ceva îi atribuie valoare. Perla a falimentat, dar produsele kitch, souveniruri ieftine, jucării pentru copii – mărunţişuri- de la tarabele de pe aleea care duce la zoo, sunt rentabile. Preţurile sunt mici, tarabele sunt ticsite să spargă baloanele de plastic cu desene din cartoons. Fiecare tarabă are vânzător sau vânzătoare. Nu am văzut părinţi cumpărând ceva pentru copiii lor. Poate unii mai cumpără în anotimpurile generoase cu căldura şi soarele, nu zic. Pe vremuri, erau tiribombele, care chiar aveau trecere. Nici copiii nu cred că mai vibrează a curiozitate, nu mai jinduiesc după acele lucruri. E sindromul camerei pline de jucării în exces şi neorânduială, jucării pe care copilul nu le mai bagă în seamă, fiind plictisit şi obosit de ele.
Pe partea cealaltă a drumului, Hotel Hilton şi cele două restaurante de lux. Contrastul e rentabil financiar, pentru ambele părţi.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

3 comentarii pentru articolul „Sibiu: om bogat, om sărac”

  • Trist. Ar fi poate prea vesel daca oamenii politici, decidentii, ar gândi ca tine, Monica Simion. Lumea noastra, întreaga lume, nu ar mai fi lumea noastra daca inteligenta ar lua locul prostiei, frumosul ar lua locul urâtului si caritatea s-ar substitui egoismului, zgârceniei, gândului bun pentru aproapele nostru, oricare ar fi el.
    P.S. Ai iesit la saniuta, sau nu aveti voie?

    • Mi-am uitat saniuta in Anglia. Dar am fost prin zapada nebatatorita. Unde era mai multa zapada, pe acolo m-am dus, prin Dumbrava Sibiului. Am facut si niste poze cu zapada asternuta sub forma de dune mici si dese.

      • Mie îmi lipseste zapada. Nu am atins-o anul acesta. Azi am atins doar apa rece a marii si i-am admirat pe curajosii care au facut plimbari prin apa pâna la brâu, la doar 4°C afara. Lume putina, aer curat, fara masca…

A apărut cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”

După ani și ani de documentări, discuții cu unii dintre actorii implicați în evenimentele din decembrie, Ion Cristoiu a terminat de scris cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”.
Apăsați aici pentru mai multe detalii
Invitații cristoiublog