Cînd adjunctul mustăcios și exuberant – pe care, retrospectiv, îl suspectez a fi fost și instructor politic -, a venit în sala de clasă a-III-a, ca să ne întrebe ce vrem să devenim cînd ne facem mari, de la mine a aflat că scriitoare. Așternusem eu, pe hîrtie, încă din clasa a-II-a, niște compuneri de nota 10 – ”… valurile înspumate, ca niște mielușei albi…” -, citeam de zor toate poveștile care-mi cădeau în mînă, eram abonată și la bibliotecă așa că, de ce nu?
Mai tîrziu, la cercul de limba română al tovarășei profesoare Georgescu – de prețioasă amintire; așa să o ierte Dumnezeu! -, mi-am exersat pana și în poezie.
Odată, Nae Caranfil (cu vreo doi ani mai mare), care participa și el la cerc într-un mod cu mult mai sclipitor și neinhibat decît toți ceilalți, m-a scos ad-hoc dintr-o împotmolire inspirațională, adăugînd strofa finală la o poezie pe care nu puteam să o închei, spre amuzamentul tuturor. Cred că a fost prima lui co-producție! Nici că l-am mai văzut de-atunci. Salut, Nae!
În perioada aceea mă apucasem și de sportul ecvestru care mi-a asigurat, pe viață, toți Pegașii de care aveam nevoie.
Liceul l-am început la ”Mihai Viteazul”, unde am rezistat un singur an la asaltul formulelor matematice. Aveam prea multe de făcut: începusem să particip la campionatele de echitație (sub îndrumarea unuia dintre cei mai buni antrenori din epoca Ceaușescu, pe nume Costea Andrei), eram la cor, flirtam cu revista liceului, ”Mugur” (unde era implicat colegul meu de clasă, Horia Gârbea), participam la Cenaclul condus de proful de limba română, tov. Burcescu (aducea ca mod de-a fi și geniu cu Păunescu) ș.a.. Pe atunci anii durau mai mult… De-acolo am rămas cu o prietenă pe viață și cu un proeminent coleg de breaslă.
În a X-a mi-am dat diferențele și m-am retras la ”Iulia Hașdeu”, unde, se spunea, că aspra directoare era rudă cu Elena Ceaușescu. De-aici m-am ales cu bacalaureatul, cu dactilografia și cu un prieten de familie.
Din comoditate și mimetism (tata lucra la import-export) și pentru că eu chiar încercam să fac performanță, antrenîndu-mă de zor (pe cînd eram la Dinamo, prieten al echipei era și regretatul Șerban Cionoff), am intrat la A.S.E. dar nu mi-am încheiat studiile insipide căci, fiind în ultimul an, am ieșit din țară.
Și m-am tot dus pînă cînd am debutat în 2011, la Atena, încurajată fiind de scriitoarea și sociologul Monica Săvulescu Voudouri care și-a pus amprenta pe evoluția culturală a multor români din diasporă.
Azi scriu și traduc pe o insulă de lîngă Itaca, cu ”valurile înspumate, ca niște mielușei albi” la picioare.
Pe un sigiliu imaginar al familiei mele ar sta o cruce, un flaut, un condei și un cal.
Maestre, bine v-am găsit, într-o lume în care și zig-zag-ul tinde către linia dreaptă.