Simon Bolivar a apărat Alaska de japonezi. Orașul de sub un singur acoperiș

Simon Bolivar Buckner Jr. (18 iulie 1886 – 18 iunie 1945) a fost un general-locotenent în armata Statelor Unite în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, care a servit în Teatrul Pacificului. În calitate de general comandant al Comandamentului de Apărare din Alaska, Buckner a comandat forțele americano-canadiene în campania din Insulele Aleutine, inclusiv Bătălia de la Attu și Expediția Kiska. În urma acestei misiuni, a fost promovat la comanda Armatei a X-a, care a condus invazia amfibie a insulei japoneze Okinawa, în 1945. A fost ucis în timpul ultimelor zile ale Bătăliei de la Okinawa de focul artileriei inamice, devenind astfel ofițerul de cel mai înalt rang al armatei Statelor Unite pierdut din cauza focului inamic în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Buckner, Lesley J. McNair, Frank Maxwell Andrews și Millard Harmon (despre care se crede că a fost ucis de către serviciul de informații al armatei), toți locotenenți generali la momentul morții lor, au fost americanii cu cel mai înalt rang care au fost uciși în cel de-al Doilea Război Mondial. Aceasta este povestea pe scurt și cenzurată. Dar eu doresc să aduc la suprafața o mulțime de lucruri interesante și inedite, despre o zonă despre care nu s-a prea scris referitor la luptele din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Iar această zonă este Alaska.

Buckner a fost promovat la gradul de general de brigadă în anul 1940 și a fost desemnat să fortifice și să protejeze Alaska drept comandant al Comandamentului de Apărare al Armatei din Alaska. Apele din Alaska, inclusiv zonele de-a lungul Insulelor Aleutine și până la linia de coastă a Mării Bering, fuseseră scanate anterior de către navele marinei imperiale japoneze, în anii 1930. Astfel că serviciile de informații japoneze aveau deja intelligence și nu doar informații. Potențialul pentru un anumit tip de acțiune ostilă din partea japonezilor a fost luat în considerare serios atât de forțele americane, cât și de cele canadiene. Când SUA au fost în cele din urmă atrase în cel de-al Doilea Război Mondial, apărarea Alaskăi era deja în curs de desfășurare, dar nimeni nu știa unde, când și cum vor ataca japonezii. Momentul a venit printr-un uimitor atac surpriză asupra portului Dutch Harbor, la data de 3-5 iunie 1942, când forțele imperiale japoneze au cucerit insulele Kiska și Attu, aducând la țărm aproximativ 7.000 de soldați (la Kiska) și aproape 3.000 la Attu. Comandanții americani, inclusiv Buckner, se temeau că japonezii vor folosi insulele drept baze pentru a lovi restul Coastei de Vest a SUA. Coasta de Vest fusese anterior atacată de mai multe ori în ultimele șase luni (inclusiv războiul submarin nerestricționat în apele de coastă, bombardamentul Ellwood din California și bombardamentul Fort Stevens din Oregon). Buckner a dat ordin, în iunie 1942, ca populația autohtonă Aleut să fie evacuată și ca satele lor să fie arse. Poporului Aleut nu i s-a permis să se întoarcă decât în 1945, după încheierea războiului. Mai mult, Buckner s-a opus desfășurării de trupe afro-americane în Alaska, scriindu-le superiorilor săi că era îngrijorat că afro-americanii vor rămâne după război: „cu rezultatul firesc că se vor încrucișa cu indienii și eschimoșii și vor produce o rasă de corcituri uimitor de condamnabilă, care va fi o problemă”. Campania de recucerire a Insulei Attu a durat aproape un an. Bătălia pentru Attu, Operațiunea Landcrab, s-a desfășurat pe parcursul a trei săptămâni în mai 1943. Pierderile de ambele părți au fost mari. Pe țărm, aproximativ 549 de soldați americani au fost uciși, 1148 au fost răniți, iar 1.814 au suferit din cauza frigului și a bolilor. Din cei 2.900 de japonezi din garnizoană, doar 28 au supraviețuit.

Închei articolul cu niște informații interesante referitoare la Tabăra Sullivan. Interesante, deoarece a fost un punct vital pentru SUA, atât pe parcursul celui de-al Doilea Război Mondial, dar mai ales pe perioada Războiului Rece. Această tabără a armatei Statelor Unite ale Americii a fost situată în Whittier, Alaska, între anii 1943 și 1960. Construită din nevoia de a avea sprijin militar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, zona a redevenit importantă în timpul Războiului Rece, după ce armata a decis să construiască clădirea Hodge Building (acum Begich Towers, pe care o puteți vizualiza în videoclipul atașat) cu 14 etaje, finalizată în 1957, care conținea 150 de apartamente cu două și trei dormitoare și unități de locuit pentru persoane singure. Noua școală Whittier a fost conectată printr-un tunel la baza turnului de vest, astfel încât elevii să poată merge la școală chiar și în haine cu mâneci scurte în zilele cu vreme foarte rea. Cealaltă structură, clădirea Buckner, fusese finalizată în 1953 și a fost numită „orașul sub un singur acoperiș”. Ambele au fost la un moment dat cele mai mari clădiri din Alaska, iar această regiune încă ascunde multe mistere interesante. Și nu cumva să credem că Alaska nu va redeveni relevantă în contextul actualului război civilizațional dintre Federația Rusă și SUA. Distanța dintre Big Diomede, care se află pe partea rusă și Little Diomede, pe partea americană, este de doar (aproximativ) 2,4 mile.

Videoclip interesant: