Popularitatea lui Orban în România este de 57%. Institutul Nézőpont din Budapesta a dat publicității rezultatele unui sondaj de opinie despre percepția premierului Ungariei, Viktor Orban, în rîndul românilor

Sindicatele, Ministerul Apărării și industria de apărare

Revenind la tema noastră, marea supărare a producătorilor români: armata comandă doar 5-10% din producția Romarm. Producția românească era într-un mare impas tehnologic. Să dăm un exemplu, ca cititorul să înțeleagă despre ce este vorba: ca să producă o bandă cu zale pentru mitraliera românească de 7,62 milimetri, uzina de la Cugir avea nevoie, în urmă cu 10-20 de ani, de nu mai puțin de 130 de oameni, cei mai mulți aveau o responsabilitate demnă de un artistsă introducă manual micile arcuri care legau zalele între ele. O bucată de metal trecea prin mâinile a 70 de oameni, ca să ajungă armă la Cugir. Cei mai mulți o lucrau la strung. Îmi aduc aminte că am fost la Cugir cu o delegație germană să vizitam fabrica pentru că nemții voiau un joint-venture. Cugirul arăta, pe dinafară, ca după bătălia de la Stalingrad: prăbușit, înghețat, cenușiu și rămas în epoca de început a industrializării. Vizita și discuțiile cu cei din delegație i-au făcut pe cei de acolo să înțeleagă că munca celor 130 de muncitori putea fi înlocuită cu un singur specialist care să coordoneze trei mașini automatizate, în care băgai pe la un capăt sârmă și bandă metalică, iar pe la celălalt ieșea o bandă cu zale pentru mitralieră. Nu s-a făcut o investiție la vremea respectivă, căci nu s-a găsit un milion de euro. Acesta este problema cheie: nu se găseau bani ca să produci și să aduci în trezoreria națională zeci de mii de dolari. Acum, în industria de apărare mai lucrează cam 10.000 de oameni (cu indulgență), punând la un loc cele 15 filiale ale Romarm, dar și fabricile din aeronautică sau navale sau alți producători privați de echipamente militare. Dansul anunțurilor continuă. Ministrul Economiei, Florin Spătaru, a anunțat în februarie 2022 că o nouă fabrică în domeniul apărării va fi construită în România de la zero, obiectul de activitate al acesteia urmând să fie fabricarea pulberilor (sper ca publicarea cărții să găsească fabrica în picioare!). Fosta fabrică de la Făgăraș a fost tăiată și vândută la fier vechi…pardon la inox vechi…în contul unei datori la primăria din oraș. ”Această investiție va asigura 300 de locuri de muncă esențiale pentru dezvoltarea comunității locale. Este necesar un plan de investiții solid şi integrat care să vizeze întregul lanț valoric. Deși nu va fi ușor, am încredere că, în viitorul apropiat, putem face pași importanți către o industrie de apărare românească competitivă şi profitabilă”, a spus ministrul economiei. Așa să fie sau să spunem Amin(!?)

Am fost secretarul Comisie de Coordonare a Producție de Apărare și am cunoscut bine industria de apărare aș zice că am ”șpan în pantofii militari” ca să-l parafrazez pe un ilustru parlamentar, fost militar și revoluționar din Sibiu. Nu am înțeles niciodată cum un militar sub drapel putea fi revoluționar și putea să facă rău unor colegi(!?). Bun asta este altă discuție fiecare a gândit în felul lui iar liderii timpului au decis. Am bătut cu pasul fiecare întreprindere cu producție militară din țară. În conformitatea cu HG Nr. 853 din 23 octombrie 1995 a fost creată Comisia de Coordonare a Producției de Apărare, constituită în conformitate cu prevederile art. 8 din Legea nr. 78/1995 privind protecția personalului şi a patrimoniului din sectorul producției de apărare și va avea componența prevăzută în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Componența Comisiei de Coordonare a Producției de Apărare:

Președinte:

  • secretar de stat şi șef al Departamentului Înzestrării şi Logisticii Armatei

Membrii:

  • Secretar de stat în Ministerul de Interne;
  • Secretar de stat în Ministerul Industriilor;
  • Secretar de stat în Ministerul Cercetării şi Tehnologiei;
  • Secretar de stat în Ministerul Finanțelor;
  • Secretar de stat în Ministerul Muncii şi Protecției Sociale;
  • Secretar de stat şi șef al Oficiului Central de Stat pentru Probleme Speciale;
  • Director general executiv la Fondul Proprietății de Stat;
  • Adjunct al directorului Serviciului Roman de Informații;
  • Consilier de stat al primului-ministru.

Secretar:

  • Șeful Direcției programe şi resurse din Departamentul Înzestrării şi Logisticii Armatei.

Eu când am preluat funcția de Șef al Direcție Management Resurse pentru Înzestrare, cea care a preluat atribuțiunile fostei Direcției Programe și Resurse am preluat și funcția de secretar la Comisie de Coordonare a Producție de Apărare. Prima realizare a fost un Raport către CSAT despre stadiul industrie de apărare din România. Studiul a avut peste 2000 de pagini cu anexele respective. Concluziile spre deosebire de alte studii s-au prezentat în prima pagină în 13 puncte și erau dramatice. Cam atâta pot spune despre acest studiu care reprezenta oglinda perfectă a stadiului industrie de apărare în anii 1990. Generalul Degeratu m-a felicitat pentru el și l-a prezenta într-o ședință a CSAT președintelui Constantinescu. Generalul Degeratul a fost poate singurul care a trecut hotărât la reforma sistemului militar românesc. Este primul șef al Statului Major General, numit după evenimentele din decembrie 1989, care a trăit experiența observării unui conflict militar deschis, de durată, în proximitatea teritoriului național, conflict ce a angajat tehnologie de vârf în domeniul armelor de distrugere la distanță. Vorbim de conflictul din fosta Iugoslavie unde cele 1200 de avioane militare NATO au zburat peste 34.000 de misiuni, efectuând aproximativ 2.300 de lovituri iar cantitatea totală de muniție folosită de NATO a fost cuprinsă între 22.000 și 79.000 de tone fiind lovite 78 de amplasamente industriale și 42 de instalații energetice/militare (distruse sau avariate de bombe sau rachete) în aproximativ 78 de zile de război. B-2-urile ale forțelor aliate și-au plasat 90 la sută din bombe la 12 m de țintele alocate. Cele mai multe dintre bombele lansate de avioanele B-2 au lovit la țintă, iar restul au căzut doar la mică distanță. Bombardierele au aruncat peste 650 de muniții Joint Direct Attack Munitions. De asemenea, au lansat și patru bombe „bunker busters”. A fost un război câștigat în mare parte de aviație. Generalul Degeratu este, din ce l-am cunoscut eu, un om cu o inteligență sclipitoare și posesor al umorul lui Nea Mărin (Amza Pelea) deși nu este oltean fiind născut lângă Ploiești acolo unde americanii erau încă așteptați în anii 50. Degeratu absolvise Royal College of Defense Studies și fusese primul profesor român la Centrul European de Studii de Securitate de la Garmisch-Partenkirchen după plecarea de la Cotroceniul lui Emil Constantinescu. De ce? Pentru că americanii au înțeles bătaia de joc a pensiei pe care Ministerul Apărării i-a făcut-o lui Degeratu: mai mică decât a șoferului său. După, inclusiv Băsescu l-a ajutat să ajungă la ceea ce merită un Șef al Statului Major. Statul Major sub Degeratu a adoptat modelul american cu aceleași tipuri de direcții de la J1 la J8. J-ul asta nu este în terminologia românească, nu avem un termen care să corespundă celui american, acela de ”joint”, astfel încât a fost adoptat ca atare. Eliberat din funcția de șef al Statului Major General al Armatei Române la data de 15 februarie 2000, generalul Degeratu a fost numit la solicitarea președintelui României, Emil Constantinescu, în funcția de Consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională, fiind în această calitate membru al Consiliului Suprem de Apărare a Țării (prin Decretul nr. 27 din 15 februarie 2000). A fost eliberat din această funcție prin Decretul nr. 523 din 1 decembrie 2000, la schimbarea președintelui României. A fost unul dintre militari respectați atât la Washington cât și la Bruxelles. Degeratu a început adevărata reforma a armatei și nu a fost lăsat să o termine. Asta era sistemul s-a apărat având în spate gerontologia comunistă a generalilor pensionați și reveniți ”en fanfare” în 1990!

Reorganizarea industriei de apărare

Am participat în timpul mandatului de premier a lui Mugur Isărescu la reorganizarea industrii de apărare. Pentru mine totul a început cu un mare miting organizat de sindicatele din Blocul Național Sindical condus de Bogdan Iulian Hosu și Cartel Alfa condus de Dumitru Costin pe finalul de mandat de premier a lui Radu Vasile. În 1991, cele trei principale confederații sindicale (CNSLR – Frăția, Cartelul Alfa şi BNS) au stabilit o măsură de coordonare, prin crearea Consiliului Național Consultativ al Sindicatelor din România, care susținea că reprezintă̆ 4 din cele 5 milioane de sindicaliști români. În 1994, numărul de membri reclamat de fiecare confederație era, aproximativ, după̆ cum urmează̆: CNSLR – Frăția – 2,1 milioane, Cartel Alfa – 711 mii, BNS – 750 de mii, CSDR – 600 de mii . Aceste cifre ar corespunde unui nivel de sindicalizare de peste 76,8%. Liderii de sindicat făceau distincție între „membri cotizanți” şi „membri de sindicat care nu plătesc cotizație”, apreciind că, față de estimările făcute, rata de sindicalizare este, în realitate, mai mică, dat fiind faptul că în calcul sunt incluși şi acei membri de sindicat care nu plătesc cotizație. În România există, în momentul de față̆, mai multe confederații sindicale. Practic, în relațiile cu guvernul şi cu patronatul, erau recunoscute, la vremea respectiva ca reprezentative doar cinci dintre acestea: Confederația Națională̆ a Sindicatelor Libere din România – Frăția, Confederația Națională̆ Sindicală „Cartel Alfa”, Blocul Național Sindical, Confederația Sindicatelor Democratice din România şi Confederația Națională̆ Sindicală Meridian[1]. La-m cunoscut pe Dumitru Costin, un lider de sindicat implicat în mișcare. Dumitru Costin spunea ca salariații din sindicate au așteptări nerealiste: „Pe vremea lui Ceaușescu sindicatul era bun că dădea case și butelii. Acum trebuie să depășim atitudinea asta de „să mi se dea”. Membrii trebuie implicați activ în activitatea sindicală, iar sindicatul trebuie să se transforme într-un furnizor de servicii pe piața muncii: consultanță, apărarea drepturilor salariale, urmărirea implementării contractelor negociate[2]. Dumitru Costin e singurul conducător de sindicat care și-a depus mandatul în vara lui 2010, considerând că are partea sa de vină în eșecul mișcărilor sindicale de anul 2009. Totuși membrii l-au repus în funcție. Dar să revenim la oile noastre. Atunci industria de apărare era subordonată și coordonată de Ministerul Apărări care trecuse la solicitări privind modernizarea acesteia prin utilizarea de standarde NATO. Sindicatele cereau transferul acesteia la Ministerul Industrie și Resurselor condus de Radu Berceanu (membru PD). Acolo secretar general fusese numit generalul de divize dr. ing. Popa Florentin. Generalul maior dr. ing. Ioan-Florentin Popa a fost trecut, de președintele Ion Iliescu în rezervă, prin Decretul nr.7 din 8 ianuarie 2002. S-au spus multe despre general dar la vremea respectivă, între 1992-2001, prin mâna lui Florentin Popa au trecut toate afacerile cu tehnică militară de lupta, iar avizul acestuia era „litera de lege” pentru toate exporturile care s-au făcut prin regiile autonome ale statului din industria de apărare. Numele generalului Florentin Popa a fost legat de numeroase scandaluri de presa privind derularea unor contracte cu tehnica militara. Câte au fost reale și câte doar invenții povestite de traficanții de armament precum Shimon Naor în diferite interviuri de semnzație pentru media românească nu știm și nu avem dovezi. Ceea ce știm cu siguranță este că din nefericire, doar puține din programele de restructurare desfășurate în perioada 1997 – 2008, au răspuns dezideratelor de eficientizare, modernizare tehnologică și profitabilitate, activitățile de restructurare fiind efectuate haotic, restructurarea vizând în special disponibilizări masive de personal și restrângerea capacităților, fără̆ a avea o țintă̆ precisă. Cert este că generalul Popa a încercat să scoată industria de armament din starea de înapoiere tehnologică dar se pare că nu a reușit decât pe ici pe colo pe la IAR, pe la Aerostar Bacău sau pe la Moreni (transportoare) unde s-a reușit modernizarea MIG-urilor care mai zboară și astăzi. A fost timpul în care la 56 de ani, Radu Vasile părăsea Palatul Victoria cu ficusul care îi împodobea biroul sub braț (fapt real). A fost un întreg scandal la vremea respectivă, deoarece Radu Vasile nu dorea să părăsească funcția, iar Emil Constantinescu nu avea un mecanism constituțional clar să-l schimbe. După alegerile din 2000, când PNŢCD, a ratat intrarea în Parlament, Radu Vasile a câștigat un loc ca senator în partidul lui Traian Băsescu. Despre Radu Vasile fostul ambasador american la București în vremea în care acesta era premier, James Rosapepe, își amintește – tot într-o carte de memorii – cum își petrecea, într-o totală lipsă de stres, week-end-urile la Palatul Snagov care îi servea drept reședință, jucând tenis şi uitându-se la meciurile de fotbal. Și totuși guvernarea Radu Vasile a avut și un moment de glorie. Dacă mineriada din 1999 a însemnat o pată pe mandatul de premier al lui Radu Vasile, vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România a fost un succes datorat aproape exclusiv fostului premier. În 1997, Papa Ioan Paul al II-lea a vrut să strângă relațiile cu România manifestându-și dorința de a veni la București. Neînțelegerile patrimoniale dintre Biserica Ortodoxă Română şi cea Greco-Catolică, l-a determinat pe Patriarhul Teoctist să tergiverseze invitarea Papei în România. La rândul său, Suveranul Pontif a exclus o vizită la București fără a acordul Bisericii Ortodoxe Române. În 1998, Radu Vasile, de religie romano-catolică, a preluat inițiativa. În cursul unei vizite oficiale în Italia, premierul s-a întâlnit cu Suveranul Pontif, ocazie cu care i-a adresat Papei invitația de a vizita România, din partea șefului statului român, Emil Constantinescu. Pus în fața faptului împlinit, Patriarhul Teoctist l-a invitat, la rândul său, pe Papă la București. Papa Ioan Paul al-II-lea a fost în România în perioada 7-9 mai 1999, vizata sa fiind considerată una istorică. A fost un moment greu: o țară și doi Primi Miniștri Radu Vasile și Alexandru Athanasiu. Dar ce m-a frapat era faptul petrecut la un dineu la Cercul Militar Național oferit de generalul Degeratu în onoare omologului grec, când primul este chemat la telefon (am aflat mai târziu de Radu Vasile). Unul dintre cei care era la masă cu generalul mi-a spus peste câțiva ani că la întoarcerea sa la masă generalul Degeratu a anunțat liniștit că ”i s-a cerut să dea o lovitura de stat” Nu am știu și nu am dovezi referitoare la cele afirmate dar cred în mod sigur că sunt reale. A mai fost nevoie de încă trei zile pentru ca Radu Vasile să-și dea demisia în condițiile în care a negociat la sânge viitorul său, al familiei și al colaboratorilor apropiați. Radu Vasile și-a reluat funcția de secretar general al PNTCD. Lupta se dădea între Galbeni și Diaconescu. Numirea noului premier a fost foarte complicată un grup din PNTCD a vrut un prim ministru de la ei probabil pe Radu Sârbu dar Constantinescu a susținut un tehnocrat pe Isărescu. Încă un lucru care l-am considerat ca pe o lecție de viață citit în cartea de memorii a lui Radu Vasile „Cursa pe contrasens. Amintirile unui prim-ministru”: ”În aceeași seară, Constantinescu m-a invitat sa negociem la reședința lui din strada Pangrati. Am refuzat sa intru în casa, mulțumindu-mă să vorbesc cu el prin telefon. Mi-a vorbit foarte politicos și calm, chiar cred că în sinea lui era mândru că poate dovedi atâta relaxare interioară. M-a întrebat chiar ce vreau în schimbul demisiei mele. Mi-a oferit „orice post de ambasador”. Am refuzat: „Vă urez succes pe drumul pe care veți merge în continuare, dar nu uitați ce v-am spus atunci pe aleile Cotroceniului, cu ocazia investirii mele. V-am spus atunci că eu aduc noroc celor cu care mă întâlnesc și că dacă am să plec de lângă dumneavoastră cariera dumneavoastră se va încheia”. Si cu asta s-a sfârșit discuția cu un președinte care încălcase de doua ori Constituția cu doi premieri, pe unul desemnându-l, pe altul revocându-l. În ziua de joi l-am însărcinat pe Petrică Peiu (Petrișor) să poarte negocieri cu purtătorul de cuvânt al președinției Răsvan Popescu în vederea încheierii unei înțelegeri la capătul căreia să-mi dau demisia. Nimic din punctele acelei înțelegeri nu a fost respectat, cu excepția unuia, cel legat de demisia mea. În toata ziua aceea am fost cel mai singur prim-ministru din lume. Telefonul amuțise, nimeni nu mă caută, nimeni nu voia să mă vadă. Eram ca un paria căzut în dizgrația tuturor. Atunci mi-a fost dat să cunosc ce înseamnă mintea românului cea de pe urma, o minte pătrunsa de dezgust pentru oameni și de silă față de politică. Atunci mi-am pierdut credința în oameni și am rămas cu credința în Dumnezeu. Vineri, 17 decembrie, la prânz mi-am semnat demisia. I-am înmânat-o lui Petrică Peiu spre a o duce la Cotroceni. Când s-a întors de acolo, consilierul meu avea lacrimi în ochi. Nu se obosise nimeni sa-l întâmpine, nici măcar omologul lui prezidențial, domnul Ciuvică. Sosise într-un târziu un anume Teleaga, un personaj fără importanta în ierarhia Curții de la Cotroceni. Mă urau prea mult spre a mai face efortul de a mai respecta protocolul. Era vineri, iarăși vineri. Îmi începusem mandatul într-o zi de vineri și îl terminam tot într-o zi de vineri.

Mugur Isărescu a fost numit prim ministru în 22 decembrie după aprobarea sa de către Ședința comună a Camerei Deputaților şi a Senatului. Lucrările au fost conduse de Ion Diaconescu, preşedintele Camerei Deputaților, asistat de Ioan-Vida Simiti, secretar al Camerei Deputaților, şi Nicolae Badea, secretar al Senatului. Din prezidiu a făcut parte Mircea Ionescu Quintus, vicepreședinte al Senatului. Atunci Isărescu spunea: Programul de guvernare pe care vi-l propun, este construit pe principiul conform căruia nici o cheltuială nu poate fi promisă sau angajată până când nu există resurse certe pentru acoperirea ei. Din acest motiv, programul nu face referiri sectoriale de detaliu. Acestea vor fi revăzute în perioada următoare, pornind pe de o parte de la resursele de care dispunem pentru acoperirea lor, așa cum vor fi ele definite în procesul bugetar, iar pe de altă parte, de la rezultatele negocierilor care vor fi demarate cu Uniunea Europeană. Ele vor fi prezentate într-o perioadă rezonabilă cu ocazia prezentării bugetului pe anul următor. Era o perioadă cu mari frământări sindicale așa cum spuneam mai sus.


[1] În Curs de Guvernare Dollores Benezic scrie pe 13 Ianuarie, 2011 în articolul -Sindicatele între ”epoca de aur” și era multinaționalelor. De ce și cum se stinge sindicalismul în România: ”București, 27 octombrie 2010. Marile confederații sindicale abia adună câteva zeci de mii de oameni din cei 2,5 milioane de membri cu cât se laudă liderii. Gradul de sindicalizare a scăzut în România ultimilor 20 de ani, odată cu încrederea românilor în politică, partide, capitalism sau presă. De la o cotă de 83%, măsurată empiric în anii 90, când liderii sindicali făceau să tremure politicieni sau șefi de instituții, până la un „estimat” 50%, cu care încă se mai laudă liderii marilor confederații. Numărul salariaților s-a înjumătățit față de 1990, de la 8,1 milioane de angajați la puțin peste 4 milioane în 2010 (sursa INS). Iar ponderea în această statistică o dețin lucrătorii din sectorul privat (peste 65% din totalul angajaților din România), spre care sindicatele s-au orientat prea puțin până acum, preferând să-și conserve nucleul dur format din bugetari. Fără reprezentativitate, dar și erodate de implicarea liderilor în diverse afaceri sau în politică, sindicatele au ajuns azi precum băiatul din povestea Petrică și lupul”.

[2] Ibidem 4


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

2 comentarii pentru articolul „Sindicatele, Ministerul Apărării și industria de apărare”

  • Domnule Alexandru Grumaz,
    Bine ați revenit. Credeam că ați pățit ceva.
    Deci, trecând la textul articolului de ieri, 17.07.2022, ilustrul parlamentar, fost militar și revoluționar din Sibiu, cu ”șpan în pantofii militari”, este cumva Colonel Dr. Ing. Francisc Tobă, actualmente senator fără de partid, asta după ce a fost invalidat chiar de partidul pe listele căruia a fost ales (AUR)? Nu ați înțeles niciodată cum un militar sub drapel putea fi revoluționar și putea să facă rău unor colegi!!! Chiar așa de inocent, de fecioară virgină vă dați!? By the way: col.Francisc Tobă și-a dat doctoratul în sociologie, fără să aibă studii de specialitate la vreo facultate de sociologie din România.A invocat un curs de resurse umane la o școală NATO desfășurată la San Diego, California, USA. Oare cine o anunță pe Emilia Șercan? Dumneavoastră? Coroiu?
    Generalul Locotenent Dr. Științe Militare Viorel Bârloiu, mi-a spus pe un ton imperativ: Nu ați trăit în iunie 1999 !!! V-au răpit extratereștrii și nu vă amintiție nimic din iunie 1999. Dumneavoastră, Coroiu-Cristoiu vreți să am un puseu de memorie și să îmi amintesc ce s-a întâmplat în iunie 1999, în Germania, cum am fost instrumentat inclusiv în sediul PSD din Kiseleff pentru ce trebuia să fac în Germania?

  • De ce sa facem arme, cand putem sa le platim si sa fie livrate cand vrea marele Lucurici. Da le naibi.. sun lucruri mai importante de facut cu banii. Voi astia marii generali care nu ati facut nimic pentru banii pe care i primiti la pensie numai avioane aveti. Apropo Putin incheie operatiunea speciala cand o sa se duca UE la cersit, parca oana acum o tot dade ati ca sunt terminati. Acum v a apucat nostalgia. Hai la pensii de mii de euro pe moca.

Crunta exploatare a sînului Julietei

Fiecare poveste de călătorie scrisă de Ion Cristoiu aduce ceva ce nu te aștepți, pentru că ochiul versat surprinde amănuntul pe lângă care ceilalți trec fără să-l vadă.
Cartea poate fi comandată de pe site-ul editurii Mediafax