Sindromul Tergiversării la Români

Iliescu vedea peste tot legionari. Din Adevărul, 14 iunie 1990, a doua zi după tulburările din București:
„COMUNICATE
din partea Președintelui României

În dimineața zilei de miercuri, forțele de ordine au acționat, în baza temeiului legal privind restabilirea ordinii publice, degajînd Piața Universității, după care s-au întreprins toate operațiunile de salubrizare a zonei. Aceste operațiuni s-au desfășurat fără incidente deosebite, fiind reținute un număr de persoane care se fac vinovate de încălcarea regulilor elementare de ordine publică.

Începînd cu ora 14, un număr de indivizi cu cuțite și sticle incendiare, extrem de violenți, au atacat forțele de poliție, provocînd molestări grave ale unora dintre acestea, au incendiat autobuze și camioane ale Poliției și au pătruns în Piața Universității, instigînd la violență și dezordine publică.

Ne adresăm tuturor cetățenilor Capitalei, în numele democrației cîștigate prin alegerile libere, să respingă cu toată hotărîrea actele iresponsabile de violență și să sprijine organele de ordine în restabilirea situației de calm și legalitate. Chemăm toate forțele conștiente și responsabile să se adune în jurul clădirii guvernului și Televiziunii, pentru a curma încercările de forță ale acestor grupuri extremiste, pentru a apăra democrația atît de greu cucerită.”

„În cursul dup-amiezii, acțiunile violente ale elementelor extremiste de tip legionar s-au intensificat. Au fost atacate și incendiate clădirile Poliției Capitalei, Ministerului de Interne și Casei de Mode, personalul fiind blocat în interior. A fost sustras armament. A fost distrus și un număr important de automobile parcate în zonă. Au fost devastate magazine și localuri publice. Încercările pompierilor și forțelor de ordine de a interveni au fost sistematic împiedicate de aceleași elemente anarhice, legionară.

Este de acum clar că ne aflăm în fața unei tentative organizate, pregătite din timp, de a răsturna prin fortă, prin violență dezlănțuită conducerea aleasă în mod liber și democratic a țării la 20 mai a.c.

Ne adresăm tuturor forțelor democratice ale țării care și-au dat votul pentru libertate și stabilitate în România cu chemarea de a sprijini acțiunea de lichidare a acestei rebeliuni legionare, de a conlucra cu forțele de ordine și cu armata pentru restabilirea ordinii, izolarea și arestarea elementelor extremiste care trebuie aduse în fața justiției pentru a da socoteală de cele comise.”

*

Lipsa de radicalitate. Scriam în comentariul Sindromul tergiversării din numărul din 8 octombrie 1993 al Evenimentului zilei:

Într-unul din ultimele numere ale cotidianului România liberă, Centrul pentru Studii Politice și Analiză Comparativă publică un raport conținînd problemele semnificative pentru societatea românească rămase nerezolvate în perioada 1990-1993. Lista numără, nici mai mult, nici mai puțin, decît 103 probleme. Parcurgerea lor șochează. Nu există, practic, domeniu al vieții social-politice, economice și culturale care să nu înfățișeze probleme grave nerezolvate. Fie prin rezolvare confuză și contradictorie, fie prin amînare sine die. (….)Problemele au fost descoperite și cercetate de o echipă multidisciplinară printr-o investigație de amploare. Dar chiar și fără efortul de inteligență și talent presupus de această investigație ne putem da seama de ceea ce autorii numesc sindromul tergiversării. E suficient pentru aceasta să ieșim pe stradă. Vom observa imediat cum se părăginesc inevitabil construcțiile începute înainte de decembrie 1989. În ultimii patru ani au trecut pe lîngă ele miniștri, prim-miniștri, consilieri prezidențiali. A trecut pe lîngă ele, în fiecare zi, însuși președintele Ion Iliescu. Nimeni nu s-a enervat văzîndu-le. Nimeni nu s-a întors în cabinetul său luxos decis să facă ceva pentru ca vreuna din macaralele deja ruginite să se miște încolo și încoace preț de un centimetru măcar!

Prudenți, cercetătorii nu caută cauzele profunde ale acestui sindrom al tergiversării, care roade România de azi ca un cancer blestemat. Ei se mulțumesc doar să treacă în revistă problemele rămase nerezolvate. După opinia mea, printre cauzele sindromului se numără o trăsătură specifică poporului român. Într-un eseu celebru, scriitorul Alexandru Ivasiuc a numit-o lipsa de radicalitate. Soluționarea celor 103 probleme trecute în revistă de raportul Centrului pentru Studii Politice și Analiză Comparativă cerea o abordare radicală a realității. Un soi de ori, ori. O astfel de poziție descumpănește pe români. Ei au preferat dintotdeauna să lase timpul să curgă, sperînd mereu că lucrurile se vor rezolva de la sine. Numai că așa ceva nu există în viața social-politică și economică. În consecință, bolmojeala noastră tipic dîmbovițeană ne-a făcut deseori să pierdem ani întregi de istorie.