Primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale a fost validat. Turul doi are loc în 8 decembrie cu candidații Călin Georgescu și Elena Lasconi

Singura cale pentru ca nimic să se întâmple în viitor este ca nimic să fie prevăzut în prezent

(Text de Cătălin Nechifor)

Scrisoare deschisă adresată Premierului României, excelența sa, domnul Ludovic Orban
Stimate domnule Prim ministru al Guvernului României

Autostrada Nordului, la care am fost inițiator al proiectului de lege promulgat de preşedintele Iohannis în urmă cu câteva zile, nu figurează în Planul Național de Redresare și Reziliență lansat recent de Guvernul României, în timp ce Autostrada Unirii e desenată cu cariocă verde, dar în textul documentului oficial nu figurează, iar pentru Autostrada A7 Siret – București încă nu v-ați hotărât ce vreți să faceți, în acest plan apare ba drum, ba autostradă. Acest document strategic, cu o valoare de 30,444 miliarde Euro, în care domnia voastră ne asigură că „singura cale de a prezice viitorul este să îl construiești”, nu prevede niciun ban pentru autostrada majoră dinspre Sucevei către vest. Nimic pe axa Suceava – Maramureș, nimic pentru axa Ungheni – Iași – Târgu Neamț – Târgu Mureș, în timp ce pentru axa Siret – București nu v-ați decis ce tip de proiect să faceți, în unele locuri se cheamă Autostrada A7, în altele, drumul Siretului, așa cum se poate vedea și în planșele atașate din planul propus de domnia voastră spre consultare publică.

Este din nou o palmă dată Moldovei, prin care se va condamna această regiune în continuare la subdezvoltare ani buni de acum încolo. Este greu de înțeles cum se ajunge să fie batjocoriți 3.5 milioane de locuitori pentru care șansa de progres în viitor se leagă de accesibilitatea către vestul țării și către Europa. Degeaba am construit un aeroport la Suceava în perioada în care am fost președintele consiliului județean, în guvernarea Ponta, practic suntem singurul județ din țară care a făcut acest tip de proiect în ultimii 30 de ani, degeaba s-au făcut investiții private majore în structuri de primire turistică, pentru că, în lipsa autostrăzilor către vest, e clar că nivelul investițiilor private se va diminua semnificativ.

Stimate domnule Prim ministru Ludovic Orban, vă cer să corectați de îndată această eroare și nedreptate în același timp, Bucovina și Moldova au dreptul legitim să primească fonduri, inlcusiv pentru infrastructura mare și vă solicit în egală măsură să vă cereți scuze pentru că ne-ați mințit în urmă cu doar câteva zile când ați inaugurat cei 16 km de centură a municipiului Rădăuți, începută acum 9 ani de zile și la care se lucrează în continuare.

Cer, în egală măsură, sprijinul tuturor celor angrenați în campania electorală și care doresc voturile sucevenilor să ia atitudine, indiferent de ce le cere partidul, pentru că dacă pierdem această oportunitate, următoarea perioadă de programare pentru bani europeni va începe după 2028.

Și ca să parafrazez spusele dumneavoastră, din motto-ul Planului Național de Redresare și Reziliență, singura cale pentru ca NIMIC să se întâmple în viitor este ca NIMIC să fie prevăzut în prezent. Iar astăzi, pentru județul Suceava, avem NIMIC la autostrăzi, în afară de metrul construit de Ștefan Mandachi în urmă cu 1 an și jumătate, pe vremea când NIMICUL era celebru la Dumbrăveni.

NB. Planșele anexate sunt din documentul oficial al Guvernului României: Planul Național de Redresare și Reziliență, care poate fi consultat de oricine la adresa:
https://mfe.gov.ro/pnrr/

Deputat Pro România
Cătălin – Ioan Nechifor
Suceava
02.12.2020


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Singura cale pentru ca nimic să se întâmple în viitor este ca nimic să fie prevăzut în prezent”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *