Nicușor Dan este noul președinte al României. El a obținut 53,6% din voturi
>
Sistemul invizibil și operațiunea „Președintele Perfect”: Anatomia unui plan îngrijorător de bine gândit
Într-un climat electoral marcat de incertitudine și tensiune, adevărata luptă pentru putere nu se duce întotdeauna în fața publicului larg. Există momente când marile bătălii politice sunt decise mult înainte ca alegătorii să ajungă la urne, în laboratoare invizibile unde datele brute sunt manipulate, iar realitățile sunt modelate astfel încât rezultatul să pară natural, inevitabil. Pornind de la o simplă speculație logică, fără pretenția unor dovezi directe, putem contura un scenariu ipotetic despre cum ar fi putut fi construită finala alegerilor prezidențiale din 2025, cu Nicușor Dan în rolul principal.
Primul pas al sistemului ar fi fost inventarierea așa-numitelor „date fixe”, acele realități politice imposibil de ignorat în orice analiză serioasă. Astfel, era aproape cert că unul dintre locurile în turul al doilea urma să fie ocupat de un reprezentant al forțelor conservatoare-suveraniste. Această predicție era întărită de precedentul victoriei simbolice a lui Călin Georgescu din decembrie 2024, care demonstrase că în electorat există o puternică dorință de repliere naționalistă. De asemenea, celălalt loc părea destinat unui candidat al PSD, partid ce beneficia de cea mai solidă rețea de primari și de o capacitate logistică net superioară altor formațiuni.
În fața acestor realități, sistemul ar fi fost nevoit să stabilească două obiective strategice fundamentale. Primul era să-l aducă pe Nicușor Dan în turul al doilea, asigurându-i astfel șansa la victorie. Al doilea era să-i livreze un adversar convenabil, accesibil, un rival pe care să-l poată învinge fără riscuri majore. Această dublă sarcină necesita o strategie extrem de sofisticată, bazată nu doar pe controlul propriului candidat, ci și pe manipularea configurației întregului peisaj electoral.
Primul obstacol serios era, evident, PSD-ul. Cu un candidat propriu și o mobilizare decentă, PSD-ul putea să câștige turul întâi sau să intre în finală într-o poziție dominantă. Soluția sistemului a fost radicală: dislocarea PSD din competiția pentru turul doi. Această decizie a fost mascată sub o explicație publică îndelung pregătită: lupta pentru valorile europene, necesitatea combaterii pericolului extremist și izolaționist reprezentat de forțele conservatoare-suveraniste. Retorica s-a învârtit abil în jurul ideii că PSD trebuie să susțină un candidat comun al forțelor democratice, fără să aibă pretenții proprii.
În realitate, dacă scenariul acesta este valid, decizia PSD de a nu avea un candidat propriu a fost rodul unei complicități tăcute între liderii partidului – Ciolacu, Grindeanu, Stănescu – și cercurile sistemice de putere. Eliberarea locului din finală pentru Nicușor Dan era considerată o parte dintr-un acord mai larg de repoziționare politică.
Totuși, și această soluție avea propriile riscuri. Dacă alianța PSD-PNL-UDMR reușea să propună un candidat suficient de carismatic sau de consensual, acesta ar fi putut intra în turul doi, subminând proiectul Nicușor Dan. Prin urmare, alegerea candidatului coaliției a fost o operațiune extrem de calculată. Trebuia găsit un profil slab compatibil cu baza PSD-istă, dar și cu noul PNL, un partid transformat radical după infiltrările succesive ale fostului FSN și ale PDL-ului.
Astfel a intrat în scenă Crin Antonescu. O alegere de o subtilitate remarcabilă. Pentru electoratul PSD, Crin era departe de a fi un simbol al prieteniei sau al loialității politice. El fusese, în anii USL, perceput ca un aliat tranzitoriu, iar ruptura ulterioară cu Victor Ponta a lăsat cicatrici adânci în memoria colectivă a PSD-ului. În același timp, în ochii nucleului dur al PNL actual, Crin era un nostalgic, o relicvă a liberalismului autentic din anii ’90, greu de digerat pentru garnitura FSN-istă și PDL-istă care acum domina partidul.
Propunerea candidaturii lui Crin a venit printr-o mișcare magistrală: a fost formulată și susținută de către UDMR, formațiune recunoscută pentru disciplina internă și pentru respectul față de cuvântul dat. Pentru Crin, garanția susținerii UDMR-iste era un semnal de seriozitate și stabilitate într-un peisaj politic altfel extrem de volatil. Mai mult, Crin putea conta aproape cert pe un procent de 5% venit din voturile comunității maghiare, un element predictibil și stabil într-un joc plin de necunoscute.
Prin atragerea lui Crin în această ecuație, sistemul a mai bifat o reușită: candidatul coaliției era legitim din punct de vedere formal, însă slab din punct de vedere electoral. Era greu de crezut că Antonescu putea obține scorul pe care l-ar fi adus un candidat propriu PSD-ului, indiferent cine ar fi fost acesta. Locul în finală devenea, astfel, accesibil lui Nicușor Dan.
Rămânea însă o ultimă problemă: cine va fi adversarul din finală? În fața lui Nicușor nu trebuia să ajungă un conservator suveranist prea puternic sau prea credibil. Din această perspectivă, Călin Georgescu devenea un pericol serios. El era perceput ca un intelectual serios, capabil să atragă inclusiv voturile unor segmente moderate. De aceea, sistemul a intervenit rapid pentru a-l elimina, recurgând la operațiuni de discreditare și izolare.
Ana Maria Gavrilă, altă posibilă alternativă dificilă, a fost, la rândul ei, convinsă să renunțe. În final, George Simion a rămas singurul reprezentant credibil al taberei conservatoare-suveraniste. Alegerea era perfectă din perspectiva sistemului: Simion era ușor de demonizat public, etichetabil drept extremist, și suficient de polarizant încât să mobilizeze un electorat moderat împotriva lui.
Astfel, scena a fost pregătită. În finala din 2025, Nicușor Dan urma să se confrunte cu George Simion. O finală perfectă pentru sistem, în care publicul avea de ales între „stabilitate” și „pericol”, între „normalitate” și „extremism”. O finală în care, indiferent de voturile exprimate, adevărata alegere fusese făcută cu mult înainte de deschiderea urnelor.
Ce va urma rămâne de văzut. Istoria, însă, are un talent remarcabil de a răzbuna manipulările prea evidente.
( Autor: Dominic Dumitru, Washington DC)
Comentarii
Lasă un răspuns