Într-o țară, în care a fi absolvent de medicină înseamnă o mare provocare nu numai în a-i vindeca pe alții sau în a-i ajuta să nu se îmbolnăvească, ci și în a-ți duce traiul cu demnitate și a-ți practica meseria în condiții decente, am ales să rămân pentru a-i ajuta, învăța și conștientiza pe cei cu care vin în contact, ca pacienți și nu numai.
Într-o țară în care orice schimbare de regim duce și mai mult la prăbușirea și răsturnarea valorilor, în care oricine se pricepe la orice, chiar dacă are studii sau nu, eu am ales să rămân și să fiu medic.
A fost necesar să înțeleg că în acestă debusolare generală ar trebui să readuc oamenilor respectul asupra meseriei de medic și asupra aceluia care o practică. Lucrez în mijlocul oamenilor de 16 ani, ani în care am încercat, pe lângă tratamente, să fac și educație medicală și de viață. Am început să-mi practic meseria la sat (comuna Grajduri, județul Iași), acolo unde valorile morale se pierd cel mai ușor, unde frustrările oamenilor, fiind deja mari, cresc foarte repede privind emisiuni de televiziune cu personaje ce cheltuie mii de euro pe o poșeta, în timp ce ei, poate, nu au nici apă curentă în casă.
A fost necesar să înțeleg că oamenii au nevoie să vorbescă și să fie ascultați, pentru că boala începe în suflet și în minte, acolo unde suntem prea grăbiți și indiferenți să ne mai cercetăm, pentru că noi, oamenii, am ajuns să credem că suntem doar acele imagini fugitive pe care le vedem dimineața în oglindă, în graba noastră zilnică spre nicăieri și niciunde.
Atunci, eu am ales să caut dincolo de granițele medicinii clasice, de granițele corpului fizic și am învățat; am învățat despre Minte, Suflet, Energie, am învățat despre natură și importanța mediului în care trăim, m-am reîntors spre Divinitate și am căutat să înțeleg legătura oamenilor cu Dumnezeu și cu toate credințele lor în semne și în stele. Am ajuns la Homeopatie, Flori Bach, Reiki și Astrologie, pentru a mă putea mai bine înțelege pe mine, spre propria-mi vindecare, apoi spre vindecarea celor dragi; deoarece nu poți vindeca și înțelege pe altul dacă tu nu ești vindecat și nu te înțelegi pe tine însăți.
Nu sunt terapeut, astrolog, descântator, vraci, shaman sau mai știu eu ce, eu sunt medic, un medic care a ales să cunoască, să înțeleagă și să creeze omulului posibilitatea de a-și găsi propria cale spre echilibru și, acolo unde este cazul, spre vindecare.
Eu am ales acest drum, având drept călăuză cele două îndemnuri ale Oraculului din Delphi: „Cunoaște-te pe tine însuți!” și “Nimic în exces!”, îl parcurg în propria-mi viață și, pentru că am reușit, am ales să ajut și să îl împărtășesc cu fiecare dintre voi, cei care vor, așa în scris, prin povestiri și mici exerciții de imaginație senzorială.
Cu drag de Viață și Oameni!
Smărăndița-Georgeta Păcuraru – 29.09.1976, născută în Vaslui, reședință Iași, medic stomatolog comuna Grajduri, jud. Iași