Șocul e să vezi reporteri la 50-55 de ani, pe teren, relatând

Zapez pe mai multe televiziuni din SUA. Șocul e să vezi reporteri la 50-55 de ani, pe teren, relatând. Am mai avut șocul ăsta la o conferință de presă la Pentagon, unde majoritatea reporterilor erau cărunți bine.

Poate greșesc eu, dar senzația, în România, e că meseria asta de reporter are un termen de garanție. Îți ia vreo 15-16 ani să ajungi un reporter plătit decent, dacă reziști.
Uzura e imensă, munca e viața personală, e plin de orci peste tot și dacă scapi de depresia care vine de la lucrurile pe care le știi, o să te prindă depresia lucrurilor pe care începi să le vezi în viitor.
În timpul ăsta, 60-70% din noi evadează: în PR, în comunicare, în politică, în publicitate, pe vase de croazieră, pe alte continente. alții avansează, devin șefi, oameni de birou și de negocieri. Și eram oricum puțini to begin with Emoji

E aproape o minune că mai facem teren, după 15-16-20 de ani. Și cumva terenul nostru e esențial: pentru că nu mergem după fente, pentru că vedem detalii pe care doar experiența le poate scoate în relief, pentru că abia acum suntem reporterii care ne visam la început.
Și chiar și așa, mi-e greu să-mi închipui că voi rezista încă 15-16-20 de ani. Ce lume e aia unde reporterii rezistă până la 50-55 de ani pe teren?! Is that Narnia?

(Text de Codruța Simina)