Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Spaima de un Al Treilea l-a trezit pe Klaus Iohannis la realitate

Marți, 30 iulie 2019, Klaus Iohannis a susținut o Declarație de presă după ședința CSAT în care au fost analizate, potrivit unui Comunicat al Administrației prezidențiale, „Rapoartele Ministerului Afacerilor Interne și Serviciului de Telecomunicații Speciale referitoare la modul în care au gestionat evenimentul tragic de la Caracal”.

M-am ocupat și mă voi ocupa în continuare de dezastrul Comunicării publice din ultimii ani postdecembriști, cu o culme atinsă în cazul de la Caracal. Sub acest semn, țin să atrag atenția că și marți, 30 iulie 2019, președintele s-a limitat la lectura unui text scris anterior. Dacă luăm în considerare și textele de pe Facebook, precum și intervenția de duminică, vom remarca spaima lui Klaus Iohannis de a nu afirma ceva în stare să-i afecteze campania electorală. Din perspectiva campaniei, opțiunea e bună doar sub un aspect:
Cel al imposibilității de a fi agățat cu ceva.

Sub un alt aspect, cel al omului care e politicianul, opțiunea a fost nefericită. Prin ea Klaus Iohannis a confirmat acuzațiile de om de tablă, indiferent de trăirile națiunii. Klaus Iohannis are însă norocul că, și acum în plină bătălie pentru prezidențiale, liderii politici nu-l atacă. În chip surprinzător, nici măcar cei doi concurenți – Viorica Dăncilă și Dan Barna – n-au schițat nici măcar o încruntare la prestația lui Klaus Iohannis în Criza de la Caracal.
Singurul care l-a atacat pe Klaus Iohannis a fost Călin Popescu Tăriceanu.

Prudența lui Dan Barna e explicabilă. Omul se teme de moarte să nu-l provoace pe Klaus Iohannis. Mîniile prezidențiale, în genul celor cu aruncatul paltonului, pot declanșa împotriva bietului Dan Barna un uragan de diversiuni în stare să-l compromită nu doar ca politician, dar și ca om. Nu trebuie să excludem ipoteza că Dan Barna e incapabil de a se angaja într-o confruntare cu președintele în exercițiu. Mai puțin explicabilă e prudența Vioricăi Dăncilă. Diferența dintre ea și Călin Popescu Tăriceanu ne fac să ne întrebăm dacă nu era mai bine ca PSD să-l aibă candidat pe Călin Popescu Tăriceanu.

După Declarația de presă am răspuns invitației colegilor de la Mediafax de a-mi expune reacția la cald într-un interviu acordat Gabrielei Antoniu. Citez din prima parte a interviului:

„Excepție făcînd prima parte, pe care nu am înțeles-o, care face parte din campania electorală clișeu, anti-PSD-ALDE, m-a surprins plăcut toată această intervenție. În sfîrșit, Klaus Iohannis, după 5 ani, și-a reamintit că este chiar președintele României și analiza cauzelor și soluțiile prezentate arată că e o schimbare sau o schimbare în bine în programul prezidențial. Am constatat cu plăcere deoarece eu am fost printre cei care au atras atenția că în cazul Caracal a fost absența profesionalismului. Am și publicat un editorial pe ideea de meritocrație. Ori, eu am spus că foarte important pentru politicieni este depistarea cauzelor. Ori de data aceasta, președintele a pus punctul pe i în depistarea cauzelor. Principala cauză a tot ce s-a întîmplat acolo este lipsa de profesionalism. Urmare, nu cred că a politizării, asta este o greșeală, ci urmare a cumetrizării, nepoticizării. Aici a fost punctul pe i”.

Unii dintre cititori vor fi rămas surprinși de aceste rînduri prin care-l apreciez pe Klaus Iohannis pentru un moment al vieții și activității sale.
Cei care mă știu după o prezență de 30 de ani în presa românească, după ce-am trecut prin șase președinții (trei ale lui Ion Iliescu, două ale lui Traian Băsescu și una a lui Emil Constantinescu) au văzut în asta ceva firesc. De-a lungul vremii mi-am schimbat poziția față de un politician, un partid, un eveniment. N-a fost urmarea unei concesii făcute hachițelor, ci semnul unei poziții de principiu ca gazetar, teoretizate înaintea mea de Nae Ionescu.
Nu noi, gazetarii, ne schimbăm, ci subiectele supravegherii noastre. Politicienii, demnitarii sînt cu toții în bătaia lunetei, care e poziția noastră de principiu. Dacă ei ies în afara lunetei, tragem. Dacă se încadrează, aplaudăm.

În privința Președintelui României, poziția noastră de principiu e aceeași din 1990 pînă azi:
Președintele României trebuie să fie deasupra păruielilor politice interne pentru că numai din această înălțime poate vedea interesul național. E ceea ce ne-a transmis Carol I, cel care a evitat cu brio coborîrea în troaca cu tărîțe a politicianismului moldo-valah. Dintre toți președinții postdecembriști Klaus Iohannis mi s-a părut a se apropia cel mai mult de această statură ieșită din comun în România micimii ca stil de a face politică.

Dacă primele luni ale mandatului Klaus Iohannis mi-a lăsat impresia unei reeditări fericite a prestației lui Carol I, după ianuarie 2017, cînd a semnalat la CSM abuzurile din justiție, președintele s-a angajat pe o pantă ireversibilă, la capătul căreia s-au aflat toate momentele de exercițiu mahalagesc în bătălia cu PSD.
În cazul Caracal, intervenția de duminică se înscria în această bălăcire în mocirla care e bătălia dintre partide.

Marți, 30 iulie 2018 Klaus Iohannis a fost un alt președinte.
Un alt președinte nu numai față de intervenția de duminică, dar și față de intervențiile din ultimii patru ani. Excepție făcând concesia electorală de doi bani făcută fanaticilor anti-PSD din primele rînduri, Declarația de presă e cea pe care o așteptam de la un președinte al României:

  1. Prin sesizarea corectă a cauzei cauzelor în Tragedia de la Caracal:
    Lipsa de profesionalism.
  2. Prin semnalarea că politizarea (eu îi spun cumetrizare) aparatului de stat în defavoarea profesioniștilor e un nărav al tuturor partidelor politice, nu numai al PSD.
  3. Prin denunțarea STS ca una dintre instituțiile vinovate de bîlbîiala de la Caracal. Pînă marți, președintele s-a manifestat ca protector al acestei instituții mult mai importante decît pare în folosirea instituțiilor securității naționale pentru jocuri politico-mafiote.

Cum se explică schimbarea la față a lui Klaus Iohannis?
Răspunsul ni-l dă aceste rînduri din Declarație:

„România puternică înseamnă consolidarea instituțiilor statului, iar eu pun acest obiectiv în prim plan. Statul român trebuie resetat, cu profesioniștii pe care îi are și pe care îi poate atrage, și cu o conducere politică ce înțelege care îi este rolul – acela de a întări statul, și nu de a-l slăbi, de a îmbunătăți serviciile publice și de a proteja cetățenii și a le garanta o viață mai sigură și mai prosperă aici, în țara lor.”

Unui observator atent nu-i poate scăpa că întîmplările de la Caracal sînt pretextul unei uriașe campanii avînd drept teză principală:
Resetarea Statului român.

Se spune în această campanie:
În cazul Caracal nu e vorba de oameni, nu e vorba nici măcar de Sistem.

E vorba de Statul Român.
Statul Român care e nepăsător față de cetățeni.
Statul Român care e viciat pînă la temelii.
Statul Român căruia îi trebuie nu o corectură, nu o îmbunătățire, ci o resetare.

Cine poate să-și asume această resetare?
Guvernul PSD-ALDE?
Partidele tradiționale?
Președintele Klaus Iohannis?
În nici un caz.
Își poate asuma asta doar o forță nouă, care n-a fost implicată pînă acum în borșul politic postdecembrist.
E scenariul din Franța.
E scenariul din Ucraina.
Cel al dărîmării Statului vechi.

Nu se știe dacă se va pune în loc un stat nou.
Important e – cum excelent observa Radu Portocală în cartea sa despre Fenomenul Macron – să găsim forța politică în stare să dărîme statul vechi.
Forța e întruchipată de un om.
În cazul României, acest om nu poate fi nici Klaus Iohannis, nici Viorica Dăncilă, ci un al treilea.

Dan Barna?
Alexandru Cumpănașu?
Cineva care așteaptă în culise semnul de a urca pe scenă?
Klaus Iohannis și-a dat seama de asta.
Și-a luat rapid tema resetării.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

22 comentarii pentru articolul „Spaima de un Al Treilea l-a trezit pe Klaus Iohannis la realitate”

  • Geo Andrei, inginereste..un rand dă raspuns(uri), niste randuri dau raspuns(uri).

  • @geo Andrei
    Dacă mai ai o ✋ liberă poți s-o folosești frecându-ne-o la toți, că, de ouă, poate te-ai săturat !

  • ¨Răspunsul ni-l dă aceste rînduri din Declarație¨….iar aceste cuvinte ne doare! 😛

  • Maestre, va dau un indiciu: In anii ’90, la emisiunea dvs. de la PrimaTv, ati avut invitat un tanar inginer ce purta un nume cu rezonanta, predestinat pentru a lua taurul de coarne. El va fi presedintele Romaniei. Pe acest blog v-am mai dat si alte indicii. V-am spus ca nu este persoana publica si ca este cu adevarat INDEPENDENT, ceea ce inseamna ca nu face parte din nicio gasca, fie ea civica, secreta, discreta, economica, financiar-bancara, interlopa sau politica. El nu asteapta in culise sa intre in scena, pentru ca nu este un actor, o marioneta, ci se conformeaza strategiei pe care singur si-a elaborat-o, de a nu iesi public decat la momentul oportun. Daca veti avea inspiratia sa-i luati primul un interviu, veti avea poate cea mai fascinanta experienta jurnalistica din intreaga dvs. cariera, pentru ca este cu adevarat un personaj.

  • Deci , dupa Jan Aifon este o problema de comunicare a Parchetului?!Puteau sa o aiba si pe Andreea Esca purtatoare de cuvand (daca le-o lasa SRI-ul) , tot nu aveau ce explica!Ce sa spuna: ca nu cunosc legea ori nu au vrut sa intervina in noaptea fatala, ca nu au fost in stare sa faca analiza ADN nici intr-o saptamana, ca au oprit perchezitiile fara niciun motiv?!!

  • Mda, vechea lozinca postdecembrista cu „reforma statului”…
    Cu diferenta ca acum nu prea mai e mare lucru de jefuit…
    A mai ramas doar vanzarea de sclavi si recoltarea de organe… ceea ce nu imi mai pare acum atat de revoltator.
    De ce? pentru ca, dupa ce au ales ca presedinte un intermediar in afacerile cu copii, priceput doar la masluit de acte, Romanii ar vota cu brio pe monstrul de la Calarasi ca presedinte. Chiar l-ar merita…ar fi un lucru si mai bine fuckut.

  • @Jan Aifon
    „Pe Cumpanasu il scoteau usor din schema daca aveau un procuror ”
    Pai unde sa gasesti asa ceva ? Ca toti sint din categoria „isi iubeau meseria desi n-o cunosteau „

  • Vasile, … Vasile, … Nu așa ne-a fost „vorba” !
    Cheamă oamenii, înapoi !
    Vă amintiți alegerile din 2016 ?
    Astea sunt cuvintele lui Cumpănașu, adresate lui Blaga, sefu’ de campanie al celor care au pierdut alegerile, fiind gata să pună de-o demonstrație la sediul câștigătorilor !!!
    Oare el o fi uitat ?!?

  • Maestre, chiar așa ?
    Răspunsul ni-l dă, sau ni-l DAU, rândurile următoare ? Nick o fi de acord cu asta ?!?

  • Pe de alta parte, Iohannis are deja o piatră grea legată de gat, era de datoria lui sa faca sa se implementeze localizarea instantanee a apelurilor cetatenilor romani aflati in pericol de moarte la 112, mai ales dupa ce in 2014 au murit doi oameni in accident de avion in munti, Iovan si Aura Ion, pentru că 112 nu localiza nimic. 5 ani au trecut si tot nu localizeaza decat rudimentar 112-ul. E responsabilitatea directa a sefului statului. Adversarii au deja munitie de calibru greu in campania pentru presedentie, mai trebuie sa o si folosească, acum era momentul, foarte slabi oameni politici avem, cu exceptia lui Tariceanu nu am vazut nici o miscare in planul ăsta, au lasat ocazia sa treacă

  • Pe Cumpanasu il scoteau usor din schema daca aveau un procuror care sa comunice excelent si in permanenta, de 4-5 ori pe zi si cu familiile si cu presa, asa cum a facut procurorul francez Brice Robin. Robin s-a ocupat de cazul Germanwings din 2015, cand copilotul cu probleme psihice Andreas Lubitz a dirijat avionul direct spre sol si au murit 149 de oameni. Ce a facut Brice Robin? A vorbit intai cu familiile victimelor si apoi cu presa, a discutat deschis si a facut update pe toate elementele esentiale ale anchetei, nu a ascuns nimic, a uimit Europa. Francezilor le e clar ca INFORMAREA OFICIALA CORECTA LIVE distruge puterea zvonurilor si asta au facut, asta a facut procurorul Brice Robin, a stat acolo si a raspuns corect la toate intrebarile. Si asa nu avem nici un Cumpanasu in acel caz mult mai tragic

    • Deci odată asta: un procuror care să comunice bine, de 4-5 ori pe zi, informare corectă deschisă live si tinut legatura cu familiile, important pentru că familiile afectate sunt cele care mai apoi comunică si cu comunitatea. Un procuror care să fie vocea oficială a statului roman in acest caz atat de sensibil, un baiat toata ziua la datorie cate zile e necesar. Si fara politicieni. in cazul Germanwings din 2015 nu s-au bagat absolut de loc politicienii. La noi vorbesc toti unul peste altul si vorbeste si cate un procuror nimeni nu mai intelege nimic. Sa taca politicienii si sa se auda doar informatia oficiala data de un singur procuror. Si sa vezi ce ordine sa vezi cum Cumpanasu vorbeste mai putin, ii tai din autoritate

      • S-a apucat de politica Brice Robin? Desi si-a facut treaba extraordinar , nu a intrat in politică, i s-a parut normal ce a facut si cu siguranta a lasat o impresie de nesters nu doar familiilor si presei ci o impresie de nesters in istoria Europei acestor ani, mai mult decat oamenii politici care au avut bunul simt si au tacut. Au tacut pentru ca a informat singura voce autorizata sa informeze oficial, procurorul de caz.

    • Maestrul vrea sa spuna ca Al treilea om ar fi dintre Cumpanasu si rezistentul Barna? Nu va fi niciunul. Primul nu poate cladi o cariera politica pe o nenorocire. Al doilea e prea prost. Dar de ce nu Tariceanu?

      • Tariceanu e expirat! Actualii candidati, vreo 17 sau 18, nu sunt credibili, pentru ca toti au cochetat intr-un fel sau altul cu Sistemul, de aia viitorul presedinte va fi un INDEPENDENT. A fi independent nu inseamna sa candidezi pe persoana fizica, ci sa nu fi facut parte din Sistem. Exista un singur roman anti-Sistem care a declarat public in urma cu ceva ani ca va reface Statul roman. El va fi Presedintele Romaniei. Si nu, nu e nici Cumpanasu, nici Barna, ambii agenti ai Sistemului, ci un necunoscut. Chiar daca in trecut a facut ceva valva in spatiul public, el ramane un necunoscut romanilor pentru ca nu iese pe sticla si nici in mediul virtual.

    • Idiotul #rezist Popescu de la parchetul cu proști Caracal a fost supsendat pînă la finalizarea anchetei. Mai există și dreptate în țara asta. „Popescu” cică s-a sfătuit cu poli’i;tii dacă să intre sau nu peste ucigaș în casă/ Legea cere aplicarea ei imediată de către procuror nu o bîrfă ieftină cu Poliția. „Bă ,intrăm sau nu intrăm?” 😎

      • STS și-au cumpărat mașini scumpe în loc să-și modernizeze centralele. Mai mult de jumătate din bugetul lor se duce pe salarii și pensii speciale.Pune-i pe-ăștia azi să mai localizeze un apel telefonic. Iar acu vine Veorica Dăncilă, tuta de serviciu, și le mai dă niște bani de la buget, că poate n-au mărunțiș ptr țigări. Romînia n-are scăpare și odată cu ea nici fete ucise de psihopați ca eleva din Caracal. 😎

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *