Spectacol modern

Spectacolul avea loc în sala mică a Casei de cultură, destinată, de obicei, plenarelor de Comitet judeţean PCR. Era o încăpere dreptunghiulară, cu trei uşi în peretele dinspre culoar şi, pe partea opusă, cu ferestrele mari, de sus pînă jos, dînd spre mica piaţă din Centru. Pe una din laturile mici ale dreptunghiului de parchet proaspăt lustruit, cu scaune pluşate rabatabile, se găsea o altă uşă, de fapt, cea pe care se pătrundea, practic, în sală. Pe stînga cum intrai, se ridica un podium de scînduri, susţinînd masa lungă a prezidiilor de obicei acoperită cu o pînză roşie. Acum, la masa asta luase loc juriul, mai precis cîţiva dintre membrii acestuia, care lăsaseră spectacolul din Sala mare şi veniseră să vadă piesa experimentală, pusă în scenă de un tînăr cu părul vîlvoi, descheiat pînă la piept, ca un marinar beat. Reprezentantul organizatorilor comandase nişte votcă şi, în consecinţă, cei de la masă rîdeau, cu un ochi la spectacol şi cu celălalt la uşa pe care trebuia să-şi facă apariţia femeia cu tava.

Uşa se deschise de vreo cîteva ori în timpul spectacolului, dar din nefericire nu pentru a lăsa înăuntru femeia cu ceşcuţele aşteptate, ci pentru că aşa cerea piesa:
O femeie de serviciu trebuia să intre de vreo cîteva ori cu un lighean în mîini.