Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Spicuiri din memorialul (in)succeselor

Uneori e nevoie să te împiedici de câte-un prag și să te izbești de câte-un zid, ca să te oprești din strigat „Evrika!”, să te întorci, să-ți ridici fruntea și să vezi muntele impresionant ridicat în spatele tău de măreția silențioasă a naturii. Să privești acel spectacol fascinant și să-ți dai seama că bolovanul proaspăt escaladat de tine e… umilitor de mic în comparație cu acea grandoare. E bine să te folosești în fiecare moment de instrumentul potrivit și de perspectiva adecvată. Uneori ai nevoie de lupă, alteori de distanțare în spațiu și mai ales în timp. Un astfel de prag/zid l-a constituit pandemia de Covid-19 și în special noile vaccinuri. „Bătălia” cu microorganismele a început la vremea când nici măcar nu se știa de existența lor. Prima „victorie totală ”a venit după o luptă de aproape două secole (1796-1979) cu virusul variolei și a rămas – deocamdată – sigura pe listă. Variola a rămas cu reputația de a fi prima boală eradicată de omenire cu ajutorul inestimabil al vaccinurilor. Faptul că virusul nu s-a mai întors ne dă dreptul să-i consemnăm exterminarea. Ce-i drept, nici alte virusuri n-au mai revenit, bunăoară temutul H1N1, care a provocat la fel de multe victime în unitatea de timp și a dispărut fără urmă și fără vaccinare după masacrul din 1918. Straniu, dar nimeni n-a adăugat gripa spaniolă pe lista eradicărilor. Și ca ea ar mai fi și alte plăgi care, chiar dacă n-au dispărut complet, au devenit cel mult endemice și se mulțumesc cu mici focare.

Ce face un învingător după ce-și vede premiul și după ce i se domolește euforia? E copleșit de smerenie sau e propulsat de orgoliu și visează la și mai multe victorii? Până la provocarea „inedită” pe care a reprezentat-o pentru unii pandemia de Covid-19 aș fi declarat spontan că e firesc ca victoriile să impulsioneze acceptarea de noi provocări. Acum însă, cred că a sosit momentul unei reculegeri. Care să fie motivul pentru care știința, cu toate progresele remarcabile înregistrate, n-a mai putut adăuga nimic în palmaresul eradicărilor vaccinale? În repetate rânduri ni s-a spus că nu mai e mult și omenirea se va putea mândri cu eradicarea altor câtorva boli din categoria celor transmisibile de la om la om (fiindcă numai acelea pot fi eradicate), cu condiția ca rata vaccinărilor să se mențină ridicată uniform pe mapamond. Una dintre maladii este poliomielita (paralizia infantilă), o alta este rujeola (pojarul). De câteva ori OMS a anunțat că ne-am afla foarte aproape de obiectiv, numai că mereu s-a interpus câte ceva care a zădărnicit totul: ba un conflict pe undeva, ba niște grupări de populație care refuzau vaccinarea din diverse motive. Niciodată, însă, nu s-a pus problema vaccinului per se.

Poate că aș fi rămas cu acele percepții și convingeri, dacă n-ar fi intervenit celebrul vaccin pe bază de ARNm, care m-a determinat să-mi aprofundez căutările și să parcurg retrograd distanțe tot mai lungi pe firul istoriei „imunizărilor”. Prima întrebare s-ar putea adresa chiar variolei. Care este motivul pentru care am repurtat un succes atât de răsunător și cum de nu l-am putut replica? Și dacă acea victorie a fost doar o simplă coincidență, o pură întâmplare, opera naturii sau a mai multor circumstanțe? Cum poți să multiplici un triumf, fără să știi exact cum ai ajuns acolo?

Să încercăm să ne distanțăm și mai mult, ca să nu devenim miopi și să nu mai vedem nici învederatul. Ce am putea vedea mai bine din noua perspectivă? Se spune că variola a necesitat două secole de vaccinare sistematică până să se ajungă la eradicare (cu toate că OMS și-a intensificat planul de eradicare de-abia în 1967). Să însemne asta că mai avem de așteptat și încă și mai mult de insistat? Paralel cu vaccinul antivariolic s-au mai derulat și altele care vizau în special marile plăgi ale omenirii – holera, ciuma, antraxul, tifosul, tusea convulsivă, tetanosul, difteria sau tuberculoza -, cărora li s-a dat startul prin secolul XIX, numai că rezultatele n-au corespuns întotdeauna așteptărilor. Ba insuccesele multora dintre vaccinuri se mențin și astăzi. Din fericire, între timp am descoperit antibioticele și igiena, ceea ce a permis renunțarea momentană la vaccinurile antibacteriene. Mai rămâneau virusurile și împotriva lor s-a declanșat o campanie furibundă de „imunizare”, dar cu ce rezultate? Se menționează reduceri spectaculoase ale mortalității, salvarea a milioane de vieți, și se speră în continuare eradicarea multor maladii cu transmitere exclusiv interumană. Să ne continuăm incursiunea în trecut și să încercăm să aflăm în ce măsură au contribuit vaccinurile și în ce măsură… alți factori, care s-au derulat paralel (bunăoară, îmbunătățirea condițiilor de trai și a igienei, ceea ce a însemnat întărirea imunității și ameliorarea stării de sănătate a populației), deși e dificil de transformat o corelație într-o cauzalitate, dar asta e valabil și pentru vaccinuri.

O primă și frapantă corelație este că, exceptând difteria, s-a trecut la folosirea pe scară largă a vaccinurilor de-abia după cel de-Al Doilea Război Mondial, practic în paralel cu „miracolul economic”. Să luăm mai întâi rujeola, o boală a copilăriei despre care se știe că este pe cât de contagioasă pe atât de riscantă, întrucât conduce la scăderea temporară a imunității, iar asta înseamnă complicații severe și decese. Afirmația e corectă doar pe jumătate, fiindcă acele riscuri sunt valabile doar pentru țările lumii a treia, unde letalitatea e de 3-5%. În lumea „cealaltă” vorbim de 1-3 decese la 10.000 de îmbolnăviri. Susținătorii vaccinării prezintă grafice impresionante despre reduceri spectaculoase ale mortalității chiar și cu 99%, numai că… asta e concluzia dacă le privim cu lupa și doar pe un segment îngust. Dacă ne uităm de la distanță și explorăm întreaga perioadă (1900-1963), observăm altceva: La momentul introducerii pe piață a vaccinului antirujeolic (în anii ’60-’70), letalitatea se apropia oricum de zero. Altfel spus, chiar și fără vaccin mortalitatea se redusese cu 98,5%! Așadar, reducerea cu 99% atribuită vaccinurilor (unii sunt de părere că vaccinul a prelungit panta coborâtoare a curbei mortalității, care altfel s-ar fi curmat mult mai repede) se referă la cele două procente rămase. Situația se regăsește în mai toate țările industrializate. În Africa reducerea (dacă există!) e mult mai modestă, de doar 30%. Cel puțin 10% dintre vaccinați nu dobândesc imunitate și trec totuși prin boală, ceea ce înseamnă că vaccinul nu e panaceu.

Situația nu ar fi atât de dramatică dacă decizia de vaccinare s-ar baza pe liberul arbitru și ar fi luată de persoane adulte, în cunoștință de cauză. Cu toții cunoaștem, însă, recomandările și pe alocuri obligativitatea unor vaccinuri încă din primele zile de la venirea pe lume (deși ne-am putea baza pe imunitatea înnăscută și pe protecția anticorpilor împrumutați de la mamă!). Pachetul de antigene prescrise de experți „acoperă” maladii rare și foarte rare în țările industrializate, cu prevalențe cuprinse între 1: 100.000 și 1 la zece milioane și cu mortalitate de sub 2 la un milion. Statisticile ne spun că pentru a împiedica un sigur deces sunt necesare câteva milioane de vaccinări câțiva ani la rând. (Cu condiția ca vaccinurile să fie acelea care le împiedică!)

Nu așa stau lucrurile și cu bolile mult mai frecvente printre copii și care sunt însoțite de o letalitate mult mai mare și împotriva cărora nu există vaccinuri. E vorba de patogeni care provoacă diarei severe soldate cu insuficiență renală și dializă (EHEC), meningite sau tuberculoza. Pare-se că aici firmele producătoare nu-și dispută piața și nici întâietatea, așa cum au făcut-o pentru vaccinul anti-Covid. Oare de ce? Ar putea împiedica mult mai multe decese decât pretind că o fac cu vaccinurile existente. Apropo de decese în rândul copiilor: Conform statisticilor, în UE, în inima civilizației, cel mai des ne mor copiii trecuți de prima aniversare în accidente de circulație, înecați sau arși. În SUA primul loc pe lista deceselor infantile e revendicat de armele de foc! (pe cine miră asta?!), iar altundeva o fac bolile infecțioase, drogurile, războaiele și foamea. Vaccinurile nu ne feresc chiar de orice și datoria de părinte implică mai mult decât bifatul imunizărilor pe lista de recomandări.

O altă corelație: În țările care vaccinează intens rata deceselor copiilor e mai mare decât în cele cu mai puține vaccinuri și copii vaccinați. Un astfel de „exemplu” ni-l oferă SUA, țara cu cea mai mare rată de vaccinare din lume. Sugarii au parte de 26 de doze înainte de prima aniversare. Rezultatul? Ne-am aștepta ca SUA să prezinte o rată a mortalității infantile – un parametru excelent al bunăstării socio-economico-sanitare a unei țări – redusă semnificativ. În realitate, ocupă locul ultim pe lista celor 34 de națiuni (cu rate de vaccinare a sugarilor de 90-99%) incluse în studiu. Mai mult decât atât: S-a evidențiat o corelație semnificativă statistic între creșterea numărului de doze vaccinale și a ratei deceselor subite inexplicabile la sugari, grupate sub genericul SIDS. E greu de crezut în coincidențe când 58% dintre morțile subite survin în primele trei zile, iar 78% în decurs de o săptămână de la vaccinare. Studiul care-și revendică macabra descoperire datează din 2011 și a fost, se înțelege, vehement criticat. Autorii l-au replicat în 2019 în baza datelor actualizate din 46 de state comparabile, iar corelația citată… s-a menținut. Experții au încercat să afle cauza acelui paradox și au emis două ipoteze: Pe de o parte toxicitatea biochimică (să nu uităm de aditivi, conservanți, adjuvanți, stabilizatori, antibiotice, inactivanți chimici etc.), și pe de alta toxicitatea sinergică (prin aplicarea concomitentă sau în strânsă succesiune a vaccinurilor) sau aditivă (prin supravaccinare). Cine nu crede în rezultatele acestor studii, poate încerca o privire mai de ansamblu și va observa același fenomen la cel mai celebru dintre vaccinuri: cel antivariolic. Practic numărul deceselor cauzate de vaccin îl concurează pe acela al deceselor cauzate de virus. Nu numai că epidemiile de variolă au continuat și după introducerea vaccinului, dar s-a mai adăugat și o nouă patologie: complicațiile severe precum meningita sau encefalita vaccinală. Un preț destul de mare pentru eradicarea unei boli!

Ca să înțelegem de ce nu funcționează eradicarea altor boli incluse în program, poate că ar trebui ca mai întâi să înțelegem cum de a „funcționat” în cazul variolei. Să fi fost vaccinarea masivă? Faptul că molima se apropia oricum de final, virusul însuși – un dinozaur printre virusuri, cu dimensiuni apropiate de ale unei bacterii – a devenit „leneș” și incapabil să producă mutații frecvente așa cum procedează celelalte? Cumva, dat fiind că oamenii au învățat să respecte regulile de igienă, și-au spus și aici cuvântul îmbunătățirea condițiilor de viață și bunăstarea? La urma urmei, de variolizare se ocupau și vechii chinezi în urmă cu câteva milenii și, deși îmblânziseră virusul și boala, nu se ajunsese totuși la eradicare.

Poate că ignorăm reguli elementare. Poate că nu-i totuna ce fel de antigen introducem în corp și pe ce cale. Uneori recurgem la agenți vii (și atenuați), alteori la unii morți sau doar la fragmente din compoziția lor. Dacă i-am introduce vii, am risca prețul achitat variolei. Cu materie moartă și străină de corp se confruntă sistemul imunitar zi de zi (impurități din aer și apă, însăși hrana) și o face fără să producă întotdeauna anticorpi care s-o combată. Pe unii îi elimină ca atare, pe alții îi asimilează, pe alții îi tolerează și uneori reacționează alergic, dacă se supără prea tare. Am ales să-i injectăm direct în sânge și să le adăugăm adjuvanți, astfel încât să sâcâie suficient sistemul imunitar și să stimuleze producția de anticorpi. Dar oare am ales bine? Uneori componentele prezintă asemănări izbitoare cu structuri proprii, iar anticorpii produși ne atacă propriile țesuturi. Se pare că procentul maladiilor autoimune a crescut razant odată cu înmulțirea vaccinurilor, o altă corelație dezagreabilă. Ar mai trebui ținut cont și de vârstă, sex, ca și de ordinea administrării vaccinurilor, dar despre toate acestea am mai vorbit.

Cea mai bună apărare imunitară o conferă trecerea prin boală. Iar dacă tot e să vaccinăm, idealul îl reprezintă mimarea îmbolnăvirii propriu-zise. Altfel spus, dacă maladia se transmite pe cale digestivă, nu prea are rost să vaccinăm prin injectare, ci tot pe cale orală și viceversa. Dacă boala este una strict respiratorie, dacă patogenul „preferă” țesutul pulmonar, cum să dezvoltăm imunitate injectându-l? Ne-a demonstrat-o din plin bacilul tuberculozei. Vaccinul BCG nu oferă protecție pentru afecțiuni pulmonare, cel mult o face când e vorba de complicații precum septicemia ori meningita. A vaccina fără a ține cont de poarta de intrare e ca și când am aștepta un răufăcător înarmați până în dinți la intrarea din spate, când el pătrunde invariabil pe cea din față ori pe fereastră și nu are nicio intenție să treacă și pe la ușa din dos.

Vaccinurile nu-și au rostul dacă maladiile pe care intenționează să le combată sunt unele ușoare și rarisime. Este cazul majorității bolilor pe care le „prevenim” prin vaccinare. Când ai trei cazuri de îmbolnăvire la suta de mii și un deces la patru ani, e ușor de „demonstrat” împiedicarea deceselor! Mai ales în țările industrializate, unde se face (ab)uz de vaccinare. În țările unei alte lumi, ele nu prea au efectul vehiculat, fiindcă un vaccin nu fortifică un sistem imunitar în măsura în care o fac traiul decent, accesul la apă potabilă și hrană de calitate. A vaccina fără acele îmbunătățiri e ca și când ai biciui un animal lovit de inaniție și i-ai cere performanțe deosebite. Decât să vaccinăm în devălmășie împotriva a tot ce vedem sub microscop, mai bine ne-am concentra pe prevenția bolilor cu adevărat periculoase, care seceră milioane de vieți, precum malaria ori tuberculoza. Holera nu poate fi combătută nici ea prin vaccinare, în condițiile în care oamenii beau apă din fluvii și lacuri contaminate cu fecale. Nu poți să stai cocoțat pe un munte de gunoaie și nici cufundat până la gât într-o cloacă și să te injectezi cu tot ce produce nou industria farma. Mult mai eficientă ar fi curățenia.

Un exemplu edificator ni-l oferă rotavirusul, un virus cu care copiii se întâlnesc de câteva ori în primii ani de viață, până ajung să dezvolte o imunitate solidă. În țările dezvoltate infecția naturală cu rotavirusul nu omoară pe mai nimeni (2 dintr-un milion în SUA și Europa) și conferă în plus imunitate naturală în fața infecțiilor respiratorii. Nu la fel se întâmplă și în țările sărace și cu condiții de igienă precare, unde suferă de diaree circa 260 de milioane de copii anual, iar unul din o mie pierde lupta cu boala (peste 80% din totalitatea deceselor). Asta nu i-a împiedicat pe decidenți să introducă vaccinul… mai întâi în țările bogate. Acolo i se consemnează și cea mai mare „eficacitate”, pe când în câteva țări africane rata succesului se reduce la jumătate. Vaccinul (viu, atenuat) este administrat pe cale digestivă și deocamdată a adus riscuri mai mari decât beneficiile: A sporit rata mortalității prin pneumonie și a cauzat complicații serioase precum invaginația intestinală (un fel de ocluzie), o urgență chirurgicală. Nimic din toate acestea nu a împiedicat producătorii și distribuitorii să-l recomande în continuare.

Prin urmare, dezideratul ar trebui să fie și aici less is more! Cât mai puține și mai bine sortate vaccinuri și cât mai multă prevenție prin igienă, educație și un stil de viață sănătos. Restul e treaba sistemului imunitar. Nu are sens să ne „imunizăm” împotriva unor boli rarisime și cu o rată minimală a mortalității, dar are sens să ne supraveghem mai bine copiii și să-i ferim de pericole reale. Neglijența și ignoranța adulților pe de o parte și sărăcia și inegalitatea pe de altă parte se înscriu în topul cauzelor de îmbolnăvire gravă sau deces, și acelora trebuie să ne adresăm. Din păcate (sau din fericire?!), împotriva lor nu există vaccinuri! Viața te obligă în permanență să alegi și să iei decizii, în cazul de față, între riscul de a trece prin boală și de a suporta riscurile unui vaccin! Pandemia a deschis din nou cutia Pandorei și incită cel puțin la o revizuire a capitolului despre imunologie din cărțile de medicină. Înainte să transformăm toate vaccinurile existente în unele pe bază de ARNm (pe motiv că au avut un succes fenomenal!); înainte să producem vaccinuri molipsitoare, ar fi bine să ne dedicăm bolilor civilizației, a căror putere debilitantă asupra imunității e covârșitoare, ceea ce ar putea face ca vaccinurile viitorului să aibă efectul pe care-l au vaccinurile prezentului în lumea defavorizată.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Spicuiri din memorialul (in)succeselor”

  • Doamana Huhulescu, fenomenala ca intodeauna. Daca macar un sfert din medici ar avea macar pe un sfert aceeasi aplecare sanatoasa, stiintifica asupra fenomenelor, atunci poate am mai avea o sansa. Alfel, cu „eroi in halate albe” care „cred in stiinta”, viitor luminos ne asteapta. Imi place mult asta cu „cred in stiinta” – nu stiu cine a scos aceasta sintagma imbecila (sa-i intrebam ce comunicatorii lui Fauci, zic) dar in caz ca nu s-a aflat, stiinta este despre punerea la indoiala, stiinta este despre „de ce?”.
    A propos de coincidente si aparitia / disparitia „de pe piata” a virusurilor, unde a disparut (vreo 3 ani?) visusul gripal? I-a fost jena de rock-star-ul Covid? L-a tinut cineva captiv ca apoi sa-l redea cu drag omenirii, nu mult, doar cat sa reimpulsioneze vanzarile de paleative, „symptoms relievers” pentru raceala si gripa?
    Ca un nimeni in drum ce sunt, probabilitatea sa aflu raspuns la aceste intrebari este virtual zero. Ca atare, nu pot decat sa speculez pe marginea subiectului si sa constat „coincidentele”. De buna seama nu este o abordare stiintifica, dar ma incapatinez, atat cat pot, sa nu ingros randurile idiotilor utili.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *