Stalin: Marele Scenarist

Tipic furnicii. M-am întors la modul meu tradițional de lucru: cel pe bază de fișe, tipic furnicii. Cred că merge mai bine așa. Fiecare document, luat la mînă, îmi dă posibilitatea unor comentarii. Mult mai important, munca pe bucăți mă scutește de spaima de proiect uriaș, la care m-am angajat, proiect la care gîndindu-mă am sentimentul unui gol deschis înaintea mea. Fac fișa, o pun într-un plic, pe plic scriu capitolul, urmînd ca după aceea să asamblez cărămizile într-o construcție mai amplă prin colaționarea fișelor.

*

Mă luminez. Lectura sau mai precis relectura cărții lui Constantin Kirițescu Românii în Al Doilea Război Mondial mă luminează, în fine, în privința marilor manevre în Transnistria. Pricep în fine că Brigada mixtă Munte a trecut Nistrul la Moghilev și a luat-o apoi de-a curmezișul teritoriului dintre Nistru și Bug. Cu acest prilej, o hartă de azi mă lămurește că Niprul nu e la Est de Bug, ci la Sud-Est. Armata a 4-a a luat-o de la Nord la Sud pentru a se întîlni cu Armata a 3-a, care urma să cucerească din mers Odessa, ceea ce nu s-a întîmplat. Tot harta îmi spune că, după trecerea Niprului, Corpul de munte și Corpul de cavalerie au asigurat spatele armatei germane care se năpustise asupra Crimeii. Ceva asemănător Operațiunii de la Cotul Donului.

De ce la Sud a ținut și la Cotul Donului, nu?
Pentru că la Sud nemții ne-au putut sări în ajutor cînd rușii erau pe cale să ne copleșească. La Cotul Donului ei erau ocupați cu capcana Stalingrad.

*

Scenariu. Continui să citesc din La peur, volumul doi, din trilogia lui Anatoly Rîbakov, Copii din Arbat. Citez titlul în franceză, deoarece volumul doi și trei le-am găsit doar în franceză. E un cărțoi de 700 de pagini format mare și ținerea în dreptul ochilor, pentru a putea citi, e dificilă. Sînt deja în plină Teroare, mai precis la etapa Procesul Zinoviev-Kamenev. Gîndul diabolic al lui Stalin e de a face un proces public, în cadrul căruia acuzații – vedete ale vechii gărzi bolșevice, oameni care au adus la putere sovietele, după ce-au trecut prin ilegalitate, hăituiți de Ohrana țaristă, care au învins în Războiul civil – urmau să mărturisească public c-au complotat pentru asasinarea lui Stalin la ordinele lui Trotski.
Cartea, una din marile cărți ale literaturii ruse, încearcă să dea răspunsul la întrebarea Cum au fost posibile mărturisirile cumplite de la procesul public intentat Centrului Unificat?

Despre asta s-au scris cărți, articole, s-a vorbit de saltul făcut de Teroarea stalinistă în materie de tortură psihică, de credința vechilor bolșevici în Partid, de precedentele periculoase create chiar de cei acuzați acum cînd a fost vorba de alții.

Fără a neglija explicațiile altora, Anatoli Rîbakov lansează propria explicația:
Folosirea unui scenariu complex, scris și coordonat de Stalin în concretizarea sa.

Mai precis pentru Stalin nu ajunge să trimită în fața plutonului de execuție cîțiva vechi bolșevici, fie aceștia și legende vii ale Revoluției. E nevoie de imaginea unui vast complot pentru asasinarea sa. Cu cît sînt mai multe comploturi dejucate cu atît Persoana Sa e mai prețioasă pentru Popor. De aici numărul mare de inocenți trimiși la moarte sau în Siberia. Prin urmare, interogatoriile n-au drept scop obținerea de mărturii din care, prin punerea cap la cap, s-ar contura adevărul, ci obținerea de replici în cadrul piesei. Sub comanda lui Stalin, echipa lui Iagoda, pe cale de a fi și ea lichidată, a scris un scenariu, o piesă de teatru despre Complot. După scrierea piesei, urmează punerea în scenă. Cu oameni și nu cu actori, cu morți reale și nu doar pe scenă.

Un moment descris de autor pe larg ne convinge de adevărul că mai întîi s-a scris scenariul – cu grijă de a fi credibil și mai ales de a crea imaginea unui vast complot, antrenînd sute de persoane, presupunînd relații, fapte, întîlniri conspirative, gînduri ascunse. Unul dintre cei trei detonatori ai Afacerii e Valentin Olberg, un diplomat revenit în URSS și care lucra la Institutul Pedagogic Gorki. În piesă, lui Valentin Olberg i se atribuia rolul de mărturisitor al comenzii date de Trotski prin fiul său, Sedov, să organizeze, la revenirea în țară, asasinarea lui Stalin. Printre altele, Olberg e pus să spună că meșterise un complot prin care studenții urmau să-l împuște pe Stalin în timpul unei demonstrații de 7 noiembrie în timp ce acesta se afla în tribuna de deasupra Mausoleului. Comandantul gărzilor de frontieră, Frinovski, care asista la scrierea scenariului, i-a luat peste picior pe scenariști spunîndu-le că era greu de crezut așa ceva chiar și de către cel mai mare adversar al inamicilor poporului:
Un student din coloană să rupă cordonul și să se năpustească cu pistoletul în mînă pe trepte pînă la Stalin.

Se renunță la varianta cu pistoletul și la propunerea unuia dintre anchetatori se optează pentru o bombă. Unul dintre cei anchetați ca dușmani ai poporului era profesor de Fizică. O echipă condusă de un șef dă fuga la Institut și se întoarce cu niște bile, despre care susține c-au fost descoperite prin curte, gata să fi umplute cu explozibil. Cade și afacerea cu bomba și se renunță la varianta descrierii felului în care urma asasinat tovarășul Stalin, rămînînd doar acuzația că organizaseră un complot, fără a preciza ce și cum.

Aparența unei piese de teatru e atît de puternică, încît Sașa, personajul central, simpatiza de autor, citind în gazete confesiunile neverosimile ale vechilor bolșevici, e convins că persoanele reale au fost înlocuite cu actori.