Stalinismul așa-zisei terapii de șoc

Momente și evenimente comentate de mine. Cu deosebire în perioada guvernării CDR-iste terapia de șoc s-a afirmat ca o obsesie a Autorităților. Cunoscător al României reale, abia ieșite din comunism, am pus la îndoială valoarea terapiei de șoc. În acest sens, spune totul titlul comentariului meu din Cotidianul, 24 decembrie 1998:

Stalinismul așa-zisei terapii de șoc

Zeci de mii de oameni lăsați pe drumuri prin lichidarea întreprinderilor cu pierderi. O continuă creștere a prețurilor. O asprire fără precedent a fiscalității. Darea aproape pe gratis unor firme străine, multe dubioase, a unor întreprinderi de prestigiu ale economiei românești. Întreagă această realitate dură – pe care nu reușește s-o acopere ploaia de colinde de partid și de stat, de pomeni guvernamentale făcute căminelor de copii și bătrîni – e rezultatul măsurilor prezentate de către actuala putere drept necesare pentru salvarea țării. De numeroase ori, toate aceste măsuri au fost puse sub semnul multor metafore. Printre acestea se numără și cea a bătăliei împotriva economiei de stat, a războiului pentru victoria reformei. Firește, dacă e război, e musai să apară și victime. Deși, spre deosebire de cele din războiul adevărat, victoriile nu înseamnă morți și mutilați, ci oameni care suferă la propriu de foame, familii aflate sub limita de subzistență, orașe și chiar zone întregi moarte, totuși, le putem considera sacrificate pe altarul victoriei, poreclite de unii luminița de la capătul tunelului.

În noaptea de 24 spre 25 februarie 1956, Nichita Sergheievici Hrușciov a prezentat delegaților la Congresul al XX-lea al PCUS faimosul Raport secret: „Despre cultul personalității și despre consecințele sale“. Nemilos rechizitoriu al dictaturii staliniste. Documentul i-a șocat pe delegați și ulterior pe toți rușii nu atît prin dezvăluirea arestărilor și condamnărilor nedrepte din anii staliniști, prin procesele strîmb intentate unor oameni nevinovați, prin trimiterea în Gulag sau în fața plutonului de execuție a milioane de ruși, ci printr-o teză care răsturna tot ceea ce fuseseră convinse nu numai Rusia, dar și întreaga lume. Teza potrivit căreia Stalin nu cîștigase războiul împotriva Germaniei. Nichita Hrușciov a pornit de la o dezvăluire simplă. Tactica ordonată de Stalin Armatei Roșii a fost: nici o palmă de pămînt! Altfel spus, cel considerat pînă și de experții militari occidentali un geniu într-ale milităriei a redus războiul împotriva nemților la un singur ordin: nu se cedează, nici o palmă de pămînt. Au fost însă, cum e și normal, multe situații în care pînă și un locotenent își dădea seama că o retragere strategică putea lovi ulterior dușmanul, cu un preț mai mic în plan uman și material. Stalin n-a îngăduit acest lucru elementar. El considera orice retragere o abandonare a luptei. Și, în numele patriotismului, el a cerut rușilor să moară, dar să nu se retragă, să se arunce în atacuri nesăbuite. Urmarea? Rusia a învins Germania! Dar cu ce preț uman! Milioane de ruși au murit împinși de ordinul de a ataca întruna, de a nu ceda nici o palmă de pămînt, deși în numeroase situații o retragere sau o mișcare de învăluire ar fi avut același rezultat în plan militar, dar cu un cost mai mic în materie de morți. În aprecierea dacă un război a fost cîștigat sau nu, trebuie să ții cont și de numărul de morți, de cantitatea de pagube materiale. Geniile militare sînt cele care reușesc să învingă cu un preț cît mai mic din punct de vedere uman și material. Lui Stalin însă – pentru care, vorba lui, moartea unui om e o dramă, moartea a milioane de oameni e deja statistică puțin îi păsa de propriul popor. Drept pentru care nu s-a preocupat o clipă ca numărul rușilor morți pe cîmpul de luptă să fie cît mai mic. Ordonînd: nici o palmă de pămînt, el l-a învins pe Hitler cu prețul sacrificării sălbatice, barbare a milioane de ruși. În aceste condiții, ne-am putea întreba dacă Stalin a cîștigat într-adevăr războiul. Da, el a reușit să-i arunce pe nemți peste graniță. Da, el a reușit să ajungă pînă la Berlin. Putea să-și îndeplinească acest obiectiv, dacă i-ar fi păsat de propriul popor, și cu un număr mai mic de morți și prizonieri. Din acest punct de vedere, n-am greși afirmînd că de fapt, Stalin n-a cîștigat în cel de-al doilea război mondial.

Cititorul inteligent și-a dat seama că nu întîmplător am așezat, după paragraful despre măsurile de reformă actuale, referirile la felul în care a înțeles Stalin războiul. Sînt mulți care susțin că aceste măsuri nu vor avea nici un rezultat în planul economiei reale. Că, făcută la întîmplare și hei-rupist, mai mult de dragul FMI decît din voința de a gîndi o economie de piață autentică, așa-zisa terapie de șoc va adînci și nu va micșora criza. Noi însă, fie și de dragul jocului, vom pleca de la ipoteza că măsurile nepopulare din această lună, care întunecă Sărbătorile de Iarnă, vor scoate țara din criză. Altfel spus, că războiul va fi cîștigat de către actuala putere. Problema problemelor e însă cea pe care a avut-o și Stalin în timpul celui de-al doilea război mondial: costurile în plan uman. Din cîte se vede, actualii guvernanți nu țin cont o clipă de nenorocirile pe care le provoacă milioanelor de români măsurile luate. Ei nu s-au gîndit că la același obiectiv – asanarea economiei românești – s-ar putea ajunge și printr-o altă politică, dominată de grija de a reduce spectaculos costurile sociale ale reformei. Ca și Stalin, ei nu știu altceva decît promovarea terapiei de șoc cu orice preț. Un soi de transpunere în planul societății românești de azi a barbarului ordin al lui Stalin: nici o palmă de pămînt!

Admițînd că economia se va însănătoși prin măsurile sălbatice din această perioadă, va fi aceasta o victorie?
Indiscutabil, nu.
Pentru că în aprecierea dacă va fi sau nu victorie va intra și numărul de victime ale terapiei de șoc. Or, judecînd după uriașele costuri în plan uman ale lichidării întreprinderilor, ale fiscalității excesive, ale creșterii prețurilor, ale politicii de austeritate, costurile umane ale unei eventuale ieșiri din criză vor fi atît de mari, încît în nici un caz nu se va putea vorbi de o victorie.