Nicolae Ciucă: Vom negocia cu toate forțele responsabile, astfel încât, într-o perioadă de timp cât mai scurtă, să reușim să alcătuim guvernul și să poată să fie aprobat în Parlament

Statul eșuat

„Statul Român a eșuat!” a silabisit, scrâșnind din dinți, momâia din Deal. Adică tipul ăla despre care un specialist în psihologie spunea recent că este „primitiv. Avar. Brutal. Nerafinat. Lipsa totală a autoironiei, a umorului, a empatiei, înlocuite cu stări de absență și indiferență afectivă brutale, justificate de o falsă decență, îi dezvăluie sărăcia afectivă. Arogant, cu o morală contrarie alimentată de megalomanie, cinism și iresponsabilitate. Dominat de senzația superiorității sociale, devine adesea ridicol și disonant. Dizarmonic. Fals. Crud. Inadaptat.”[1]. Brr, cumplit tablou, pictat cu tăișul șișului, parcă. Și noi, care nădăjduiam că „un conducător e o călăuză. Cunoaşte drumul şi are piciorul sigur. În lumea politică ar însemna cunoașterea lumii şi siguranţa gestului. În lumea spirituală, explozie a adevărului. Conducătorul trebuie deci să creadă în acest adevăr. Conducătorul e un om care nu-și aparține. Aici e punctul greu: ești dat. Tot ce faci nu ți se adresează ție, ci cauzei.”[2] Zău că i-aș coase pe pernă vorbele astea, doar, doar i-or provoca niscaiva insomnii… Ce iluzii, să-mi închipui că individul, „îmbulzit de sine” și nerafinat, ar înțelege asemenea subtilități, că tare mai sunt naiv ! Cu o călăuză ca el, eșecul statului era previzibil. Iar după chipu-i dizarmonic și fals e și guvernul lui, o ciurdă de slugoi detestabili; ca și majoritatea lui parlamentară, inși „de o strâmtime de înțelegere și de simțire decepționanată.”[3] Culmea, rostitorul implacabilei sentințe prin care-și îngroapă poporul nu-i vreun pițifelnic oarecare din Valahia și nici șeful Republicii Burundi, ci ditamai președintele ales și reales cu smintită frenezie de „fetele de la Apaca”, metamorfozate, după trei decenii, în proletariatul corporatist. Spre deosebire însă de croitoresele din anii ’90, care nu voiau nici bani și nici valută, lucrătorii hi-tech de azi vor marea și sarea, cu osebire „o țară ca afară”. Incendiul izbucnit la spitalul din Constanța l-a îndemnat pe Klaus Werner Iohannis la reflecția cu pricina, dar cum să vorbești de funie în casa cotrocenistă a spânzuratului ? Căci eșecul statului nostru fusese pus la cale de ticăloasele nelegiuiri ale netrebnicului Traian Băsescu, cu zgomotoasa și inchizitoriala cruciadă împotriva corupților din tabăra vrăjmașă. Lozinca scandată ani de zile în piață, în tropăiturile turmei de cretini haștagiști, și-a atins scopul[4]. „DNA să vină să vă ia!” a fost singurul proiect de colonie în ultimele două decenii și astăzi culegem roadele otrăvite. Eșecul recunoscut de la cel mai înalt nivel încheie un ciclu istoric și politic, la capătul căruia România se mândrește cu numărul cel mai baban de demnitari condamnați pe cap de „consumator vulnerabil”. Vânătoarea de vrăjitoare, întinsă atât amar de vreme, s-a soldat cu aruncarea în spatele gratiilor nu numai a penalilor, ci și a curajului civic, a implicării în treburile Cetății. Secăturile nimerite sub cupola Parlamentului au aplaudat pe rând încătușarea adversarilor partinici, inconștienți că brațul lung și atoatestăpânitor al Serviciilor Secrete îi va îmbrânci ușor, ușor în „câmpul tactic”, de unde puțini au scăpat teferi… Sarabanda execuțiilor judiciare s-a pornit la ucaz occidental, cu numele de cod „MCV”, dar s-a înfăptuit cu sprjinul necondiționat și voluntar al cozilor de topor din interior, în războiul româno-român care ne-a ruinat. O întreagă clasă politică (aidoma s-a întâmplat și cu oamenii de afaceri băștinași), infinit mai frecventabilă decât actuala, a sfârșit ba încătușată în beciurile jilave ale închisorilor, ba demonizată fără putința de a riposta, de a se apăra. În locul lor au apărut fel de fel de caricaturi, care mai de care mai turcane, impostorii ! Și cîți ca ei… Frica și Delațiunea s-au înscăunat pe nesimțite ca zeițe tutelare ale norodului zidit pe veci înlăuntrul proverbului acela nătâng cu „capul plecat sabia nu-l taie” și lor, slutelor, li se închină trepanații din autoproclamata „societate civilă”. Să n-aibă ei habar că pe frică și delațiune nu se va construi niciodată o comunitate sănătoasă și prosperă și că mandatul de arestare nu înlocuiește votul electoral nicăieri în democrațiile consolidate ? Ori se lasă folosiți iarăși din prostie de către manipulatorii născocitori ai altei lozinci tembele: „Cine nu sare, ia condamnare !”? Să nu uităm, cumva, în înțelegerea colapsului statal tocmai recunoscut oficial, momentele ce i-au premers: intrarea în jugul comunitar cu chiote de nuntași chercheliți, implorarea în genunchi a „partenerului strategic” de a ne declara scutlâc, risipirea avuției naționale fie pentru obținerea de favoruri din partea saloanelor apusene potrivnice aderării și integrării noastre, fie la crearea pe criterii dubioase a capitaliștilor autohtoni, exodul de materie cenușie și de brațe vânjoase de muncă în cele patru zări, hemoragie încurajată perfid de șoptitorul „Petrov”, dezertarea intelighenției neaoșe (contra cost, desigur !) din rostul de luminator al nației…

În haosul căscat premeditat, peluza stadioanelor de fotbal s-a mutat, cu vuvuzele și fumigene, în „Casa Poporului” de odinioară și se comportă ca o galerie de ultrași care a confiscat puterea legislativă. Trăim clipe de cumpănă, „ne întrec evenimentele, nu le mai putem stăpâni. E nevoie de un geniu care să oprească catastrofa.”[5] Cine să fie geniul salvator și cum să fie recunoscut și acceptat de gărzile pretoriene obligate să slujească interesul național, iar nu pe cel individual ori de gașcă? Mă îndoiesc că geniile se mai pot afirma politic în epoca interșanjabilității bipezilor, transformați în accesorii ale rețelelor de socializare printr-un vast program de spălare a creierelor. Fiindcă-i „îngrozitor, în fond, să constați că «propaganda» a sugrumat adevărul și că se substituie informației cinstite. E o deformare catastrofală a conștiinței universale.”[6] Ei și, îmi vor răspunde globaliștii, cărora conceptele „patrie”, „patriotism” și „suveranitate” le sună ca dracu’, remanențe ale comunismului totalitar. Gata, așteptările mele s-au risipit, noi, generațiile amurgite în vârstă, am devenit simpli spectatori, cârcotași, dispuși să se lamenteze și să se revolte întruna, iar „cei-tineri sunt tulburi – unii dinamici orbește, alţii prea iute înfrânți.”[7]

Se lasă noaptea peste România mea, una grea și întunecată, statul a eșuat, în cuvintele-blestem ale lucidului Emil Cioran, sortit să observe pretimpuriu că democrația e o pacoste ca niciuna alta pe meleagurile mioritice ale neisprăvirii. Ah, și cât m-aș ține să-l contrazic, să-i strig în față că s-a înșelat…


[1] Iulian Laurențiu Ștefan, purtător de cuvânt și director juridic la Colegiul Psihologilor din România, fost președinte al Institutului de Psihologie Judiciară

[2] Alice Voinescu, Jurnal

[3] Ibidem

[4] În revista de informare și cultură juridică Palatul de Justiție nr.1 din iulie 2021, profesorul Andrei Marga împărtășește, în articolul De la legalitate la legitimare, un punct de vedere asemănător: „Confuzia unică oferită în Europa de România, cu instrumentarea de după 2005 a justiției pentru a elimina rivalii publici, atrage atenția unde s-a ajuns. Sub pretextul luptei împotriva corupției, s-au încheiat protocoalele secrete între serviciile secrete, procuratură, curțile de justiție. Sub același pretext, un șef de direcție (DNA) din Ministerul Public a căutat să imprime direcția țării, inclusiv prin asaltul unor procurori asupra legilor. Mai evident ca oriunde, legitimarea a fost sacrificată – sub parolă, la rândul ei neînțeleasă și luată în deșert, a independenței justiției”.

[5] Alice Voinescu, Jurnal

[6] Ibidem

[7] Alice Voinescu, Jurnal


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

4 comentarii pentru articolul „Statul eșuat”

  • De ce mai lasati rubrica de comentarii, daca tot le stergeti, desi nu contin nimic indecent ? Desfiinta-i-o si faceti „arta pentru arta” sau literatura pentru nimeni si nimic !

  • Domnule Nazat, nu stiu de ce va mai intrebati si mirati, ca ucazul (de fapt list to do !) occidental a fost infaptuit cu sprijinul neconditionat si voluntar al cozilor de topor din interior. In fond si ucazul sovietic a fost aplicat tot de catre numeroasele cozi de topor din interior, ca doar nu rusii au fost sefi si gardieni la primul canal Dunare – Marea Neagra si la puscariile din Pitesti, Sighet, Aiud, Jilava, etc., etc. Toti au fost Romani, cativa mai longegivi incaseaza chiar si pensii speciale ! Si apoi, mergand ceva mai departe in istorie, din cate stiu, imperiul otoman nu a administrat decat foarte rar si in foarte scurte perioade, principatele romane, prin ocupatie directa. Tot cu cozile de topor din interior, unii fiind unsi chiar su sprijin otoman ca domni ai principatelor respective si-au luat birurile si tainul . Prin urmare, in calitate de crestini declarati, care insa nu am infruntat nici o data leii in arena pentru credinta noastra, pe care azi unii o apara, altii o injura in social media, nu ramane decat sa ne purtam crucea pe drumul unei Golgote autohtone fara de sfarsit !

  • ‘Se lasă noaptea peste România mea’

    pai…asta e fix starea potrivita pentru ca lumina din unii romani se se aprinda:))
    sa stiti ca asa lumini marete se aprind abia atunci cind ‘se lasa noaptea’, insa Noaptea se lasa si peste Lumea Mare, asa ca cei care ‘se aprind’ pe vremurile astea, chiar si prin neamul asta, poarta potentialul de a lumina…in Noapte:))

    domnule Nazat, daca ar fi doar despre ce ne dorim noi, cei care misunam prin natie, azi,…se prea poate ca mari sperante sa n-ai de unde trage, insa…nu e doar despre noi, e si despre cei care au insamantat ‘dorinte’ prin neamul asta….dincolo de Timp :),
    iar dorintele lor, implacabile fiind, ne acopera si pe noi,
    asa ca…cine mai stie ce seminte dintr ale lor rasar pe astfel de vremuri tulburi, in stare sa implineasca dorinte care depasesc intelegerea ‘clipei’, implinind rinduieli carora doar Batranii neamului le-au priceput, in adancime, rostul… 🙂
    Temelia neamului asta e…atemporala, iar ea e proiectata…inainte!:))), in Viitor, in cel mai indepartat viitor,
    ar fi usor de daramat, daca ar altundeva, insa acu daca ea in Viitor, …ce sa-i faci?!:)))
    Temelia neamului nostru sint Batranii nostri, tocmai daia ea se regaseste sub Timp SI dincolo de el:)) :)))
    io zic sa asteptam si sa vedem …ce fel de Seminte au aruncat ei…pe ogorul neamului :), ca io simt ca despre unele ultradeosebite e vorba:))

    • Da, aveti dreptate in comentariul Dumneavoastra, care se doreste a fi un crochiu filozofic, din care totusi eu, desi nu sunt analfabet functional, nu prea extrag multe invataminte. Aveti dreptate insa cu batranii nostri : pentru ca sunt temelia neamului, sunt ingropati goi, in saci din plastic, fara respectarea traditiei, la cca. 2 metri sub pamant. Si nu remarc ca urmasii lor a fi prea revoltati !

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

A apărut cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”

După ani și ani de documentări, discuții cu unii dintre actorii implicați în evenimentele din decembrie, Ion Cristoiu a terminat de scris cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”.
Apăsați aici pentru mai multe detalii
Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog