Statul la pictat ca vaca la muls

Portretul pe picior de plecare

La noi, pe malurile Dîmboviţei, unde sîngele multora conţine substanţiale picături ţigăneşti, îţi ies în cale, pentru a te ispiti cu un pachet de chiloţi vîndut pe sub mînă sau cu ţigări vîrîte în ţară fără vamă, celebrii reprezentanţi ai rasei tuciurii. La Paris, pe malurile Senei, unde tot omul e urmaşul lui Van Gogh ce n-a apucat să se realizeze într-o capodoperă, se ţin după tine, preţ de kilometri întregi, pictorii contracost. Avînd asupra lor, ca nişte poliţişti pistoalele, blocul de desen, ei îţi propun să-ţi facă portretul. Mulţi turişti cad ispitei. De aceea, pretutindeni la Paris vei putea întîlni o scenă pe care, după cîteva zile de plimbat hai-hui, o ştii deja pe de rost: un cetăţean stînd înlemnit pe scaun, amintind de un vilegiaturist ce se bronzează la soarele puţin al unei zile de iarnă, sau de o bucată de marmură pe cale de a deveni statuie, în timp ce, la un pas mai încolo, artistul, imitîndu-şi valoroşii înaintaşi prin bască şi îngîndurare, plimbă creioul sau pensula pe şevalet.

La Santiago de Chile, într-unul din cele mai frecventate locuri ale oraşului, Paseo Humado, am urmărit o tînără care sta la pictat. Ieşise în oraş cu copilul. Pentru ca progenitura să nu dispară de la faţa locului în timp ce ea se lăsa transfigură pe pînză, tînără o ţinea legată de un şnur extensibil. Şi în timp ce mama şedea ţeapănă pe scăunel, ca nu cumva să-i iasă vreo cută, odrasla se învîrtea în jurul ei ca un bărzăune.

Industria portretului făcut în fugă şi-a găsit la Paris chiar şi o organizare. Prostituatele au fost strînse într-un singur cartier: Montmartre. Pictorii şi desenatorii axaţi pe turişti străini şi-au făcut şi ei rost de un spaţiu numai al lor: o jumătate de hectar situat nu departe de Sacré Coeur: „Place du Tertre”. De dimineaţă pînă seara, poţi întîlni aici o lume împărţită în două: o parte care stă la pictat ca vaca la muls şi alta care o pictează pe prima, în care scop se agită întruna cu o pensulă în mînă. Nu ştiu cît se poate cîştiga dintr-o asemenea afacere. Ca şi în cazul mimilor de ocazie, m-am întrebat dacă merită să aştepţi o întreagă zi, cu şevaletul virgin, să-ţi dea un turist, contra portretului luat la subsuoară, preţul unui mic dejun sau chiar al unui prînz. Din punct de vedere financiar, probabil că nu merită. Ar fi fost mult mai rentabil, de exemplu, să speli toaletele. Totuşi aceşti artişti ai portretului făcut pe picior de plecare sînt fericiţi. Înaintaşii lor, săraci şi necunoscuţi în viaţă, dar bogaţi şi glorioşi după moarte, le dau iluzia lucrului făcut în perspectiva posterităţii. E drept, acum cîştigă puţin. Dar după ce vor da ortul popii, vor ajunge însă miliardari. Şi să vezi atunci viaţă!

Pagini: 1 2