Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă

Steliana Huhulescu

Când scriu aceste rânduri nu știu dacă până la urmă o să mă număr printre invitații maestrului Ion Cristoiu. Un bun prieten, Viorel Zaicu, căruia îi mulțumesc pentru încredere și încurajare, mi-a cerut câteva articole scurte despre temele mele preferate, provocările microcosmosului, articole pe care le-am redactat destul de repede. Apoi mi-a cerut o prezentare și pe loc mi-a fugit gândul la listele standard care alcătuiesc un CV. Mi-am spus: „Nu trebuie decât să le traduc repede din germană, sunt deja pregătite.” Dar Viorel mai adăugase și „vezi stilul site-ului”. Și atunci am început să citesc prezentările celorlalți invitați. M-au bulversat oarecum, fiindcă mai toate vorbesc deschis despre persoana din spatele înșiruirii de date biografice. Un lucru de care m-am cam dezobișnuit, fiindcă în țara de adopție, Austria, astfel de introspecții sunt considerate tabu. Nimeni nu dezvăluie lucruri personale, cu toții păstrează tainele lumii interioare cu atâta strictețe, încât la un moment dat chiar te întrebi dacă ei înșiși și le cunosc cu adevărat. În cele din urmă am decis să le împletesc pe amândouă, cum pot mai bine.

M-am născut în Siliștea Gumești în 1960, când Marin Preda făcuse deja celebru acel sat din Câmpia Dunării în primul volum al Moromeților. Nu că locul nașterii – pe care nimeni nu și-l poate alege – mi-ar conferi vreun merit, dar acel loc a făcut ca operele scriitorului meu preferat să-mi marcheze profund viața. Mi-ar fi plăcut mult să fi avut onoarea de a-l cunoaște îndeaproape, ne despărțea însă mai bine de o generație. Poate dacă i s-ar fi îndeplinit dorința de a trăi mult, ca să mai poată scrie… Dar nu a fost să fie. Astfel că o conversație cu Marin Preda va rămâne pentru totdeauna pe lista dorințelor imposibil de îndeplinit în această viață.

Viața mi-a fost dominată ca într-un roman de A. J. Cronin de trei iubiri: familia, literatura și medicina. Judecând astfel, mă pot considera răsfățată de soartă, fiindcă am avut parte de toate trei. Deși, dacă privesc în spate, drumul a fost extrem de sinuos și anevoios. Dar știu că nu sunt singura care a avut de înlăturat mulți bolovani din cale. Apoi, la urma urmei, și din aceștia se poate construi ceva frumos, nu-i așa?

Am terminat Facultatea de Medicină Generală la Institutul de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, printre primii cinci (cred că am fost pe locul al treilea), fiindcă doream să evit repartiția obligatorie undeva în mijlocul unui nicăieri pe harta țării și în afara Bucureștiului, ceea ce m-ar fi despărțit de familie. După ce mi-am terminat stagiatura la spitalul Fundeni, în vara lui 1989 am părăsit ca prin minune corabia care se scufunda și am evadat împreună cu soțul, cu intenția de a emigra în Canada. Drumurile ne-au purtat însă în lagărul de refugiați din Traiskirchen, Austria. Prețul „victoriei” îl mai plătim și astăzi: unicul nostru fiu, în vârstă de doar 11 luni, rămăsese ostatic în România, iar reîntregirea familiei nu a decurs atât de repede și fără consecințe cum ne imaginaserăm noi, în naivitatea noastră.

În Austria am luat-o exact de la zero cu mai toate: cu limba complet necunoscută, cu echivalarea diplomei, care m-a costat aproape doi ani și nouă examene dificile, cu oamenii, care sunt destul de ciudați. Sunt foarte dispuși să ajute pe cineva la distanță („la fața locului”, cum spun ei), dar nu vor străini printre ei și se crispează la cel mai mic accent din limbaj. După decenii întregi de „integrare” ajungi cel mult să fii tolerat, foarte greu sau deloc acceptat, în funcție de colțul de lume din care vii. Așa sau așa, mi-au reușit totuși niște pași înainte: niște specializări în medicina de laborator, în nutriție, în microbiologie, igienă și medicină preventivă. În ultimii 15 ani mi s-a îndeplinit un vis din studenție: acela de a lucra cu ființe microscopice și de a practica esențialul în medicină: prevenția. Am ajuns să lucrez la un institut de sănătate publică și să conduc atât secția de microbiologie medicală cât și mai multe centrale naționale de referință pentru boli infecțioase precum listerioza, holera, difteria, tuberculoza etc. Timp de zece ani am condus și un laborator consiliar binațional Austria/Germania pentru listerioză și am colaborat cu Institutul Robert Koch.

În plus, am fost și cadru didactic, pregătind generații de studenți pentru lupta și conviețuirea cu microbii, am participat la congrese și conferințe în domeniu, la cursuri de specializare și perfecționare, ba chiar – forțată de funcție și de împrejurări, fiindcă nu par făcută pentru un astfel de stres – am acordat interviuri pentru diverse posturi TV în calitate de expert, ori de câte ori o epidemie mai mică sau de proporții amenința să perturbe „normalitatea”.

Nu m-am limitat doar la publicarea de articole de specialitate, ci, ori de câte ori mi-a permis-o timpul, m-am dedicat și celei de-a treia pasiuni: cititul. Deși citeam câte trei, patru cărți în paralel, tot mi se părea insuficient. Atât de multe cărți și atât de puțin timp! Îmi făcusem o pasiune din a salva cărțile din gunoi (nu am să înțeleg niciodată oamenii care se debarasează astfel de cărți, indiferent dacă le-au citit sau nu), până când nu au mai încăput în casă. De-abia așteptam să ajung la pensie, pentru a citi și mai mult.

Dar la un moment dat am descoperit scrisul. Prima carte a luat naștere din încercarea – încununată de succes – de a depăși un episod burnout fără medicamente și fără o zi de concediu medical. Mă adusese acolo prima vizită postdecembristă în România, ocazie cu care am avut revelația imposibilei întoarceri. Apoi au urmat de la sine și alte cărți, scrise în sau traduse din germană. Sunt membră în Exil-P.E.N-Scriftstellervereinigng (Uniunea scriitorilor din exil), cu sediul în Germania, și în Literaturhaus Wien (Centrul de competență pentru literatura contemporană cu sediul în Viena). Închei cu o listă a cărților scrise și traduse și sper să nu vă fi pus prea mult răbdarea la încercare.

Evadarea din iad 2009. (Germană: Flucht aus der Hölle) – Roman; Editura: Paralela 45 Pitești, România;
Flucht aus der Hölle 2014. – Roman; Editura “Pop”, Ludwigsburg, Germania; distinsă cu premiul de debut Prima verba 2014

Brief an Adrian (Română: Scrisoare către Adrian) 2016. Contribuție la antologia: Scrisul în exil: Dorul, îmi este atât de ușor ( Exil-P.E.N.- Anthologie: Die Sehnsucht, die ist mir so leicht“. Schreiben im Exil. Editura “Pop”, Ludwigsburg, Germania;
Parallelwelten. Opfer der Freiheit 2017. (Română: Lumi paralele. Victimele libertății) – Roman, Editura “Pop”, Ludwigsburg, Germania;
(Ohn)Macht 2020. (Română: Putere și neputință), – Roman, Editura “Pop”, Ludwigsburg, Germania;
Codul autovindecării. Neurobiologia sănătății și a satisfacției. 2020 Autor: Tobias Esch. Traducere din limba germană. Editura Paralela 45, Pitești, România;


Filantropia capitalurilor

Multe industrii au apărut de-a lungul timpului. Din păcate, încă nu și-a făcut loc și o altfel de industrie, una de fortificare în masă. Care să se ocupe de educația ...

Înfrumusețare plastică și nereparatorie

Idealul de frumusețe e vechi de când lumea și mai capricios decât sexul odinioară „slab”. Astăzi toate sexele se vor tari, iar frumusețea – fizică – a ajuns dezideratul tuturor, ...

Cine nu suportă pâinea, să mănânce…

Nu, nu cozonac, ci… produse speciale, deglutenizate. Asta dacă vrem să ne luăm după capetele luminate și mințile inovatoare și întreprinzătoare care au abordat problema cu seriozitatea ce le caracterizează ...

Glifosatul și morile de vânt

Nu, nu vreau să propun împrăștierea glifosatului pe câmp cu ajutorul energiei eoliene – un fel de acțiune win-win –, chiar dacă ne aflăm în plină criză de energie și ...

Pacea nu are lobbyiști, are doar laureați

Război și pace. În ciuda antagonismului, cele două n-ar trebui să existe separat. S-ar cuveni ca pacea să aibă implantat în subconștient amenințarea războiului, iar conflictele să fie străpunse de ...

Frâne morale pentru fantezii debordante

De când am aflat de potențialul chirurgiei genetice, fantezia noastră a prins aripi. Visăm la câte și mai câte. La cum să vindecăm cancerul și să scăpăm de boli ereditare ...

De vorbă cu Marin Preda

Am spus cu mai multe ocazii că am o listă a lucrurilor pe care mi-aș dori să le fi făcut, dar care au devenit imposibile și urmează să mă însoțească ...

Apogeul chirurgiei sau instrument cu două tăișuri?

Am avansat mult pe tărâmul chirurgiei în ultimele câteva mii de ani. De la trepanații (inutile) și amputații de membre pe viu, de la „vindecatul” cataractei prin înțepatul ochilor cu ...

Fabulații de plagiatori

Inteligența are o mulțime de definiții, toate incomplete, întrucât, pe de o parte are foarte multe fațete, pe de altă parte, se pare că nimeni nu s-a dovedit suficient de ...

Din cartea recordurilor frustrante

În iulie 1969, când omul făcea un mic pas pe satelitul natural al Terrei, umanitatea întreagă se vedea făcând un salt uriaș, unul care o propulsa în cosmos și o ...

Plagiatorii naturii și ale lor plagiate derizorii

Din când în când revin la seria plagiatorilor naturii, pe care nu o abandonasem decât temporar, fiindcă tentativele de plagiat se țin lanț și incită la dezbatere. Ființa superioară nu ...

Setea după senzațional nu-i ocolește nici pe oamenii de știință, dimpotrivă

Un studiu care se vrea cu adevărat științific și care năzuiește să inspire încredere trebuie să întrunească anumite atribute și să respecte anumite condiții, altminteri riscă că-și piardă credibilitatea chiar ...