Știu sigur cu cine votez! – siguranța absolută a alegătorului care nu mai știe nimic

În anul 2000 votam pentru prima oară, ghinion, fix în finala Iliescu – Vadim. Nici că se putea un debut mai nefericit la vot pentru un tânăr de 21 de ani, cu mintea iremediabil inundată de iluziile paradisului occidental, promis încă de prin 1996. Între cele două tururi de scrutin am fost bombardați de propaganda vremii cu cele mai sinistre reprezentări ale Apocalipsei ce avea să fie pogorâtă asupra României de acest cavaler legionar al întunericului numit Vadim Tudor. Zi de zi, ni se spunea verde în față, ca la proști, că accesul nostru în paradisul occidental reprezentat de NATO și Uniunea Europeană era pe cale să fie compromis de Vadim cel Groaznic. Mesajul era simplu. Vrei în paradisul occidental? Nu mai gândi! Votează Iliescu! Ai dubii sau votezi Vadim, distrugi viitorul României, ești legionar, comunist, rusofil, etc. Sună cunoscut?

Îmi amintesc cum mare parte din presă, care înjurase copios la Iliescu din ianuarie 1990 până la alegerile din 2000, a trecut, cu arme și bagaje, în tabăra Iliescu încă din a doua zi de după primul tur. Cred că și Iliescu se jena de ce bine era vorbit în presă. Două săptămâni, Iliescu a fost cel mai iubit dintre pământeni … evident cu sila. Era o crimă să spui că votezi cu Vadim.

Era atât de evident că este o manevră electorală încât, scârbit de presiunea media care încerca să ne condiționeze mental în cel mai abject mod, am votat cu Vadim. Am votat cu Vadim tocmai în ideea de a răsturna astfel scenariul pus la cale de sistem și care avea drept unic scop alegerea triumfală a lui Iliescu pe post de ,,salvator” al națiunii. Evident, eram același om care dorea integrarea în NATO și UE, eram același om care disprețuia, în egală măsură, și pe Iliescu și pe Vadim. Cu toate acestea, în mintea mea de atunci, singura ieșire din acest șantaj electoral a fost să fac exact opusul a ceea ce mi se cerea și să încurc astfel socotelile sistemului, să demasc manevra. În mintea mea de tânăr naiv toată națiunea avea să voteze la fel și să joace astfel sistemului cea mai mare farsă din istoria alegerilor. Deși realizez acum că ce am făcut eu atunci este o naivitate, este totuși posibil ca și în 2024 să vedem extrem de multă lume votând fix cum am votat eu în 2000.

Nu spun că am făcut bine. De fapt, nu cred că din genul acesta de situații se poate ieși bine, indiferent ce faci. Cert este că din acel moment, timp de 24 de ani, am avut senzația că în turul doi se repetă manevra din 2000. Ori asta nu este alegere. În toți acești ani, singura alegere reală pentru mine a fost în primul tur când am votat mereu pe politicianul pe care l-am considerat cu adevărat potrivit. În turul doi am fost mereu forțați să alegem una dintre cele două alternative nenorocite, dibaci vârâte sub nasul nostru. Drept urmare, în turul doi nu prea am votat în acești ani.

Dincolo de experiența mea, un adevăr este evident, în 24 de ani am reușit să coborâm calitatea celor trecuți în turul doi la un nivel neverosimil. Indiferent de ce s-ar spune despre ei, Iliescu nu avea nevoie de ajutor ca să-l bată pe Vadim iar Vadim, cu toate păcatele lui, era un politician sadea nu un profet de TikTok. Băsescu, și el un personaj cu multe minusuri, avea totuși în el instinctul de politician capabil să-l doboare pe Năstase, premierul cu cea mai mare putere din ultimii 35 de ani. Problemele au început însă în 2009, când Băsescu a avut totuși nevoie să fie ajutat de sistem cu 40.000 de voturi la Paris ca să-l poată bate pe Geoană.

Din 2014, de la celebrul tur doi – Iohannis versus Ponta, lucrurile au devenit extrem de evidente. Calitatea slabă a celui predestinat cu forța pentru Cotroceni a reclamat un efort de manipulare colosal din partea sistemului, cheltuirea unor energii propagandistice imense, totul pentru a convinge și păcăli practic alegătorii între cele două tururi.

De aici încolo, rețeta pentru turul doi s-a perfecționat de nevoie, prin ajustarea scenariului și contracandidatului de sacrificiu după valoarea celui hărăzit din umbră pentru Cotroceni. Astfel, în 2019, de nevoie, rețeta s-a ,,rafinat” și mai mult. După primii cinci ani de făcut nimic lumea s-a prins cine este de fapt Iohannis, devenind astfel obligatoriu să i se opună un adversar extrem de facil, practic inofensiv. Și așa a apărut doamna Dăncilă, o leoaică fără dinți și gheare, non candidatul perfect, menit să facă pasabil candidatul slab Iohannis. Și, uite așa, dând un candidat de sacrificiu și mazilind pe Dragnea, PSD a plătit sistemului prețul de a nu mai fi ,,ciuma roșie” ci un partener frecventabil, o consoartă de stabilitate europeană pentru PNL și, acum, un logodnic de vreme rea al USR.

Din păcate, în acești 24 de ani a scăzut dramatic și capacitatea alegătorilor de a judeca și analiza cu mintea lor ceea ce au în față, de a depista o manevră electorală, de a evita candidații slabi sau de paie. Pe fondul prăbușirii sistemului de educație, pe fondul abandonării oricărui standard minim de morală în politică și societate, cu largul sprijin al rețelelor sociale și al unei media dedulcită la banii partidelor, am reușit să facem tranziția de la celebrul ,,Eu cu cine votez?” la ,,Știu sigur cu cine votez!”. Mă sperie siguranța aceasta pe care o văd la majoritatea celor din jurul meu la alegerile acestea, mai ales că, din modul radical în care este clamată, se simte evidenta superficialitatea pe care este clădită.

Nimeni nu mai vrea să stea și să analizeze dacă nu cumva candidații din turul doi sunt puși cu mâna acolo. Nimeni nu vrea să se intereseze de trecutul lor, de pregătirea lor, de nimic. Despre acești doi candidați din 2024 se știu extrem de puține lucruri cu adevărat. Li se trec celor doi neajunsuri care au îngropat pe veci cariera unor oameni politici cu greutate. Nu contează. Chiar dacă habar nu avem cine sunt oamenii aceștia, chiar dacă CV-ul lor e plin de semne de întrebare, suntem gata să ne omorâm între noi de dragul lor și suntem gata să-i votăm necondiționat. În fața acestui abandon colectiv de rațiune prefer sincer indecizia și precauția cetățeanului turmentat care, acum 140 de ani, întreba ,,Eu cu cine votez?”, tocmai din pornirea firească a omului care știe că de fapt nu știe și, pentru acest lucru, măcar întreabă.

S-a luminat poporul în acești 140 de ani încât știe, în sfârșit, cu cine să voteze? Nu cred. Dacă ar fi așa de ce ar mai fi nevoie ca preț de două săptămâni să ne urle în cap toată media și să ne învețe cum e bine să votăm și cum nu. Îmi este teamă că poporul a devenit doar incapabil să realizeze capcana în care pică de ani buni și are de fapt doar siguranța absolută a omului care nu mai știe nimic.

Și, uite așa, din rău în mai rău, am ajuns în 2024 la cei mai slabi candidați calificați în turul doi, propulsați aici de votul celor mai radicalizați și mai neinformați alegători din ultimele decenii. Toată lumea, alegători dar și aleși, de-a valma, este convinsă că știe ce face, că ceea face este bine, că alegerea lor reprezintă unica soluție la problemele României, că alesul X este alesul istoriei, că ceilalți sunt niște imbecili care nu văd evidența. Suntem într-o beție generală din care nu ne-am trezit dar din care va trebui să ne trezim pe 9 decembrie. Sper că suntem la fel de gata și pentru inevitabila mahmureală ce vine sigur după atâta drojdie politică băgată pe gât cu forța.

Eu unul nu o să mă duc la vot. Nici măcar pornirea de a vota împotriva scenariului nu mă mai motivează. Mi-aș fi dorit cu totul alți candidați în turul doi, motiv pentru care am votat în primul tur cu un om calificat pentru meseria aceasta, cu realizări profesionale remarcabile, educat, calm, cerebral, rafinat, elegant. Evident, în această tornadă electorală, bietul om nu a avut absolut nicio șansă de a trece în turul doi. Oare câți oameni capabili, sinceri, bine intenționați, cinstiți … am omorât cu votul nostru în 35 de ani de democrație? Ce imens cimitir politic este și țara asta!

(Autor: Liviu Adrian Perișan)