Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă

Strategia de campanie a lui Nicușor Dan o imită pe cea a lui Klaus Iohannis din 2014

Prezent la sindrofia de fuziune a USR cu PLUS, avînd drept rezultat un partid cu nume de SMS fără diacritice, USRPLUS, Nicușor Dan, candidatul independent, asumat de PNL, a ținut o cuvîntare.

Așa cum am mai scris, Nicușor Dan e unul dintre cei mai pricepuți oameni din România în problemele Bucureștiului. Firește, asta nu e în sine o dovadă că ajuns primar va fi în fine Omul providențial pe care-l așteaptă Bucureștenii de 30 de ani. Una e să fii specialist într-un domeniu și alta e să conduci respectivul domeniu. O învățătură de un adevăr dramatic pentru Primăria Capitalei, unde și-au frînt idealurile de a face ceva pînă și politicieni cu un consiliu general de partea lor și beneficiari ai sprijinului dat de un mare partid. Fără consiliu general, candidat independent, sprijinit din vîrful buzelor de PNL, fără experiența banditismului din administrația românească, Nicușor Dan poate fi, ca primar, victima oricărui funcționar din primărie, inclusiv a femeii care dă cu mopul. Mă așteptam ca la această reuniune a activului celor două partide care-l sprijină, Nicușor Dan să încerce a înflăcăra mințile celor din sală cu viziunea unui București transformat de el în chip revoluționar. Desigur, în ultima vreme, am putut remarca în cazul Nicușor Dan strategia forțelor care l-au făcut președinte pe Klaus Iohannis în 2014. După cum ne amintim, Klaus Iohannis a fost ținut pe parcursul campaniei pe post de portret pus în colțul de Răsări, acolo unde stă de obicei icoana. Ca orice portret cu vădite note de sfînt, Klaus Iohannis n-a descins în realități pentru a se bate cu contracandidatul Victor Ponta. Ciomăgirea adversarului, dar mai ales tîrîrea acestuia de barbă prin rahatul campaniei negative au fost asumate de forțele care și-au propus, cu aprobarea Puterilor Garante, încă din 2013, să-l facă președinte pe Klaus Iohannis. În tot acest timp Klaus Iohannis a fost ținut departe de campania negativă împotriva lui Victor Ponta. Au fost momente cînd Klaus Iohannis nici n-a fost informat de diversiunile menite a-l lovi pe Victor Ponta. E drept, de multe ori i s-a spus să recite un text pus în față de mașinărie, evident, cu instructajul regizoral de rigoare. Strategia care l-a făcut pe Klaus Iohannis președintele Nimicului care au fost cei șase ani de mandat a conținut la loc de frunte și evitarea pe cît posibil a confruntărilor dintre cei doi în legătură cu proiectele de țară. Mașinăria care l-a sprijinit pe Klaus Iohannis, nu numai politică, evident, a impus campaniei o confruntare politică violentă acolo unde ar fi trebuit să fie dacă nu numai, dar măcar și, o confruntare despre Proiectele de țară. Românilor nu li s-au înfățișat spre alegere două viziuni asupra președinției, două proiecte de țară în confruntare, ci două tabere dușmane între care să opteze. La fel se întîmplă și cu Nicușor Dan. Fiind vorba de aceeași mașinărie care a duduit pentru Klaus Iohannis în 2014, campania pentru București exclude din start confruntarea între cei doi candidați principali între Nicușor Dan și Gabriela Firea, între doi susținători de proiecte pentru București, în favoarea unei confruntări politice violente, radicale, între partide, în care tabăra Nicușor Dan va înlocui argumentele cu țipetele isterice. Ceva mult asemănător cu sloganele din Piața Victorie. Ar fi fost trudă zadarnică să explici TeFeLiștilor că PSD nu e Ciuma Roșie, pentru că partidul a dat postdecembrismului cei mai mulți capitaliști de cumetrie, că la 30 de ani de la căderea comunismului eticheta de comunist nu mai spune nimic. Și nu numai la noi, ci pe tot globul, inclusiv în Cuba și Vietnamul de Nord. Prin urmare strategia mașinăriei lui Nicușor Dan reduce confruntarea pentru București la eterna confruntare dintre PSD și forțele anti PSD. Nu va fi vorba o clipă de alegerea lui Nicușor Dan, ci de alungarea PSD, a Ciumei Roșii din București. Nu va fi vorba nici măcar de înfrîngerea Gabrielei Firea, ci de înfrîngerea PSD. Care PSD, nu-i așa? a atacat Justiția independentă, a gazat și bătut oamenii la 10 august, a desfigurat Legile Justiței, a alungat-o pe Codruța Kovesi din țară, a sporit corupția din România.

Mergeți la vot ca la demonstrațiile de protest din Piața Victoriei!
Exagerez:
Firește că nu.

Iată ce le-a zis Nicușor Dan celor din USRPLUS la sindrofia fuziunii:

„Miza alegerilor care urmează e foarte mare. Oamenii, prin structura lor, sînt fiinţe optimiste şi uită repede lucrurile, dar trebuie să nu uităm că 10 august a fost acum doi ani, că Ordonanţa 13 a fost acum trei ani şi jumătate.”

Vorba romanului Desculț: Să nu uiți, Darie!


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

15 comentarii pentru articolul „Strategia de campanie a lui Nicușor Dan o imită pe cea a lui Klaus Iohannis din 2014”

  • Doi se bat si al treilea castiga.Si daca ne trezim cu base primar de Bucuresti,in timp ce firea si nicusor se porcaie???

  • Ferească Dumnezeu să câștige Băsescu, că v-a și mai rău!
    Consiliul General cât și primarii de sector îi vor fi și mai potrivnici.
    Și cum lui nu-i place scandalul…

  • Protestele din Februarie 2017 ( ordonanta13) si 10 naugust ( cu femeia-jandarm linsatà) sunt „evenimente ” planificate de indivizi care traverseazà Europa cu sexul la vedere !
    Înspàimântàtor !

  • Stimate Maestre, imi fac curaj si va adresez o rugaminte. Sper sa nu considerati ca intrec masura, stiu ca Domnia Voastra scrieti numai ce credeti dvs. ca trebuie, nu ce va cer altii, dar eu totusi indraznesc:
    Ati putea sa scrieti ceva pozitiv despre Doamna Gabi? Ar trebui sprijinita de un formator de opinie de prestigiul si inaltimea Domniei Voastre. Merita sa o realegem, ca e foarte muncitoare.

    • Taranoiule, da ba, ne-am cocosat de ras cat esti de subtil! Pacat ca ti-a plecat ala fara dinti, admiratorul..acum ai ramas doar un limbric fecaloid!

  • Stimate Maestre, eu cred ca il supraestimati pe Klaus, cand ziceti ca cei din jurul lui il pun sa „recite” cate un text.
    Eu vad de fiecare data ca nu e in stare nici sa recite cum trebuie un text invatat, cum credeti ca l-ar ajuta capu la asa ceva? N-ati vazut ca intodeauna citeste pe propomter? Eu cred ca si portaru de la Crotoceni ar sti sa vorbeasca mai bine decat el.

  • Stimate Maestre, Credeam ca dupa „ordonanta natanga a premierului”, o expresie mai potrivita pentru Klaus nu mai poate exista. Uitasem ca Domnia Voastra dispune de resurse verbale nelimitate. Iata deci ca „Presedintele Nimicului” i se potriveste si mai si. Sunt sigur ca data viitoare veti gasi una care sa na lase lati pe toti fanii Domniei Voastre. Asta ne face sa mai uitam un pic de mizeria si saracia si pandemia si disperarea in care ne-a adus Klaus, cum nu a mai existat vreodata in toata istoria noastra.
    Mi-ar mai lecui un pic din tristete daca si pentru „Ravasitoarea” ati gasi un termen si mai tare. Ca ma tem ca la urmatoarele alegeri prezidentiale o s-o vedem candidata si atat ne mai trebuie ca sa ne punem cearsafuri in cap si sa alergam spre cimitir.

    • @ ( :))) )
      .
      cu Nimicul…nu e chiar simpla, treaba:))
      ce e Nimicul? Exita Nimicul? cum sa existe, domne, Nimicul?!:)))
      cu toate ca… privind Nimicul, unii il vad pe Zero, de fapt Zero este Totul, nu Nimicul, Zero fiind chiar Oul Absolut:))
      de unde ar rezulta ca Nimicul e, de fapt, Totul:)))
      …e ca atunci cind cauti sa dai de Esenta lui Yang:)), sapi, sapi si…cind sa zici si tu ca…ai prins-o, …ce sa vezi!, ea e…Inima lui Yin!:)))))), …ooof!:))
      ….deci se poate spune ca, privind Nimicul…vezi…ori Totul, ori nimic!:))))

  • Nicușor Dan zici că are partu clase așa de greu vorbește. Mai are și un tic nervos dezagreabil, dă din umăr necontrolat.
    E un terchea-berchea care până la 51 de ani n-a făcut absolut nimic în viață, n-are casă, n-are masă, stă cu chirie ca studenții.
    Ca discurs apelează iar la ură și dezbinare.
    Pentru ce draq se învârte prin politică ca un zombi dezorientat nu știm. Poate visează și ăsta să ajungă președinte.

  • pot fi scoase alegerile locale sau nationale din contextul vremurilor?
    …nu prea cred.
    actualul sistem politic e expirat, ce ‘se! cere’ e ‘un alt sistem politic’.
    iar acesta se cere fix cum se cere si innoirea celorlalte sisteme sociale, adica…implacabil.
    treaba e mondiala, ca globalizarea a unificat dinamici…
    ‘temeliile civilizatiei’ trebuiesc innoite, ca alea invechite…crapa! crapa vazind cu ochii!, …doar priviti!:))

    noile sisteme sociale vor fi parte a unui Intreg, altfel nu prea se poate.
    prin urmare si noul sistemul politic va fi parte a unui Intreg.
    insa…ceea ce e cu adevarat de luat in seama e ca acest Intreg tinde sa aiba ca Pivot…Inteligenta Artificiala.
    prin urmare ‘ noul sistem politic’ va avea ca esenta…Inteligenta Artificiala.

    prin simpla manifestare, actualul sistem politic se neaga pe sine, isi neaga propria manifestare. cu cit insista sa se manifeste mai vocal, cu atit se demoleaza mai vartos…pe sine insusi.

    prin urmare, pe vremurile astea, se poate spune ca actualul sistem politic se autodemoleaza, nu doar la nivel local sau national, ci chiar la nivel mondial.
    vremurile complexe, care stau sa vina si care vor demola toate sistemele sociale,…dar doar pentru ca acestea sint expirate, incapabile!, nu aduc o varianta imbunatatita a actualelor sisteme sociale, ci unele plenar noi, unele… nemaivazute si nemaiauzite:)))
    mai altfel spus, viitorul politicienilor…se suprapune peste Inteligenta Artificiala. si mai altfel spus…politicienii-oameni vor disparea din peisaj, pentru simplul fapt ca vor fi declarati Incapabili ( insusi Arbitrul, adica Universul,…facand asta! )

    practic, in timp ce actualul sistem politic tinde sa devina artificial, un nou sistem politic se! naste, despre el putindu-se spune ca…artificialul devine sistem politic.

    desavarsirea civilizatiei, stare spre care civilizatia tinde pentru simplul motiv ca asta e starea ei de echilibru ( absolut ) presupune o manifestare antiNatura, pentru ca o tindere catre Desavarsitre,
    alta decit Natura, care E! Desavarsita, poate fi doar…AntiNatura.

    prin urmare Civilizatia se indreapta catre o manifestare AntiNatura, adica…leita Naturii…dar cu minus in fata si intoarsa cu capul in jos!:))))
    Insistenta actualului sistem politic, …de prin lumea mare, de a se manifesta artificial, adica de a fi definit matematic, genereaza, in mod natural, un taler care echilibreaza.
    or…echilibrul e de tip Oglinda, adica din ‘politica generata artificial’ rezulta…’artificialul care devine sistem politic’.

    deci daca asteapta cineva o imbunatarire a sistemului politic,…uite ca ea va veni, negresit!, e…colea!:)), si ea se numeste Inteligenta Artificiala.
    o lume condusa de-o Inteligenta Artificiala, cu succes nebun!:))), e viitorul, deci iata cum vom scapa de politicienii definiti artificial,
    scapind si de sistemul politic actual, …si scapind cu totul!, definitiv! :)))

    • mai online, iar vrei sa induci idea cu inteligenta artificiala, ce cotroleaza tot.Trebuie sa stii ca inteligenta artificiala este creata de niste homizi, poate cu ceva cu scoli, dar multi nu prea destepti, vezi , Bill Gates prost dar norocos la afaceri.Si ca el sunt o gramada.

      • Io nu vreau sa induc ceva, dar in timp ce eu vorbesc despre Inteligenta Artificiala, tu induci echivalenta ei cu inteligenta artificiala:))

  • Poate ca Nicusor e un mare cunoscator al problemelor unui mare oras, dar de la cunoscator si pana la rezolvitor e cale lunga. Marele dezavantaj e chiar personajul insusi care nu stie nici macar sa comunice clar si la obiect.

  • Domnule Cristoiu cati din tfl-isti credeti ca au citit ceva de Zaharia Stancu!?
    Sau macar au auzit de el !Stiu cine a fost!
    Descultii aia de la inceput de secol 20 sunt sparangheleii de astazi!
    Comunistii au incaltat descultii aia , i-au emancipat si le-au dat drepturi,de munca!
    Lipsa de cultura,educatie,instruire ,scoala naste Romania de azi!
    Ce statut au bietii romanasi,marea parte, plecati in vestul prosper!

    Darie a uitat !Pentru ca nu a mai avut cine sa-l bata la cap sa invete!sa invete!sa invete!

  • Chiar asa: „Sa nu uiti, Darie!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *