Pentru mine, 4 iulie, este în primul rând ziua de naștere a renumitei actrițe de film Gina Lollobrigida. La rândul lor, americanii sărbătoresc, pe 4 iulie, 250 de ani de la proclamarea independenței țării lor prin grătare sau mergând la paradă. Este semnificativ de subliniat că o parte semnificativă a populației SUA nu consideră deloc că sărbătoarea este foarte importantă, conform unui sondaj realizat de Reuters/Ipsos și dat publicității de marile agenții internaționale de presă.
Un procent de 80% dintre respondenți – inclusiv 76% dintre democrați, 74% dintre independenți și 91% dintre republicani – plănuiesc să sărbătorească din plin, cu fast, 4 iulie în acest an.
Unul din cinci americani nu va sărbători, iar puțin peste jumătate – aproximativ 57% – au declarat că, în general, văd 4 iulie ca pe o zi de odihnă de la muncă sau de petrecut timp cu prietenii sau familia sau doar ca o zi ca oricare alta.
Din totalul celor intervievați, aproximativ 48% plănuiesc să participe la un grătar cu familia sau cu prietenii. Un procent de 16% vor pregăti mâncare, băuturi sau deserturi în roșu, alb și albastru, culorile steagului american.
Alți 41% spun că vor avea un steag american sau ghirlande afișate în fața casei.
Diviziunile politice influențează percepția americanilor despre viitorul țării, 38% dintre respondenți considerând puțin probabil ca America să mai existe ca o singură țară peste 250 de ani.
În cadrul acestui sondaj, realizat online la nivel național în perioada 12 – 15 iunie, au fost chestionați 1.537 de adulți din SUA, iar rezultatele au o marjă de eroare de +/-3%. În mod sigur însă mii de oameni au lucrat în ultimele zile pentru festivităţile uriaşe de pe 4 iulie, în special la spectacolul de artificii din Washington. Compania care se ocupă de eveniment se aşteaptă să doboare recordul mondial pentru cel mai mare show pirotehnic din lume.
„Peste 850.000 de momente pirotehnice pe o coloană sonoră de 40 de minute”, spune directorul companiei, numitul Stephen Vitale.
Totul va sta însă sub semnul caniculei. Temperaturile ar putea depăşi 38 de grade în multe zone. New York intră deja în stare de urgenţă termică. Programele sărbătorești au început deja din 3 iulie, în mai multe zone ale SUA, dar o parte dintre ele au fost perturbate de caniculă. Noroc de faptul că în România s-a mai răcorit puțin.
Deocamdată să ne bucurăm că artificiile nu au forma unor ciuperci.E tare toxica acesta America!
SUA este un imperiu agresiv si toxic. Din 250 de ani , doar 17 ani SUA nu a agresat pe cineva pe planeta. Sa le stea artificiile in gati!