Sultanul care a încurcat papucii în drum spre Moscova

De ce a mers Erdoğan la Moscova? A avut o strategie? A rezolvat vreun punct din ceea ce și-a propus? Prezența celor mai importanți miniștrii din cabinetul său la Moscova a adus vreun plus? A cedat Vladimir Putin din rolul principal pe care-l are în Siria? Întrebarea lui Erdoğan adresată lui Lavrov, crezând că microfoanele sunt oprite, Assad a fost informat? ne dezvăluie mai multe decât întâlnirea propriu zisă.

În acest context tulbure, nu mai rămăsese nimic de făcut în România pentru președinte și miniștrii săi decât să planteze pomi? La ce ne vor folosi pozele cu președintele României stând cu un puiet în mână zâmbind cu gura până la urechi? Văzând un om cu o seninătate categorică și un zâmbet la fel presupunem că este un om fără griji. Nici problemele nu-l ating. Cam aceasta este calitatea demnitarilor români azi. Spre exemplu, omologii președintelui român au activități importante și în week-end. Faptul că U.E. este prinsă în propriile tare,  iar al nostru președinte nu se poate conecta la problemele reale din regiune din cauza activităților agro-turistice ne demonstrează că diplomația românească nu poate decădea mai jos. În regiunea din care facem parte, problema migranților cât și întâlnirea dintre ruși și turci este (sau ar fi trebuit să fie) importantă și pentru noi.

În altă ordine de idei, evenimentele din Siria cât și cele de la granița greco-turcă completate de întâlnirea dintre Vladimir Putin și Recepe Tayyip Erdoğan ne-au demonstrat a câta oară în ultimul timp că centru de putere se mută din zona occidentală către zona ruso-orientală. Cu un mare minus pentru U.E.

De la doborârea avionului rus de către turci (2015) președintele turc a vorbit cu Vladimir Putin (oficial) de 74 de ori. S-au întâlnit de 26 de ori iar de 48 de ori au vorbit la telefon. O atât de intensă relație la nivel de lideri de stat nu se întâmplă des în istorie. Având în vedere istoria ambelor state putem trage concluzia că ”prietenia” dintre ele este doar declarativă. Interesele nu pot fi egale,  iar dependența Turciei de Rusia este primordială. De ce? Din cauza dorinței lui Recep Tayip Erdoğan (voită sau impusă) de a muta Turcia din zona occidentală către cea asiatică. Amenințările sale la adresa statelor europene, a Statelor Unite, orgoliul liderului turc de a transpune Turcia dintr-o putere regională într-una globală au creat un haos din punct de vedere strategic la Ankara. Cu turcii nu mai știi sigur dacă îți sunt parteneri sau nu. (vezi Grecia U.E. sau Statele Unite în trecutul apropiat )

În Orientul Mijlociu,  cât și în proximitatea sa, Turcia se găsește de cealaltă parte față de puterile occidentale. Iar de fiecare dată, se vede nevoită să contabilizeze încă un eșec. Victoria de etapă, sărbătorită la Ankara după plecarea Statelor Unite din Siria, se pare că nu contează în final. Federația Rusă este consecventă în politica externă, iar scopul ei declarat de ani este acela de a-l reabilita pe Assad. Iar când a rămas principalul actor în Siria, nu este greu de prevăzut cine va pune punct problemei siriene. Pe acest fond, nevoit, președintele turc a mers la Moscova, unde președintele rus și-a rupt din timpul său să-l primească (după ce l-a ținut să aștepte la ușă, în văzul tuturor 2 minute) pe dornicul său omolog, preocupat să rezolve problemele stringente ale lumii precum situația din Siria și criza migranților (de el provocată).

Din imaginile de la conferință, vedem o Turcie prezentată la Moscova de niște băieți spășiți care stau în fața lui Vladimir Putin ca și cum viitorul lor depinde de Vladimir Putin. Să aibă Vladimir Putin dovezi de cum și-a orchestrat Recep Tayyip Erdoğan lovitura de stat din 2016? Pot sta aceste dovezi la baza relației ”pozitive” cu Rusia? Putem înțelege de aici de ce a cumpărat Erdoğan rachete de la ruși, construirea centralei nucleare de la Mersin plus zecile de acorduri comerciale dintre cele două țări? Aproape toate înțelegerile dintre cele două state sunt cu un plus de partea rusă!

Întâlnirea a fost organizată într-un salon în care la picioarele bustului Ecaterinei cea Mare stăteau miniștrii turci cu capul plecat iar la câțiva pași era președintele turc lângă Vladimir Putin. În spatele scaunelor celor doi președinți, în fața oglinzii era așezată o statuetă în cinstea victoriei de la Plevna. Amintirea războiului ruso-turc din 1877-1878 plutea printre oficialii celor două state iar câștigătorul strategic de azi este fără dubiu același ca și cel de acum 143 de ani. Să fi ales Vladimir Putin întâmplător acel salon? Nu cred ca în politica externă rusă există coincidențe! Încă o lecție de diplomație din partea rușilor. Se pare că Vladimir Putin a conștientizat istoria rușilor mai bine ca omologul său pe cea a turcilor.

Ce a vrut și ce a obținut președintele turc?

• Controlul în nordul Siriei. Nu l-a obținut!
• Îndepărtarea armatei din zonă. Nu se va întâmpla!
• Neimplicarea rușilor în zona Idlib. Nu a obținut-o!
• Încetarea focului în zonă. S-a agreat încetarea focului.

Implicațiile regionale ale acestei întâlniri au temperat pe moment unele probleme, dar au deschis altele. Scoaterea Iranului din negocierile cunoscute ca formatul Astana (Turcia, Iran și Federația Rusă) nu poate rămâne fără urmări. În această ecuație Iranul și Rusia sunt susținătoare ale lui Assad,  iar Turcia militează pentru îndepărtarea acestuia.

Imediat după întâlnirea de la Moscova, președintele turc a cerut o discuție telefonică cu Angela Merkel. Ceea ce se poate traduce prin catalogarea unei vizite sterile și încercarea implicării Germaniei în problemă cu scopul câștigării de timp. Între timp, ca într-o piesă de teatru ieftină, emigranții sunt cărați din zona de graniță cu Siria în zona graniței cu Grecia. Mass-media turcă la unison creează știri prin care slăvesc mărinimia turcă și condamnă lipsa de umanitate din Europa, în special Grecia. Ministrul de externe turc Çavușoğlu a declarat în Bild ieri:

„Membră a Uniunii Europene Grecia suspendă dreptul internațional și dreptul UE. Deschide focul asupra oamenilor ce se refugiază la granițele lor și pe uscat și pe mare, le scufundă bărcile, le atacă cu bombe cu gaz. A omorât 3 persoane și pe alții i-a rănit.”

Fățărnicia liderilor occidentali cu președintele turc continuă. NU contează câte arestări face în țară, câte instituții mass-media au fost desființate, încălcarea embargoului impus Iranului, nu contează că drepturile omului nu sunt respectate sau că sute de femei sunt închise împreună cu copiii lor.

Contează doar că în relațiile internaționale, președintele turc are tot timpul ceva de oferit iar celelalte state au interese care pot fi satisfăcute.

Ce vină au migranții?