Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă

Sunt un părinte care nu vrea să lase copiilor și nepoților lui datorii imense prin care să devină servitorii tuturor băncilor străine

Domnule președinte, respect instituția pe care o reprezentați și, prin urmare, încerc să mă încadrez în limitele bunului simț, adresându-mă dumneavoastră. V-am votat, așa cum au făcut-o milioane de români, deoarece reprezentați, la vremea aceea, o speranță de bine.

Eu v-am votat  cu mare încredere deoarece sunteți dascăl și facem parte din aceeași categorie socială, pe care eu o apreciez și o stimez, fiind sigură că dascălii cu vocație sunt oameni înțelepți, cu dragoste necondiționată față de ceilalți, chibzuiți în luarea unor decizii, și multe altele. V-am votat pentru că am apreciat faptul că nu v-ați aventurat în dispute mărunte și sterile, așa cum făcuse un înaintaș în ale acestei funcții. V-am votat cu speranța că se va pune punct unei perioade în care țara aceasta doar ”a consumat” fără să realizeze o ascensiune notabilă spre stabilitate, spre stabilirea unui raport de încredere între cei care au votat și instituția care are în mâini „frâiele” acestei țări. V-am votat pentru a se opri jaful pădurilor și al altor bunuri ce reprezintă truda grea a părinților și bunicilor noștri. Am folosit  o metaforă deoarece, într-o discuție cu tatăl meu, în care eu spuneam că nu președintele poartă vina dezastrului din țara mea, tata mi-a spus: „Imaginează-ți că tot poporul acesta se află într-o căruță iar frâiele sunt în mâinile  președinției țării. Căruța va merge pe unde o va conduce cel care ține în mâinile lui frâiele”.

Domnule președinte, m-ați dezamăgit crunt. Mi-ați distrus toate speranțele! Se spune că fiecare om cu conștiință, când se culcă seara, își face bilanțul zilei care a trecut. Dacă rezultatele sunt bune, conștiința îl lasă să se odihnească împăcat cu sine. Dacă a fost doar o zi în care n-ai realizat nimic în folosul celorlalți, mai ales oferindu-ți-se o serie de privilegii pentru asta, conștiința ar trebui să te ia la întrebări. Dumneavoastră cum dormiți , domnule președinte?

Vă urmăresc, deoarece conduceți țara mea. Vă urmăresc, deoarece v-am ales. În afara faptului că vă luptați din răsputeri cu „ciuma roșie” nu prea am mai văzut altceva. Vă întreb, oare ce reprezintă pentru dumneavoastră „ciuma roșie”? Ce reprezintă pentru dumneavoastră cele trei majuscule „PSD”?

Nu fac parte din acest partid. Nu fac parte din niciun partid politic. Sunt un cetățean căruia îi pasă de țara lui. Sunt un părinte care vrea să lase copiilor și nepoților lui nu datorii imense prin care să devină servitorii tuturor băncilor străine, ci o țară ”dodoloață” din toate punctele de vedere. Vreau, însă, să vă aduc aminte că metafora atât de des folosită „ciuma roșie” îi reprezintă pe cele peste trei milioane două sute de români, care au votat cu acest partid.  Prin urmare dumneavoastră nu vă luptați cu niște inițiale și o metaforă, ci cu peste 45% dintre românii care s-au prezentat la vot în anul 2016 pentru a vota PSD. Nu vreau să amintesc aici rezultatele din anul acesta, deși sunt evidente și acestea, dar nu le amintesc pentru că sunt atât de mediatizate încât nu cred că există cineva care să nu le cunoască.

Vreți să dispară PSD? Ar fi foarte confortabil să dispară cel mai mare și mai puternic partid aflat acum în opoziție. Chiar credeți că nu există oameni în țara aceasta care să înțeleagă de ce doriți să dispară acest partid? Greșiți, domnule președinte! Sunteți la „frâiele țării”,  pentru că noi vi le-am dat. V-ați gândit că s-ar putea ca poporul acesta, căruia îi zâmbiți, din când în când, cu o ușoară notă de ironie și ipocrizie, să înțeleagă că doar dorința de putere contează pentru dumneavoastră și nu binele unei națiuni care v-a făcut onoarea să vă aleagă președintele ei? V-ați pus oare problema că s-ar putea să înțelegem de ce vă luptați cu atâta îndârjire ca să ne slujiți, pentru că cei aleși sunt în slujba poporului și nu poporul este în slujba lor? Nu-i așa, domnule președinte?


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *