Campania electorală pentru alegerile locale şi europarlamentare din data de 9 iunie începe vineri,10 mai, şi se încheie în 8 iunie. Campania în audiovizual se va încheia în 7 iunie

Supa de pui și „am încredere în tine” – e tot ce contează după 30 de ani

Se crăpa de ziuă când am deschis geamul vagonului de dormit. Am scos mâna și am lăsat aerul rece să-mi învigoreze palma, pe care apoi mi-am trecut-o peste obraz. M-am spălat pe dinți și m-am machiat, apoi m-am așezat pe pat, cu mâinile-n poală, așa cum stătea mama când mă aștepta. Când am auzit forfotă pe hol, am îmbrăcat paltonul roșu, împrumutat de la Maria, prietena mea. Conductorul a deschis ușa și m-a măsurat din cap până-n picioare. „Sunteți ca scoasă din cutie, parcă ați fi fost la coafor”, mi-a spus el ușor curtenitor. „Mă duc la Evenimentul zilei. Cred că voi fi ziaristă. Mă întâlnesc cu domnul Ion Cristoiu”, i-am răspuns eu, mândră nevoie mare. El a dat din cap, semn că nu-s prima visătoare cu care are de-a face. În fața Gării de Nord, am tras aer în piept. Călătoria de noapte a luat sfârșit, începea un nou drum, cel de zi. Era încă devreme, așa că am luat-o pe jos. Nu aveam niciun bagaj, seara urma să iau alt tren, alt vagon de dormit. Am intrat în secretariat, după ce acea doamnă minunată, frumoasă și elegantă, care mi-a fost luni întregi complice, le-a spus celor care păzeau ușa că intru la domnul Cristoiu. Nu am intrat chiar imediat. Era 8 Martie 1993, și pe biroul doamnei erau câteva buchete de ghiocei. A fost tare drăguță cu mine, sigur a citit scrisorile cu creațiile mele, înainte ca ele să ajungă la dânsul. Nu m-a instruit ce să fac și ce să vorbesc. Mi-a deschis ușa capitonată cu catifea de culoare vișinie. Domnul Cristoiu era la birou și mi-a arătat un fotoliu unde să stau. „Scrieți bine. Dar de ce vreți să vă faceți, din asistentă de stomatologie ziaristă?”. „Să vă spun de ce. Anul trecut, o prezicătoare mi-a spus că după ce fac 28 de ani viața mea se va schimba”. A râs. „Și când faceți 28 de ani?”. „Am făcut. Anul trecut, în octombrie”. „Bine. Vă voi ține o lecție de 15 minute despre ce înseamnă să fii jurnalist. Dacă se prinde bine, dacă nu rămâneți asistentă”. La final m-a întrebat care ar fi fost planul meu dacă nu m-ar fi primit. „Cred că aș fi sunat la secretariat și aș fi spus că sunt o ziaristă care vrea să vă ia un interviu. Aș fi găsit eu ceva”. A surâs, apoi a chemat-o pe doamna, care m-a dus în ultimul birou pe stânga, la secția „Corespondenți teritoriali”.

Au trecut 30 de ani de atunci. Am mai spus-o, dar trebuie să o spun de fiecare dată: m-a ajutat cum puțini oameni au făcut-o. Știa că sunt mamă singură, niciodată nu m-am plâns, dar deseori mă trimitea la Contabilitate cu un bon semnat de el. Nu doar atât. Întotdeauna mă întreba: „Ce face fata, e bine?”.

Cum să-mi povestesc viața de 30 de ani în câteva pagini? Ar fi trebuit să scriu câte o carte pentru fiecare an. Nu, cum se poartă, cu articolele publicate, ci cu ce este dincolo de ele.

Dacă m-aș fi întors la acea prezicătoare, deși eu nu cred în prostiile astea, și mi-ar fi spus că „peste 27 de ani te vei reîntâlni cu omul care ți-a schimbat viața și vă veți certa la cuțite uneori, iar tu vei regreta apoi amarnic, pentru că știi că va fi cum zice el, dar ești a dracului”, i-aș fi cerut banii înapoi. Vorba vine, că nu i-am dat niciodată bani.

Nu doar atât. Când l-am auzit pe domnul Cristoiu spunând: „nu te verific, am încredere în tine”, nu am chiuit și mi-am luat-o în cap, ci m-am îngrozit. „Doamne, te rog ajută-mă să nu greșesc vreodată, că nu vreau să-și piardă încrederea în mine”, așa m-am rugat.

Prima dedicație mi-a dat-o pe cartea scrisă de Constantin Iftime, o carte- interviu: „Corei Muntean, o descoperire cu care mă mândresc”.

Anul trecut, mi-a scris pe cartea „Ce se ascunde dincolo de evenimentele din 13,14,15 iunie?”: Corei Muntean, această carte de scrieri din 1990, printre care se numără și reportaje prin care nu reușesc să o întrec pe Cora Muntean”. Ce să-ți dorești mai mult? Ah, prefața pe care a scris-o la cartea mea „Bucureștiul, sub dictatura Coronavirus”, pe care n-aș fi documentat-o și scris-o fără sprijinul lui. „Așa cum am bănuit, reportajele Corei Muntean vor rămîne pentru viitorime ca documente scrise despre unul dintre momentele cînd Omenirea a fost lovită de un delir la care nici măcar autorii de High Fantasy n-au visat”-a scris în finalul prefaței.

Tot în cartea mea găsiți un capitol special: „Destinul meu de jurnalistă a fost croit de doi Domni cu numele ION”.
Pe lângă ei, a fost fiica mea, căreia nu-i voi putea arăta niciodată cât de recunoscătoare îi sunt pentru un gest care a adunat toată înțelegerea și răbdarea unui copil de nici 10 ani. Și pe care acum, odată cu trecerea timpului, îl simt ca pe cea mai mare nedreptate pe care i-am făcut-o.

Într-o seară de vineri, mi-a spus că a doua zi ar vrea supă de pui și să stăm toată ziua împreună. Am scos un pui din congelator. Dimineața a sunat telefonul și a trebuit să merg la o știre. În Târnăveni. Când m-am întors, ea robotea prin bucătărie. A întins fața de masă, a așezat tacâmurile și o farfurie în care a pus supa de pui. Pe care o făcuse ea cât am lipsit eu. Ea s-a așezat pe un scaun și mă privea cu dragoste și cu mândrie. Ochii ei, ca niște mărgele negre, străluceau de bucurie. Se descurcase. A fost cea mai bună supă de pui pe care am mâncat-o vreodată și pe care mi-a mai făcut-o în timp. De câte ori mi-a fost greu, și chiar mi-a fost de prea multe ori, îmi aduceam din amintire zâmbetul ei și ochii jucăuși și prindeam puteri nebănuite.
Da, n-am prea vorbit despre cei 30 de ani de presă. Am făcut de toate: presă tipărită, presă online, radio, televiziune, presă de agenție. Toate mi-au fost dragi.

Voi încheia cu un fragment, pe care l-am scris de mai multe ori, dar cred că aici este esența:
Sunt un produs Evenimentul zilei, marca Ion Cristoiu, și sunt mândră de asta. Niciodată nu mi-a dat prin cap să renunț la această meserie. Pentru că este frumoasă, provocatoare și poate fi respectabilă, iar jurnalistul, credibil și onorabil. Jurnalistul care-și iubește meseria și-și asumă riscurile visează să fie măreț. Își începe cea mai banală știre cu gândul că într-o zi îi va ieși în cale un subiect precum reporterilor de la „Los Angeles Times“, care au primit două premii Pulitzer, unul la mult râvnita categorie „Serviciu public“, pentru articolele despre corupţia din rândul funcţionarilor dintr-un mic oraș californian. Îți poți dori orice, orice e posibil. Poți să visezi și că vei declanșa un Watergate. Primul pas este ușor. Apoi, dacă nu cazi pradă plafonării, resemnării, dezinteresului și nu devii prizonier al expresiei care distruge totul – „Degeaba, oricum nu se întâmplă nimic” – îți va fi greu, dar vei face totul cu drag. Nimeni nu ne garantează nici că vom fi măreți, nici că vom lua un Pulitzer, nici că numele nostru va fi subiect de film. Dar putem încerca toate astea și este de ajuns.
Dacă am fost de bună credință? Da, 80 la sută din 30 de ani, am fost de bună credință.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

5 comentarii pentru articolul „Supa de pui și „am încredere în tine” – e tot ce contează după 30 de ani”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *