T. Arghezi: „Femeile politice nu știu să-și cîrpească ciorapii”

După lectura Publicisticii scriitorului am ajuns să-l cunosc pe Tudor Arghezi – Omul mai ceva decît îl știa nevastă-sa, Paraschiva, făcută celebră de scriitorprin tabletele despre ea ca gospodină perfectă. Aceasta deoarece, scriind zilnic, din nevoia de bani, Tudor Arghezi se dezvăluie azi nu numai ca scriitor, dar și ca om.

Astfel am înțeles, fără să mă mai deplasez pînă la Biografie, că lui Tudor Arghezi îi plăceau cîinii și mîțele, viețuitoarele fără buletin, în general, pentru că acestora le lipsește păcatul de moarte al ipocriziei, că nu vedea cu ochi buni școala, că făcea negustorii cu scrisul la gazetă, că-l revolta îmbogățirea Bisericii, modelul lui fiind Apostolii, care ar fi mers pe jos și dacă Antichitatea ar fi cunoscut automobilul pe post de măgăruș.

Din numeroase tablete desprind concepția argheziană despre femeie ca una tradițională, de sătean anterior lui 1907:
Femeia trebuie să umble în urma bărbatului, să facă copii și nu politică, să prepare ciorbe și nu cuvîntări.

Prin viziunea asta îmi explic ostilitatea fățișă a lui Tudor Arghezi față de femeia politician, preocupată să ajungă parlamentar, în defavoarea preocupării de a face copii și de a-i spăla bărbatului izmenele.
Cum pe mine mă lasă rece dacă femeia face politică sau ochiuri cu jumări, îl citesc amuzat pe publicistul Arghezi în înverșunarea sa de a refuza femeii dreptul de a fi și altceva decît gospodină.

Tableta Dreptul femeii, din Adevărul literar și artistic, 23 martie 1930, e o capodoperă de concepție conservatoare despre femeie.
Publicistul pornește la drum de la faptul remarcat de el – înscrierea unor femei în cursa electorală pentru alegerile de la Senat, 4 iunie 1930:

„Sînt de părerea dumneavoastră, stimată doamnă, că femeia are prea mult de lucru la domiciliu, ca să-i mai rămîie vreme pentru Senat. Portretele de elefanți, pe care le-ați admirat, zilele trecute, adunate pe un afiș de propagandă, reprezintă, desigur, clasa femeilor fără scop normal sau deviate de la scopul naturii. Nefericirea face doar parte din viață, fără ca leacul ei cel mai bun să-l dea votul și dreptul eligibilității. Bărbații se aleg de cîteva sute de ani, și nu sînt nici mai mulțumiți, nici mai inteligenți decît înainte; ba pare-se că dimpotrivă”.

După el, femeia normală, femeia-femeie, se verifică în familie:

„Să schițăm, dacă vrei, portretul femeii normale, așa cum l-am putut moșteni în familii, de la bunicile cu bariș, pînă la camaradele noastre de la volanul automobilului.
Familia este încă singurul laborator experimental pentru observarea dumnezeiescului fenomen al vieții. Idealul cuprins în existență, al femeii și al bărbatului, fiind întovărășirea și căsătoria, am ales căsnicia completă a doi soți care se iubesc și se respectă, parveniți din cea mai numeroasă categorie socială a mijloacelor egale, care păstrează generațiilor sănătatea necesară”.

Înainte de a fi politiciană, femeia trebuie să fie gospodină. Tudor Arghezi e convins că acasă la femeia politician domnește dezordinea și mizeria:

„Administrarea unei căsnicii trebuie să fie destul de grea, de vreme ce fără această cunoștință nu-i mai rămîne femeii decît singura îndeletnicire politică și electivă. Ați observat, doamnă, că femeile politice nu știu să-și cîrpească ciorapii, se îmbracă fără gust, și miroase a rufărie neagră, amețită cu parfum? Ați intrat în dezordinea căsniciilor acestor doamne? V-ați uitat prin colțuri? Ați ridicat marginile unei velințe care acoperă un pat sau o canapea? Ați tras cu degetul pe etajeră? Ați luat un ceai în porțelanele lor? V-ați șters la buze cu șervetul rînced de lîngă ceașcă? Aceste doamne, atît de mîndre cu drepturile și emancipate de toate plăcutelor lor datorii și corvezi, sînt de fapt guvernate minut cu minut și toată viața de o servitoare, in vecinătatea fiziologică a maimuței: hibridă, tristă și ridiculă consecință a unui sentiment de falsă libertate”.

Neutru în acest război al lui Tudor Arghezi cu femeile care nu stau acasă, îmi permit să observ că a fi femeie-politician nu exclude, cum crede publicistul, condiția de femeie-femeie și chiar condiția de femeie-gospodină.

Din textul arghezian trag însă concluzia că un mijloc de a verifica dacă o femeie ar putea administra o firmă, o instituție, un partid, un guvern, o țară, e de a vedea dacă a putut și poate administra o căsnicie.