Tableta de vineri. Vaccinarea anti-covid a oamenilor străzii sau cum să aduni sufletele moarte de prin canale

Zilele trecute, răsfoind niște hârtii amestecate de pe birou și fișierele de prin laptop, în căutarea unui text pe care speram că l-am salvat, dau peste un document, lipit pe desktop între Crăciun și Anul Nou, cu știri și titluri de știri despre un eveniment legat de vaccinarea anti-covid a oamenilor străzii. Mi s-a părut foarte interesant, de-aia l-am și salvat. A fost o campanie a guberniei generale în colaborare cu poliția. Hai să văz și eu minunea, dar mai ales unde a avut loc.

De la slujbă sar degrabă într-o birjă galbenă, vorbesc cu șoferul să mă aștepte câteva minute cu trașcaleta pe avarii, ca să arunc o privire și să întreb câte ceva, dacă voi găsi pe cineva acolo. Peisagiul de iarnă, Șoseaua Viilor. Un corp de clădiri rămas chiar după bombardamentele din `44, dar spoite în roz și verde, la intersecția cu Trafic Greu, când vii dinspre mahalalele Rahovei și ale Ferentarilor. Tot acolo, geam în geam, se servește și supă caldă pentru oamenii străzii.

În geam sunt  lipite afișe cu două farfurii aburinde. Au verdeață presărată pe luciul galben al supei. Nu e ora ei, dar parcă simți fierbințeala și aroma, doar uitându-te la ea. O poză, în geam. Alături un soi de antreu. Mă opintesc, trag ușa și dau să intru. Saci cu haine, probabil donații pentru oamenii sărmani. O scară abruptă și îngustă,  ca acelea de suie la clopotnița bisericii. O scară din aia pe care te ia cu vertijuri, ori că te căznești s-o urci, ori că vrei s-o cobori.

În capul ei, al scării, o doamnă gardian, smucește masca din buzunarul pantalonului, o prinde cum poate, săraca de ea, pe după  urechi și pe sub căciulă. Se precipită și vine rostogolindu-se spre mine, ca nu cumva să urc vreo treaptă. Din dialogul cu doamna am prins niște frânturi. Eu, nițel cam tare de urechi, iar doamna gângavă. Masca se mișca pe deasupra gurii ca o mână într-un ciorap, dar nu scotea niciun sunet, ne-am înțeles cum nu se putea mai bine…

Când m-a văzut că dau să ridic piciorul ca să-l pun pe treaptă, a țâșnit repede, speriată:
– Stați acolo, cobor eu!

Cum a fost cu vaccinarea oamenilor străzii?, o întreb. Nu știu, au fost, dar nu știu, dar au fost, zice ea. Câți au fost și cum au venit, i-a adus cineva, au venit de bunăvoie? Au fost, răspunde doamna.  Duceți-vă la Centru` de Zi, întrebați acolo! Și-mi arată cu degetul, dincolo de intersecție. Dincolo de intersecție e mahalaua Giurgiului, mai grav. Acolo sunt câteva service-uri auto, dărâmături, un birt, moloz și niște dughene. Printre ele o fi și centrul acesta. Păi, bine fraților, toată lumea bună se vaccinează la Romexpo, Spitalul Militar Central, în marile mall-uri ale Bucureștilor, iar pe amărâți tot printre bălării îi trimiteți? Cum ar fi ca Moș Ghiță, cerșetorul veteran (ca vârstă, nu că a luptat pe front) din Gara de Nord să se vaccineze… la Elias sau la Spitalul SRI de la Balotești. În fine, sun acolo, nu mă mai duc.

Nu mai sunt reporterul frenetic de pe vremuri, birja așteaptă nervoasă, timpul trece și mai e și gerul. Lasă că dau un telefon la Centrul respectiv. Un domn cumsecade îmi spune că a fost o campanie, într-o zi, prin decembrie când au fost vaccinate niște persoane fără casă și buletin, fără adrisant, cum s-ar spune. Păi și cum le-au identificat dacă n-au acte, n-au nimic. Cu ajutorul poliției, i-a luat după CNP!?! (Codul numeric personal, nu Casa Națională de Pensii)

Pun mâna pe telefon și sun la Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti pentru mai multe detalii. Ți-ai găsit. „Apelul dvs este important pentru noi, vă rugăm să așteptați”, iar apoi intră o melodie de flașnetă obosită ca în filmele cu Birlic de acum jumătate de veac. Și cântă ea și-mi cântă, și din când în când, ca să nu mă ia somnul, mai intră acea voce suavă. Ca la companiile de telefonie mobilă, unde se mai și prezintă. Sunt cutărica ghidul tău și… Și nu pot s-o înjur, de câteva ori pe săptămână când nu am acoperire la net, chiar nu pot,  că așa o cheamă și pe nevastă-mea.

Ideea cu imunizarea oamenilor străzii a venit prin octombrie, anul trecut, când Centrul de Resurse pentru participare publică solicita autorităților, printr-o scrisoare deschisă, organizarea în București a unei campanii de vaccinare. Potrivit Agerpres, campania i-ar fi vizat și pe cei care nu au documente de identitate. I-au vaccinat din câte am înțeles cu AstraZeneca și Pfizer. Am înțeles. Dar rapelul? Nu mai vorbim de booster. Cine le face rapelul, de unde-i adună iar? Se vaccinează ei între ei prin canale?

Miercuri, 11 ianuarie, Primăria Capitalei anunța că din 822 de persoane fără adăpost din București, 271 au fost vaccinate, dar  fără acte de identitate. Din astea, 46 au fost înțepate la începutul acestei săptămâni, urmând ca pe 19 februarie să aibă loc o altă sesiune cu umărul dezgolit. Aflăm, din comunicatul oficial, că „poliţiştii locali au supravegheat activitatea de imunizare şi, prin intermediul dispeceratului operativ integrat, au stabilit identitatea persoanelor defavorizate ce doreau să se vaccineze, dar nu deţineau acte doveditoare”. Bun.

Dintre acești amărâți, din nefericire, unii nu mai sunt pe creanga lor, sunt cu mințile rătăcite de foame, boli și aurolac. Pe ei cum îi ții sub control, dacă le vine să se vaccineze de 10 ori. Sau cum se procedează? Vine omul străzii, ca orice cetățean și intră în centrul de vaccinare. Sau îl abordează agentul de poliție când îl prinde la cerșit și îl întreabă galant (așa cum o face de 1 Martie când le oferă garoafe șoferițelor) dacă vrea să se vaccineze. Îl aduce cu Loganul MAI-ului, acolo unde, el agentul, își petrece jumătate din existența fizică și spirituală? Nu prea cred. Îi împute toată… Nu știu, de aceea întreb. Presa noastră nu s-a aplecat și spre asemenea detalii ale campaniei de vaccinare. Revin la centru`, acolo poliția îi cere docomentele. N-am! Casă ai? N-am, de niciunele. Dacă n-ai, după ce te cunosc autoritățile că ești viu și că umbli (sau nu) precum Lazăr? După irisul ochilor, după strungăreață, că, să zicem, nu figurezi în cele 822 de suflete aflate în evidența DGASMB. Îi zici un nume: Jean Valjean. Poliția verifică și nu-l găsește pe numitul J. Valjean. A apărut un om al străzii proaspăt, nou, de unde să-l apuci.
Apropo, dar unde sunt oamenii străzii, dumneavoastră i-ați mai văzut? Parcă au intrat în pământ. Nu acum, pe frig, vorbesc în general, pe perioada pandemiei?  Întreb și  eu, nu dau cu parul!