Teoria conspirației versus teoria respirației sau napolitană spiralată cu cremă de zmeură

Acest articol e inspirat de cărți, fete și băieți, filme, actori și cântăreți.

Au fost odată, chiar recent, doi poeți americani, Pound și Eliot, care s-au mutat în Europa pentru că lojele masonice americane se săturaseră de mofturile lojelor europene. Au promovat antisemitismul, chiar pe banii evreilor americani. Care nu mai erau evrei. Numele evreiești au fost schimbate odată cu jurământul făcut diavolului, la intrarea în masonerii, funcție de dregătoriile primite. Prin șantaj și crimă, masoneriile occidentale s-au infiltrat în toate zonele lumii, în toate sferele de activitate. La marile expoziții industriale din Europa modernă s-a descoperit că și Japonia avea niște idei. Singurul ghimpe în propaganda organizației era posibilitatea, deja persiflată de blasfemiști ca fiind absurdă, că Iisus, chiar el care le-a îndurat pe toate câte i-au fost puse în cârcă, să revină și să le distrugă seminția și planurile. Așa că au aranjat ei, prin Hitler și plantarea unor masoni școliți, dar cruzi, în preajma lui, să scape de evreii care l-ar fi urmat pe Iisus, ca pe Mesia, dacă mai avea tupeul să apară. S-a dat vina pe blestemele lui Iisus de la răstignire. Averile au fost confiscate prin firme de asigurări, de către SUA, Vatican și Elveția, stâlpii neutralității și ai moralei. America și-a ridicat tron. Poeții și intelectualii zburliți ca fiind fasciști au fost exonerați, acuzele s-au pierdut în timp. Îngerii morții din lagăre au fost preluați de SUA, datele folosite spre progresul profitului de putere. Experimentele gen Epstein le-au adus și mai mulți bani americanilor, care au ridicat monoliți și monopoluri tip Big Pharma. Einstein, altă victimă, a participat la planurile pentru uciderea omenirii. Lui Nobel nu i-a părut niciodată rău de asocierea cu moartea, premiile au fost acordate doar proiectelor care au servit interesele masoneriilor. Cei doi poeți americani, care au tras umbra morții peste Europa, făceau parte din Loja Morții și se credeau ieșiți din semințe de îngeri, un fel de extratereștri. Exact ce îl împing masoneriile pe Trumpul de Donald să guițe, că poate vine falusul E.T. să-i ducă la dracu’. Chiar ăla din film, cam opărit/inflamat, ce-i drept. Pe unde te uiți, toți se cred speciali. Singurul popor ales e cel care va reuși să se întoarcă la Dumnezeu, restul e balast.

Dumnezeu a trimis un salvator, pe care cei ce se credeau aleși au crezut că aveau dreptul să-l omoare, doar că s-au folosit de mâna romanilor, cu care până la urmă s-au întâlnit în aceleași organizații. Acum e rândul oamenilor să se scape de ucigași, sperând că Dumnezeu și-ar mai putea arăta mila față de ei. După cum arată pământul azi, nu cred că sunt șanse. Multe culte și religii îi închină pe oameni deja diavolului; niciodată diavolul nu a avut o armată mai numeroasă! Dar ce e Pământul în Univers? “Din codru rupi o rămurea,/ Ce-i pasă codrului de ea!”, citat din „Moartea lui Fulger”, al lui George Coșbuc, un fel de „Ura, maestre!”, ca și „Gott ist tott” al lui Nietzsche.

Dacă le vorbești oamenilor despre Dumnezeu se plictisesc, deși tot ce există pe Pământ se supune formulelor create de Dumnezeu. Când s-au prostit oamenii în așa hal, având în vedere că au fost creați de o minte extraordinară și nu au sărit dintr-o amibă sau dintr-o sămânță de usturoi? Probabil când au început să creadă că învățătura le venea de la diavol. Diavolul e doar un traducător și a tradus doar în avantajul lui.

Dar să ne întoarcem la ce crede că înțelege toată lumea și la un subiect care place mulțimii: politica.

Americanii au fost ținuți într-un sistem precar de învățământ, cocârjați de un sistem medical absurd. Minți educate de alții au fost importate și corectate prin metoda Soros. Puțini. Aplaudacii trebuiau să susțină politica SUA. Tucker Carlson a fost scos de la Fox News așa cum mândruții, papahagii și caramitrii au fost aruncați în online. Fără colac. Din orice sursă media s-ar hrăni americanii, să nu poată să ajungă la adevăr. Se bate deja monedă pe ideea că Netanyahu l-a forțat pe Trump să atace Iranul, că e nevoie de suport popular, adică să strângă americanu’ cureaua. Trump nu a luat bani de la buget pentru Baalroom, ci numai din donații sub șantaj. Dar va fi … dans macabru!

Israelul e doar o cazarmă militară, unde au fost plantați câțiva evrei, în caz că sare în aer, ca să mai poată blama omenirea câțiva ani de pierderi de vieți evreiești. Doar că omenirea, dacă nu scapă de dracu’, nu mai are câțiva ani. Puterea financiară și nucleară e în America, acolo locuiesc cei care au făcut pact cu diavolul și și-au schimbat numele, când s-au lepădat de Dumnezeu. Netanyahu e chemat doar pentru a primi comenzi. Potenții nu circulă cu avionul în Israel, pentru că Dumnezeu a semnat o înțelegere cu avioanele. Ia să vedeți câți politicieni vor circula curând doar cu trenul, bicicleta sau dubița! Și nici atunci nu vor fi în siguranță. Și totuși, mulți îl plâng deja pe Donald, că l-a băgat pedofilia în menghina Mossadului. Israelul, comandat de creierul zionist și masonic din America, e forțat să sară la bătaie la Dumnezeu, omorând femei și copii. De peste tot din lume vor apărea imagini cu omoruri, violuri și torturi de femei și copii, cazuri care au fost mușamalizate până acum. Diavolul simte că are armată destulă ca să învingă. Câinele zeu a împins faraonul cu șarpele la vedere.

În poemul său “The Wasteland”, un fel de adaptare masonică a Bibliei, T.S. Eliot a creionat satanizarea lumii, din Europa până la soare-răsare. Poemul e greu de descifrat. Eliot a oferit publicului explicații false, la fel ca cele de la spectacolele olimpiadelor din ultima sută de ani, iar fraților masoni un set de explicații legate de ce a vrut să spună. Ca orice mason, Eliot s-a crezut phoenix, mizând pe reîncarnare, pentru servicii aduse diavolului, și pe promisiunea lui Apollo.  Nici prin cap nu i-a trecut că va fi obligat, dacă s-ar întâmpla, să distrugă taman masoneriile, pe principiul 69: eu te-am făcut, eu te omor!

Poemul său a schițat direcția de război a masoneriilor de azi, a unor soldați îndoctrinați de evrei care au renunțat la a mai fi evrei. Evreii au scuipat pe obrazul lui Iisus și pe petecul de pământ dăruit de Dumnezeu, ca o promisiune pentru întoarcerea în rai pentru oricine s-a putut scăpa de robie, nu doar pentru evrei. Evreii au dat însă mâna cu diavolul, un partener cu câștig imediat, care le-a oferit putere asupra unei porțiuni mai mari de pământ. Cazarma de azi din Israel urlă că a moștenit biblic. Exact cum au făcut și cu repatrierea în Israel din timpul lui Ceaușescu, au primit bani pentru case, după ’90 s-au întors să-și ceară casele înapoi, și despăgubiri. Și-au ucis frații în cel de-al doilea război mondial, familiile bogate evreiești, lepădate de numele biblice, alimentând regimul Hitler, pentru care nu au fost condamnate, dar i-au terorizat pe toți ceilalți cu vina crimelor.

Evreii care nu mai sunt evrei știu că jocul lor s-a terminat, așa că, ca și pentru celelalte războaie mondiale, i-au trimis pe alții să ucidă în numele lor. I-au condamnat pe alții la moarte, ca să se scape pe ei. Strategii sunt în America, nu în Israel.

Au început cei șapte ani de judecată a celor șapte ordine masonice majore. Diavolul cu temeneaua, Dumnezeu cu evaluarea și cu biciul.

Tot ce v-am spus e poveste, pură speculație, dar nu m-ar mira să fie adevărat.

 


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

3 comentarii pentru articolul „Teoria conspirației versus teoria respirației sau napolitană spiralată cu cremă de zmeură”

  • Nu e teoria conspiratiei si nici a respiratiei. E doar teoria transpiratiei. Reci. Pe sira spinarii bufonului de la Casa Alba si a tzutzerilor sai din Europa (RO y compris).

  • Excelent, ca de obicei. Și curajos. Felicitări, doamnă!

  • Nu stiu daca e basm sau adevar dar cert, pare macar a se afla foarte pe aproape de realitate!
    Acu’ fro juma de ora, am aflat de la tembeliziunea poporului, ca Trump a decis sa cheme popii lui din America, sa se roage pentru castigul trumpesc impotriva persilor.
    Desi asa ceva pare mai basm ca orice basm, daca e adevarat, inseamna ca e groasa rau si celui intr-o ureche, deja a inceput sa-i fuga covorul de sub picioare!
    Pana una, alta, Putin incepe din ce in ce mai mult sa semene a inger, comparativ cu Trump si Netanyahu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *