Ştirilor le urmară talk-show-urile. Stoluri de specialişti în antiterorism dădură buzna pe platouri pentru a explica fătucelor cu ochi mari şi umezi de viţeluşe, complicata operaţie prin care serviciile noastre secrete dejucaseră unul dintre cele mai sîngeroase atentate teroriste ale secolului. Monitorizarea Obiectivului – aşa i se zicea cum lui Nelu Sîmbătăuan – Obiectivul – din aer, de pe sol şi chiar de pe mare – stabilise că Teroristul intenţiona să arunce în aer sediul ONU de la New York. Fusese reţinut la ieşirea din Floreşti, îndreptîndu-se spre New York într-o Dacie în al cărui portbagaj se puteau vedea – cu infraroşii – cele două butelii de gaz şi o cutie de chibrituri.
Un post TV apropiat de Serviciile Secrete difuză în exclusivitate, după ce făcu mare caz de asta întreaga zi, înregistrarea ambientală a convorbirilor lui Nelu Sîmbătăuan. În prealabil, ofiţerii însărcinaţi cu afacerea eliminaseră de pe bandă pasajele care – ziceau ei – ar fi afectat dreptul persoanei la o imagine publică proprie, în realitate, discuţiile lui Nelu cu văru-său despre un resteu care-i dispăruse din ogradă.
Din înregistrarea cu pricina se vedea că Nelu Sîmbătăuan avusese în vizor o altă ţintă pentru planurile sale diabolice:
Să arunce în aer Munţii, situaţi la cincizeci de kilometri de sat, pe motiv că aceştia barau trecerea aerului proaspăt, nepoluat, spre localităţile de de dincoace de Munţi, inclusiv, fireşte, spre satul lor.
Într-adevăr, vara, în august, Vintileasa suferea de pîrjolul caniculei. Raţele, gîştele, găinile, păsările domestice, după cum li se spunea la Discovery Channel, îşi smulgeau penele cu ciocul, ca să rămînă goale, spre spaima mamelor din sat, care luau copii de mînă şi-i duceau mai încolo, să nu vadă, iar vacile, rămase fără apă în burtă, dădeau seara, cînd le mulgeai, lapte praf.
Sub dogoarea godinului înroşit de pe bolta fără nori, tot ce funcţiona pe bază de clorofilă îşi pierdea verdele, devenind albicios.
Potrivit înregistrării, Nelu Sîmbătăuan tocmai de asta era indignat.
De dimineaţa pînă seara el şedea în mijlocul ogrăzii, după ce-şi punea pe tocul ferestrei boxele combinei muzicale, şi, ascultînd Vivaldi, gusta spectacolul dumnezeiesc al verdelui pus la dispoziţie de cei trei nuci din ogradă.
Şi cum aceştia – nucii – deveneau albi, ca hîrtia de scris cereri, emoția estetică i se spulbera, întorcîndu-l la prozaicul cotidian.
Or, aşa ceva el nu putea suporta.
Pagini: 1 2
e scris adanc…ha ha!