Tîmpiții regimului de democrație populară

Sub titlul „Tot sprijinul corespondenților care demască uneltirile chiaburești!”, „Scînteia” din 9 februarie 1952 abordează cazul corespondentului voluntar Gheorghe Popiac, din satul Antohești, comuna Gloduri, raionul Zeletin, regiunea Bîrlad.

Din portretul făcut de oficiosul PMR, se conturează un corespondent voluntar deopotrivă de exemplar în plan politico-ideologic, cît și în planul hărniciei la scris. Între 8 august 1951 și 8 februarie 1952, a trimis ziarului 90 de scrisori în 6 luni, 15 scrisori într-o lună, alcătuită din 30 de zile; o scrisoare la două zile, așadar.

„Pe deal la Antohești, într-o căsuță de șindriliță, făcută din bîrne vechi, trăiește țăranul sărac Gheorghe Popiac, unul dintre miile de corespondenți voluntari ai «Scînteii», verigi prețioase ale legăturii partidului și ziarului său cu masele. În casa lui se găsesc cîteva volume din operele lui Lenin și ale tovarășului Stalin, M.I. Kalinin «Despre presă și corespondenții de presă», «Despre corespondenți și corespondențe», romanul «Pămînt desțelenit» și alte cărți . Cărțile acestea îi sunt prietene dragi și îndemn la luptă, la scris. Țăranul sărac, corespondentul voluntar Gheorghe Popiac, cu un hectar de pămînt, a scris «Scînteii» de la 8 august și pînă la 8 Februarie peste 90 de scrisori.”

Țăranul sărac Gheorghe Popiac, corespondentul voluntar al „Scînteii”, se ocupă în scrisorile sale nu numai de viața nouă, care înflorește în sat, dar și de uneltirile chiaburești, dovedindu-se astfel un luptător pe frontul cuvîntului îndreptat împotriva dușmanului de clasă:

„Partidul însă l-a învățat ca în perioada construirii socialismului a sta în primele rînduri pe frontul luptei de clasă împotriva dușmanului este o sarcină de onoare a corespondentului de presă. De aceea, Gh. Popiac a demascat cu curaj elementele dușmănoase, pe chiaburii: Marița Chihodaru, care nu și-a plătit impozitul de doi ani, pe chiaburul Ion Antohi, care a sabotat însămînțările, pe chiaburul Breahnă, care a sabotat colectările, pe Ion Barcan și alți dușmani ai păcii și ai regimului nostru.”

Gheorghe Popiac a scris nu numai pe adresa ziarului „Scînteia”. A trimis sesizări și Comitetului Regional de partid Bîrlad, Comitetului raional Zeletin, Sfatului Popular regional Bîrlad, Uniunii raionale a Cooperativelor de consum și multor altor instituții ale regimului de democrație-populară. Acestor sesizări li s-a răspuns – critică „Scînteia” – cu o indiferență revoltătoare:

„De sus de la regiune, pînă jos la comună, organele de partid și de stat au dovedit însă un total dezinteres față de munca corespondentului de presă. Deși este obligat, prin Hotărîrea Biroului Politic al Comitetului Central cu privire la activitatea ziarului «Scînteia», ca în termen de două săptămîni de la primirea adresei să răspundă ziarului la semnalele critice ale corespondenților, Comitetului regional de partid Bîrlad n-a găsit de cuviință să răspundă la majoritatea criticilor juste aduse de corespondentul Gh. Popiac. Același lucru l-au făcut și Sfatul popular regional, Comitetul raional de Zeletin ș.a.”

Potrivit articolului, demascînd uneltirile chiaburești, viteazul corespondent voluntar și a atras ura dușmanului de clasă:

„Nici atunci cînd dușmanii țărănimii muncitoare, demascați în mai multe rînduri de corespondent, au început să-l amenințe, organele locale, în frunte cu Comitetul regional de partid, nu au luat nici o măsură, deși lucrurile le erau cunoscute. Redacția le sesizase la timp. Atitudinea pasivă a organelor locale de partid și de stat a dat apă la moară elementelor dușmănoase și huliganice. Chiaburii au trecut de la amenințări la fapte, și în ziua de 21 Decembrie 1951 corespondentul voluntar Gh. Popiac a fost atacat de către chiaburul Ion Barcan. Nici în fața acestui act criminal, răspuns huliganic și banditesc la libertatea de te exprima în scris, Comitetul regional de partid Bîrlad și Comitetul raional de partid Zeletin n-au luat măsuri imediate pentru arestarea și trimiterea în judecată a chiaburului, care pînă în ziua de 14 Ianuarie 1952 era încă liber.”

Din punct de vedere al combativității revoluționare, „Scînteia” avea dreptate să se indigneze. Din punct de vedere omenesc, chiaburii aveau dreptate să treacă de la amenințări la fapte – Gheorghe Popiac era un turnător nenorocit. Din punct de vedere al bunului simț, Comitetul regional de Partid Bîrlad a avut dreptate să nu-i răspundă – Gheorghe Popiac era un grafoman absolut. Din punct de vedere publicistic, am dreptate cînd reamintesc acest caz. El ne arată nouă, celor înjurați prin scrisori sau prin mesaje postate pe internet, că tîmpiții nu sunt o caracteristică a democrației burgheze.
Tîmpiți a avut și democrația populară!