Vladimir Putin a câștigat alegerile prezidențiale din Rusia cu 87,97 la sută

Timpul dat Anniei Bentoiu

Memoriile Anniei Bentoiu[1] acoperă o perioadă extrem de tulbure și de tragică din existența României (1944-1959). Gabriel Liiceanu notează că diarista „e martora, ultimul cronicar al românilor. Avea toate calitățile pentru a umple rolul acesta: inteligentă, caracter, spirit de observație, cultură istorică, umanistă, juridică și politică, talent literar, o viață pusă la teasc”. O caracterizare mai cuprinzătoare nici că se putea. Unele dintre reflecțiile, dintre mărturisirile autoarei  sau dintre întâmplările epocii mă tot urmăresc și, de aceea, mă căznesc să le pricep în adevărata lor dimensiune.

*

Bunăoară, un individ rostește fără patimă într-un restaurant o frază care îmi dă frisoane: „Ascultă-mă pe mine, în țara asta singura grupare curată și bine intenționată a fost cea legionară!“  (Puțini știu că în 1927 această formațiune a preluat denumirea de „Legiunea Arhanghelului Mihail” de la organizația rusească, „de extremă dreaptă fondată de deputatul Purișchevici, unul dintre asasinii lui Rasputin, exilat în Basarabia, apoi la Iași în 1917”). Am auzit-o și eu de mai multe ori după 1989 în diverse cercuri  și am rămas pe gânduri. Ce „grupare curată și bine intenționată” e aia care folosește asasinatul ritualic și în masă pentru a-și impune ideologia? Culmea,  o doctrină care „se sprijinea pe mitul «omului nou» (reluat mai târziu, cu complezență, de Ceaușescu)”…

*

Proaspăt activist comunist, „actorul Ion Iancovici, și el celebru pentru vorbele sale de duh, crease una care făcuse ocolul Bucureștiului: cuiva care-i trasa nu știu ce obligație pe linie de partid, îi răspunsese: «Mă, eu m-am înscris la voi de lichea, nu de tâmpit!»” Oare câți dintre politicienii postdecembriști au onestitatea să spună asta? Ehe, și câte lichele au fost și sunt în partidele dâmbovițene…

*

Aflu, de asemenea, că A. L. Zissu, industriaș multimilionar, scriitor și expert în filosofie iudaică, reprezentantul  sionismului, „trăia pentru a traduce în faptă «misiunea» formulată de Ben Gurion, conform căreia evreii trebuiau să părăsească România până la unul, «chiar și pe o coajă de nuc㻓. Cu toate acestea, „în presă, în  organizațiile de partid și, din păcate, în ministerul de interne, acel centru nervos al guvernărilor comuniste, evreii erau cei mai prezenți și cei mai activi. (Circula pe atunci o glumă: «Care e diferența între Palestina și ministerul de interne?» Răspuns: «În Palestina sunt și arabi».)”.  Zău că nu mai pricepi nimic, de vreme ce Philip Roth ne atenționează în  cunoștință de cauză: „Știți că evreii merg  până la capăt”[2]

*

Și două bancuri din epocă, deși nu-s lipsite de actualitate.
Cică „unul întreabă: «Când au avut loc primele alegeri libere?» și altul răspunde: «Când Adam a ales-o primul pe Eva de nevastă… »“. Păi, ce alternativă avea sărmanul? Adami am  fost și noi,  românii, în vremea comunismului, când exista o singură Eva, partidul comunist, și o  alegeam cu aplauze și ovații la fiecare scrutin…

Celălalt: „Miciurin a reușit să încrucișeze o vacă și o girafă. – De ce? – Ca să obțină un animal care paște în România și dă lapte în Uniunea Sovietică.” Globaliștii n-au schimbat mare lucru, doar au mutat partea dorsală, cu ugerul animalului, în …Uniunea Europeană, semn că Miciurin  e etern.

*

În ziua de 24 iunie 1948, „guvernul a luat decizia de a închide lojile masonice. O parte a foștilor lor membri aveau să facă lungi ani de detenție pentru simplul fapt că le aparținuseră. În 1945–1947, când Gh. Tătărescu a fost ministru de externe, tinerii angajați ai ministerului fuseseră toți sfătuiți să se înscrie în francmasonerie, lucru socotit indispensabil pentru formația de diplomat.”
Acum, legitimația de mason o fi iarăși indispensabilă pentru diplomații noștri?

*

Un dialog spumos: „«Alo! Tovarășul Jora (n.m. Mihail, compozitorul)?» «Jora da, tovarăș ba!» răspunsese spontan împricinatul, și replica făcuse ocolul Bucureștilor…”

*

O reflecție, valabilă odinioară, nu și astăzi: „La dreapta se adună persoane active, bine pregătite profesional, cu temperament pragmatic și capabil de realizări; la stânga, inși dotați cu spirit critic și sensibilitate pentru problemele sociale, atrași de programe largi și generoase, dar nu totdeauna pregătiți să le realizeze.” Căci ideologiile au murit și numai oportunismul dictează așezarea  la dreapta sau la stânga...

*

Un gând de final: „Suntem un neam ciudat, în care speranța renaște ca iarba în fiecare primăvară. Poate că avem mai multă vitalitate decât energie, mai multă istețime decât minte; dar niciunul dintre noi nu crede cu adevărat că va trebui să moară”. Oare? Cert este un singur lucru, vorba unui țânc suspect de profund: „Trăim într-o poveste și când murim povestea se termină”. Fiindcă fiecăruia ni se dă un timp anume. Simplu.


[1] Annie Bentoiu, Timpul ce ni s-a dat. Memorii 1944-1959

[2] Philip Roth, De ce scriem


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

2 comentarii pentru articolul „Timpul dat Anniei Bentoiu”

  • 1.„Ascultă-mă pe mine, în țara asta singura grupare curată și bine intenționată a fost cea legionară!
    tara despre care vorbea era sinele lui. in tara asta ‘gruparea legionara’ isi gasea…tot rostul.

    2. ‘mitul „omului nou” ‘…nu e un mit, ci o dorinta. si ca orice dorinta din univers, ea se va implini. insa… ca orice dorinta pe care universul o implineste implacabil, ea, cu toate ca e dorita in mod relativ, de implinit va fi implinita in mod absolut.
    prin urmare atunci cind s-a manifestat pentru prima data dorinta…unui ‘om nou’ se stia si sfarsitul: ‘omul artificial’

    3.«Mă, eu m-am înscris la voi de lichea, nu de tâmpit!»”
    nu de destepti duce lipsa neamul, insa nici de lichele.
    dintre cei care sint timpiti si destepti ar trebui cernuti cei care sint inteligenti. abia astia pot intra in armonie cu Natura.

    4. «Când au avut loc primele alegeri libere?» și altul răspunde: «Când Adam a ales-o primul pe Eva de nevastă… »“
    …nu suna bine. Drept e sa sune asa: Primele…si ultimele alegeri libere vor avea loc atunci cind Adam o va alege pe Eva de nevasta.

    5.daca incrucisarea dintre o vaca si o girafa nu s-ar fi materializat, lumea mare ar fi baltit la nesfarsit, si despre balta care nu face valuri deja se stie inspre ce se indreapta: va fi lipsita de viata.
    dinamica generata prin diferente de potential e o stiinta a Naturii, Civilizatia doar a copiat-o. UE s-a marit, periodic, pentru ca UE trebuia sa se hraneasca iar si iar, or hrana care sustine viata e generata din diferentele de potential. UE, acum, si a echilibrat potentialele, practic…Balteste. pentru ca sa u moara, alte diferente de potential tre sa se manifeste, iar cei care stiu prea bine cu ce se mananca energizarea prin generarea diferentelor de potential, vor seta diferentele de potential astfel incat unii sa fie hrana altora. ( insa pentru ca ‘miscarea’ sa fie perpetua e necesara manifestarea…’circuitului apei in Natura’ :))).
    deci nu Miciurin e etern, ci Daruirea, ca Daruirea e cea care genereaza vesnic un gol, permitindu i ‘apei’ sa curga spre diferenta de potential nou generata:))

    6.cu…legitimatia de mason
    masoneria care are un potential ultradeosebit va fi, …sau o fi deja, nascuta din asamblarea serviciilor de securitate care misuna prin Civilizatie, intr un intreg. acest balaur cu mai multe capete are tendinta sa fie …’greu de ucis’.

    7.reflectia valabila odinioara a fost calea catre desavarsirea ‘dreptei’ si desavarsirea ‘stangii’
    dreapta a devenit chiar Dreapta, iar stanga a devenit Stanga.
    Dreapta si Stanga fiind suprapune peste Dreapta si Stanga Universului:)))
    prin urmare azi doctrinele viabile mai sint doar doua:
    -la Brat cu Natura
    -Antinatura
    ( sau, mai simplu: doctrina Naturalului, doctrina Artificialului )

    8.’fiecaruia ni se da un timp anume’
    un timp in care sa implinim dorintele carora prin noi le-a venit sorocul,
    un timp in care sa generam…propriile dorinte.
    atunci cind nu mai generam dorinte e si vremea cind privim, plenar, spre dorintele altora. fix atunci…o luam pe Eva de nevasta:)), devenind…Adam.

    9.„Trăim într-o poveste și când murim povestea se termină”
    nu se termina:)), pentru ca noi insine am nascut, prin propriul trai, Actori noi in aceasta poveste:), ei sint imbracati in ‘dorintele’ noastre, iar povestea va continua sa fie povestita pina cind toti actorii isi spun replica, adica pina cind toaaate dorintele se vor implini:)))
    abia cind toate dorintele se vor implini povestea se termina. se termina…in sensul ca o luam pe Eva de nevasta!:))), dupa care…vor trai zambind cu gura pina la urechi…pina…de fapt vor trai vesnic!:))))

    • infricosatoarea judecata, pina la urma, nu chiar asta e?:))
      o ia sau n-o ia, Adam, pe Eva de nevasta?!
      :))))
      daca o ia, se judeca plenar pe sine insusi
      daca n-o ia, se judeca plenar pe sine insusi
      si, ca orice judecata plenara, absoluta, ea mai e intr un fel: infricosatoare.
      🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *