Tineretul hitlerist și Baldur von Schirach. Un subiect evitat

Pentru adevărații profesioniști și experți nu trebuie să existe subiecte interzise sau tabu. Un adevărat cercetător redă derularea unor evenimente într-un mod echidistant și imparțial. Eu consider că trebuie să abordăm absolut orice subiect, fără frică sau emoții negative. Istoria este, indiscutabil, cea mai frumoasă poveste. Iar farmecul istoriei este că se scrie fără oprire sau bariere. Chiar acum, în momentele în care scriu aceste rânduri, istoria își urmează mersul firesc, o adevărată „curgere învolburată”, un debit de cunoștințe, idei, momente de neoprit și de nestăvilit. Istoriei nu i se pot pune „hotare”. Istoria nu este ceva ce poți îngrădi. Istoria este vie, iar actorii principali suntem chiar noi, oamenii. În era informației, odată cu fenomenul globalizării, interconectării și interdependenței, istoria este mai puternică ca niciodată. Personalitățile și implicit oamenii cu personalitate din domeniul Științelor Politice, Relațiilor Internaționale și a Studiilor de Securitate au în comun un lucru: abordează teme noi, lansează concepte noi, dar, mai ales, sunt lipsiți de prejudecăți, preconcepții sau interese materiale, adică de burse și subvenționări dubioase. Un expert știe că orice este posibil și că nimic nu este imposibil. Acest tip de om este conștient că doar moartea este o certitudine, iar uneori nici măcar aceasta.

În materialul de astăzi, vă voi prezenta Tineretul Hitlerist, în germană Hitlerjugend, o organizație înființată de către Adolf Hitler în anul 1933 pentru educarea și formarea tinerilor de sex masculin în principiile naziste. De ce am abordat acest subiect? Pe scurt, de ce nu? Pe lung, am abordat acest subiect deoarece consider că această organizație reprezenta adevărata armă secretă a lui Hitler. Puțini oameni își dau seama că ideile și idealurile sunt „bulletproof”. Poți ucide depozitarul cunoștințelor, poți anihila chiar „lansatorul” ideilor, dar odată ce idealul a fost diseminat și a „germinat” în indivizi, este imposibil să distrugi total idealul. Vedem acest lucru în terorism, în comunism și în multe alte forme de manifestare umană. Cine are certitudinea că o idee din trecut nu mai este împărtășită de absolut nimeni, și mă refer la orice nivel, nu doar oficial, merită un premiu. Terorismul nu a murit odată cu Usamah bin Muhammad bin Awad bin Ladin, iar comunismul nu a murit odată cu Karl Marx, Lenin, Stalin și oricine altcineva doriți dumneavoastră să oferiți drept exemplu. Tot așa, nazismul nu a murit odată cu Hitler, fascismul nu a murit odată cu Mussolini, și așa mai departe. Putem oferi spre exemplu chiar șintoismul, religie care nu are un fondator, o doctrină generală și nici texte religioase. Destul de interesant, nu? Mai ales că această religie câștigă din ce în ce mai mulți adepți. Revenind la programul nazist pentru tineret, trebuie să conștientizăm că sub conducerea lui Baldur von Schirach, șeful tuturor programelor de tineret germane, tineretul hitlerist cuprindea, până în 1935, aproape 60% dintre băieții germani. La data de 1 iulie 1936, a devenit o agenție de stat la care toți tinerii germani „arieni” trebuiau să se alăture. La împlinirea vârstei de 10 ani, un băiat german era înregistrat și investigat (în special în ceea ce privește „puritatea rasială”) și, dacă se califica, era introdus în Deutsches Jungvolk („Tinerii germani”). La vârsta de 13 ani, tânărul devenea eligibil pentru Tineretul hitlerist, unde absolvea la vârsta de 18 ani. Pe parcursul acestor ani a dus o viață spartană de dedicare, camaraderie și conformism nazist, în general cu o minimă îndrumare din partea părinților. De la vârsta de 18 ani devenea membru al Partidului Nazist și servea în serviciul de stat al muncii și în forțele armate cel puțin până la vârsta de 21 de ani. Totodată, existau două ligi pentru fete. „Liga Fetelor Germane” (Bund Deutscher Mädel) pregătea fete cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani pentru camaraderie, îndatoriri casnice și maternitate. Și Jungmädel („Fetele tinere”), care era o organizație pentru fete cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani. Personajul principal din toată această „poveste” era Baldur Benedikt von Schirach, născut la data de 9 mai 1907, în Berlin și decedat la 8 august 1974, în Kröv, Germania de Vest. Acest politician nazist a fost șeful mișcării de tineret naziste. A fost fiul unui director de teatru german și al unei mame americane. Destul de interesant. Schirach a studiat la Universitatea din München și s-a alăturat Partidului Național Socialist în 1925, fiind ales în Reichstag în 1932. Pentru cei care au uitat, orașul München a avut un rol extrem de important în perioada nazistă, fiind numit de Hitler capitala mișcării naziste (Hauptstadt der Bewegung – capitala mișcării). Dar a fost și orașul unde gruparea Trandafirul Alb (Die Weiße Rose), format dintr-un grup de studenți, a lansat o mișcare antinazistă, din iunie 1942 până în februarie 1943. Schirach a fost numit Reichsleiter (lider al Reichului) în iunie 1933 și a intrat în cercul intim al lui Adolf Hitler. La data de 18 iunie 1933, Schirach a fost numit lider al tineretului Reichului german (Jugendführer des Deutsches Reich), funcție pe care a deținut-o până în 1945, conducând toate organizațiile de tineret naziste, inclusiv Tineretul hitlerist (Hitler Jugend). În august 1940, a fost numit și Gauleiter („lider de district”) al Vienei. Luat prizonier în 1945, Schirach a fost pus sub acuzare la 29 august 1945 de către Tribunalul Militar Internațional pentru a fi judecat pentru crime de război. În timpul proceselor, a recunoscut (23 mai 1946) că Hitler i-a dat postul de gauleiter cu scopul expres de a-i alunga pe evrei și pe cehoslovaci din Viena. De asemenea, a recunoscut că a luat parte la planurile de expediere a evreilor din Viena în zonele estice. Schirach a fost găsit vinovat de crime împotriva umanității și a fost condamnat, la 1 octombrie 1946, la 20 de ani de închisoare. A fost eliberat din fortăreața Spandau în 1966. După eliberarea din închisoare, Schirach s-a stabilit în provincia Renania-Palatinat. În volumul său de memorii, intitulat: „Ich glaubte an Hitler” („Am crezut în Hitler”), publicat în anul 1967, Schirach a afirmat că nu ar fi știut de asasinarea în masă a evreilor deportați.

Eu nu sunt aici pentru a judeca sau pentru a găsi scuze. Rolul meu nu este de a susține sau de a combate. Eu sunt aici doar pentru a vă prezenta fapte, momente și idei. Rămâne să descoperim împreună ce este mai bun în oameni, dar și să subliniem răul din oameni. Istoria nu se repetă, deoarece fiecare moment și individ este unic. Poate că se va naște ceva asemănător Hitlerjugend. Dar, din experiență, pot să afirm cu tărie că „puii își devorează părinții”, dacă știți la ce mă refer. Desigur, există și alte domenii în care „copiii” sunt eliminați de către „părinți”, dar acolo vorbim mai mult despre serviciile de informații.