Dacian Cioloș: Acum, că au trecut alegerile în PNL, este momentul ca noul președinte PNL să vină cu o propunere de prim-ministru, alta decât Florin Cîțu

Tipic românesc: Iluzia că participi la marea politică vorbind despre politică

S-a mai observat, desigur, că eroii lui Caragiale citesc. Prost, înţelegând aiurea, dar totuşi citesc. Jupân Dumitrache şi Ipingescu privesc ziarul cu sfințenie. Presa îi fascinează. Cred în spusele ei, chiar si când acestea sunt aiuristice. Zita e mare amatoare de lecturi; fie și ieftine iar Veta fredonează melodii pe poezii la modă.

Ziarul joacă un rol extrem de important în O scrisoare pierdută. Caţavencu şi Dandanache ameninţă cu datul la ziar. Spaima coanei Zoiţica mărturiseşte o credinţă fascinantă în puterea literei tipărite. La rându-i, Miţa Baston ameninţă cu un scandal care să zguduie „Universul”. Să ne reamintim că „Universul” e un ziar de mare tiraj al momentului. Numeroase drame din proza lui Caragiale par rupte din presa vremii. Gesturile, cuvintele eroilor prinşi în relaţia erotică sunt împrumutate din cărţi şi ziare. În patetismul lor excesiv, în dezlănţuirea unei colosale energii, ei nu fac altceva decât să spună pe de rost texte din cărţi.

S-a evidenţiat – şi pe drept cuvânt – că personajele imită înalta societate. Că, junimist convins, Caragiale şi-a concentrat sarcasmul asupra formelor fără fond. Noţiuni şi comportamente moderne occidentale sunt ridiculizate prin atribuirea lor semidocţilor de mahala. Indiferent de originea ultimă a gesturilor împrumutate de către eroii lui Caragiale, sigur este că ele trec, văzute ca o etapă intermediară, prin text, fie că e vorba de cel de ziar, fie de cel de carte ieftină.

Să luăm, de exemplu, faimoasa răzbunare a Miţei cu ajutorul vitrionului. Miţa, „damă bună”, ca şi Zoe, nu e în stare de o asemenea crimă. Dacă umblă cu sticluţa în sân, o face, pentru că aşa a citit ea că trebuie să se comporte o femeie „tradusă”.

Orgoliul îşi spune cuvântul și într-un alt tic al personajelor caragialiene: spunerea pe de rost, cu ochii închişi, a unor texte aiuritoare. Acestea amestecă, zăpăcitor, clişee politice şi sentimentale din presă sau din romanele proaste. Eroii le rostesc însă cu o imensă plăcere. Explicaţia e simplă: spunerea le satisface orgoliul.

Lectura ziarului din O noapte furtunoasă e un tipic exemplu de trufie. Citind, comentând, cei doi, Jupân Dumitrache şi Ipingescu, se simt importanţi. Au impresia că participă la politică. Sunt, ca să spun aşa, nişte români sadea. Ca şi Conu Leonida, ei îşi dau cu părerea şi, procedând astfel, trăiesc o clipă iluzia participării la marea politică. Să nu uităm, în acest sens, că Jupân Dumitrache şi Ipingescu fac conversaţii pe marginea celor citite. Textele rostite, luate de aiurea, fără nici o legătură cu personalitatea lor (forme fără fond!), sunt expresia orgoliului suprem că şi ei se pricep. La literatură, la politică, la morală. Cum ar fi acţionat un om normal în cazul lui Rică Venturiano? Ar fi scris pur şi simplu „Te iubesc!”. Un om normal are simţul ridicolului. Rică Venturiano este însă un orgolios. El are ambiţia de a face o scrisoare de dragoste mai deosebită. Ca soldaţii care trimit din armată textele liricoide concepute de alţii. Cum ar fi procedat o tânără obişnuită în cazul Ziţei? S-ar fi prăpădit de râs citind aiuritorul bilet. Ziţa nu e însă o tânără normală. Ea este o orgolioasă. Şi, în aceste condiţii, ea nu concepe amorul decât ca în cărţile proaste citite.

Sub acest semn, înţelegem şi de ce Marin Preda a scos o antologie din Caragiale. Faimoasa scenă a lecturii ziarului de la fierăria lui Iocan se întemeiază pe o ipoteză de lucru caragialiană: satirizarea orgoliului. Ilie Moromete, Cocoşilă şi alţii se fac a discuta marea politică de la Bucureşti. Punctele lor de vedere sunt alandala. Marea politică e coborâtă la nivelul fierăriei lui Iocan. Cu toate acestea, ei nu sunt conştienţi că n-au habar. Dimpotrivă, chiar dacă Marin Preda nu ne-o spune, în Moromeţii eroii au conştiinţa şi, prin aceasta, orgoliul de a participa la politica de la Bucureşti.

Sunt eroii lui Caragiale ingenui sau ticăloşi? De răspunsul la această întrebare depinde însăşi definirea operei caragialiene drept satiră sau dramă. Dacă, de exemplu, bileţelul de amor al lui Rică Venturiano e alcătuit în deplină sinceritate, de om căruia, în timp ce se aşterne pe hârtie, îi place textul, atunci Rică Venturiano e un personaj perfect ridicol în tembelismul lui. Dacă însă Rică Venturiano concepe acest text la rece, ştiind că astfel de tirade pompoase vor da gata sufletul înaripat al bietei Ziţa, lucrurile se schimbă. În acest caz el e un ticălos. Iar Ziţa, personajul ridicol propus până acum de numeroasele montări ale Nopţii furtunoase, o victimă nevinovată a unui seducător fără scrupule. În primul caz, O noapte furtunoasă e satiră. În al doilea, dramă.

Exegeţii lui Caragiale au oscilat şi oscilează între cele două variante. Disocierea include nu numai raportul text-personaj, dar şi întreaga personalitate a eroului. Jupân Dumitrache ştie că Veta îl înşală cu Chiriac? Dacă nu, el e un prost fudul. Dacă da, e un cinic primejdios. Trahanache ştie sau nu că Zoe trăieşte cu Tipătescu? Dacă da, e un bătrân senil. Dacă nu, e un mare politician. O iubeşte Tipătescu pe Zoe? Sau e vorba cumva de viclenia unui politician ce vrea, prin această legătură amoroasă, să se aibă bine cu Trahanache, unul dintre puternicii oraşului? Dacă o iubeşte, atunci toată dandanaua cu scrisoarea pierdută e hazlie, iar Tipătescu, un personaj naiv. Dacă n-o iubeşte, ci vrea doar s-o exploateze, atunci Tipătescu e un ticălos. Orgoliul tranşează chestiunea.

Eroii lui Caragiale sunt ingenui. Textele debitate nu vizează nici seducerea unei june, nici agăţarea de putere. Ele exprimă ambiţia personajelor de a fi altceva decât ceea ce sunt nişte mediocrităţi. Fuduli, eroii imită lumea din cărţile şi ziarele citite. Nefiind însă vorba de un gest autentic, izvorât din adâncurile fiinţei, ci de unul copiat, presupus a aparţine lumii înalte, el se expune ridicolului. Ca orice gest artificial, de altfel.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

11 comentarii pentru articolul „Tipic românesc: Iluzia că participi la marea politică vorbind despre politică”

  • Tipic…nu doar românesc: Iluzia că participi la marea politică…facand politică.
    Că nu vorbe se cer, Maestre, ci fapte, chiar si in cazul iluziei.

  • He, he, putem spune ca si unii nemti sunt personaje de frunte de-i lu’ nenea Iancu. Tschuss!

  • Spre deosebire de comentatorul Hatta,(vreau sa pun aici bila galbena care face cu ochiu,da’ nu e nici una din alea „douajdoua” afisate,si-n plus habar n-am cum s-o pun oricum), eu nu ma vad mai jos de comandant suprem, postu’de ministru e sub nivelu’ meu,iar de talibani nu ma iau pt ca-i caftesc prea repede si da faliment industria de bombardele…ca sa nu lungesc pelteaua, recunosc ca nu inteleg boaba din ce vrea sa spuna autoru’articolului,bine ca nu mi-a cazut asa ceva la bac ca eram tufa, eu ma identific printre prostii ridiculizati de caragiale….asa ca am decis sa-mi vad de viata mea mizera, cu trufie si-n totala ignoranta.Nu mai scriu ca n-am ce,mai bine vad un film si rid aiurea… bine ca nu m-am vaccinat si ca nu am votat nici cu ciolhanis,nici cu nebuna aia de la sectoru’1…ca sa continui cu comentatu’ pe linga, va cer scuze domnule cristoiu, da’finetzea cu care dati cu tifla incepind cu titlul articolului, ma lasa intr-un vid total de inteligenta adinca si am nevoie de o palma ca sa ma aduca la realitate, si-o lectie ca sa inteleg si eu ce citesc.Pe cine doriti sa scoateti in evidenta in acest articol?…ca nu inteleg…

  • Domnu’ Cristoiu,

    Politica e fix palavrageala. Mare ori mica, tot un drac… 🙂

  • „Curat murdar, coane…Fanica !”
    Chiar asa… mare pacat ca nu-l avem acum in zilele noastre, ce-ar mai scrie I.L.Caragiale !!!!!!!!!!

  • Dragul de Caragiale ! Ce capodopere ar mai scrie dacă ar trăi în timpurile noastre ! Plin ochi tot spectrul politic de personaje tembele și ticăloase care ar putea să-l inspire.

  • Tipic…nu doar românesc: Iluzia că participi la marea politică…votand!:))), iar asta pentru ca manipularea a devenit pe vremurile astea plenar potenta, iar ea e impletita din imagini iluzorii.

  • da, ‘Caragiale şi-a concentrat sarcasmul asupra formelor fără fond’, insa el si a desavasit satira facand din forma, fond:)), alegand un stil…cam desavarsit,
    pentru ca el a construit o lume in care țntele pe care satira le a urmarit erau..de bun-simt!, erau stare de echilibru:),
    una in care orgoliul, spre ex, era ceva…banal!:)), cum adica sa nu fii orgolios, gen:)) ( insa tocmai aceasta stare a putut genera plenar contrastul pe care si a intemeiat satira…

  • Lumea pictata de Caragiale e una…de ‘bun-simt’ :)))

    Actorii lumii lui Caragiale nu fac eforturi pentru a fi ceea ce sint, ei…asa sint!, asa li se pare lor de bun- simt sa fie:))
    felul in care sint e starea lor de echilibru,
    indiferent ce rol joaca,ei sint…adevarati!,
    …se misca natural:)),
    netradandu-si felul de a fi generind, astfel, propria contradictie:)

    Insa tocmai prin faptul ca lumea pictata de Caragiale e…de’ bun-simt’ ( daca ai fi altfel in lumea lui Caragiale ai fi…un ciudat:) ),
    plenarul contrast care apare intre aceasta si Bunul-Simt face din opera lui Caragiale o satira, iar din culorile dramelor care se regasesc in opera un simplu instrument al satirei…

  • Maestre, mai rar cum le zici d-ta ! Poci pentru ca sa zic ca lectura articolului dvs. chiar m-a facut sa simt ca particip si eu la marea politica, ca sunt parte la marile decizii de care atarna prezentul, trecutul si viitorul tarii… Iaca, ma si vad ministru de Interne, conducand tara in vreme de stare de urgenta, actionand cu tact si intelepciune in lupta cu pardalnicul covid, motiv pentru care poci pentru ca sa zic ca scot politia si armata pe strazi sa cante imnul la ore fixe. Apoi, ma vad ministrul Apararii… Chestie care ma face sa pun soldatii sa defileze victoriosi pe sub Arcul de Triumf, ca forma de a-i onora pentru marea izbanda de a fi mancat bataie de la parlitii aia de talibani… Ma mai vad… Adica nu. Nu ma mai vad nimic. Nu mai vreau sa particip – citindu-va – la marea politica; simt c-am atins grotescul. Iar personajele lui Caragiale nu sunt in niciun caz grotesti. Ridicole, da – imputare pentru care poci pentru care sa spun ca ma mandresc. Da’ despre niciun Dandanache si niciun Catavencu nu puteti afirma ca sunt grotesti.

A apărut cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”

După ani și ani de documentări, discuții cu unii dintre actorii implicați în evenimentele din decembrie, Ion Cristoiu a terminat de scris cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”.
Apăsați aici pentru mai multe detalii
Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog