Tone de hârtie tipărită pentru posteritate, păstrate sau dispărute

Între documentele sustrase în decembrie 1989 din sediul CC al PCR și aduse la Televiziune, s-a aflat un text referitor la producția editorială. Cum se va vedea, documentul fusese împărțit pe secțiuni, în prim-plan situându-se operele Tovarășului și Tovarășei. Credem că nu sunt necesare comentarii ample pe această temă. Textul redat în continuare este suficient de lămuritor. Se impune doar o observație: în timp ce pentru… restul cărților se menționează colile editoriale și tirajele, în privința operelor celor doi din fruntea țării avem de-a face cu omisiuni la respectivele capitole.

 

Activitatea editorială

Lucrări din opera tovarășului Nicolae Ceaușescu, apărute în perioada 1988-1969

 

Nicolae Ceaușescu – „România pe drumul construirii societății socialiste multilateral dezvoltate”;

– în limba română volumele 30 şi 31

– în limba maghiară volumele 29 şi 30

– în limba germană volumele 29, 30 şi 31

– în limba engleză volumele 28, 29 şi 30

– în limba rusă volumele 28, 29 şi 30

– în limba spaniolă volumele 28, 29 şi 30

– în limba franceză volumele 28, 29 şi 30

– Opere alese volumul 5 – Cuvîntări şi expuneri din anii 1986-1987

 

Lucrări „Din qîndirea social-politică şi filosofică a preşedintelui României Nicolae Ceauşescu”

– Unitatea indestructibilă a întregului popor în jurul şi sub conducerea Partidului Comunist Român (în limbile română şi maghiară);

– Creşterea rolului conducător al partidului – necesitate obiectivă a făuririi societăţii socialiste

– Democraţia muncitorească-revoluţionară în România socialist;

– Procesul revoluţiei şi construcţiei socialiste în România

– Rolul factorului politic în dezvoltarea socială

– Concepţia tovarăşului Nicolae Ceauşescu privind rolul clasei muncitoare în lupta pentru transformarea revoluţionară a societăţii, pentru construirea socialismului

– Concepţia tovarăşului Nicolae Ceauşescu privind acţiunea legilor obiective ale dezvoltării economico-sociale

– Concepţia tovarăşului Nicolae Ceauşescu privind noua revoluţie agrară

– Afirmarea spiritului revoluţionar în toate domeniile de activitate

– Legalitatea socialistă – puternic factor de dinamism social – Gîndirea politică contemporană – tendinţe şi orientări (în limbile germană şi maghiară)

– Rolul hotărâtor al popoarelor în determinarea unui curs nou în viaţa internaţională (în limbile română şi rusă)

– Gîndirea creatoare a preşedintelui Nicolae Ceauşescu privind educarea comunistă, patriotică, revoluţionară a celei mai tinere generaţii

– Rolul familiei în societatea românească

– Culegere de extrase din opera tovarăşului Nicolae Ceauşescu privind istoria poporului român

– Culegere de extrase din opera tovarăşului Nicolae Ceauşescu privind apărarea naţională a Republicii Socialiste România

 

Lucrări din opera ştiinţifică şi politică a tovarăşei Elena Ceauşescu apărute în perioada 1988-1989

– Ştiinţa şi progresul societăţii. Cuvântări 1974-1988

– Răşini de hidrocarburi, vol. I

– Enciclopedia de chimie, vol. V

– Polimerizarea stereospecifică a izoprenului, tradusă în R.P. Polonă

– Cercetări în chimia şi tehnologia polimerilor, tradusă în U.R.S.S.;

– Progrese în chimia şi tehnologia polimerilor, tradusă în Austria, U.R.S.S., India, Finlanda, Japonia, Egipt.

 

Planificarea altor lucrări

 

Structura tematică a planului editorial pe anul 1989 Număr titluri Coli editoriale Tiraj (în mii de exemplare)
– Ştiinţe sociale 281 5.747 5.062
din care:      
– în Editura Politică 104 1.298 3.389
– în alte edituri 177 4.449 1.673
• Literatura ştiinţifică şi tehnică 411 8.781 7.137
Proză 233 3.382 6.949
Poezie 133 382 381
Teatru, teatrologie, filmografie 14 166 54
Critică, teorie literară, istorie literară 46 750 331
Literatură beletristică originală clasică, folclor 145 3.095 5.681
Literatură pentru copii 148 1.224 10.534
Artă plastică, artă populară, muzică 102 1.486 974
Literatură pentru sport şi turism 39 484 720
Traduceri din beletristică universală 132 2.449 6.564
Literatură în limbile naţionalităţilor conlocuitoare 165 2.070 1.490
din care:      
– în limba maghiară 113 1.580 1.384
– în limba germană 37 345 95
– în alte limbi 15 145 11
Lucrări destinate propagandei externe 55 7950 80
Reeditări 2 41 12
Carte şcolară 435 5.506 17.000
Total: 2.341 36.568 62.969

 

Desigur, situația prezentată nu acoperea elementele care vizau conținutul. Nici nu ne-am propus să analizăm fondul producției editoriale antedecembriste. De altfel, există studii pe această temă, unele dintre ele fiind publicate pe blogul dlui Ion Cristoiu. Dar dacă ar fi să recurgem la o posibilă comparație (numai de ordin cantitativ), ar fi de reținut că, în medie, pe an, în ultimul deceniu antedecembrist tirajul total al cărților a fost de aproape 56 milioane de exemplare, pe când tirajul mediu anual în ultimul deceniu postdecembrist a oscilat în jurul a 20 milioane de exemplare. Firește, se cere adăugată producția de carte pe suport electronic. Pe total, însă, faptul că aproximativ 70 la sută din populația cu vârste de peste 15 ani n-a citit nicio carte în 2024 (cele mai recente date statistice) spune multe despre cauzele analfabetismului funcțional care ne copleșește pretutindeni, nu numai cantitativ, ci mai ales în toate fibrele condiției umane.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Un comentariu pentru articolul „Tone de hârtie tipărită pentru posteritate, păstrate sau dispărute”

  • Am impartit pt cateva categorii tirajul la nr de titului . Am gasit un tiraj mediu de 17000 ex .
    Ce tiraje au azi cartile ? Cat din tiraj se vinde ? Nici o editura nu publica aceste date

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *