Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă

Topul celor trei momente de lingușire a Guvernului de către Klaus Iohannis, întîmplător președinte al României

Sub pretextul că informează opinia publică despre întîlnirea cu membrii Guvernului responsabili cu Sănătatea, Klaus Iohannis a ținut miercuri, 12 august 2020, de la 18, o conferință de presă la Cotroceni. A treia și jumătate conferință de presă convocată de președinte din martie 2020 cînd s-a declanșat Criza Coronavirus.

Pentru că aveam pe cristoiuTv tot de la 18 la 19 un interviu cu Cristi Puiu, nu doar despre linșarea sa mediatică după discursul de la TIFF, în care a criticat autoritățile că nu dialoghează cu Poporul în chestiunea măsurilor de protecție sanitară, noi toți, fiind tratați de sinistrul (aprecierea e a mea, nu a lui Cristi Puiu) Raed Arafat ca niște vite, dar și despre noul său film, lansat la Cluj, Malmkrog, considerat de presa internațională ca o capodoperă, n-am putut urmări în direct conferința de presă.

Și n-am pierdut nimic prin asta.
Klaus Iohannis, încă patru ani de acum încolo președintele României n-a sărit nici măcar cu o literă postura de purtător de cuvînt al Guvernului condus de Ludovic Orban. La fel a prestat și la conferința de presă trecută. Numai că acum mi s-a părut și mai slugarnic cu Guvernul decît la conferința de presă anterioară. Dacă o ține tot așa în scurt timp îl vom vedea trăgîndu-i cizmele lui Ludovic Orban pe post de ordonanță nătîngă a premierului.

Trec în revistă, sub forma unui top, principalele momente de limbism prezidențial aplicat Guvernului, convins că în această perioadă asistăm cu toții la o premieră în istoria postdecembristă. E vorba de un președinte de țară care apare în fața opiniei publice pentru a presta ca lingușitor al Guvernului.

1.

Din cîte se știe, la conferința de presă de data trecută ditamai președintele, presupus pregătit pentru întîlnirea cu jurnaliștii a oferit opiniei publice niște calcule de Gâgă în legătură cu deschiderea școlilor. Prins de presă cu chiloții în vine, ca să mă exprim în limbajul de pe maidan, Klaus Iohannis a corectat public greșeala, cerîndu-și scuze românilor pentru calculele aiuristice și arătînd cu degetul la Ministerul Sănătății. A fost un moment de o rară penibilitate pentru președintele României în istoria postdecembristă. La conferința de presă de miercuri, un jurnalist s-a interesat, în chip logic, dacă după acest moment compromițător pentru ditamai președintele, nu s-ar impune o demisie sau o demitere. Klaus Iohannis a răspuns astfel:

„În situații de criză și de încărcare nemaivăzută a spațiului public și decizional, erori se întîmplă. Cred că este relativ ușor de înțeles că sub această presiune enormă se întîmplă să comunice anumite date, care, pe urmă se constată a fi poate puțin eronate. Eu i-am iertat pentru greșeala prin care m-au expus în fața publicului și cred că între timp opinia publică a înțeles că a fost o simplă greșeală de comunicare între două instituții și s-a clarificat chestiunea.”

Culmea e că nici măcar celor de la Ministerul Sănătății nu le-a trecut prin cap să justifice greșeala compromițătoare pentru președinte prin presiunea enormă sub care lucrează cei de la Ministerul Sănătății. Într-o emisiune de publicitate stridentă de la Digi24, ministrul Sănătăți se jeluia că nu-și vede nevestica decît la o săptămînă, realitate care face din postul de ministru un exercițiu tragic pentru domnia sa. Se vede treaba că președintele n-a urmărit emisiunea respectivă. Dacă ar fi urmărit-o, s-ar fi grăbit să invoce în apărarea lui Nelu Tătaru și suferințele provocate de depărtarea de nevastă. Mai ales că însuși Klaus Iohanns rupe ușile vineri la prînz pentru a fi dus în zbor de Lucian Panhonțu către Răvășitoarea de la Sibiu.

2.

Alexandra Popescu, de la Antena1 – Observator, a ridicat din nou chestiunea clanurilor interlope semnalînd ceea ce opinia publică tratează ca o axiomă: giugiuleala dintre capii Poliției și capii lumii interlope. Președintele României a răspuns astfel:

„Am spus și săptămâna trecută și, din păcate, trebuie să repet. Aceste chestiuni sunt foarte îngrijorătoare. Am discutat de două ori cu ministrul de Interne și cu șeful Poliției pe această temă. La Ministerul Afacerilor Interne există o preocupare reală. Se organizează și se iau măsuri, însă nu trebuie, din păcate, să ne așteptăm să se rezolve peste noapte aceste chestiuni. Prea mulți ani, în timpul guvernărilor PSD, acești interlopi au fost tolerați. Acum nu mai sunt tolerați, însă lupta împotriva clanurilor este o luptă de durată.”

Cum Carmen Gavrilă de la RRA a reluat chestiunea clanurilor, președintele s-a adîncit și mai tare în slujirea publicitară a lui Marcel Vela:

„Personal, am discutat în cîteva rînduri cu responsabilii despre aceste chestiuni și știu că se lucrează foarte serios pentru a combate aceste clanuri, cum le-ați numit, sau, cum apare în literatura de specialitate, crimă organizată. Eu sunt convins că Ministerele implicate și instituțiile implicate vor face ordine.”

Vinerea trecută, fantasmagoricul Marcel Vela a ținut o conferință de presă menită a arăta că Ministerul de Interne face și drege pentru a anihila clanurile de interlopi. Momentul său de autopublicitate a fost surclasat de momentul de publicitate făcut activității  ministrului de Klaus Iohannis.

3.

Profitînd de postura de partid de Guvernămînt, PNL racolează pe scară largă primari PSD. Întrebat despre această practică a PNL, aflată în conflict violent cu programul Un altfel de politică reclamat chiar de Klaus Iohannis, acesta din urmă s-a mulțumit să declare că „nu vede cu ochi buni aceste racolări”. Ca într-o posibilă anecdotă cu Ion și amicul Costică:

Costică: Ioane, nevastă-ta te înșeală cu vecinul de peste drum.
Ion: Știu, dar eu nu văd cu ochi buni chestia asta.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

15 comentarii pentru articolul „Topul celor trei momente de lingușire a Guvernului de către Klaus Iohannis, întîmplător președinte al României”

  • Klaus Iohannis este primarul care nu s-a adaptat la rolul de la Cotroceni, si desi este inalt si are statura fizica de om de stat, totusi din pacate pentru el (si din nefericita tragedie pentru noi) a ramas un simplu primar cu stangacii de dreapta, cu ambitzii reduse, ascultator si silitor in a implini vrolul de vasal al Curtii de Bruxelles fara a pune intrebari sau probleme…intr-un cuvant un om care daca i se spune’vaccineaza toata Romania chiar cu fortza daca trebuie”…el raspunde „da, aveti dreptate, este o idee foarte buna domnilor sefi europeni…asa voi face, chiar daca asta presupune sa le bag pumnul in gura celor ce se opun”.
    Asteptam mai mult de la omul care nu cu mult timp in urma se afla printre oameni in strada, la Cluj la Timisoara si spunea ca e alaturi de ei impotriva caracatitei PSD/PDSR.
    Daca au ajuns sa foloseasca cuvantul „exterminare” celor ce nu va vaccinati voluntar sau la comanda…va dati seama cu cine aveam de-a face astazi, atat la Guvern cat si la Cotroceni.

  • Stimate Maestre, cred ca veti ramane in istoria presei romanesti nu numai prin opiniile geniale ale Domniei Voastre in problemele definitorii ale realitatilor timpului nostru – Dvs. le definiti cu prea multa modestie „istoria clipei” – dar si prin verbul nastrusnic care parleste mai ceva decat soarele ecuatorial pe cei luati de Domnia Voastra in catarea ochitorului.
    Iata aici, culese din uimitorul articol de azi, cateva din zicerile despre sotul Ravasitoarei, care vor ramane legate de numele Domniei Voastre:
    „Dacă o ține tot așa în scurt timp îl vom vedea trăgîndu-i cizmele lui Ludovic Orban pe post de ordonanță nătîngă a premierului”. ” limbism prezidențial aplicat Guvernului”. ” Prins de presă cu chiloții în vine”. „Klaus Iohanns rupe ușile vineri la prînz pentru a fi dus în zbor de Lucian Panhonțu către Răvășitoarea de la Sibiu”.
    Stimate Maestre, lasati la o parte modestia! Nu va mai considerati un simplu ucenic al lui Arghezi. Sunteti deja egalul lui.

  • Intrebarea care se pune este domnul Putin si-a facut primul vaccin Covid pentru ca….nu vrea sa se bazeze pe vaccinuri straine care pot fi otravitoare si deci pot amenintza securitatea national a unei tzari, sau a facut un vaccin autentic bun si de export….?
    Parerea mea e ca probabil si una si alta, dar mai cu seama sa nu depinda de vaccinele altora care pot sa le ucida populatia pe termen lung mai ales cei din sistemul de aparare a tzarii.
    La fel cred ca procedeaza si chinezii.
    Totusi exista posibilitatea reala ca o parte din vaccinuri sa contzina ffragmente minuscule (nano-chipuri de tip transistori nanoscopici nedizolvabili) care pot induce anumite stari in om, si pot trimite informatii (de tip nano-sonda invaziva) despre starea omului, nelinistea, pulsul, starea de miscare sau repaos, deplasarea in spatiu, intereactiunea cu altii, si transmite aceste informatii in timp real prin propriul celular sau alte sisteme de receptie gen cele instalate aici in America la semafor (instalatii 5G care nu sunt doar pentru date mobile de celular ci si cu alte scopuri, monitorizarea camerelor de luat vederii fara cablu la intersectii, supravegherea in masa, etc.) si pe termen lung aceste „nano-chipuri” pot fi dirijate sau manipulate de la distantza sa-ti induca o stare in organism.
    Am vazut niste emisiuni pe Nova, si pe alte canale, unde au ajuns sa-ti citeasca gandurile prin decodarea undelor emise de creier (brain-waves), si folosita aceasta technologie la dirijarea protezelor, de tip mana sintetica sau picior sintetic la oamenii paralitici cu proteze, printr-un sistem computerizat de tip robot dirijabil (bratz, mana, degete, picior, etc). Este incredibil.
    Atunci cand ti se spune ca vei fi vaccinat cu fortza, iti ridica ca oricarui om normal multe intrebari si mai ales intrebarea: de ce? De ce ti se baga pe gat dictatura vaccinelor?
    Exista liste de vaccine pe care le-am vazut listate, si despre care am citit de ramai socat. De la vaccine cu fragmente de chimicale folosite in detergenti, la cele cu boli auto-imunitare gen HIV, la cele cu nano-transistori, la cele cu fragmente de ADN de animale, de ti se urca parul in cap!
    Ce fel de experimente ni se pregatesc de catre satanisti? Trebuie sa-ti pui intrebarea oricat de sceptic ai fi!
    Cand alternativa pentru cei care nu se vaccineaza este izolarea sociala, persecutia, si chiar inchisoarea trebuie si esti fortzat sa-ti pui intrebarea: de ce? Cine si ce planuri are cu viatza ta, cu binele tau, cu controlul asupra ceea ce faci, gandesti, spui si actionezi.
    DO YOU UNDERSTAND WHAT I AM TRYING TO SAY ? Very creepy!

  • Noi eroii tzarii din trecut ne rasucim in mormant cand vedem ca tzara este condusa de un presedinte cu un bagaj sumar chiar de cunostinte de legi de baza ale fizicii (el fiind un forst asa-zis profesor de…), „robotzel” cu soft-ul virusat care se tot repeta „vin vaccinele, vin vaccinele” sperand ca va inficosha pana la urma pe cineva, un prim-ministru si el mare luptator cu sticlele de vin, coniac si whisky care este incapabil sa gestioneze o criza economica indusa din „eroare de pilotaj”, si un conducator de osti la faimoasa si antipatica Academie a sigurantei nationale domnul Arafat (ruda probabil cu domnul Y. Arafat?!) care ne explica de ce cei care vor refuza vaccinele Covid trebuie tratati ca niste criminali si chiar mai rau, si bagati in containerele fara geamuri numite „spitale mobile” pe care insusi domnul M. Vela de la interne le-a numit „centre de exterminare” Covid; adica centre de exterminare a bolnavilor de Covid sau a Covid-ului, ramane inca un mister neelucidat.
    Cert este ca atunci cand vor fi carantinati primii oameni sanatosi dar suspecti de Covid in aceste lagare mobile numite „spitale Covid” oamenii vor iesi in strada poate chiar vor da peste Guvern si-l vor lua pe sus pe domnul Arafat sa-l bage pe el 2 saptamani intr-un astfel de spital, fara apa fara mancare, fara aer conditionat, fara oxigen, si fara lumina, iar dupa 2 saptamani il vor scoate de acolo aprobat fara simptome pentru a trecut proba celor 2 saptamani de „carantina à la carte” adica 2 saptamani de tortura si de „exterminare” a Covidului cu tot cu presupusul bolnav sau asimptomatic sau sanatos dar suspect de Covid, conform noilor definitii internationale ale OMS pe care domnul Arafat ni le-a prezentat ca s-au schimbat de curand. Domne, oare cand ne trezim din somnul acesta al Covidului?
    La arme zic eroii tzarii din mormant „ca sa ne aparam tzara, neamul si credintza!” insa nu-i aude nimeni pentru oamenii s-au obisnuit sa deschida TV-urile si sa continue sa fie paralizati si electrocutati 24 de ore pe zi de stirile Covid, si nu deschidem usa casei nimanui, pana cand la usa nu vor aparea si suna chiar mascatii in costume albe cu masti si ochelari de protectie, care ne vor anunta ca ne-am inbolnavit de Covid si suntem pe listele lor ca trebuie sa fim „ridicati” si „arestati” la spital desi noi nu am iesti din casa decat sa cumparam paine si lapte?!
    Atunci vom sti cu adevarat se intampla ceva….nefiresc si anormal.

  • Jumatate din cei 70% care l-au votat au fost indignati de dna Viorica!
    Dna Viorica nu era de presedinte al statului, dar est mult,muuuult peste aceasta BIRNA !
    Si l-ar vota si a treia oara, ca asa suntem noi,romanii, smecheri !
    Majoritatea pensionarilor , bugetarilor au votat cu inamicul lor!
    Romanul e facut din BIRNA stramba si realitatile o dovedesc!
    Si daca dna Veorica nu era de pus in capul statului, mai erau dnii Diaconu si Paleologu, care erau mult peste cei doi finali!
    Asta arata lipsa de minte a rumanului si faptul ca daca ii arata cineva verde ‘n fata nimicul exceptional facut el nu si nu !
    Natiune dormi pe tine!!!

    • dulapule, daca tu crezi ca 70% au votat cu dulapul, cred ca gresesti.Cu dulapul au votat cei 13 generali medaliati, fiecare a adus juma de milion de voturi. cum asa, cum base a cistigat cele doua mandate.

    • Raman definitorii spusele lui Tutea! Atat.

  • Pe UNDEVA existà un serviciu care spravegheazàn la aplicarea corectà a Constitutiei în România Sau NU EXISTÂ?
    EXISTÂ si un Comisar la Comisia Eurioeanà care se ocupà de probleme Juridice . SAU NU EXISTÂ ? Cul existà DOCTORAT VALABIL CU APROAPE CINCI LA SUTÄ PLAGIAT ! Deci , se poate fura , dar nu e furt ?

  • Nu știu cum redacțiile aleg ziariștii pe care-i trimit la Cotroceni.
    Nu am văzut nici o întrebare mai de doame-ajută.
    De exemplu dacă Iohannis știe că un sfert dintre copiii români se culcă nemâncați.
    Sau dacă doarme pe el când semnează legile de refuză mai apoi să le aplice. Mă refer la alocații și la pensii.

    • Doamna,cu respect dar cum mama dracului sa puna intrebari aceste fatuci flaminde cind televiziunile lor ticaloase au primit 50 milioane euro de la acest gowernohanis ticalos sa nu ii intrebe nimic?

  • Iohannis a ieșit în conferință de presă din cauza moțiunii de cenzură.
    A ieșit doar să transmită pesedeului că indiferent dacă moțiunea trece el nu va desemna niciodată un premier pesedist.
    Eu asta am înțeles.

  • Am si uitat de conferinta de presa mult trambitata. Am vizionat-o mai tarziu; n-am auzit nimic nou ci doar generalitati,ambiguitati si dorinte personale.
    Este revoltator insa cum persoana in cauza tolereaza nerespectarea unor legi organice…asa este cand nu ai copii, nepoti sau nu nicio grija legat de veniturile tale cand iesi la pensie.

  • E buna, mnisterul de interne face ordine in crima ORGANIZATA! Merita aprofundat…

  • FAST FORWARD 4 YEARS LATER…
    Dupa pierderea alegerilor din toamna 2020 Ludovic Orban a ramas somer si nimeni nu l-a mai angajat vreodata! I s-a oferit postul de barman la o cafenea in Sectorul 3 dar a refuzat si a emigrat in Australia unde a vazut la televizor ca se traieste bine si ca multi romani au emigrat intr-acolo, desi pretul energiei ramane mai scump acolo chiar decat in Romania, in mod oarecum paradoxal.
    Presedintele Iohannis s-a ales sa continue lupta apriga cu PSD, un partid care tot revine in fortza si nimeni din tabara de dreapta a spectrului politici nu stie de ce….sa fie oare spangacia repetata a guvernelor de dreapta din ultimii 15-20 ani? sa fie gafele publice facute de chiar de presedintele Iohannis? Iata ca acum domnul Iohannis se afla la finalul celui de al doilea mandat si in ultimii 5 ani a facut o treaba mai slaba decat in primii 5 ani. El da vina in mod repetata pe un dusman nevaut numit Covid, de parca acesta ar fi fost cel mai vehement membru de partid al PSD-ului.
    Ei, si iata ca acum pe final de mandat domnul Iohanis alege sa-l propuna si sa-l sprijine ca si potential candidat la functia de viitor presedinte chiar pe domnul Ludovic Orban, un om care a „lucrat” odata in Palatul Victoria, unde lumina ramanea aprinsa in noapte ca pe timpul guvernului Vacaroiu si el de altfel un fost mustangiu de seara, bun degustator de vinuri frantzuzesti si italienesti.
    La celalat capat de lume domnul Raed Arafat, dupa sucessul rasunator avut in invingerea pandemiei Covid, a ales sa se intoarca in Africa de Sud si Bostwana, unde a fost chemat de insusi regele vaccinelor Bill Gates, si a continuat lupta acerba de combatere a natalitatii si fertilitatzii femeilor, promovand co vehementza vaccinele care reduc numarul de nasteri si cresc riscurile bolilor de ficat si rinichi.
    Dar oarecum totul s-a incheiat cu bine si nici unl din cei trei domni de vaza nu s-a ales cu vreun dosar penal pentru ca domnul Iohannis a avut grija sa impiedice orice ancheta, avand in mana sa de fier, atat pe procurorul general al tzarii cat si pe avocatul poporului, si mare sprijin in Senatul tzarii.
    Si uite asa se inchide un capitol ne-rasunator din istoria noastra moderna si se dechide un altul poate la fel de infiorator!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *