Toți șefii de partid se vor niște mici Nicolae Ceaușescu

Nostalgie. Scrie Dinu Săraru în „Ciocoi noi cu bodyguard“, despre felul cum pleacă de undeva Coriolan Pomposu, întruchipare a politicianului postdecembrist:
„… şi a ieşit ca titirezul, cum face el cînd se grăbeşte dintr-o dată şi ne lasă pe toţi în urmă“.

Cel ce ascultă relatarea observă de îndată:
„Nu numai el face aşa, toţi fac aşa. Ăştia care au ajuns şefi, şi Ică Gorun acesta, mai ales, şi generalul Dorobanţu şi toţi şi ăia mai mici, toţi îl imită pe răposat. E un circ să-i vezi cum le-a intrat la toţi în suflet ticurile“.

Notaţie extraordinară!
Într-adevăr, toţi politicienii pripăşiţi prin timpurile postdecembriste, îl copie fără să vrea pe Nicolae Ceauşescu.

Şi, totuşi, faptul merită o abordare serioasă. Pentru că-n această imitare a lui Ceauşescu se găseşte explicată o întreagă realitate a tranziţiei româneşti. Fostul Conducător e o prezenţă în conştiinţele tuturor politicienilor – inclusiv ale celor care-l înjură –, deoarece a deţinut puterea absolută. Faţă de el, nu numai cei care i-au fost supuşi, dar şi care nu i-au fost, ajungînd la maturitate abia după ce soţii Ceauşescu sfîrşiseră la zidul cazărmii de la Târgovişte, păstrează o admiraţie colorată de invidie. Prin puterea deţinută, prin taina în care trăia, determinată de sistemul dictatorial, Ceauşescu e o aspiraţie secretă a tuturor politicienilor de azi.
Şi nu pentru că aceştia sunt politicieni de stea neocomunistă, ci pentru că sunt politicieni.

Un politician n-ar fi politician, ci orice altceva, cofetăreasă, de exemplu, dacă n-ar visa ca într-un timp, cîndva, să fie stăpîn absolut.
Sau altfel spus, Stăpînul.
În politica zisă şi democratică, obsesia Ceauşescu îşi găseşte expresia în raportul dintre Şeful de partid şi ceilalţi lideri.
Nu-i exclus ca, la un moment dat, ea să se regăsească în relaţia dintre Şeful ţării şi ceilalţi cetăţeni.

*

Stupid. Nu numai oamenii simpli, dar şi Regii pot muri în chip stupid.
Una dintre cele mai stupide morţi din Istoria Franţei e cea a lui Charles al VIII-lea, la 7 aprilie 1498, cînd avea doar 28 de ani.

Încoronat la Reims la 30 mai 1484, pe Charles al VII-lea nu-l dădea inteligenţa afară din casă. În nenorocita zi de 7 aprilie 1498, aflat la Castelul Amboise, junele a dat fuga ca să asiste la o partidă de jeu de paume din Curtea Castelului.

Alergînd prin întuneric, grăbit să nu-i scape partida, fericit la gîndul jucărelei care-l aştepta, Charles al VIII-lea s-a lovit de marginea de sus a unei porţi mai joase, a căzut lat şi a murit în seara zilei respective.
Cum nu avea urmaşi, tronul a revenit vărului său, Ludovic d’Orleans, sub numele de Ludovic al XII-lea.
Cum îi stă bine unui succesor, Ludovic s-a însurat cu văduva lui Charles, faimoasa Anne de Bretagne.

*

Scriam pe 21 august 2014. Să rîdem împreună cu televiziunile doamnei președinte Elena Udrea!

Traian Băsescu a fost aseară la B1 Tv pentru a comunica națiunii, în locul Elenei Udrea, care n-a avut timp să vină, ocupată fiind cu ultimul toc cui la pantoful stîng, rezultatele întîlnirii de la Cotroceni cu succesoarea sa la Președinție. Despre ce a spus Traian Băsescu, găsesc de cuviință că n-are rost să vorbesc. Am consacrat multe texte scrise și vorbite catastrofei pe care o reprezintă pentru președintele Traian Băsescu, pentru mandatul său, pentru proiectele sale, desemnarea Elenei Udrea drept succesoare. Toate considerațiile mele nătînge (recunosc în deplină umilință!) prin care refuzam să cred că voi asista la triumful Elenei Udrea supra bunului simț s-au bazat pe o prostie: Credința în biruința Bărbatului de stat asupra Bărbatului pur și simplu. Spun, prostie, deoarece din Istorie știam că marile evenimente sunt produse deseori nu de rațiunea de stat, de luciditatea presupusă Bărbaților politici, ci de hormoni, care pot fi uneori mai tari decît o divizie de tancuri. Primirea solemnă de la Cotroceni, dar mai ales graba cu care Traian Băsescu s-a dus la B1 Tv pentru a se manifesta ca un amărît chibiț al Elenei Udrea, m-au convins că premisa mea în cazul Traian Băsescu a fost falsă. Mă număr printre puținii jurnaliști convinși că mandatul lui Traian Băsescu se constituie într-un salt istoric al României, de la fanariotismul PSD-ist la debutul modernizării în planul statului de drept. De dragul acestei perioade, la care ne vom întoarce cu nostalgie după ce PSD va cuceri și Președinția, nu voi comenta ceea ce a făcut și va face Traian Băsescu pentru Elena Udrea. În definitiv, sunt comentator politic și nu psihiatru. Ei drăcie, m-am luat cu scrisul și am uitat pentru ce am deschis laptopul ca să mai adaug un Gînd, deși venisem la bibliotecă pentru a-mi completa notele de călătorie din Anglia! Mă apucasem de Gînd-uit stîrnit de felul jalnic în care i s-a ridicat lui Traian Băsescu mingea la fileu de către angajata postului B1 Tv. Venind vorba de Cristian Diaconescu, Mădălina Pușcalău nu-l întreabă pe președinte, chiar dacă politicos, cum se face că n-a știut de implicarea candidatului în Suspendarea din 2007 înainte de a-l numi șeful Consilierilor de la Cotroceni, înainte de a-i semna lista, el, care se pretinde cel mai informat om din România. Mădălina Pușcălău îi imită pe cei de la Antena 3 și România Tv cînd în fața respectivilor se află Victor Ponta: Întrebărilor necruțătoare despre activitatea interlocutorului le iau locul acuzațiile aduse dușmanilor acestuia! Zice Mădălina Pușcalău zdrăngănind în struna lui Traian Băsescu: „Păi, la momentul respectiv, să le amintim telespectatorilor, Cristian Diaconescu era vicepreşedinte al Partidului Social Democrat. Mai mult decât atât, noi am găsit şi un interviu pe care l-a acordat Revistei 22, în care explica de ce este necesară suspendarea dumneavoastră.” Duduiță, sărut mînușițele, singurul lucru inteligent la matale, nu voi, cei de la B1 Tv, ați descoperit interviul, ci Elena Udrea, care vi l-a dat ca să-l descoperiți. Din cîte bag seamă, televiziunile Elenei Udrea (observați că nu spun ale lui Traian Băsescu, deoarece, el, bietul, a rămas și fără televiziuni!), nu diferă cu nimic de cele ale lui Victor Ponta.