Trebuie să-i vezi pe Carpaccio și Bellini pentru a înțelege ce înseamnă reprezentarea (III)

Când emoția devine spaimă

În volumul Sub înaltă protecție, apărut la editura Polirom în 2003, Boris Pasternak (1890-1960) vorbește despre întâlnirea cu arta italiană într-un chip cu totul aparte. Ce anume îl aducea pe scriitor în pragul atâtor mărturisiri încărcate de emoții și înțelesuri? Citind cu atenție câteva date din biografia sa îi vom înțelege mai bine universul perceptiv și felul în care citește arta autorul romanului Doctor Jivago.

Se naște și crește într-o familie de artiști profesioniști, în familia pictorului Leonid Pasternak și a pianistei Rosa Kaufman, de unde provin și preocupările sale timpurii pentru diverse arte: desenează bine din copilărie, se ocupă de compoziția muzicală, influențat fiind de A. N. Skriabin, prieten al tatălui său, într-o altă, a treia perioadă, studiază cu pasiune filosofia. În 1909 se înscrie la Facultatea de istorie-filosofie a Universității din Moscova, renunțând la profesia de muzician. În 1912, pleacă în Germania unde se ocupă cu studierea operei școlii neokantiane de la Marburg. Renunță și la specializarea în filosofie, problematica filosofică rămânând totuși în centrul atenției creației sale literare, până la romanul și scrisorile ultimilor ani. Pasternak optează, în final, definitiv pentru literatură.

Însă, nu întotdeauna mărturisirile despre artă coincid cu starea sufletească, chiar dacă arta este citită cu sinceritate. Episodul din viața lui Pasternak, pe care l-am putea numi Epigrama lui Stalin, arată o întâmplare deloc neobișnuită în acei teribili ani 30.

În aprilie 1934, Osip Mandelstam* i-a recitat lui Pasternak „Epigrama lui Stalin”. După ce a ascultat, Pasternak i-a spus lui Mandelstam: „Nu am auzit asta, nu mi-ai recitat nimic, pentru că, știi, se întâmplă lucruri foarte ciudate și cumplite: au început să ridice oamenii, temându-se că pereții au urechi și poate chiar și aceste bănci de pe bulevard ar putea să ne asculte și să povestească mai departe. Deci îți spun, eu nu am auzit nimic.”

În noaptea de 14 mai 1934, Mandelstam a fost arestat la domiciliu, în baza unui mandat semnat de șeful NKVD, G.Yagoda. Devastat, Pasternak s-a dus imediat la birourile Izvestiei și l-a rugat pe Nikolai Buharin să mijlocească în numele lui Mandelstam.

La scurt timp după întâlnirea sa cu Buharin, telefonul a sunat în apartamentul din Moscova al lui Pasternak. O voce de la Kremlin a spus: „Tovarășul Stalin dorește să vorbească cu tine”. Potrivit spuselor lui Ivinskaya, Pasternak a rămas fără grai. „Era total nepregătit pentru o astfel de conversație. Apoi a auzit glasul lui Stalin în receptor. Liderul i s-a adresat într-o manieră destul de directă, tutuindu-l: „Spune-mi, ce se spune în cercurile tale literare despre arestarea lui Mandelstam?” Încordat, Pasternak a negat că ar exista vreo discuție sau că ar mai exista cercuri literare în Rusia sovietică. Stalin a continuat să-i ceară propria opinie despre Mandelstam. În grabă, Pasternak a explicat că el și Mandelstam aveau fiecare o filozofie complet diferită despre poezie. Stalin a spus, în cele din urmă, pe un ton batjocoritor: „Înțeleg, pur și simplu nu ești capabil să te ridici pentru un tovarăș” și a pus receptorul jos.

Umbra terorii anilor 30 din Rusia epurărilor era încă departe. Drumul lui Pasternak în Italia avusese loc mult mai devreme, aproape de anii studenției. Erau amintirile zilelor petrecute când sufletul asculta liber și transmitea liber tot ce avea de spus. Clipele și emoțiile atunci trăite ajung deslușit la cititor și nimic nu tulbură imaginea acelor stări de revelație. Le avem aici scrise și le redăm acum lecturii:

„Italia a cristalizat pentru mine ceva ce noi respirăm inconștient încă din leagăn. Pictura ei a desăvârșit pentru mine ceea ce ar fi trebuit să înțeleg eu însumi în legătură cu ea și, în timp ce mă plimbam zile Întregi din colecție în colecție, îmi arunca la picioare, de-a gata, concluzia fiartă până la capăt în culoare.

Am înțeles, spre exemplu, că Biblia nu este atât o carte cu un text stabil, cît un caiet de însemnări al omenirii, și că astfel este tot ce-i etern. Că eternul nu supraviețuiește atunci când e obligatoriu, ci atunci când este receptiv la toate întruchipările prin care îl privesc secolele ce se scurg. Am înțeles că istoria culturii este un lanț de ecuații în imagini, care leagă perechi fiecare necunoscută de o cunoscută, iar această cunoscută, constantă pentru întregul șir, este legenda puse la temeliile tradiției, pe când necunoscuta, de fiecare dată alta, este momentul actual al culturii contemporane. Iată ce mă interesa atunci, iată ce înțelegeam și iubeam. Iubeam esența vie a simbolisticii istorice sau, cu alte cuvinte acel instinct cu ajutorul căruia, aidoma rândunelelor am construit și noi lumea – un imens cuib plămădit din pământ și cer, viață și moarte și două timpuri: cel de față și cel absent.”

Leonid_Pasternak_-_Boris_and_Alexander

* https://ro.wikipedia.org/wiki/Osip_Mandel%C8%99tam

https://fr.wikipedia.org/wiki/%C3%89pigramme_contre_Staline

https://ro.wikipedia.org/wiki/Boris_Pasternak