Trebuie să-i vezi pe Carpaccio și Bellini pentru a înțelege ce înseamnă reprezentarea

Arta venețiană văzută de Boris Pasternak

O plimbare prin Veneția cu un muzician al gândului și cu un scenograf al trăirii pare a fi mai degrabă o născocire stilistică și nicidecum o realitate. Numai cu un asemenea ghid vedem altfel tabloul mișcător al lagunei. Cu acordul fin al simțurilor auzim clipocitul apei, pașii copiilor alergând pe pietrele piețelor sau scrâșnetul opintirii vâslelor în stâlpii debarcaderului.

Amintind de măreția flotei venețiene, călăuza noastră spune:

„Încă din secolul al cincisprezecelea Veneția avea un număr de trei mii cinci sute de corăbii cu șaptezeci de mii de marinari și lucrători în port. Această flotă era realitatea neimaginară a Veneției, substratul prozaic al miracolului ei. Ca un paradox s-ar putea spune că tonajul ei balansat constituia terenul solid al orașului, fondul lui funciar și subsolul comercial și penitenciar. Aerul captiv se plictisea în ochiurile plaselor de pescuit. Flota supunea la cazne și apăsa cugetele. Dar, ca într-o pereche de vase comunicante, de pe mal se ridica până la limita presiunii ei un fel de răspuns izbăvitor. Dacă ai înțeles asta înseamnă că ai înțeles în ce fel păcălește arta comanditarul.

Când arta înălța castele și palate pentru cotropitori i se dădea crezare. Se credea că ea împărtășește părerile generale și că va împărtăși de asemenea, și soarta tuturor. Dar tocmai acest lucru nu s-a întâmplat. Limba palatelor s-a dovedit a fi limba uitării. Și a rămas pictura Veneției. Îi cunoșteam gustul de izvor fierbinte încă din copilărie, după reproduceri ori din revărsările expoziționale ale muzeelor. Dar a trebuit să ajung la locul lor de obârșie pentru a vedea nu tablouri separate, ci pictura însăși, ca o mlaștină de aur, una dintre vâltorile primare ale artei.

Percepeam atunci această priveliște mai profund și mai nedeslușit decât o vor exprima acum formulările mele. Nu încercam să conștientizez cele văzute în sensul în care le interpretez acum. Dar de-a lungul anilor impresiile s-au sedimentat de la sine în acest fel și, în încheierea mea concisă, nu mă voi îndepărta de adevăr.

Am văzut ce fel de observație impresionează prima instinctul pictural. Cum apare brusc înțelegerea și cum se simt cele văzute când încep să devină vizibile. Odată surprinsă, natura se retrage în desfășurarea docilă a narațiunii și în această stare, somnoroasă parcă, este adusă încet pe pânză. Trebuie să-i vezi pe Carpaccio și Bellini pentru a înțelege ce înseamnă reprezentarea.

Am aflat apoi ce fel de sincretism însoțește înflorirea meșteșugului când, odată atinsă identitatea artistului și a universului pictural, devine imposibil să spui care din cei trei, și în folosul cui, se manifestă cel mai activ pe pânză – interpretul, rezultatul interpretării sau obiectul ei. Tocmai datorită acestui haos devin posibile neînțelegerile care fac ca timpul, pozându-i artistului să-și poată imagina că îl ridică până la înălțimea lui trecătoare. Trebuie să-i vezi pe Veronese și Tizian pentru a înțelege ce este arta.” (Boris Pasternak* în pagina 87 a volumului Sub înaltă protecție).

Lumina muzeelor din albumele de artă

Îmi amintesc citind aceste mărturisiri cât de departe eram de toate aceste minunății când, în adolescență, descopeream cu încântare pictorii venețieni descriși în Istoria Artelor lui George Oprescu. Dar acele opere erau exemplificate doar prin fotografii alb negru, fără prea multe griuri intermediare care ar fi sugerat, cât de cât, o paletă cromatică de la închis la deschis. Și totuși, doar în alb negru văzându-le, eram fascinată. Iar mai târziu, când studentă fiind la Arte, am avut în fața ochilor primele imagini color reproducând pictura venețiană în albumele editate de Skira, am crezut că am văzut totul.

(Va urma)

https://ro.wikipedia.org/wiki/Boris_Pasternak

https://bestveniceguides.it/2019/04/15/vita-in-altana-a-venezia/

Gentile Bellini Procesiune în Piața San Marco, detaliu

Giovanni Mansueti Miracolul Relicvei Crucii

Misterul Relicvei Crucii_Venetia Carpaccio