România a obţinut, prin Roxana Mînzatu, poziţia de vicepreşedinte al Comisiei Europene şi portofoliul Competenţe şi Educaţie, Locuri de muncă şi drepturi sociale, demografie

Trecerea Moțiunii de cenzură – parte din blatul Klaus Iohannis – Viorica Dăncilă!

Nu știu dacă oamenii simpli au observat. Jurnaliștii, intrați cu sau fără voia lor în Cartel, au observat, dar tac mîlc:
În așa-zisa campanie pentru prezidențiale, în realitate un scheci de prost gust, gîndit și montat de generalii din instituțiile de forță pentru a îndeplini ordinul dat de Klaus Iohannis – Vreau să ajung președinte și în timp ce dorm! – candidatul PNL s-a întîlnit doar cu activul de partid. Ceilalți candidați au luat țara la picior, stau de vorbă cu simplii cetățeni, le ascultă doleanțele și le cer votul, participă la fel de fel sindrofii populare.

Așa au făcut pînă acum toți președinții în exercițiu care au candidat pentru un nou mandat. Klaus Iohannis se întîlnește doar cu activul de partid al PNL. Pe vremuri și Nicolae Ceaușescu se întîlnea în provincie cu activul de partid. Da, dar spre deosebire de Klaus Iohannis, se întîlnea, pe parcursul vizitei, și cu oamenii muncii. Pentru Klaus Iohannis oamenii muncii nu există. De ce ar avea el nevoie de votul lor? Votul îi e asigurat lui Klaus Iohannis de softul de la STS. E deja pus deoparte.

În cadrul unei astfel de întîlniri cu activul, prefațat de Ludovic Orban, acest Emil Boc șugubăț al lui Klaus Iohannis, mai precis cea de la Brașov, din 11 octombrie 2019, candidatul PNL a zis, pe fondul țopăielii stridente că i-a trecut Moțiunea de cenzură:

„Există analiști, părerologi de tot felul, care au tot povestit că Iohannis se bazează în campanie pe PSD și Iohannis nu va face nimic ca să treacă moțiunea, Iohannis nu va face nimic acum ca să instaleze un guvern, fiindcă Iohannis vrea să intre în campanie împotriva PSD-ului. Două lucruri: Iohannis a făcut și va face și Iohannis va intra în campanie împotriva PSD-ului!”

M-am numărat printre cei care au scris despre blatul dintre Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă. Exemplific cu citate din cristoiublog.ro, să nu se creadă că-mi asum realizări pe de-a moaca:

„Atît Klaus Iohannis, cît și Viorica Dăncilă au interesul să intre amîndoi în turul al doilea.
Plecînd de aici, s-a formulat teza unui blat între președinte și premier.
Prin blat înțelegîndu-se o negustorie făcută dacă nu direct, atunci măcar prin apropiați. Urmarea acestei negustorii, Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă își coordonează mișcările astfel încît și unul și celălalt să intre în turul al doilea.”

„Din ce știu eu din anii postdecembriști un asemenea blat e imposibil. E vorba de o înțelegere tacită, de o coordonare a acțiunilor astfel încît și unul și celălalt să cîștige turul întîi.”

„Klaus Iohannis se răstește pe toate drumurile, inclusiv pe cele naționale, unde el tace într-o suită de panouri amintind de cele solare, că Guvernarea PSD e dezastruoasă, coruptă. Ce mai încolo și-ncoace, o guvernare toxică pentru țară. O guvernare toxică pentru țară? Asta înseamnă că țara se poate strica la stomac dacă mai continuă guvernarea PSD. Și dacă Guvernarea e toxică, e o datorie patriotică să scăpăm de ea. Și Opoziția, luînd în gură, formula prezidențială și plimbînd-o pe la toate televiziunile, își bate capul cum să cadă PSD de la Putere fără ca ea Opoziția să-i ia locul și să strice astfel negustoria Klaus Iohannis-PSD.”

„După cum mă așteptam, din discurs (al Vioricăi Dăncilă n. n.) lipsește Klaus Iohannis. Să fie strategia inducerii blatului, imagine catastrofală pentru Klaus Iohannis în confruntarea cu Dan Barna?”

Au mai scris și alții despre blatul în urma căruia Klaus Iohannis nu va da jos Guvernul Dăncilă pînă după prezidențiale.
Luînd seamă la cuvîntarea de la Brașov, ar fi trebuit să mă bat cu pumnii în piept a mîndrie. Nu de alta, dar l-am făcut prin scrisul meu pe Klaus Iohannis să dea jos Guvernul Dăncilă! Eu însă știu că pe Klaus Iohannis îl doare în cot ce scriu eu, cum îl doare în cot de ce scriu jurnaliștii din Republică. El se crede cocoțat nu în dealul Cotrocenilor, ci pe Muntele Olimp. Cînd ești Zeus, cum să iei în seamă zicerile celor porecliți scîrța-scîrța pe hîrtie sau cioc-boc pe tasta computerului?!

Demiterea Guvernului Dăncilă, operă a lui Klaus Iohannis prin intermediul Sistemului, și-a avut cauza în cîteva calcule politice:

  • Cele peste optzeci de pagini cu poze ale Platformei electorale a lui Klaus Iohannis, Împreună pentru o Românie normală, prezintă drept principală realizare a celor cinci ani de mandat, lupta împotriva PSD. Sau mai precis rezistența de zid în care dai cu capul ca să nu te doară la asalturile PSD. Trecerea Moțiunii de cenzură apare astfel ca marea realizare a lui Klaus Iohannis pe perioada mandatului. Se pune întrebarea ce va realiza după ce PSD nu va mai fi la Guvernare.
  • Dan Barna, pînă nu demult coșmarul lui Klaus Iohannis, cultiva, pe rețelele de socializare și de la om la om teza blatului dintre Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă. Oricît ar părea de ciudat teza o lovea pe Viorica Dăncilă. Electoratul PSD îl urăște pe Klaus Iohannis. Pentru ca Viorica Dăncilă să treacă pe bune drept victima lui Klaus Iohannis se cuvenea ca Moțiunea să treacă. Moțiunea a trecut. Au cîștigat și Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă. A trecut, dar Viorica Dăncilă va rămîne la Victoria, ca premier interimar, pînă după prezidențiale. Așa cum era blatul inițial. Pentru aceasta România e scena comediei gălăgioase numite Formarea noului Guvern. Potrivit unei înțelegeri între Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă, votul de investire va fi împins pînă după prezidențiale. Klaus Iohannis și-a făcut numărul antiPSD. Viorica Dăncilă e și mai victimă ( ca să zic așa) a lui Klaus Iohhanis. PSD se mai înfruptă din para puterii încă vreo lună de acum încolo.
  • Așa-zisa formare a noului Guvern pune USR într-o situație dificilă. Pe de o parte nu poate sprijini cu ochii închiși noul Guvern, bazat pe ALDE și UDMR, pe de alta nu poate rezista mult timp să nu-l sprijine, fiind vorba de un Guvern de Dreapta. USR a ieșit din încurcătură boțit zdravăn. După cîteva zile de comedie a fetei cinstite, care nu și nu, a acceptat să meargă în boscheți. Cu condiția ca plătitorul să fie delicat cu ea!
  • Campania a fost și este pusă în umbră de producția polițistă Se face sau nu Guvernul? Astfel Klaus Iohannis și-a transpus în practică strategia din 2014. Să ajungă președinte fără nici un efort și mai ales fără ca românii să-și dea seama. Infectarea campaniei cu subiecte parazite e în avantajul președintelui în exercițiu. Teatrul jucat de Ludovic Orban, care știe că votul de investitură va fi după alegeri, drept pentru care el se face că formează noul guvern, e o divesriune menită a nu se discuta despre mandatul lui Klaus Iohannis și de a nu se ști nu numai cine candidează, dar și că vor fi în curînd alegeri.

Concluzie aparent paradoxală:
Trecerea Moțiunii de cenzură a făcut parte din blatul Klaus Iohannis – Viorica Dăncilă!

Acest editorial a apărut în ediția print și online a cotidianului Evenimentul Zilei.

Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

50 comentarii pentru articolul „Trecerea Moțiunii de cenzură – parte din blatul Klaus Iohannis – Viorica Dăncilă!”

  • min 17:00

    Desi STIA ca a fost o crima, mai iese in strada ‘in apararea tinerilor’ ??? – ce e asta, ca sa cada guvernul. DE CE N-A FACUT PLANGERE?
    O ALTA CONSERVA – CARE LA FEL A LUAT MILIOANE DIN BANI PUBLICI (IN EURO). PERFECT ELIGIBIL – ADICA SANTAJABIL – PENTRU FUNCTII POLITICE INALTE.

    • Dacă tot a anunțat tragedia, anticipat, de ce n-a făcut Cumpănașu o sesizare la Parchetul General, că doar n-o fi crezut că se va sesiza in rem ?

      • fDaca ma gandesc bine – foarte probabil pentru ca ar fi murit imediat intr-un accident; iar sesizarea lui n-ar fi dus la nimic – asa cum nici sesizarile avocatilor in cazul caracal nu duc la nimic.
        E o gresala sa gandim in termeni normali intr un stat securist. Jurnalistii astia ‘principiali’ ne creeaza false sperante.

        • Deci, fără doar și poate, nu ne mai facem bine, ca țară, niciodată !
          Iar, niciodată înseamnă NICIODATĂ ❗

          • Cred ca trebuie sa fim realisti. Never say never.
            Romania a progresat enorm in 30 de ani. Insusi faptul ca un lider cu vederi nationale e la puscarie spune ceva, ca exista o reactie (eu nefiind votant psd, poate acum).
            I-am depasit pe bulgari insa avem o harta geopolitica mult mai complicata.

          • Cheia este controlul civil al institutiilor de forta, in buna traditie postwestfalica. Problema e ca occidentul se indreapta tot spre un stat securist. Iar noi dupa dictatura am fost ultra-vulnerabili si serviciile noastre au fost cele mai gingase 🙂

        • Eu as zice ca trebuie sa luam în sema parerile din ambele tabere si sa facem o „medie”, ca niste simpli spectatori ce suntem.

          • Scuza-ma, asta am postat-o din greseala aici!

          • Îți răspund aici, spunandu-ti ca, de fapt mai exista o „tabără”, dar din cate se pare a tăcut și va tăcea in continuare !

  • COLECTIV – CUMPANASU PRETINDE CA A ANUNTAT ANTICIPAT IN DIRECT TRAGEDIA LA REALITATEA , EXISTA INREGISTRAREA EMISIUNII CINEVA S-O CAUTE.
    NU E SINGURA DOVADA – FLORIN CHILIAN AVEA PE BLOG SI ALTE ARGUMENTE.

    IOHANNIS SI ALTE INSTITUTII SUNT IMPLICATI INTR-O MEGA-CRIMA, DESI CU SIGURANTA NU SE ASTEPTAU LA PROPORTIILE ASTEA.

    min 12:00

    https://www.youtube.com/watch?v=qko2jffwtm8

  • @adrianapetrescu
    Colectivul a fost readus „pe rol” pentru că trebuia ca ceva sa acopere „baletul” lui Orban in incercarea de formare a guvernului !
    Referitor la amplasamentul clubului, te contrazic, spunandu-ti că zona nu era nicidecum întunecoasă, fiind chiar la cică 100 m de maternitatea Bucur, respectiv cam tot la atât de bd Mărășești ! In legătură cu locul de „origine”, al celor care au participat la concert, tre’ să-ți spun că majoritatea lucrau în București , deci nu se pune problema că nu cunoșteau locația ! Că doar rockerii sunt băieți deștepți ! Oricum Dzeu să-i odihnească !

  • @justitiarul
    Paradisul STS-ului : voturi in plus de manarit .

    • Atâta timp cât sunt acceptate (tabletele n.n.) de către ambele „tabere”, nu văd câte ar fi problema ?

  • Dacă acest scenariu ar fi, și se pare că este valabil, mă întreb care ar mai fi logica îndeplinirii actului de votare ?
    Căci cea a „actului” de desfășurare a campaniei prezidențiale mi se pare a naibii de clară !
    Totodată sunt mai mult decât convins că acest „sistem de evitarea a fraudei electorale și a votului multiplu’ are cel puțin o CHICHIȚĂ care este necunoscuta novicilor alegători !
    Dar, apropo de Olimp, se pare că România nu va scăpa, niciodată, de … ZEI !!!

    • George,

      S-au inmultit articolele de genul asta. Si daca e o strategie de descurajare, de inducere a lehametei de a mai vota, pentru ca jocurile sunt deja facute, nu?? Chiar nu a invatat nimieni nimic din alegerile 2016? Stai acasa si apoi te lamentezi ca a iesit nus’ cine. La europarlamentare, e drept ca frauda a fost groasa. De asta ni se tot spune ca votul nostru nu are importanta, ca o sa iasa oricum cine vor EI. Macar sa nu iasa cu procentul sperat de EI. Sa se vada clar cat este de divizat electoratul romanesc si nici vorba de consens national, „romanii mei” si alte baliverne.

  • Felicitari!

  • Dancila il ataca pe Iohannis. Ba chiar exclusiv.
    Iar motiunea a trecut pentru comisariatul brucselez.
    Cu Barna pana in gat bagat in rahat, de vreo 4 milioane (Dragnea a intrat fara probleme la puscarie pt 4000 furati de ALTII) cu dosar in standby de ani de zile, ce motiv era de blat???
    NICI UNUL.
    Si putoiul cu 5 cravate e bagat in rahat, 2 milioane pana acum, DECI … e perfect eligibil in viitor.
    In turul 2 va face Diaconu jocul lui Ponta? Adica sa dea votul conditionat psd ului? Sa speram ca nu. Mai nou Ponta nu ascunde ca vrea sa revina in psd, adica re securizarea partidului dupa apostazia Dragnea.

  • Bâzdâganie, esti bine? Poate ne explici si noua ce-nseamna:¨ isi coordoneaza actiunile , „în mod tacit”, de parc-ar fi în transa!¨
    Sau doar ai vrut iar sa te dai ciumeg?? 😀 😀

    • O sa-ti explic doar daca îti reformulezi postarea, adresându-mi întrebarea în mod politicos, ca un om educat ce te pretinzi a fi.

  • Ideea de ¨blat¨ ar presupune o intelegere intre cei doi, ori nici Veo, nici Dulapu´, nu au nimic de spus in privinta aranjamentelor care se fac muuult deasupra capatanilor lor . Seci.
    Iar Secu, in dispret total fata de populime, s-a gandit ca nici de campanie electorala nu mai e nevoie, atata timp cat alegem din ce ne dau ei sa alegem.. 😛

    • Românii, unii mai „speciali”, asa ca tine, zic PULIME.
      LE POPULIME exista doar în franceza.

      • N-am exagerat cand te-am comparat cu o bordura.. Desi, la faza asta, si o bordura pare mai isteata.

        • Nu devia de la subiect, comenteaza ceea ce am scris si zi merçi pentru informatia pe care ti-am dat-o.

          • Exact la subiect am comentat si, daca nu-ti dai seama de stupizenia si platitudinea postarii tale, de ce m-as obosi eu sa-ti explic? Ca element ajutator, o bordura nu are subtilitati, nu intelege jocuri de cuvinte, ea e doar… bordura.

          • Divaghezi a proasta. Eu nu am facut referire la subiect, ci la cuvântele „populime” si „pulime”. Si las-o moarta, ca nu ai facut niciun joc de cuvinte, ci ai folosit un cuvânt care nu exista în limba româna si despre care nu ai stiut ca-i un cuvânt frantuzesc, eu te-am luminat si atât.

          • Ba Dihanie, este un joc de cuvinte pe care nu l-am inventat eu si-l foloseste o gramada de lume. Unde mm ai trait ba, in padure?? Inainte sa mai luminezi pe altcineva, mai fa cate o cautare pe goagal, daca chiar esti prost si nu te duce capul!!

          • Si nu pe goagal franta, piele! Ca probabil nici la asta n-o sa te duca devla..

          • Ba, patachina, te rog sa ma scuzi, dar nu ne învârtim în aceleasi cercuri si minti, pe „goagal” nu exista asa ceva.

          • Ba, oligofren esti! Ia de-aici primul link care mi-a aparut.
            https://www.national.ro/news/controlul-marilor-averi-vrajeala-pentru-populime-535084.html/

          • https://sareinochi.com/tag/populime/
            https://www.academiacatavencu.info/politic/psd-vrea-sa-va-dea–foc–40590
            Sper ca n-ai uitat cum sa cauti milogule, ca te-am invatat de curand!
            Mai vrei?

          • Ha, ha! „Autor: National” Ba, jurnalistu’ cu „populime” nu si-a dat numele de jena pentru cuvântul asta, care nici macar „argou” nu-i.

          • Ba prostane, ti-am mai dat 2 linkuri; acu´asta conteaza ca s-a semnat sau nu autorul articolelor, cretinule?? Pana acum ziceai ca nu exista!
            Bai nevertebrato, e a doua oara cand te faci de kkt si incerci cu disperare sa faci eschive!

          • Vierme, ala din Catavencu s-a semnat! Ia vezi poate il descalifici ca are platfus, ceva.. 🙂

          • Bine, ba, câtiva jurnalisti de doi bani folosesc un cuvânt care nu exista în dictionarul limbii române, tu faci ca ei si eu ar trebui sa fiu de acord cu voi. Uite însa ca nu sunt. Ura si la gara.

          • Ce mizerie umana esti…De la ¨minti¨, ¨nu exista¨, ai ajuns ca nu esti ¨de acord¨ cu folosirea cuvantului. PATETIC!!!

          • Sa stii ca înainte sa-ti spun ca minti, am cautat destul pe Google si banuiesc de ce nu am gasit articolele pe care mi le-ai dat tu. Atunci când fac o cautare, mie îmi apare întotdeauna un amalgam de linkuri românesti si frantuzesti si de data aceasta au predominat cele frantuzesti, probabil, tot pentru ca francezii au în dictionar cuvântul „populime”. 😛

  • Crecă…curat surpriză! N-au mai vazut astia absenteism de 60% din….2016

    • Ideea este că, atunci, STS-ul abia își lansase „tabletele”, iar semnalul de net nu era atât de bine „pus la punct”, in ceea ce privește acoperirea teritoriului . Deci, in mod sigur, intr-unele secții s-au folosit mai mult mijloace „de voce”, cum le numesc ei !
      Și, oricum, atunci au fost „locale”, iar eu mă refeream la „prezidențialele”, de luna viitoare ! Deci, rămâne de văzut, … ce și cum ar fi, într-un caz de absenteism major !

  • Dacă tot e vorba de blaturi, ce-ar fi sa boicotăm alegerile prezidențiale !
    Asta chiar ar fi o SURPRIZĂ, la care ăștia nu s-ar aștepta ! Hai s-o facem !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *