Această perioadă, aflată sub zodia concediilor, a atmosferei îmbietoare a teraselor, a freneziei străzilor pline cu oameni, de forfota nunților și a evenimentelor, care, în sfârșit, au putut avea loc, parcă ne face să credem că trăim normal.
Dacă adăugăm și zbuciumul politic, în care ne implicăm cu toții, de parcă ar fi propriile noastre bătălii, chiar pare că suntem vii.
Am căutat să îmi ocup serile, după ce îmi adun puterile pentru a mă așeza în pat, citind. Am primit în dar o carte de la un autor. Am citit-o. Am mai terminat de răsfoit o alta, mai veche, și nu știu de ce am simțit imboldul de a căuta în rafturile bibliotecii o carte despre Ion Rațiu.
M-am pus pe citit și m-am întors în vremea domnilor din politica românească, mi-am imaginat că particip la dialoguri pline de înțelepciune și eleganță.
Eram prea tânără și necunoscătoare când acest domn s-a reîntors în țară, dar indiferent de gândurile politice, era un intelectual pasionat de geopolitică, un rafinat interlocutor, un lord cu papion, elegant și rafinat, un creștin adevărat și, mai ales, un anticomunist desăvârșit.
Nu despre a face apologia unei reale personalități e vorba, ci despre dorul acela imens de domni, de elite, de intelectuali cu viziune, de oameni civilizați, pentru că am obosit de atât de multă mârlănie, grosolănie, ipocrizie și mai ales impostură.
De ce nu mai reușim să interacționăm cu oameni de reală calitate, cu oameni de la care, doar prin simpla lor prezență, să te poți încărca de optimism și, mai ales, să trăiești cu impresia că totul este civilizat, chiar și în situația în care s-ar ivi o dispută.
Cu toți dorim să avem în jurul nostru oameni de calitate, dar ne-am întrebat vreodată cum vede fiecare dintre noi un om de calitate?
Unii cred că a fi intelectual este suficient să fluturi o diplomă de licență sau să ocupi o funcție de vază, însă adevărata intelectualitate emană din educația spirituală, culturală și comportamentală, din setea nestăvilită de cunoaștere și profunzime asupra problemelor unei societăți.
Păcat că marea masă de intelectuali autentici au ales să absenteze din viața politică, să nu se mai implice în nicio luptă și pentru nicio cauză, ci să se izoleze ca într-o cazemată.
Mi-e dor de elite, mi-e dor de domni, mi-e dor de exemple.
Mi-e dor de personalități enciclopedice, mi-e dor de oameni argumentați și iubitori de istorie și literatură, mi-e dor chiar și de dialoguri filosofice, deși nu am empatizat prea mult cu acest domeniu, mi-e dor… pentru că am obosit să văd doar vulgaritate și decădere, doar promiscuitate și ignoranță, să aud doar lucruri pline de ambiguitate, de mizerie și non sens.
Am obosit să sper, să cred că dincolo de praf în ochi și exemple nedemne de urmat, vom mai avea privilegiul și răsfățul interacțiunii cu oameni precum cei din secolul trecut, care nu doar că știau foarte multe, dar și voiau să transmită mai departe lecțiile și învățăturile lor de viață.
Lasă un răspuns