Triumful „valorilor” europene

(Autor: Radu Portocală)

Cu Şoşoacă s-a aranjat. Cu Georgescu, de asemeni – căci o acuzaţie de fascism e ca o ghiulea care se leagă de piciorul celui vizat şi de care nu se mai scapă pînă la moarte. Rămîne de găsit o soluţie pentru Simion şi desigur pentru Gavrilă. Nu trebuie în nici un caz uitaţi şi e de sperat că „undeva” li se studiază de pe acum dosarele în căutare de complicităţi hitleriste, putiniste sau, pentru a fi în pas cu vremurile, trumpiste.

Nu-mi place Călin Georgescu. Nu-mi plac neclarităţile din biografia lui. Nu-mi place delirul lui dacic recitat cu intonaţii demne de scena unui cămin cultural sătesc. Nu-mi plac ieşirile lui mistice, de a căror sinceritate, de altfel, mă îndoiesc, credinţa părîndu-mi-se a aparţine în mod esenţial vieţii private a individului, utilizarea ei ca argument electoral fiind o formă de exhibiţionism obscen. Nu-mi place felul cum sugerează că ar fi unul dintre cei mai abili negociatori din istorie, pentru bunul motiv că în funcţia mediocră pe care a avut-o vreme de doi ani la ONU n-avea cum să deprindă o astfel de îndemînare. Nu-mi plac părerile lui tehnice şi ştiinţifice, simple absurdităţi menite parcă să atragă pe alegătorul care îmbină ingnoranţa cu perfecta credulitate. Pentru nimic în lume n-aş fi votat în favoarea lui.

Acestea fiind zise, a-l împiedica să candideze după rezultatul pe care l-a obţinut acum trei luni – sau, mai degrabă, din cauza acestui rezultat – înseamnă a nesocoti voinţa poporului. Uitînd că voinţa poporului este temelia însăşi a democraţei. A-l împiedica să candideze şi chiar a-l inculpa pentru că a convins o majoritate de alegători este o decizie de o teribilă gravitate, gravitate de care mărunţii birocraţi care fac politca şi justiţia României nu par a-şi da seama.

Zilele trecute, România a dobîndit un privilegiu mizerabil: acela de a fi prima ţară în care se practică, sub îndrumarea marionetiştilor de la Bruxelles, anti-democraţia selectivă. Deocamdată, sînt triaţi doar cei care pot şi cei care nu pot să candideze la alegeri. În curînd, poate, vor fi triaţi înşişi alegătorii în funcţie de dosarele întocmite de vreo autoritate moral-politică supremă: unii, care gîndesc bine, vor putea să voteze; ceilalţi, nu.

Acum 25 de ani, cînd românii se dădeau de ceasul morţii fiindcă integrarea în Uniunea Europeană întîrzia, mi-am făcut o sumedenie de vrăjmăşii spunînd unora sau altora să nu spere că vor intra în paradis. Cîţiva nu mi-au mai vorbit niciodată. Spre deosebire de ei, trăiam în Uniunea europeană, şi aveam o oarecare exprienţă. Ştiam, de pildă – dar ar fi trebuit să ştie şi ei – că această construcţie care tinde către o ciudăţenie istorică – imperiul birocratic – este condusă de o mînă de oameni dintre care nici unul nu a fost ales de nimeni. Toţi sînt numiţi mulţumită relaţiilor personale sau a intereselor de partid. (Cazul celei care conduce Comisia europeană, de care depinde toată existenţa noastră, e flagrant.) Prin urmare, nici unul dintre aceşti indivizi nu are vreo legitimitate democratică. Sîntem, în felul acesta, foarte aproape de definiţia dictaturii. Nu degeaba fostul disident Vladimir Bukovski a scris – atrăgîndu-şi furia multora – că Uniunea Europeană este doar un avatar mai puţin eficace al Uniunii Sovietice.

Dacă ceea ce s-a întîmplat miercuri la Bucureşti s-ar fi întîmplat în Rusia, omenirea întreagă ar fi urlat şi ar fi condamnat abjecta dictatură a lui Putin. S-ar fi scris petiţii, s-ar fi organizat manifestaţii de protest, s-ar fi cerut o nouă şi mai severă condamnare în justiţie a tiranului de la Kremlin. Lucrurile s-au întîmplat, însă, într-o ţară a Uniunii Europene, iar victimă le e o persoană care crede că Uniunea Europeană e departe de a fi perfectă. Acceptăm, aşadar, şi arestarea şi eventuala condamnare, pentru că, în logica strîmbă a funcţionarilor anti-democratici de la Bruxelles, a te îndoi de Uniunea Europeană e o crimă impardonabilă. Ei pot face, pentru că aşa e just, ceea ce Putin n-are voie să facă, pentru că ar fi un act de despotism.

Miercuri, puterea de la Bucureşti a compromis România în ochii lumii. Pentru multă vreme. Puterea de la Bucureşti a adus României un prejudiciu mult mai mare, mult mai grav decît pretinsele „instigări la acţiuni împotriva ordinei constituţionale” de care e acuzat Georgescu. Dar puterea de la Bucureşti nu va fi inculpată de nimeni, nici condamnată. Ea va continua să conducă senin, în spiritul aşa-zisei „democraţii europene” şi a aşa-ziselor „valori europene”, o Românie pe care a murdărit-o iremediabil.