Primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale a fost validat. Turul doi are loc în 8 decembrie cu candidații Călin Georgescu și Elena Lasconi
Tudor Arghezi despre bombardamentul anglo-american din 4 aprilie 1944
1. Şocante rămîn, după lectura cărţii lui Florin Bichir, „Ortodocşii de lângă noi. Studiu istoric şi canonic al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România. Documente inedite din Arhiva Securităţii”, apărută la editura Mirton în 2011 dezvăluirile despre persecutarea bisericii pe stil vechi de către autorităţile române interbelice: arestări abuzive, hăituiri, într-un cuvînt, abuzuri prin nimic deosebite de cele la care s-au dedat autorităţile comuniste. Lesne de înţeles că ostilitatea autorităţilor laice îşi avea cauza în presiunile făcute de Biserica Ortodoxă oficială. M-a amuzat citind una dintre notele informative ale Securităţii, folosirea unui călugăr ortodox pentru a se strecura, sub acoperire, într-un schit al Bisericii Ortodoxe pe stil vechi.
2. Descopăr în publicistica lui Arghezi aceste rînduri despre Bombardamentul american din 4 aprilie 1944, un moment tragic al istoriei noastre recente, ocultat de cei de azi, timorați de gîndul că americanii ne sînt aliați:
„Grădina mea știe totuși ce-i moartea. Știu pomii, știu păsările din cuiburi. Acum doi ani, focul de sus, purtat prin cer, a căzut de cîteva ori peste noi, peste grădini. Înfloriseră caișii…
Din ramurile lor am descurcat șuvițele de păr, negre și bălaie, ale femeilor ucise, risipite și zburate bucăți peste grădina mea. Cîteva sute de sicrie de scîndură goală adunau, în ziua Paștilor, ghemotoace însîngerate ale foștilor oameni, pulverizați de bombe în preajma mea. Din trei vecini, prinși de o explozie laolaltă, am strîns din grădină, pentru înmormîntare și slujbă, cu frații și copiii morților, din iarbă, în două zile, două kilograme de bucățele. Căutam în vie și în trifoi. Unde se zărea o muscă, mirosea o fărîmă de carne. Un an întreg și o vară, grebla mai scotea, pe dinți, țăndări de om din crăițe și crini”. (Tudor Arghezi, Moarte, Adevărul, 9 iunie 1946)
3. Una dintre afacerile cele mai bănoase în postdecebrism e ridicarea de monumente în cinstea Eroilor. Pe de o parte domeniul atît de sensibil al Eroilor, pe de alta, domeniul atît de greu de cuantificat al Artei, s-au creat condițiile unor comenzi disproporționate ca preț, veritabile jafuri. Cazul nu e o noutate. Mareșalul Antonescu s-a confruntat și el cu încercarea de a stoarce Bugetul în numele Eroilor.
„25 august 1942
Rezoluția Mareșalului Antonescu pe un referat al Consiliului Artelor privind constituirea unei Comisii de monumente:«Numai pentru troițe. Monumente nu. Orori nu ne mai trebuie. Este o bătaie de joc, nu o slăvire a eroilor. Poarta acestui soi de afaceri trebuie închisă total pentru toți. Trebuie lucrat frumos, de artă adevărată, serios și durabil. Nu fiecare cioban să se transforme în sculptor. Dacă ar face cine calculul sumelor încasate și furate de pe urma monumentelor pentru eroi, s-ar ajunge la constatări tragice».” (Gh. Buzatu, Război și Pace (1940-1944) Jurnalul Mareșalului Ion Antonescu, vol. II: Succese și eșecuri (1.I.1942-30.VI.1943), Tipo Moldova, 2011).
Comentarii
Legat de evenimentele din Cehoslovacia, august 1968, mulți au spus că datorită poziției lui Nicolae Ceaușescu l-au îndrăgit și s-au înscris în PCR. Așadar, partidul s-a întărit exact când Ceaușescu n-a avut dreptate în atitudinea sa față de intervenția rusească. Luat în comparație cu Ceaușescu, Castro a fost cel care a înțeles mai bine situația reală! Se dovedește că istoria are la vedere ce față vor conducătorii. Câtă similitudine cu ce se întâmplă acum! Istoria – aceeași Mărie, cu altă Pălărie!
Paradoxal, gestul lui Ceausescu NU a fost unul de demnitate nationala, cum gresit se crede, ci unul de izolationism fata de Moscova, care e cu totul altceva.
In mintea lu Ceausescu era ca poate sa realizeze o tara de tip Corea de Nord in Romania si pentru asta (normal) voia sa anihileze orice influenta a Moscovei.
Gestul poate fi privit, la rece, drept unul patriotic daca nu stai sa analizezi motivatiile si contextul.
Deci a fost vorba in niciun caz de vreo orientare spre Vest cum se mai vorbeste prin targ ci o forma de totalitarism izolationist adica Corea de Nord.
Ca s-au agatat unul si altul de prin vest de gestul lui Ceausescu, din motive politice si geostrategice evidente (pe model Zelenski) e altceva.
Cand ti se pune streangul (o sa vedeti acest lucru in cazu lui Zelenski cand va fi exilat in gulag) nu vine nici drku din vest sa-si arate solidaritatea.
Copacul vede pădurea doar după ce e tăiat și ridicat cu macaraua pe deasupra ei! Cam asta e și cu istoria! Individul nu vede nimic atâta timp cât e în gloată! ”Iluminarea” de acum nu poate folosi decât generațiilor tinere care VOR SĂ ȘTIE și CE AU TRĂIT bunicii lor, nu doar să trăiască prezentul!
Comentariul dnei Elena Stoica – totuși, fără legătură cu articolul sub care scrie! – este ocazia de îndrepta „informații” vehiculate zilele astea pe diverse site-uri de la noi, privind invadarea și ocuparea RS Cehoslovace (nu RS Ceholovacia!) de către trupe ale Organizației Tratatului de la Varșovia. Operația Dunărea a fost declanșată în noaptea de 20/21 august 1968 (nu 21/22!). In total și în final, agresorii au deplasat la fața locului c. 400.000 de militari (majoritatea sovietici), nu… 50.000 (!), iar numărul tancurilor a fost de peste 5.000 (după surse oficiale americane, chiar 6.300), nicidecum… 500 (!), cum scriu, pe ici și colo, prea grăbiți și nedocumentati ziariști. Detalii? Da, desigur, dar asta a fost realitatea unui eveniment tragic, pe care un occidental însemnat l-a caracterizat drept „un accident de parcurs”…
englejii dateau noapte cu lampioane….