Agenția de evaluare financiară S&P a înrăutățit perspectiva ratingului României de la stabilă la negativă și a confirmat calificativul la „BBB-”, ultima treaptă din categoria recomandată investitorilor>

Tudor Arghezi: Scriitorul autentic nu poate fi decît un revoltat

Amănunte căutate. Noapte de Paște, la Sinaia. După ce m-am chinuit grozav ca să scriu corect pe cristoiublog.ro Paște, speriat că e incorect gramatical, mă apuc, în fine, de activitatea preoților militari pe Frontul de Est. Dau să mă avînt, dar descopăr că nu știu mare lucru despre ce făceau și ce trebuiau să facă aceștia în rîndurile Armatei. Pe internet găsesc unele amănunte, cele mai multe date de sinteza unei lucrări de doctorat realizate de un clujean. Toate studiile despre Clerul militar dinainte de Război invocă printre altele cele trei documente care îi reglementează activitate, în principal Legea din 20 iulie 1921. Colecția electronică a Monitorului Oficial nu conține Legea, astfel că trebuie să mă mulțumesc cu amănunte din diferite studii. Îmi dau seama apoi că habar n-am în ce constau prezența și activitatea concrete ale preoților militari. Cum se subordonau comandanților militari? Cum și cînd interveneau la nivelul trupei? Întrebare normală: preoți militari erau doar de la nivel de regiment în sus. Aflu însă tot de pe internet că preoții militari se ocupau din punct de vedere al serviciului religios și cu consemnarea morților și a locurilor în care au fost aceștia înmormîntați. Cred că Legea postdecembristă m-ar lămuri într-un fel.

*

Cavoul. Călătoria cu piciorul prin Sinaia, spre satisfacția ceasului electronic de la mînă, care mă încurajează cu aplauze și strigăte electronice, înscrie și un popas la Mînăstirea Sinaia. Multă lume, e sîmbăta dinaintea Paștelui. Nu mi-e clar dacă vizitatorii sînt aici din motive religioase sau din motive turistice. La intrare stă un tip cu un carnețel de bilete (cinci lei intrarea), aplicat doar străinilor. Sînt ceva turiști străini, bulgari, greci, din Belarus, din Italia. Cavoul lui Take Ionescu l-am mai văzut, cu mulți ani în urmă, într-o iarnă, pe timpul cînd făcusem pasiune pentru România Mică. Nu mai țin minte nici măcar unde se află în complex. Nimeresc cu greu cavoul, anunțat de o tăbliță în dreapta intrării. Cît timp îl trag în poză, după bunul obicei facebookist, dă buzna înăuntru o familie, în disperată căutare a unui WC. Nu știu ce-am gîndit cîndva cînd am văzut întîia oară cavoul. Acum îmi amintesc doar că lui Take Ionescu i se spunea Tăkiță Gură de Aur, pentru talentul oratoricesc, că I.L. Caragiale s-a înscris în partidul condus de el, afirmîndu-se ca un propagandist penibil și fără efect (Take Ionescu nu l-a făcut deputat), că Partidul Conservator Democrat a fost un fel de APR al Partidului Național Liberal, că Adina Olmazu, mai tînără cu 33 de ani decît Take Ionescu, i-a succedat lui Bessie, englezoaica moartă într-un accident de călărie, și a fost într-un fel responsabilă de moarte soțului, care a vrut să-i arate că e încă tînăr, dar mai ales că în contextul perioadei de după Primul Război Mondial Take Ionescu a fost un internaționalist convins, un fel de Dacian Cioloș al vremii sale.

*

Căutare. Nic Iliescu mă întreabă dacă n-am ceva despre Bucureștii în timpul Primului Război Mondial. Da, am, și-i promit c-o să i-o aduc. Ajuns acasă, caut de-mi vine rău o carte despre care-mi amintesc doar atît: că se referă la Capitală în timpul ocupației nemțești. Pe rafturile cu istoria Bucureștilor, n-o găsesc. Nu e nici pe raftul cu Primul Război Mondial în general. O găsesc în cele din urmă în dulapurile cu Istoria României, sus de tot, unde stau cărțile despre România în timpul războiului.

*

Definiție. Chiar dacă semnată în Scînteia (numărul din 31 august 1945), parte a campaniilor duse de oficiosul comunist pentru legendarizarea artei revoluționare, tableta lui Arghezi, Henri Barbusse, îmi reține atenția cu această definiție a scriitorului:

„Scriitorul care-și ascultă vocația și se depășește pe sine prin tumultul sincerității, orice timp, evenimente și disciplină ar trăi, nu poate fi decît un revoltat.”


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

3 comentarii pentru articolul „Tudor Arghezi: Scriitorul autentic nu poate fi decît un revoltat”

  • „Scriitorul care-și ascultă vocația și se depășește pe sine prin tumultul sincerității, orice timp, evenimente și disciplină ar trăi, nu poate fi decît un revoltat.” …In față puterii de orice fel?.. in față nedreptatii?.. in față neputintei? .. față de comunism daca scrie din est si față de capitalism daca scrie din vest?…hmm definitia poate fi pusa in gura lui Pierre-Joseph Proudhon. In aceste rinduri Flirta T.Arghezi cu anarhismul asa cum au facut majoritatea marilor artisti din generatia sa.

  • Deduc faptul ca scriitorul autentic e un fel de soacra ( autentica si ea )

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *