Turcia a pus cruce diplomației române sub privirile secretarului de stat pentru culte

Consulul turc în România și-a permis ca la un eveniment organizat în România, de o instituție a statului român, Muftiatul Cultului Musulman din România, (chiar dacă în practică este condusă din Turcia) să dea jos de pe scenă invitatul Ambasadei Statelor Unite, pentru că așa i s-a părut lui. Ori a vrut să arate că poate, ori știa că indiferent de cum va proceda, statul român nu va reacționa? Până azi nu am primit o informare despre gestul acestui consul turc. Nici de la autoritățile române nici de la Ambasada Turciei. Poate îl consideră un gest normal. Spre exemplu, de ce? La evenimentul organizat sub coordonarea Muftiului a participat și reprezentantul guvernului român, Victor Opaschi, secretarul de stat pentru Culte.

După o adiere a acestei știri, ca la o comandă s-a așternut liniștea asupra acestei întâmplări. Ce ar fi trebuit să facă guvernul român?

1. Declararea persona non grata a consulului turc.
2. Chemarea Muftiului la o discuție în care să i se demonstreze că este depășit de subiect și pentru pata pe care a produs-o pe obrazul României să fie înțelept să se retragă.
3. Demiterea secretarului de stat pentru Culte.
4. Scuze Ambasadei Statelor Unite la București din partea oficialităților române. (organizatorul evenimentului a fost Muftiatul Cultului Musulman din România, instituție a statului român).

Niciuna dintre aceste măsuri nu s-au luat. Nici măcar nu s-a pus în discuție! De ce să supărăm Turcia? Relațiile dintre mulți oficiali de la noi și cei turci sunt productive în domeniul avantajelor personale. Nu mai bine o lăsăm să ne desconsidere? Știrea trece, avantajele rămân!

Cu Statele Unite oricum nu avem relații normale, ci de subordonare, așa că nu este o problemă. Mai cumpărăm ceva armament și se rezolvă. Cumpărăm mai nou și de la turci (vezi tramvaiele). Iar Victor Opaschi, este un bătrânel simpatic patriarhului pentru a se putea întreprinde ceva în legătură cu el.

Teama de a întreprinde ceva în acest domeniu este specifică statelor mici, fără direcție, fără scop, fără orizont din păcate. Așa am ajuns să nu contăm nici măcar în plan regional, unde minoritățile noastre sunt uitate iar Republica Moldova nu mai este pentru noi un scop ci doar o nostalgie a unora dintre noi.

Că se doarme în MAE român nu mai este o știre. Nici când Kelemen Hunor nu a fost lăsat să intre în Ucraina ca oficial al statului român sau acum 2 zile când ambasadorul român în Republica Moldova nu a ratat șansa să-l invite tocmai pe Igor Dodon la ziua națională a României.

În schimb, prioritatea principală la București a fost realegerea lui Klaus Iohannis, un fel de om providențial fără de care România și-ar fi pierdut direcția! Care o fi ea încă nu este clar!

După alegerea președintelui, în stil balcanic, urmează răsplata celor mai fideli ”luptători” pe tărâmul manipulării. În stil de gândire despotică, la rândul lor, cei numiți de președinte în funcții de demnitate publică țin să-și răsplătească șeful și în văzul și cu sfidarea tuturor normelor deontologice. Recentul șef al Statului Major al Armatei, numit ministrul Apărării de către Klaus Iohannis, a ținut nevoia să-i smulgă un zâmbet vechiului nou președinte. Așa că președintele a primit din partea MApN distincția ”Emblema de Onoare a Armatei României”. Nu am văzut vreun jurnalist din Cenaclul de la Biblioteca Central Universitară să-l întrebe pe președintele ”deschis dialogului”, sau altul care tinde să intre în Cenaclu, de ce consideră că merită această decorație sau pe ministrul MApN de ce merită președintele acest premiu?

Este România în război? A luat președintele Iohannis vreo decizie militară (ca șef al CSAT) care să aducă beneficii românilor? A dat președintele 2% din PIB pe persoană fizică către bugetul NATO (doar 7 state alocă această sumă din 29) celelalte negăsind de cuviință să plătească atât! Cum cele șase state care plătesc 2% sunt Marea Britanie, Grecia și Estonia, Lituania, Letonia și România, ar fi fost logic de explicat de ce se grăbește România dorinței Statelor Unite în detrimentul altor state europene din NATO precum Germania, Franța, Italia? Este mai importantă securitatea României decât a Franței sau este doar o metodă de a ne plăti anumite interese temporare?

Faptul că vom cumpăra din nou avioane second-hand de milioane de euro, după ce anul trecut printr-o lege s-a convenit să cumpărăm armament de miliarde de la americani fără licitație ne dovedește că suntem viteji? Suntem un stat care consideră prioritar investiția în armament în locul investiției în Educație? Punem accent pe apărare cu armament la mâna a doua sau ne continuăm proiectul România Educată?

Și pentru că decorațiile trebuie date, Klaus Iohannis a ținut să-și premieze câțiva rectori apropiați alături de câțiva anonimi de la diferite fundații și ong-uri. L-a decorat pe Sorin Câmpeanu, șeful de campanie al lui Mircea Diaconu, fost ministru al Educației, care a dat celebrul ordin prin care să se poată renunța la titlul de doctor pentru a-l salva pe Victor Ponta de plagiat, pe rectorul Universității București, un protestatar de serviciu chiar de pe scările Universității când regimul o cere (ultimul protest era împotriva Legilor Justiției) sau pe Remus Pricopie, cel care a organizat dezbaterea sa de la Biblioteca Central Universitară.
Și bineînțeles, a fost (re)decorat și Eduard Hellvig, directorul Serviciului Român de Informații, alături de alți ofițeri care deocamdată sunt ascunși opiniei publice.

P.S. Scandalul dintre Turcia și Franța din cadrul NATO a ajuns la un nivel complicat. Îi vom dedica o analiză într-un post viitor.