Votul la moţiunea de cenzură intitulată „Au ruinat ţara şi acum îi obligă pe români să achite nota de plată – afară cu Guvernul ipocrit” a fost 134 de voturi ”pentru”, 4 voturi împotrivă. Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat>
Turcia și pariul său strategic: de ce un Iran religios cu regim ayatollah este esențial pentru Ankara
Turcia, moștenitoarea directă a vastului și gloriosului Imperiu Otoman, a fost vreme de secole epicentrul lumii musulmane, gardianul califatului și arborele genealogic al aspirațiilor islamice ce au modelat Orientul Mijlociu. În prezent, într-un tablou geopolitic frământat de tensiuni, conflicte și rivalități acerbe, Ankara se află în fața unui pariu care îi poate decide destinul regional și chiar global. Acest pariu grav nu este unul de moment, ci un test al viziunii și al răbdării politice: menținerea regimului ayatollahilor la Teheran.
De ce este atât de important acest regim pentru Turcia? La prima vedere, confruntarea dintre un stat sunnit precum Turcia și un Iran majoritar șiit pare să marcheze o prăpastie între cele două puteri regionale, marcând mai degrabă o rivalitate de veacuri. Însă în spatele acestei rivalități se ascunde o realitate mult mai nuanțată, o ecuație geopolitică în care interesele pragmatice și strategice domină aspirațiile confesionale sau ideologice. Turcia știe foarte bine că un Iran care ar cădea sub influența directă a Occidentului, un Iran occidentalizat și slab înfipt în propriile rădăcini teocratice, nu ar mai fi doar un vecin ostil, ci o piedică mortală în calea proiectului său regional de putere.
Menținerea regimului ayatollahilor reprezintă pentru Ankara un punct de sprijin esențial, un bastion al echilibrului regional. În această paradigmă, Iranul religios este o contrapondere necesară la expansiunea influenței occidentale și o ancoră de stabilitate pentru toți cei care, în lumea musulmană, se opun controlului sau hegemoniei externe. Pentru Turcia, care încă poartă amprenta istorică a califatului, un Iran teocratic menține un fel de status quo ce-i conferă spațiu de manevră, îi asigură un mediu regional nu simplu de dominat, ci de negociat în termeni de influență și respect reciproc.
O occidentalizare a Iranului, pe de altă parte, ar fi o catastrofă strategică pentru Ankara. O astfel de transformare ar echivala cu prăbușirea unui aliat de conjunctură, cu deschiderea largă a porților occidentale către resursele energetice iraniene, cu instalarea unei prezențe militare și politice care ar sufoca orice încercare a Turciei de a-și păstra rolul dominant. Pierderea acestui bastion înseamnă pentru Turcia nu doar o slăbire a influenței, ci o potențială izolare, o marginalizare severă într-o regiune care deja pulsează cu pericole și tensiuni nesfârșite.
Pe plan cultural și identitar, această perspectivă este la fel de tulburătoare. Pentru o țară care poartă în suflet ecourile califatului și a unei epoci în care Istanbul era capitala unei lumi musulmane întinse, caderea Iranului în mâinile occidentale ar însemna o ruptură cu trecutul și o eroziune a legitimității regionale. În contextul domestic, unde echilibrul delicat între laicism și islamism se află în permanență sub tensiune, această schimbare ar putea destabiliza și mai mult scena politică, deschizând drum spre conflicte interne ce ar slăbi capacitatea Turciei de a acționa coerent pe plan extern.
Dincolo de simboluri și identitate, Turcia știe că în joc este viitorul său strategic. Un Iran religios, încă sub influența regimului ayatollahilor, îi oferă Ankara pârghii și parteneriate în plan energetic, militar și politic, îi permite să fie un actor greu de ignorat și să modeleze echilibrul de putere în Orientul Mijlociu după interesele sale. În absența acestei realități, Turcia ar fi nevoită să accepte un nou status quo dictat de Occident, iar orice încercare de rezistență ar putea duce la conflicte de proporții greu de anticipat.
În concluzie, Turcia nu doar că privește cu îngrijorare la posibila prăbușire a regimului ayatollahilor, ci este dispusă să-și joace cărțile și să facă pariuri riscante pentru a-l susține. În această ecuație complicată, Ankara înțelege că viitorul său, influența și stabilitatea în regiune depind în mod direct de menținerea unui Iran religios puternic. Iar în această încleștare de interese, nimeni nu poate spune cine va câștiga și cine va pierde cu adevărat, însă pentru Turcia, mizarea pe acest pariu este o chestiune de supraviețuire strategică și identitară.
Dumitru Ungureanu
Washington, D.C.
Comentarii
Lasă un răspuns