Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a organizat, miercuri, festivitatea de deschidere a anului universitar 2020-2021, care a avut loc în Aula Magna „Mihai Eminescu”. La eveniment au participat prof. univ. dr. Tudorel Toader, Rectorul UAIC, prorectorii și decanii Universității dar și reprezentanți ai studenților sau reprezentanți ai organizațiilor partenere.
Prof. univ. dr. Tudorel Toader a deschis ceremonia cu un mesaj adresat întregii comunități academice:
„Cu o istorie de 160 de ani de la momentul fondator, cu tot atâtea generații de absolvenți – ambasadori ai culturii și științei, ai spiritului academic dobândit la UAIC, universitatea noastră a contribuit și contribuie, în mod esențial, la dezvoltarea și modernizarea societății românești în general, a educației, științei, culturii și civilizației în special, rămânând un far luminos pentru tinerii din țară și din străinătate și pentru comunitățile cărora le aparțin. Universitatea noastră a avut și are puterea îndeplinirii vocației sale academice chiar și atunci când a trecut sau trece prin perioade dificile, precum anii războiului, anii comunismului ori actuala pandemie. Cu obligația îndeplinirii misiunii pe care o are, cu grija ocrotirii fiecărui membru din comunitatea UAIC, atenți fiind la așteptările studenților dar și la evoluțiile sociale, așteptând revenirea la normalitate, desfășurăm procesul didactic prin îmbinarea metodelor pedagogiei tradiționale cu mijloacele moderne de comunicare.”
Rectorul UAIC a prezentat în continuare cele mai actuale informații despre Universitate, menționând varietatea ofertei academice, rezultatele remarcabile obținute la admiterea 2020, poziționarea onorantă în clasamentele naționale și internaționale, rezultatele deosebite în cercetare sau internaționalizare dar și stadiul investițiilor finalizate sau în curs de finalizare.
Ceremonia s-a încheiat cu audierea tradiționalului Gaudeamus Igitur. Întreaga ceremonie, aici: