Joe Biden se retrage din cursa prezidențială: „Este în interesul partidului meu și al țării”

Ucraina, „cea mai tristă planetă”…

MOTTO:
„Tataie, Ucraina este cea mai tristă planetă?”

Plouă hapsân, cu stropi reci și satrapici. S-a lăsat deodată frigul peste pomii înfloriți prematur. Vântul suflă bezmetic, ce l-o fi înfuriat de-a turbat astfel ? Cum să ieși din casă pe o așa vreme, cum ? Și cum să nu te gândești la sărmanii ăia din Ucraina, rămași fără copii, fără părinți, fără rude, fără bojdeuci, cum? De un an și mai bine, năpăstuiții de soartă de acolo supraviețuiesc de azi pe mâine printre obuze și proiectile, printre drone ucigașe și bombe… Dorm pe furate, mănâncă pe apucate și tremură întruna de spaime… Din când în când își îngroapă morții și se uită chiorâș la cerul plumburiu din care curge focul mistuitor. În acest răstimp, sordidul Volodimir Zelenski cutreieră zările în lung și-n lat, primește titluri oficiale cu nemiluita, susține conferințe de presă și interviuri, e ovaționat ca un erou antic, deși, adesea, aduce cu o starletă porno… Mă apucă o „durere groaznică, până în adâncul vieții”[1], ori de câte ori fug cu închipuirea la nenorociții abandonați în iadul pravoslavnic… Ah, mi se pare că aș fi chiar eu într-o tranșee și priveliștea mă golește de mine însumi… „Lui Gargader îi curgea sânge din plin, drept în mijlocul frunţii. Se înroşise toată ceața de sub el. Chiar i-am atras atenția. Kersuzon, e adevărat, nu mai avea deloc braţe, dar avea nişte urechi mari, să audă bine. Lui Le Cam, flăcăul, i se vedea prin ţeastă dintr-o parte în alta, de-a dreptul prin ochi, ca prin lunetă. Caraghioasă chestie. Lui Keramplech îi crescuse barba și avea părul lung ca femeile, își păstrase casca pe cap și-și curăța unghiile cu un vârf de baionetă. Ca să m-asculte, firește. Măruntaiele i se prelingeau prin spate până departe pe câmp.”[2] Altuia „i s-a dus sufletul pe loc, ca sunetul de clopot greu la prima lovitură, așa i-a zburat”[3]… Imaginea cimitirului încă viu lăbărțat la doi pași de România mă paralizează, însă în alte părți ale lumii „proștii-s mulțumiți tot timpul, tot timpu-i sărbătoare”[4], uitați-vă în jurul vostru și o să-mi dați dreptate… Dintr-un ungher întunecos și mocirlos, o voce abia răzbate în vacarmul de sunete tragice: „Incredibil ce tortură e inversul somnului.”[5] L-aș lua în brațe pe nefericit, l-aș pune pe picioarele mele și l-aș legăna ca pe un prunc, să adoarmă până la capătul coșmarului. Înjur mânios, nemaifiind „dator cu nimic umanității, cel puțin acelei umanități în care crezi când ai douăzeci de ani, cu scrupule mari cât gândacii mișunând prin minți, prin lucruri”[6]… Între droaia de cadavre și muribunzi, încerc să alung clipa terifiantă, năclăită de suferință… O iau îndărăt prin memoria-mi rănită, poate, poate mă eliberez orișicât de prezentul infernal… Numai că „trecutul e o scârbă, se topește în amăgire. Prinde melodioare de pe drum, pe care nu i le cere nimeni. Te trezești cu el hoinărind, boit cu plânsete și cu remușcări. Nu-i serios. (…) E o javră trecutul, mereu ameţit de uitare, un făţarnic care-a vomitat pe toate chestiile tale vechi, deja aranjate, adică înghesuite una într-alta, scârboase, horcăind până la sfârșitul zilelor în coșciugul tău și numai al tău, mort ipocrit. Dar, până la urmă, e treaba mea, o să-mi ziceți.”[7] Dar și a voastră, deoarece toți suntem pe câmpul măcelului ucrainean, deasupra căruia plutește strident un glas răzvrătit: „Mergi înainte, e tot ce vor de la tine, decorație ai, frumos eşti. Mai ai puţin și câştigi bătălia cu proştii pământului, ai fanfara ta proprie și personală în cap, cangrena nu te-a prins decât pe jumătate, ești putred, asta-i clar, dar ai văzut cum e pe câmpul de luptă, leșurile nu primesc decoraţii, pe tine te-au decorat, nu uita, altfel nu ești decât un ingrat, borâtură zobită, lătură din cur cu bale, nu valorezi nici cât hârtia cu care te ştergi.”[8] Nu-l bagă nimeni în seamă. Fiecare se căznește de-a bușilea să scape, să-și salveze pielea… Un bărbat vorbește singur și geme sfâșietor, nici nu știi dacă e conștient sau nu… Mă străduiesc să-i deslușesc cuvintele și, îndeosebi, ce e dincolo de ele… Nu-i deloc dezlânat, dimpotrivă… „E caraghios că-mi amintesc de momentul ăla. Nu atât că mi-a plăcut, cât că-mi amintesc cum nu mai eram responsabil pentru absolut nimic, ca un prost, nici măcar pentru hoitul ăsta al meu. Era mai mult decât groaznic, era o rușine. Toată ființa aia care ţi-a fost dată și pe care o aperi, trecutul nesigur și cumplit care se făcuse deja atât de dur erau ridicule în momentele astea, pe cale să se desfacă în bucăţi și să alerge apoi după ele. Mă uitam la viață cum mă chinuie, aproape. Când o să mă bage în agonie de-adevăratelea, am s-o scuip în gură uite-așa. E proastă rău că începe dintr-un moment anume, să nu mă tragă ea pe sfoară, o cunosc bine. Am văzut-o. Ne mai întâlnim noi. Avem o socoteală amândoi. O bag în mă-sa.”[9] Își termină mărturisirea și răsuflă greu. Cu o mână murdară de nămol roșietic își apasă fruntea îmbrobonată de sudoare acră. Ochii îi scapără metalic și, brusc, căutătura cuibărită în găvanele vineții din josul sprâncenelor zbârlite seamănă cu sticlirea unei fiare sălbatice. Unde o fi șters-o omul de mai adineauri? Îmi este cu neputință să întârzii aici, „mă opresc. Nu mai merg înainte. (…) Câmpurile (…) se rostogolesc în jur, se umflau în cocoașe mișcătoare, de parcă niște șobolani uriași ridicau mușuroaie pe sub brazde. Poate erau chiar oameni. Mari de tot, o armată lipită parcă de pământ… Se mișca totul ca marea, cu valuri adevărate… Era mai bine să stau jos. Mai ales dacă mă mișc cu toate acele zgomote de furtună care mă străbăteau de la o ureche la alta. Nu mai aveam în cap decât un suflu de uragane. Şi m-am apucat să urlu din toate puterile.”[10] Cu mine urlă și ceilalți. M-a toropit istovul, încotro s-o pornesc? Apropo, „sunt oboseli care n-au nume, cele venite din angoase”, și „în cazuri de-astea te sfătuieşti tu cu tine. Te îndrepţi spre ce ţi-a mai rămas din speranţe. Nu strălucește prea tare speranţa asta, e un firișor la capătul cel mai îndepărtat al unui tunel cu totul și cu totul dușmănos. Şi te mulțumești cu asta.”[11] Pentru ca la final să-ți șoptești resemnat, cu amară luciditate: „Viața asta e uriașă, totuși. Te pierzi peste tot.”[12] Un glonț îmi șuieră la o palmă distanță de ceafă. Instinctiv, mă arunc la pământ. Dârdâi de frică. Miroase a praf de pușcă și a carne putrezindă. „Tataie, Ucraina este cea mai tristă planetă?”, mă țintește în plin nepoțelul meu. Oare visez ? Mă scutur ca înhățat de friguri și mă străduiesc să gonesc vedeniile. E atâta liniște în cameră încât îmi ascult inima bătând învolburat. Sunt încă în pat și Tudor îmi șade alături. „Da, e cea mai tristă țară, dar cu un președinte comediant, tocmit de americani ca să-și prăpădească neamul oropsit”, i-aș răspunde…


[1] Louis-Ferdinad Céline, Război

[2] Ibidem

[3] Ibidem

[4] Ibidem

[5] Ibidem

[6] Ibidem

[7] Louis-Ferdinad Céline, Război

[8] Ibidem

[9] Ibidem

[10] Ibidem

[11] Louis-Ferdinad Céline, Război

[12] Ibidem


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *