Dan Andronic: Ultimul cuvînt la Procesul de la Brașov

10 decembrie 2015.
Sîntem în toiul Terorii dezlănțuite asupra României de Binomul SRI-DNA sub privirile rînjinde ale lui Klaus Iohannis. Arestări spectaculoase ale unor lideri politici, oameni de afaceri, echivalente ducerii la ghilotină de cîndva prin umilirea victimelor, prin răcnetele de plăcere ale Diviziei Presă, prin isteria televiziunilor de știri care transmit în direct hăituirea celor încătușați de reporteri setoși de sînge. Azi, dacă vreo televiziune ar avea curajul să reia secvențele din anii siniștri, mai mult ca sigur multora dintre cei care au jubilat orgasmatic la spectacolul cătușelor li s-ar face rușine. Rușine și în numele unui Popor care s-a dovedit de o rară sălbăticie prin acceptarea acestui spectacol umilitor atît pentru victime, cît și pentru primitori.

Pe 10 decembrie 2015 o știre face Breaking Newsurile redacțiilor independente:
Dan Andronic a fost reținut de procurorii DNA Ploiești.
Dan Andronic era la vremea respectivă, ca și acum, firește, o vedetă a presei românești.
Unul dintre cei mai buni membri ai echipei Cristoiu din anii de glorie ai Evenimentului zilei, el avea la activ o publicistică însemnată, realizarea unor emisiuni de succes, prestația de consultant politic și chiar conducerea unor instituții de presă.

Cînd a fost înhățat era directorul celui mai important cotidian al momentului:
Evenimentul zilei.
Binomul SRI-DNA se năpustise pînă atunci doar asupra politicienilor și oamenilor de afaceri.

În februarie 2015 se înregistrase o premieră:
Binomul arestase un mogul de presă: Adrian Sârbu.
Deși el însuși jurnalist, Adrian Sârbu trecea în primul rînd la vremea respectivă drept patron de presă.
Înhățarea sa avea semnificația unei premiere în materie de patroni de presă.

Dan Andronic, deși proprietar și el de ziar, trecea la vremea respectivă drept jurnalist.
10 decembrie 2015 aducea cu sine o premieră:
Binomul SRI-DNA înhăța acum un jurnalist.
Nu pe motiv de delict de presă, ci pe motiv de corupție.

Noua acțiune își avea tîlcurile ei:

1. Binomul voia să dea un mesaj mafiot jurnaliștilor. Ceva gen, Presa nu vă dă imunitate. La o adică vă mîncăm cu fulgi cu tot.
2. Presa trebuia compromisă în ochii opiniei publice prin semnalul că e și ea coruptă.

La vremea respectivă, ca și acum, nu aveam relații de familie cu Dan Andronic. Relațiile noastre se limitau la cele cerute de colaborarea la Evenimentul zilei și de sfaturile pe care mi le solicita din cînd în cînd Dan Andronic în calitate de fost ucenic de-al meu.
Fără să i-o cer, după ce a fost pus sub control judiciar (deși DNA ceruse arestarea preventivă), Dan Andronic mi-a trimis Rechizitoriul. Ținea să mă conving eu însumi dacă era sau nu vinovat. După lectura Rechizitoriului am scris despre acuzațiile aduse lui Dan Andronic mai multe comentarii. Văzusem multe făcături ale Binomului prezentate drept acuzații de corupție. Cele cărora le căzuse victimă Dan Andronic depășeau în materie de halucinație oficială toate limitele. Nu numai că nu era nici o probă, nu numai că nu se arăta minimul folos al lui Dan Andronic din ceea ce Rechizitoriul numea participarea la un grup infracțional organizat, dar mai mult ziaristul primea în viziunea prozei imbecile care era Documentul puterea de a influența întreaga presă din România. O putere pe care nici un ziarist român, nici măcar Stelian Popescu, n-o avusese în Istoria presei.

Dan Andronic a fost trimis în judecată. Procesul a început să se judece pe fond în ianuarie 2017.
Pe 27 mai 2019 a avut loc ultima ședință. Cu acest prilej Dan Andronic a ținut ceea ce se numește ultimul cuvînt.
Mi l-a trimis și mie.
I-am telefonat imediat după lectură dacă pot să-l public. Mi-a spus că trebuie să așteptăm sentința.
Sentința, dată în ziua de 27 iunie 2019 a fost de achitare.
În consecință, pot publica textul.
Nu numai pentru că e mărturisirea dramatică a unui om care a trecut printr-o percheziție a domiciliului de o zi întreagă, a fost reținut 24 de ore, pus sub control judiciar, trimis în judecată și terfelit de Unitățile militare din presă, fără a avea altă vină decît cea de a fi supărat Binomul, dar și pentru că prin stil și conținut rămâne în Istoria presei și ca un excelent text publicistic.

Ion Cristoiu

Ultimul cuvânt

Domnule Președinte,

În primul rând o să vă răspund la întrebarea pe care ați pus-o. De la 22 de ani, de când m-am angajat în presă am lucrat în folosul comunității, așa că dacă veți considera de cuviință o voi face în continuare.
O să încerc să mă prezint altfel decât ați citit în rechizitoriu.

Am 49 de ani, de fapt îi împlinesc luna asta, trei copii, trei fete, de 16, 14, 6 ani. De la 22 de ani muncesc, ca ziarist sau consultant politic, mai mult ca ziarist, fiind o meserie care mi-a plăcut enorm și pe care nu am abandonat-o nici atunci când am cumpărat Evenimentul Zilei și Capital.
De altfel este meseria din care am câștigat toți banii, pe care i-am cheltuit în aventura de presă în care m-am lansat, având 100 de angajați. Deși am scris enorm, am publicat anchete și dezvăluiri importante nu am pierdut nici un proces de presă, pentru că sunt foarte atent atunci când public fapte și dezvăluiri importante. Pe lângă toate acestea sunt pasionat de istorie.
Cred că v-am convins că am profilul unui om care este atent la detalii și îi place precizia.

Domnule Președinte,

De peste trei ani de zile trăim o realitate cu care nu mi-am închipuit că mă voi confrunta. Nu am crezut niciodată, deși sunt un om cu o imaginație bogată, că 22 de oameni pot fi trimiși în judecată pe baza unei povești, având la bază câteva note informative și interceptări telefonice transcrise în mod deliberat greșit.
Nu mi-am închipuit că voi ajunge în fața dvs. ca să explic că nu am făcut ceea ce nu am făcut. Este cel mai greu lucru cu care m-am confruntat în cei 27 de ani, întrucât așa cum spuneam sunt un om logic și bătăios. Dar tipul acesta de argumentație prin reducere la absurd mi se pare livresc.

Domnule Președinte,

Ultimul cuvânt înțeleg că este pentru cei care se căiesc.
Eu nu am o problemă să mă căiesc, dar nu știu pentru ce.
Nici acum după 3 ani de cercetare judecătorească, nu știu ce am făcut.

Am fost și sunt prieten cu doi dintre cei prezenți în acest dosar, Tal Silberstein și Lucian Mateescu. O relație pe care nu o voi nega niciodată. Dar asta nu înseamnă că suntem un grup infracțional, după cum nu puteam adera cândva, între 1 ianuarie și 31 decembrie 2007 la așa ceva, căci așa cum rezulta din probele prezentate în dosar, nimeni nu vorbește cu mine, nimeni nu vorbește despre mine, dar cu toate acestea în povestea DNA nu există dubii, de parcă aș fi Fantoma de la Operă. Dar, în realitate, nu existam în acest invenția DNA, în acest așa-zisul grup infracțional.

Aș putea să reiau lucrurile care s-au spus și le-am auzit împreună, de la modul în care organele de anchetă au influențat martorii ca să introducă numele meu, la interpretarea comunicațiilor electronice. Dar nu o voi face, pentru că ați auzit și veți citi toate aceste lucruri. Iar demonstrația prin reducere la absurd e mult mai valabilă în matematică decât în instanță.

Domnule Președinte,

Abuzurile judiciare nasc drame. Sunt convins că ați văzut destule destine distruse din ambiția unui om, dar cel mai important este faptul că acestea fragilizează democrația.
Ca o mică paranteză, trebuie să spun că această situație a avut pentru mine și o parte bună.
A fost cruce, grea, dar așa cum știm nu te întreabă înainte de a-ți pune în spate o cruce. O cruce care însă mi-a dat posibilitatea să văd o altă parte a mecanismului judiciar, dar mai ales să înțeleg viața cu totul altfel. M-a făcut mai bun, sper eu.
Pentru această parte sunt recunoscător DNA, deși nu cred că Parchetului i-au plăcut prea tare dezvăluirile cu protocoalelor secrete, a abuzurilor și încălcărilor ale legii, dar mai ales cele care vor veni.
Dar așa cum am zis, fiecare dintre noi este dator să-și poarte crucea!

Domnule Președinte,

Vreau să închei spunând că sunt nevinovat!
Sper ca și dvs. să ajungeți la aceeași concluzie.
Așa să-mi ajute Dumnezeu!