România a câștigat meciul contra Ucrainei cu 3-0, în primul meci al grupei E de la EURO 2024

Ultimul interviu cu Răzvan Theodorescu

În urmă cu puține luni, cam pe la venirea iernii, realizam un interviu cu academicianul Răzvan Theodorescu, pentru partea a treia o Lumii de azi. Nici nu ne trecea prin minte atunci ce avea să urmeze, deși l-am simțit pe interlocutorul meu preocupat de starea sănătății sale, una nu prea optimistă. Și, deodată, ne-a îndoliat vestea morții unui om de cultură a cărei lipsă o resimțim deja. Domnul să vă înveșnicească în lumină și în neuitarea noastră, domnule Răzvan Theodorescu !

***

Răzvan Theodorescu e deja o instituție în sine în cultura română. Demult, foarte demult, când abia buchiseam cititul și descopeream televizorul, m-am trezit vrăjit definitiv de povestioarele Teleenciclopediei. Emisiunea era sâmbăta seara și două voci mi-au rămas întipărite în memoria auditivă. Prima aparținea regretatei Mariana Zaharescu, iar a doua, interlocutorului meu de azi. Apoi, ultimul avea și ceva aparte, până atunci nu aflasem că părul nu-i întotdeauna podoaba omului. Pe urmă, după ce i-am văzut și pe Kojak, nițel și pe Fantomas ori pe Yul Brynner, mi-am dat seama că șarmul n-are nicio legătură cu adaosul capilar. Ce vreți, așa gândea mintea unui copil atunci… Crescând, m-am lăsat fascinat de glasul și de retorica distinsului academician, ori de câte ori îl ascultam simțeam că sunt un răsfățat al ursitoarelor dintâi[1]. Viața m-a adus în apropierea mitului de altădată și ce bucurie mai curată, mai plină decât asta?

– Cine sunteți, de fapt, domnule academician, și de unde veniți cu adevărat?
– Sunt un romȃn autentic, un moldo-muntean amestecat, combinaţie socială şi etnică mai ciudată, cu neamuri care erau ţărani răzeşi din părţile Paşcanilor, burghezi de origini sȃrbeşti din părţile Teleormanului, baroni austrieci rătăciţi pe la noi. Mixtură politică de asemenea, cu bunici socialişti, unii, liberali, ţărănişti şi monarhişti alţii. Iar eu, republican sadea.

Vasăzică, suntem nițel conjudețeni! De unde anume din Teleorman și cu ce se ocupau străbunii dumneavoastră?
– Familia mea maternă, Gancevici, era stabilită la Alexandria. Erau mici proprietari de pămȃnt.

Sunt surprins că aveți curajul de a vă recunoaște și rădăcina teleormăneană, după o perioadă în care județul moromețian a fost hulit ca nici altul…
– Este nu mai puţin judeţul care i-a dat pe Alexandru Depărăţeanu şi pe Gala Galaction, pe Zaharia Stancu, pe Miron Radu Paraschivescu şi Marin Preda.

Din mixtura aceasta etnică și atât de complexă, care seminție este predominantă în structura dumneavoastră de personalitate ?
– Probabil că ȋndȃrjirea valahă cu culoare balcanică a dat o parte a personalităţii mele (Balcanii sunt o pasiune a mea, iar eu sunt de 30 de ani secretarul general al Asociaţiei Internaţionale de Studii Sud-Est Europene); iar gustul pentru istorie vine din ascendenţa mea moldavă.

Cum era copilul Răzvan Theodorescu și la ce visa el?
Eram năzdrăvan tare şi oricȃt ar părea de ciudat la vȃrsta de 10 ani voiam deja să fiu istoric.

– De unde până unde această dorință? Îmi spuneți o năzdrăvănie ?
– Nu-mi dau seama. Cred că totul s-a născut atunci cȃnd doi arheologi amatori m-au luat cu ei la o cercetare în pădurile Bȃrnovei de lȃngă Iaşi cȃnd cu mȃna mea am scos cioburi cucuteniene.

– Ce ați învățat din jocurile copilăriei?
Am ȋnvăţat să am parteneri ȋn toate, colegi şi prieteni.

– Și dușmanii ?
– Pe aceştia i-am ştiut mai tȃrziu.

– Cum arăta lumea românească imediat după ultimul război?
– Era o lume săracă. Ȋn 1946 mȃncam mămăligă cu magiun şi, prima oară cȃnd am crezut că ţin ȋn mȃnă o bucată de ciocolată, s-a dovedit că era o bucată de săpun…

– Înseamnă că ați deprins spălatul pe mâini încă din pruncie și n-a fost nevoie să învățați asta în timpul recentei pandemii…
– Higiena era foarte strictă la noi ȋn familie. Un bunic, medic, nu se aşeza la masă fără să-şi frece discret mȃinile cu alcool.

– Cine a fost modelul dvs până în adolescență? Dar apoi?
O împrejurare de familie m-a făcut să-mi petrec vacanţele la Ruginoasa. unde amintirea lui Cuza era neştearsă. De atunci şi pȃnă azi, Cuza este modelul meu. I s-a adăugat Bălcescu.

– Ce reprezintă cei doi pentru conștiința neamului nostru ?
– Generozitatea, ideea de ţară, patriotismul. Iar Cuza a fost un model de conducător romȃn atunci cȃnd a trebuit să devină autoritar.

Când ați început colaborarea cu Televiziunea Română și cum ați ajuns la Teleenciclopedia?
Ȋn 1966 am fost invitat ȋntr-o emisiune supervizată de Tudor Vornicu şi pe care am realizat-o cu regretatul Dan Mihăescu, care mă chestiona despre tezaurul de la Pietroasa. Pentru că nu m-am făcut de rȃs, ȋn săptămȃna următoare am fost invitat la Teleenciclopedia să vorbesc despre Babilon şi de atunci şi pȃnă astăzi, timp de 56 de ani, ştiu că este un record, mai puţin ȋn perioada ȋn care, din cauza unei scrisori de protest ȋn legătură cu bisericile demolate, ajunsă la „Europa Liberă”, am fost interzis la Radio şi Televiziune.

–  Ce ați scris în epistola „buclucașă”?
-Era ȋn aprilie 1977 cȃnd s-a demolat stupid Biserica Enei. Am arătat ȋn scrisoare că este o teribilă eroare şi că mă tem de consecinţe ȋn sensul continuării demolărilor. Am avut dreptate şi ȋn 1984 protestam din nou cȃnd dărȃmau Văcăreştii.

Vreau să vă mărturisesc că eu încă mă uit la emisiunea respectivă și sunt încântat că numele dumneavoastră continuă să apară între consultanții și realizatorii de materiale documentare. Cum vă explicați longevitatea acestei emisiuni?
– Este o emisiune longevivă ȋn acord cu cultura unei minorităţi intelectuale foarte solide. Care, constat cu bucurie, că nu a dispărut.

Cum v-ați hotărât să deveniți istoric de artă? Pentru că în vremurile copilăriei mele, n-am auzit pe nimeni spunând că vrea să fie istoric de artă…
Am vrut să devin istoric. Istoria de artă este o ramură a istoriei şi bogăţia ei vizuală m-a sedus. Şi se pare că seduce pe mulţi ȋncă.

 

Aș vrea să-mi depănați o povestioară cu tâlc din anii studenției dumneavoastră și care v-a marcat existența!

Am fost marcat de exmatricularea mea din facultate ȋntre 1959 şi 1961 cȃnd, din motive politice (erau 12 capete de acuzare) am fost trimis la „munca de jos” ca fierar betonist. Nu a fost o povestioară ci o mică dramă care mi-a marcat existenţa, dar care mi-a folosit pentru tot restul vieţii.

– Care erau cele 12 capete de acuzare?
-Antisovietism (vorbisem de Basarabia), antimarxism (arătasem că traducerea romȃnească din Marx făcută după o ediţie rusească nu respecta originalul german), participarea la un grup „spiritualist” (era de fapt un grup de amici cu care ascultam muzica lui Wagner, interzis pe atunci), ȋmpăciuitorism (termen cretin atunci creat la noi) şi altele.

– V-a fost frică de consecințele mai grave ale unei asemenea acuzații?
– Nu, niciun moment.

 Ce este istoria, domnule academician?
Este cea mai captivantă ȋntȃmplare individuală şi colectivă. Este, ȋntr-un fel, totul.

– Cum ați caracteriza istoria României ?
-Este o istorie europeană autentică ȋn care au existat două specifictăţi: latinitatea şi statalitatea. Suntem singurul popor din zonă care şi-a păstrat statul neȋntrerupt.

 Unde duc drumurile dumneavoastră spre ieri?
Înspre acele zone ale istoriei unde pot descifra sentimente, atitudini, gusturi, idei pentru care ai documente disparate, pe care le adun şi le rȃnduiesc ȋn teze şi ipoteze.

Drumul dumneavoastră preferat în acest sens ?
– Drumul care reface gusturile romȃneşti ȋn materie de artă.

Ce nădejdi încercați în zilele răsturnării regimului comunist din România?
Am sperat că Romȃnia să nu fie condusă de mediocri. Cȃţiva ani speranţa s-a ȋmplinit. Nu şi ȋn ultimii 20 de ani lipsiţi de orizont.

Adică?
Ultimele două mandate prezidenţiale (ȋnsemnȃnd de fapt patru), ultimele parlamente cu „no” şi „names” ilustrează ce am spus .

Când ați realizat că suntem cu toții cobaii unei manipulări cum alta n-a fost?
Nu sunt convins că toţi suntem manipulaţi. Aş accepta la rigoare o manipulare inteligentă. Nu este cazul Romȃniei de astăzi, ajunsă pe mȃna unor moftangii.

Cum arată moftangiul român ? Există vreo speranță să scăpăm de ei?
– Este needucat, ţȃfnos şi incult. Caţavencu este etern pe plaiul romȃnesc.

Ați ocupat, nu foarte mult timp, funcția de președinte al Radioteleviziunii Române, chiar în 1990. Aveți să vă reproșați ceva din perioada aceea?
Da, ȋmi reproşez că nu am fost suficient de autoritar şi că am ales să fiu imparţial. Ȋn Romȃnia, ȋn anumite posturi, trebuie să fii mȃnă de fier. Fără mănuşi de catifea.

Ce e imparțialitatea ?
– Să poţi să nu ȋi dai dreptate celui pe care ȋl simpatizezi, să ȋnclini balanţa şi spre cel cu care nu eşti de acord.

Cum se vede o țară din fotoliul de senator?
Am ȋncercat să văd ţara de aproape ca senator de Iaşi, de Botoşani. Dar ca parlamentar – dincolo de legi importante din domeniul culturii, unele aplicate şi astăzi, nu am făcut mare lucru.

De ce?
– M-a ȋncorsetat efemera calitate de membru al unui partid care mă trimisese ȋn parlament.

Dar din fotoliul de ministru al Culturii?
Nu din fotoliu, ci de pe banchetele maşinii, căci ȋn patru ani de ministeriat am călătorit prin ţară, am făcut de cinci ori ȋnconjurul planetei. Ţara văzută de mine este o „Europă ȋn miniatură”.

V-ați implicat activ în viața politică din ultimele trei decenii. Este „politicul moartea intelectualului român”, cum zicea Lucian Blaga?
Da, cu siguranţă. Blaga avea dreptate. Avem ȋn faţă un exemplu intelectual suprem care s-a numit Nicolae Iorga. Mediocritatea partidelor noastre este atȃt de mare ȋncȃt intelectualul autentic nu are ce căuta ȋn Guvern, ȋn Parlament. Romȃnia de asăzi este o mahala pe care omul de carte autentic nu o poate suporta.

Și care-i soluția? Să fie democrația pacostea fără pereche a României, cum spunea Emil Cioran ?
– Să avem o clasă politică educată, şcolită, călătorită, dar nu ȋn Dubai. Și da, Romȃnia nu este congruentă cu democraţia. Romȃnului ȋi ajunge un partid, un lider autoritar.

– Are dreptate George Călinescu scriind că „în fiecare român este ascuns un Vlaicu Vodă”?
– Călinescu avea perfectă dreptate. Romȃnul e disimulat şi aşa s-a strecurat ȋntre imperii şi Ȋnalte Porţi.

Regretați anumite decizii pe care le-ați luat în calitatea dumneavoastră de ministru și de parlamentar?
Regret că nu am reuşit să fac ceva pentru cultură ȋn mediul rural, acel mediu din care au venit cȃndva mulţi membri ai Academiei Romȃne. Am ȋncercat zadarnic să reactivez bibliotecile săteşti şi căminele culturale, acelea din care, sub Carol I şi Spiru Haret, porneau elitele rurale devenite elite ale neamului.

– Chiar, cum este elita de azi a țării ?
– Nu avem decȃt elite academice, universitare şi culturale. Nu avem elite politice.

Care au fost momentele ratate de România postdecembristă?
Neunirea cu Basarabia şi mineriadele.

Mai concret, vă rog !
– Timp de 11 luni, ȋntre căderea zidului Berlinului (9 noiembrie 1989) şi unificarea Germaniei (3 octombrie 1990), modelul unionist ne-a stat ȋn faţă. Cu toată existenţa Uniunii Sovietice, o negociere inteligentă putea să ducă la unificarea romȃnilor. Şi ȋn chestiunea mineriadelor sunt mult prea implicat ca să pot să rescriu, ca să nu fiu imparţial.

Cu ce personaje istorice i-ați asemui pe președinții Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu și Klaus Iohannis?
Ȋmi cer scuze, dar un singur personaj mă interesează ȋn lista dumneavoastră: Ion Iliescu. L-aş asemui cu personajul istoric … Ion Iliescu.

Puteau face ei mai mult pentru țară?
Ion Iliescu a făcut enorm atunci cȃnd ţara se putea destrăma, ȋn martie 1990.

Și pe urmă ? Dar ceilalți?
– Ceilalţi nu au făcut nimic notabil. Au urmat indicaţii externe care ne-au dus şi la NATO şi ȋn Uniunea Europeană.

 – Se pot vindeca românii de vrajbă, de pizmă?
Nu, niciodată. Romȃnii sunt idividualişti ca toţi latini, sunt un popor gregar (este cuvȃntul politicos pentru turmă). Ca toţi răsăritenii.

Ce a fost cu pandemia din care se pare că am ieșit? Cum o interpretează un istoric de artă? Pentru că, să recunoaștem, manipularea ai cărei subiecți ne-am trezit toți cu anasâna, a avut uneori și aspecte artistice…
Mărturisesc că nu văd aspectele artistice ale teribilei manipulări la care am fost supuşi. Pandemia a fost un moment hidos.

Și ce va urma ?
– O permanentă stare de veghe.

V-ați născut în anul în care Germania lui Hitler anexa Austria și începea prăpădul planetar. Al doilea. Vă așteptați să trăiți din nou asemenea momente, care pot anticipa un al Treilea Război Mondial? E posibil un astfel de deznodământ?
Nu, ȋn niciun caz. Războiul mondial a ȋnceput chiar dacă arma nucleară lipseşte, trebuie să ne obişnuim cu conflictul „ȋngheţat”.

Ce va însemna aceasta pentru România ?
– Ucrainienii sunt slavii de răsărit cei mai apropiaţi de Occident şi de catolicism, aliaţi ȋn cele două războaie mondiale cu nemţii ȋmpotriva ruşilor şi un popor extrem de naţionalist – ȋn sensul cel mai rău al cuvȃntului –, care a ȋmpilat minorităţile etnice.

– Nu foarte demult, spuneați că „rușii, până la Războiul Crimeei și Păcii de la Berlin, au fost așteptați de români. Când ne-au luat însă județele Basarabiei, elitele românești au devenit anti-rusești. A rămas în fibra românului această opoziție. Cu Rusia însă trebuie să ai relații reci, dar corecte. A spus-o Nicolae Titulescu. Carol al II-lea a repetat-o.”[2] Să nu uităm că un personaj tolstoian a aruncat posterității un fel de blestem regional: „Cu țarul e mai bine să trăiești în pace decât în război. Moscova e cea mai bogată țară din lume.”[3] În contextul actual se schimbă întru câțva datele problemei?
– Nu, Rusia cea imensă şi prin natura sa războinică şi imperială e aceeaşi de secole. Ideea celei de „a treia Rome” e aceeaşi de la Ivan cel Groaznic la Petru Alekseevici Romanov, de la Ecaterina a II-a la Stalin şi la Soljeniţîn.

– Dincolo de manipularea, de o parte și de alta a beligeranților, ce se întâmplă de fapt în Ucraina?
O veche ură inter-slavă a izbucnit cu sprijin extern. Petru Movilă, mitropolitul romȃn al Kievului, acum 300 de ani a dorit să se despartă de Moscova, iar Moscova ȋşi trăieşte din nou visurile imperiale.

– Puteți fi, vă rog, mai explicit?
– Nu, Romȃnia e zăpăcită de prea multe ademeniri. Aşteaptă libera circulaţie ȋn S.U.A. şi ȋn Schengen, dar nu le primeşte; aşteaptă investiţii germane şi franceze ȋn care este perdantă; se crede lider regional şi nu o bagă nimeni ȋn seamă. Totul din cauza clasei conducătoare mediocre.

Mulți sunt de părere că USA nu altceva decât Uniunea Sovietică Ailaltă, să fie oare adevărat ?
Sunt două superputeri care seamănă ca două picături de apă. Aceeaşi afectivitate exacerbată, aceeaşi dorinţă de a supune noi teritorii, aceeaşi expansiune, unul spre Far West, altul spre Siberia, aceeaşi credinţă că sunt unici şi invincibili.

– Și deosebiri ?
– Ruşii iubesc autoritatea şi acceptă biciul; americanii iubesc democraţia chiar şi fără limite.

-Mie mi se pare că România a devenit, de fapt, un scutlâc american. Mă înșel?
– Nu, deloc. Romȃnii au ascultat, pe rȃnd, de Ȋnalta Poartă de la Stambul, de ţarii de la Sankt Petersburg, de politicienii francezi, de secretarii generali de la Moscova. Acum, pentru o vreme, e ceasul Washingtonului şi atȃta tot.

 Este Uniunea Europeană o entitate desuetă? Și-a ratat ea obiectivele asumate sau reprezintă singura alternativă viabilă pentru viitorul „Bătrânului Continent” ?
– Suntem ȋntr-o epocă ȋn care civilizaţia Atlanticului – ȋnflorită după decăderea Mediteranei – pare a păli, lăsȃnd loc civilizaţiei Pacificului care ȋnseamnă Asia şi o parte a Americilor. Ȋn 1919, Paul Valéry ştia că Europa nu este decȃt o peninsulă a Asiei.

Și „Planul Kalergi”?
– O atractivă utopie.

Demult, declarați într-un interviu acordat lui Florian Saiu că integrarea noastră în NATO și-n Uniunea Europeană „n-a fost realizată de noi. A fost nevoie de noi în NATO, iar în Uniunea Europeană am intrat, ca și bulgarii, împinși de la spate. Noi n-am intrat ca țările din grupul Vișegrád, pe covorul roșu. Am intrat pentru că este nevoie de noi, suntem o piață teribilă, extraordinară. (…) N-avem nimic comun cu grupul Euro-Atlantic, noi facem parte din grupul Euro-Mediteranean.“ Vă mențineți afirmația ? O dezvoltați nițel, ca martor direct al acelor evenimente?
– Da, ȋmi menţin afirmaţia. Există un grup euromediteranean din care facem parte. E rizibil geo-politic, vorbind, să afirm că suntem euroatlantici.

Cum arată România de azi, domnule academician?
Ȋmpărţită ȋn două: geografic şi social, Romȃnia e lipsit de o clasă politică şi de coloană vertebrală.

Și cultural ?
– Cultural suntem divizaţi dar măcar aşa stăm bine.

– Dar lumea cea mare?
Ȋn criză, dar o criză de creştere, ȋn care noi teritorii, noi civilizaţii cu ȋnflorire a bogatului Orient Apropiat, cel al Siberiei, cel al Americii de Sud şi al Africii sunt chezăşia unei propăşiri pe care eu, cel puţin nu o voi apuca.

– Ce fel de propășire?
– Economic, ȋn primul rȃnd.

Vă încumetați să creionați lumea de mâine ?
Nu, n-am fantezia necesară.

– Aici chiar nu vă cred. Un istoric de artă fără fantezie nu-i de conceput…
– Bine, să ȋncerc: va fi o lume a roboţilor, a iubirii automatizate, a imperiilor tehnologice. O lume fără spirit.

– Vă regăsiți în „minunata lume nouă” instaurată fără să ne dăm seama?
– Aparţin … lumii vechi.

– Ce înseamnă „lumea veche ”?
– Adică mai ales care citeşte cărţi direct, ascultă muzică clasică, priveşte opere de arte vizuale şi votează după cum crede.

– Ce le-ați transmite tinerilor de azi?
Să ȋnveţe, să se educe.

– De la cine să învețe și unde să se educe?
– De la profesori, şi ȋn şcolile romȃneşti care sunt ȋncă de bună calitate.

– Ce e iubirea, putem trăi fără să iubim?
Iubirea e un sentiment fundamental al fiecăruia dintre noi. Nu concep viaţa fără iubire.

Și ura ?
– Nu cunosc sentimentul urii. Al antipatiei, da.

– Dacă ar exista o lume și dincolo de moarte, cum v-ați dori să arate ea?
– Exact ca lumea aceasta.

– Nu v-ați săturat de lumea aceasta?
– Analiza aceasta este extraordinară.

 – E omul un proiect ratat al Facerii divine?
Nu, omul e o splendoare dumnezeiască. Asta o spun Sfinţii Părinţi ai Răsăritului.

– Și cum naiba „splendoarea aceasta dumnezeiască” a prăsit atâta moarte de-a lungul istoriei?
Observaţia dumneavoastră e foarte bună, doar cei care au adus moarte sunt neoameni.

 – Există o creație artistică, o carte, care v-au marcat destinul?
– Monumentele religioase ale ţării mele, ortodoxe, catolice, luterane, islamice sau mozaice mi-au marcat viaţa.

– Un exemplu, vă rog !
– Cȃnd eram foarte tȃnăr am fost cucerit de Voroneţ, mai apoi de biserica ţărănească de la Urşani ȋn Vȃlcea. Asemenea monumene m-au apropiat de domeniul cercetării.

– Ați trăit și în comunism, și în capitalism. Stânga sau Dreapta?
– Stȃnga. Am ales de mult chiar şi cȃnd mă oprima.

– Sunteți nostalgic ?
– Am, da nostalgia tinereţii mele. Prin forţa lucrurilor şi a condiţiilor istorice ȋn care aceasta s-a petrecut, cu bune şi cu rele.

A fost societatea comunistă într-atât de odioasă precum susține propaganda de acum ?
A existat o perioadă a liberalizării comuniste (1964 – 1971), ȋn care m-am format şi care a fost benefică. Eram ȋntr-o ȋnchisoare, dar lucram ȋntr-o grădină de unde nu-i vedeam zidurile.

Sunt intelectualii români, și nu de azi, ci dintotdeauna, lași și oportuniști? Sau e o generalizare ca multe altele?
– Intelectualul romȃn este inteligent, fantezist, oportunist, fatalist, uneori trădător şi laş. Dar fără el nu se poate trăi pe acest meridian.

Ce mai înseamnă România acum ? Dar patriotismul ?
– Patriotismul un sentiment fundamental al oricărui om normal. Pentru mine Romȃnia ȋnseamnă ceea ce Kipling numea „My country, right or wrong”.
–  Un gând grozav de despărțire, să credem în țara noastră și la bine, și la rău !

 


[1] În adolescență, am fost impresionat cu adevărat de trei personalități culturale: Zoe Dumitrescu Bușulenga, Dan Hăulică și Răzvan Theodorescu

[2] Interviu acordat lui Florian Saiu (Evenimentul zilei).

[3] Aleksei Nikolaevici Tolstoi, Petru I


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Ultimul interviu cu Răzvan Theodorescu”

  • Superb ! Multumim ! Dumnezeu sa-l odihneasca in pace, si spiritul sau, de om de cultura si patriot, sa ne ocroteasca si sa ne indrume !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *