Un catolic acuză: „Francisc este Papa francmasonilor”

În timp ce își scria cartea „Catehismul catolic despre francmasonerie”, David Gray a dezbătut serios dacă ar trebui să includă documentul comun, din anul 2019, al Papei Francisc și al Marelui Imam al Al-Azhar, Ahamad al-Tayyib, intitulat „Fraternitatea umană pentru pacea mondială și conviețuire”, deoarece acest text era cel în care, pentru prima dată în istoria Bisericii Catolice, un Suveran Pontif promulga oficial un document care ar trebui clasificat ca fiind o piesă de literatură masonică. Niciodată, în istoria sa de două mii de ani, Biserica Catolică nu a mai promulgat un astfel de document care să se alinieze atât de strâns cu principiile masonice ale indiferentismului și ale unității globale prin globalism, cum a făcut-o, pe 4 februarie 2019, la Abu Dhabi. Indiferentismul, din perspectiva catolică, este o erezie, deoarece susține că nu există nimic excepțional în ceea ce privește catolicismul, că nicio religie nu este mai bună decât alta, nicio filozofie nu este mai adevărată decât alta și niciun sistem de credință nu este mai aproape de Dumnezeu decât altul. Erezia indiferentismului a fost prima acuzație care a fost adusă francmasoneriei de către Papa Clement al XII-lea în bula sa papală din 1738, In Emenienti, deoarece a văzut în Constituția francmasoneriei din 1723 că aceasta subordonează diferențele religioase sub aparența de a fi uniți sub standardele comune de decență, onestitate și probitate. Clement al XII-lea a văzut că, în documentul său fondator (adică, Constituția lui Anderson din 1723), Francmasoneria se autointitulează „Centrul de Unire și Mijlocul de a concilia adevărata Prietenie între Persoane care ar fi trebuit să rămână la o Distanță perpetuă”. Francmasoneria se mai numește, în același document, „Religia Universală”. Aceasta este erezia indiferentismului și este același principiu masonic care servește drept bază și etalon de măsură pentru documentul comun privind fraternitatea umană, care este evidentă mai ales în trei declarații de mai jos:

„În numele fraternității umane care cuprinde toate ființele umane, le unește și le face egale”. Termenul ,,fraternitate umană” este folosit de două ori în acest document pentru a lăsa să se întrevadă că există un fel de legătură comună preexistentă între toți oamenii, care înlocuiește tot ceea ce îi desparte, cum ar fi religia, ideologiile, sexul și rasa. În mod identic cu francmasoneria, care își obligă membrii la învățătura că, în calitate de francmasoni, ei aparțin mai întâi ,,Religiei Universale” și apoi lucrurilor care îi divizează pe oameni, acest document afirmă că noi aparținem mai întâi fraternității ființelor umane și apoi lucrurilor subordonate care îi divizează pe oameni, cum ar fi religia, genul și restul. Pentru catolici, primul lucru pe care trebuie să-l recunoaștem este că îi aparținem este Dumnezeu și, pentru că îi aparținem lui Dumnezeu, aparținem ecclesiei Sale, comunitatea Sa a celor pe care El i-a chemat. Cu siguranță, ideea că ar trebui să îl subordonăm pe Creator sub creația Sa este primul fruct al indiferentismului. De fapt, prefața documentului însăși creează o dihotomie între Dumnezeul fără nume, în care ar trebui să avem credință și fraternitatea umană, în care ne punem și noi credința, ca și cum Dumnezeu ar fi detașat de aceasta: ,,Este un document care invită toate persoanele care au credință în Dumnezeu și credință în fraternitatea umană…”. ,,În numele libertății, pe care Dumnezeu a dat-o tuturor ființelor umane, creându-le libere și distingându-le prin acest dar… … Libertatea este un drept al fiecărei persoane: fiecare individ se bucură de libertatea de credință, de gândire, de exprimare și de acțiune. Pluralismul și diversitatea religiilor, a culorilor, a sexului, a rasei și a limbii sunt voite de Dumnezeu în înțelepciunea Sa, prin care a creat ființele umane. Această înțelepciune divină este sursa din care derivă dreptul la libertatea de credință și la libertatea de a fi diferit. Prin urmare, faptul că oamenii sunt forțați să adere la o anumită religie sau cultură trebuie respins, la fel ca și impunerea unui mod de viață cultural pe care alții nu îl acceptă”. În acord cu alte documente masonice celebre, cum ar fi Declarația de Independență din 1776 (SUA) și Declarația Drepturilor Omului și ale Cetățeanului din 1789 (Franța), acest document comun privind Fraternitatea umană pentru pacea mondială și conviețuirea împreună folosește cuvântul ,,libertate” cu intenția de a promulga ideea de libertate față de religie, de libertate față de faptul că statul și biserica nu au o relație de dependență una față de cealaltă și de libertate față de faptul că biserica nu influențează legile statului. Un alt termen pentru această marcă de libertate este numit ,,autonomie umană”. Îndepărtarea autorității Bisericii Catolice din piața publică, prin introducerea autonomiei umane, nu este doar ceea ce a permis protestantismului să se răspândească într-o diversitate de secte, ci a creat, de asemenea, prin aceasta, spațiu pentru ca francmasoneria să prospere. Adică, oriunde în lume veți găsi o diversitate de secte protestante coexistente, veți găsi și un Ordin masonic înfloritor, deoarece ambele grupuri depind de dezintegrarea societății cauzată de confuzia și pluralismul religios. Căci, ambele grupuri încearcă să suplinească Biserica Catolică ca fiind centrul global de uniune pentru toți oamenii. Cu voia lui Dumnezeu, pluralismul religios, indiferentismul și o diversitate de erezii nu este o credință catolică, dar este un concept preluat direct din Constituția francmasonilor din 1723 și este, de asemenea, o învățătură preluată din Coranul musulman Surah 5:48. ,,Apoi Noi ți-am revelat Cartea (O, Mohammed!) cu Adevăr, confirmând tot ceea ce a fost revelat din Carte înainte, protejând-o și păzind-o. Judecă, așadar, în afacerile oamenilor în conformitate cu Legea pe care Allah a revelat-o și nu le urma dorințele lor în dispreț față de Adevărul care a ajuns la tine. Pentru fiecare dintre voi am stabilit o Lege și un mod de viață. Și dacă Allah ar fi vrut, cu siguranță v-ar fi făcut o singură comunitate; în schimb, (El a dat fiecăruia dintre voi o Lege și un mod de viață) pentru a vă testa prin ceea ce v-a dat. Vie, așadar, unii cu alții în fapte bune. La Allah este întoarcerea tuturor dintre voi; și El vă va face atunci să înțelegeți adevărul cu privire la chestiunile asupra cărora ați fost în dezacord.” Coran Sura 5.

Începând din septembrie 2013, Gray a început să scrie o serie de eseuri despre ceea ce a numit ,,Reforma Papei Francisc”, în care a subliniat modul în care papalitatea sa va fi exercitată prin trei ferestre – (1) respingerea, (2) indiferentismul și (3) incluziunea. Particularizând asupra împingerii Bisericii Catolice spre abisul indiferentismului, în august 2014 a scris în eseul său „Indiferența: Reforma Papei Francisc – Partea a III-a”: De exemplu, atunci când un Papă își cere scuze protestanților pentru că ,,a obstrucționat creșterea comunităților lor”, ceea ce aceștia aud de fapt de la el este o afirmare a credințelor lor care sunt contrare catolicismului, acesta este indiferentismul. Atunci când protestanții aud relatări ale Papei spunându-le cuiva că nu au nevoie să fie fizic în Biserică, pentru că fac parte din familia lui Dumnezeu, ceea ce aud protestanții este o afirmare a convingerilor lor care sunt contrare catolicismului, acesta este indiferentism. Atunci când reapar comentariile sale din perioada în care era cardinal și vorbea despre faptul că Biserica are nevoie de anglicani și că Ordinul pe care Papa Benedict al XVI-lea l-a înființat nu este necesar, ceea ce aud anglicanii este o afirmare a convingerilor lor care sunt contrare catolicismului, acesta este indiferentism. Când protestanții îl aud pe Papă spunând: ,,Nu sunt interesat să convertesc evangheliștii la catolicism. Vreau ca oamenii să îl găsească pe Isus în propria lor comunitate. Sunt atât de multe doctrine asupra cărora nu vom fi niciodată de acord”, ceea ce ei ingerează din asta este că Papa i-a afirmat în credințele lor care sunt contrare catolicismului, acesta este indiferentism și nu îi oprește să încerce să-i convertească pe catolici. Atunci când protestanții citesc cele 10 secrete ale Papei pentru fericire și văd că nu spune NIMIC despre Isus, rugăciune sau Biblie, ei sunt instantaneu afirmați în prejudecățile împotriva catolicilor și afirmați în credințele lor care contravin catolicismului – acesta este indiferentism. Când protestanții îl aud pe Papa vorbind greșit și spun că celibatul preoțesc este doar o inovație modernă, ceea ce aud de fapt este o validare a afirmațiilor lor false împotriva învățăturii catolice – acesta este indiferentism. Când protestanții citesc că Tony Palmer i-a spus prietenului său apropiat, cardinalul Jorge Bergoglio, că a vrut să devină catolic, dar Bergoglio i-a spus să rămână protestant, ceea ce ei înțeleg din acest lucru este o afirmare a convingerilor lor care contravin catolicismului, acesta este indiferentism. După ce Tony Palmer a murit în mod tragic ca protestant (intenționat/prin sfatul Papei) și Papa Francisc i-a obligat pe preoții de la Biserica Sfântul Ioan Evanghelistul să îi ofere prietenului său protestant intenționat un ritual funerar catolic, cazul este închis. Codul de Drept Canonic 1184 §1 este explicit și subliniază clar că numai catolicii credincioși pot primi rituri funerare bisericești. Este vorba aici de un exercițiu de indiferentism! David Gray mai face o acuzație gravă: „Deși nu există nicio dovadă că Papa Francisc a fost vreodată inițiat în Ordinul masonic, este un fapt incontestabil că a fost infectat de ideologia francmasoneriei și, în acest fel, așa cum am subliniat în cartea mea, Catehismul catolic despre francmasonerie, la fel ca mulți alți papi, cardinali, episcopi și preoți, de-a lungul istoriei Bisericii Catolice, afecțiunea lui Francisc față de principiile masonice a făcut, astfel, din el un aliat masonic în Biserica Catolică (i.e. adică un membru al lobby-ului masonic). Mai mult decât atât, alipirea sa neclintită față de principiile masonice, face ca papalitatea sa să fie o amenințare gravă la adresa misiunii Bisericii, încredințată de Iisus Hristos. Din acest motiv, ne rugăm pentru convertirea Papei Francisc la ortodoxia credinței catolice, pentru ca el să o cunoască și să o iubească pentru ofranda excepțională pe care o reprezintă pentru lume și care a fost dăruită lumii prin jertfa veșnică a lui Isus Cristos pe Cruce și prin sacramentele pe care El le-a încredințat Bisericii Sale”.

Pentru mine, un ortodox convins, munca lui David Gray îmi demonstrează un lucru esențial și anume, murdăria din rufele unor catolici este atât de persistentă încât au început să le spele în public, pe față. Și la noi în țară, Biserica Ortodoxă este atacată, însă istoria continuă să se scrie zilnic, iar grâul se va separa de neghină.

papa_china

Pope Francis and Manila Archbishop Luis Antonio Tagle salute the crowd