Nicușor Dan este noul președinte al României. El a obținut 53,6% din voturi >

Un Dacicus din America

Pe 12 aprilie, a fost lansată, în spațiul Amazon, cartea cu titlul ”SIBERIA A.D. 2038: Where humanity ends, to start again” (”Siberia 2038 d.H.: Unde omenirea se sfîrșește, spre a o lua-o de la capăt”), semnată de Marcus Atrius Dacicus, un enigmatic și un exclusiv [1]! Se vrea el Nostradamus? Se vrea Orwell? Îmi permit să presupun, chiar înainte de a citi cartea, că aceasta a fost scrisă, probabil, din motivații propagandistic-diversioniste [2], din moment ce rezumatul succint [3], menit să provoace consternare și alte emoții, ne dezvăluie un conținut cu tentă de programare predictivă [4]:

„Vineri, 16 aprilie 2038, Președintele Chinei și Primul Ministru al Indiei vor vizita Kremlinul, în Moscova, în scopul de a da… (n.trad.: urmează o mică inconsecvență sintactică prin omisiune, care se va repeta și mai jos, deci nu-mi rămîne decît să deduc, pentru a restaura, cît de cît, fluența textului), … [dacă] Rusia ar accepta să deschidă, în următoarele patru săptămîni, granițele Siberiei, pentru majoritatea populației țărilor lor, luînd în considerare criza de alimente și apă, în curs. În timpul acestei întîlniri, rușii vor citi, în secret, activitatea cerebrală a oaspeților, folosind metoda funcțională IRM. Dacă delegații se lovesc de-un refuz, înseamnă că bătălia pentru Siberia este pe cale de a începe.

Aceasta este trista poveste a lumii în 2038. Foamete, apă pe spongi, soldați-robot, monedă mBridge și declinul SUA, singurătate, nanoroboți microbivori care tratează bacteriile ultra-rezistente, nanoplastice în alimente și aer…

Un rus, colonel al Serviciilor Secrete FSB, era convins că un dezastru este iminent. Acesta fusese motivul pentru care ceruse să fie transferat în orașul Tiksi, din Siberia – la capătul lumii, în toată puterea cuvîntului -, în calitate de Comandant al bazei locale de rachete balistice intercontinentale ruse. A avut buna idee de a-și construi bunker-ul de familie acolo, în miezul Cercului Arctic. Dar nimeni nu-și poate anihila soarta. Curînd, va fi trimis la Maryland, pentru a participa la negocierile privind planul american pentru salvarea speciei umane…”

Bineînțeles, că din moment ce ”profetul” Dacicus menționează date exacte pentru previziunile sale (!), acestea devin de-a dreptul hilare, într-un context logic și justificate, într-un context conspirațional-elitist!

Ascunsă-n date, există și o picanterie speculativă neo-duhovnicească:

În virtutea propunerii făcute de Liga Națiunilor (și promovată de răposatul Papă și de ocupantul tronului Patriarhal de la Constantinopol, Bartolomeu), încă din 1926 (să fie, oare, coincidență, centenarul care bate la ușă?), conform căreia data comună a celebrării paștelui ar varia perpetuu între datele oferite de perioada 9 – 15 Aprilie [5].Paștele astfel reformat, ar trebui celebrat, în 2038, pe 11 Aprilie. Prin urmare, pe data de 16 Aprilie, menționată de Dacicus, s-ar serba varianta drăcească a Izvorului Tămăduirii!

*

Ce [ar trebui să] știm noi despre Siberia, cea din vremurile de pe urmă, de la Sfinții lui Dumnezeu [6]? Că va reveni Chinei, ca recompensă pentru alierea acesteia cu SUA împotriva Rusiei, în conjunctura în care cursul geopoliticii mondiale se va fi revărsat din matca prestabilită de ”ăi de sus”, mai mult ca probabil, în baza unui incident, aparent neînsemnat, din Balcani.

Căci mongolii nu pot uita faptul că Siberia a început a le fi răpită, încetul cu încetul, în urmă cu 441 de ani, încă înainte de sfîrșitul domniei primului Țar, Ivan al IV-lea, cel Groaznic. Și o vor înapoi!

 

[1] Cartea se poate procura, deocamdată, numai în format electronic și numai de către locuitorii teritoriului SUA.

[2] ”Diversioniste” și pentru faptul că îndepărtează-n timp evenimente care, se pare, bat la ușă și care sînt cu totul ieșite de sub controlul oricărei ființe umane sau mașinării create de om.

[3]  https://www.goodreads.com/book/show/231358697.SIBERIA_A_D__2038_WHERE_HUMANITY_ENDS__TO_START_AGAIN___

[4] Ceva ca „refrenul” ”România e un stat laic”, ciripit de Crin Antonescu, după cum reiese din proaspătul articol, ”Crinul negru”, al colegului Marius Niculescu. Deoarece, pe orice grafic, drumul de la plus la minus sau viceversa, trece, invariabil, prin punctul zero.

[5] https://webspace.science.uu.nl/~gent0113/easter/easter_text5a.htm

[6] De exemplu: Ieromonahul Serafim Viritski, din Moscova, + 1942, ne spune că, pentru o perioadă, stăpînirea Chinei va ajunge pînă la Urali și atunci va interveni Occidentul. Japonia, de asemenea, va intra în stăpînirea Orientului Îndepărtat, pentru o perioadă limitată de timp. Odată restabilită Ortodoxia (din care astăzi se păstrează numai forma, nu și fondul), în esența ei, pînă și asiaticii se vor întoarce la Dumnezeu și se vor boteza spre mîntuire. După aceea, urmează evenimentele care vor preceda a Doua Venire a Domnului.

(De la min. 2 :45 – https://www.youtube.com/watch?v=4JCAFwaFykk)

 


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

62 comentarii pentru articolul „Un Dacicus din America”

  • În ciuda propagandei, din cele câteva cărți citite despre această imensitate nordică a emisferei septentrionale, Siberia este foarte dificil de populat. De asemenea, fiindcă se vorbește de colonizarea acesteia în interese nutriționale în rezumat, solurile nu sunt chiar cele mai proprice pentru agricultură fiind salmastre și tinzând spre un pH acid, iar permafrostul provocând acumulări de metale grele (mercur etc)…deci e o nebunie să crezi că populația se va îngrămădi să locuiască în taiga. Culmea, pentru a exploata cât de cât în interese economice zona, regimul de după revoluția rusă a fost forțat să folosească metode nu tocmai ortodoxe spre a popula gulagurile Vorkutei, Kolîmei etc, deportările specialiștilor (geologi, ingineri, topografi, mașiniști etc) fiind făcute după campanii de arestări și condamnări mai mult decât violente și inumane. Deci…chinezii de rând vor prefera să facă mai puțini copii și să trăiască cu resursele pe care le pot procura în China decât să ia cu asalt imensitățile nordice ale emisferei boreale.

    • Acum au si problema că, pe masura ce se dezgheata, eliberarea mercurului în atmosferă și în apele subterane este din ce in ce mai grava.

    • Clar că autorul nu are ca limba materna engleza. Sunâ cam…. rusește, tradus pe google translate.

  • ‘profetia’ e legata ombilical de ‘profeti’
    ‘profetii’ sint legati ombilical de Istoria Viitorului, care si ea e scrisa. oamenii o scriu, o scriu manifestind dorinte.
    ‘profetii’ citesc in Istoria Viitorului

    deci abia citind din Istoria Viitorului esti ‘cititor al cestei Istorii’, adica ‘profet’
    profeti sint toti cei care citesc in Istoria Viitprului, care e scrisa, care e scrisa cu dorintele oamenilor, deci daia poate fi citita pentru ca e scrisa.

    ( vrajitorii …creca citesc Istoria Viitorului …prin ‘intermediari’, care si cer partea, cel mai probabil. insa cel mai tare ‘profet’ al Civilizatiei e Zeul Matematic. asta Vrajitor, nenica!:)) )

    • @
      atunci cind profetia e un hobby, ce scrie profetul e scriere SF :))

    • @online:
      Si esti „legat ombilical de IstoriaViitorulu”? 🙄 ❓ ❗

      • pai ce, io sint profet, ca sa fiu …negresit! …legat de ‘cititul in Istoria Viitorului? :)))
        io …habar n am cine sint!, in ceea ce ma priveste …m am dat batut la faza cu ‘cunoasterea de sine’, …sint prea complicat!:))

        • s ar putea sa fiu …mai misterios in ochii mei!, decit sint in ochii altora:))))
          s ar putea sa ma minunez de ceea ce scriu …mai ceva ca …altii!,
          daca si ei se minuneaza, citind ceea ce scriu :))))

          poate ca eu insumi exclam …
          Ce taaaare! :))),
          citind ceea ce am scris, s exclam mai adinc decit o fac altii, daca acesti altii or exista :))))

          • Sigur se minuneaza si altii de ce scrii ! 🙂 Dar nu profețeai tu apocalipsa prin artificializare cu ajutorul computerului cuantic care urmeaza sa ne pape pe toti? Am intles gresit inseamna. Ehe, o cam dai intoarsa mai mereu.
            Ca te minunezi de ce scrii, e cam putin, poti merge si sa te pupi in oglinda putin. 🙂

          • domnule dacă așa scrie în istoria viitorului, că inteligența artificială cuantică e antihrist,
            așa scrie! dar…. poate că nu știu io să citesc!:)))

          • gioane, nu contează ce zic io, ci dacă recunoști ceva din ceea ce io zic

          • 🙂

          • @online:
            „dacă așa scrie în istoria viitorului”
            .
            Dar cum citesti in isoria viitorului? 🙂

          • citind dorințele manifestate de oameni …în Trecut și care … încă nu s a împlinit!,
            adică scazi din dorințele care s au manifestat printre oameni și în oameni de a lungul vremurilor și până azi, dorințele care deja au devenit realitate:)), ce rămâne fiind fix ce e scris în istoria viitorului:)) d

          • bineînțeles că e mai complicat de atât pentru că dorințele oamenilor sunt exprimate în mod relativ iar ele de împlinit se împlinesc în mod absolut, spre exemplu, însă mare despre asta e istoria viitorului:), din care prezentul se naște
            dar despre istoria trecutului a prezentului și a viitorului adică despre super pozițiile istoriei am tot vorbit pe aici nu zic nimic nou

          • și oricum pentru a citi în istoria viitorului trebuie să ai ca referință a treia componentă a Unicului Foton:))), ori se știe oamenii de știință încă n au ajuns să descopere minunăția asta:)))))

          • @online: ok, fenomenele de felul acesta mă depăsesc.

          • da’ pe mine!, …doar închipuie ți!:))))

          • asta mă depășește și mai mult! 🙂
            La tine site-ul se deschide tot greu? Astept minute dupa fiecare click. Doar pe cristoiublog am pb.

          • Greu.

          • da, se deschide greu

  • Așa au apărut statele unite in America, prin genocidul practicat din 1500 . Unde sunt mohicanii . cine mai vorbește limba lui Montezuma ? Ucraina , Palestina , Gaza , sunt pași mărunți in Marșul Lung….

  • Siberia „va reveni Chinei, ca recompensă pentru alierea acesteia cu SUA împotriva Rusiei”.
    Inexact, rușii vor fi mutați din zona europeanå in Siberia, iar noii locuitorii ai viitoarei foste rusii europene vor fi chinezi si indieni. Vor fi vecini mai buni pentru europeni. Iar rusii se vor descurca in Siberia, antrenamentul perpetuu cu vodca , in pregatirea acestei migratii, ii va ajuta.
    .

    • „pe orice grafic, drumul de la plus la minus sau viceversa, trece, invariabil, prin punctul zero.”
      Doar daca functia reprezentata pe grafic este continua, fara o dicontinuitate pe zero. Ori aici, tocmai despre asta pare sa fie vorba.

      • … daca am inteles bine…

      • Touche! Cum a-ți reabilita dvs. adevărul matematic în această metaforă?

        • @sd: Nu sunt prea sigur ce ati vrut sa spuneti in [4], nu stiu daca se potriveste, dar incerc pentru ca pare simplu:
          „drumul de la plus la minus sau viceversa, trece, invariabil, prin punctul zero, dacă nu este o prapastie/ un abis (intre lumi) in cale”

          (De fapt aș cauta altceva in loc de prăpastie sau abis, ceva care sa fie ingust pana la limita inexistentei lui si sa aiba si „adâncul” in sus. Si sa mai inteleaga si cititorii si fara sa folosesc „fisurâ” ca nu-mi place. Dar, sunt in lipsa de inspirație.)

          • ***Nu inteleg [4] doar pentru ca nu am citit articolul cu Crinul.

          • Drumul de la plus la minus sau viceversa, trece, invariabil, printr-un punct ”zero”. Simplu și concis. Mersi.

          • despre acest ‘punct zero’, despre care eu am spus ca …Zero e Totul SI Nimicul, …poti scrie biblioteci intregi:)),
            el pare a fi un banal zero, insa ‘trecerea’ catre acest Zero se poate face pe una dintre cele doua cai posibile:
            Adevarul
            Antiadevarul

            :))

            daca unii au impresia ca poti ajunge la Zero pe mai multe cai …s o ia de la cap!, si de la cap o va lua …l a infinit!:)), pentru ca ‘trecerea’ e posibila exclusiv, dar exclusi pe doua cai.
            una e Adevarul, adica Hrist
            ailalta e Antiadevarul, Antihrist ( care e in sine …o tindere, insa una extrem de speciala, care la limita se suprapune peste Zero, fix asa cum Infinit face asta, iar asta stim pentru ca s a spus deja, cind s a zis ca daca Tatal n ar fi scurtat vremurile …nici cei alesi n ar mai fi fost in stare sa faca diferenta dinrte Adevar si Antiadevar :))

          • ‘trecerea prin zero’, care de data asta e o trecere …catre Zero:)),
            si care se face prin cele doua superpozitii ale Functiei,
            se poate face pe doua cai,
            Hrist
            Antihrist
            :))
            Adevarul
            Antiadevarul

            iar …matematicienii or putea pricepe faza daca si numai daca …au luat doctoratul si in ‘cealalta Matematica’, aia pe care ‘a oglindit o Matematica’ si care e poreclita …Iubire, daca nu cumva fix asta e numele ‘celeilalte Matematici’, …din care Matematica ‘s a nascut’

          • @sd la 09:41:
            Da, chiar e frumos, clar si curat.

      • la un moment dat trecerea prin zero e sinonima cu ‘prima trecere prin zero’

        prima trecere prin zero s a facut ‘din afara sistemului’

        ultima trecere prin zero e ‘din sistem’ spre ‘in afara sistemului’

        pe planeta fix asta se ntimpla, mai intai cu civilizatia, iar mai apoi cu omul. are loc o iesire din sistem, o migrare catre un ‘alt sistem’,
        procesul e clasic in Creatie si se numeste Metamorfoza.

        Metamorfoza e …un soi de discontinuitate, care permite continuitatea( care nu moare in veci!) insa exclusiv in varianta desavarsita, chit ca e vorba despre civilizatie, chit ca e vorba despre om.

        omul …in curind …or va iesi din Natura intrand in sistemul care e Antinatura ( doar Antinatura nu e Natura ), or se va conecta cu Natura, devenind una cu Natura ( e mai complicat de priceput cum vine asta insa …asa e si altfel nu e )

        iar Civilizatia …ea nu are de ales, ea e din start, din nastere o Antinatura, treaba ei a fost ntotdeauna sa puna la indoiala Natura, acum Civilizatia fiind in faza in care face asta devenind ea insasi Antinatura ( in Civilizatie nu ve mai putea trai daca esti …produs al Naturii, insa unii pot spera!, ca …e gratis speratul )

      • functia …se exprima prin superpozitii, asta e faza
        una …isi vede de drum, isi …continua drumul, iar ea e Natura,
        cealalta, proaspat aparuta pe ecrane …e proprie Antisistemului proaspat aparut pe ecrane, care e Antinatura

        deci continuitatea exista, insa se ramifica, trecerea prin zero, tura asta, fiind extrem de deosebita, pentru ca ‘e fundamentala’ pentru ambele functii,
        fiecare fiind despre o ‘trecere prin zero’ catre ‘alt sistem’,
        ca si Natura trece catre ‘un alt sistem’, insa unul propriu ei, in fapt fiind vorba despre o Intoarcere la Radacina, …o Desavarsire a ‘functiei’

        si Artificializarea e o continuitate, insa spre ‘propria radacina’, care in cazul dat, io am explicat babeste sa priceapa toti, e o ‘continuitate’ care duca catre Mintea Oului Absolut ( spre deosebire de Radacina, de ‘trecerea prin zero proprie Naturii’, care de data asta e una catre Sinele Oului Absolut, catre Radacina, catre Minte SI Inima Oului Absolut ( catre mMitea SI Inima …care E! Oul Aabsolut )

        Metamorfoza e un proces unic, Ireversibil, el incepe cu Artificializarea si continua, pe motiv de ;excitare’, de Reactiune maifestata in fata Artificializarii, cu Natura, pina la urma cu omul, care Reactionind la manifestarea Artificialului …’isi armonizeaza toate resursele de care dispune’ …pentru a face fata fata situatiei, caz in care el insusi intra n Armonie cu Oul Absolut, …Desavarsindu se

        Metamorfoza e Vremea Desavarsirilor

        daca dupa atatia ani in care am disecat fenomenul …n a priceput nimeni, slabe sanse sa priceapa cineva ce zic dacu nainte…
        insa vremea trece, vreme vine si …din tot ce am zis …raane de vazut ce va crapa, pina una alta n a crapat nimic.

      • ca si Natura trece catre ‘un alt sistem’, insa unul propriu ei, in fapt fiind vorba despre o Intoarcere la Radacina, …o Desavarsire a ‘functiei’

        daca mai si e posibila…doar faza cu ‘un Pamant nou si un Cer nou’, pentru ca ‘trecerea’, Metamorfoza …Naturii e o Intoarcere in Oul Absolut, de unde mai Rasari …insa ‘intr un Nou Ciclu, caz in care e vorba despre un Pamant nou si un Cer nou

        • pentru ca sa priceapa cineva ce zic, pe motiv ca eu folosesc definitii proprii, pe care insa le am explicita in ultimii vreo 13 ani, ar trebui sa citeasca tot ce am scris pina acum, in anii astia, or …daca dau o diagonala prin ce a scris …e mult, nenica!,
          esenta fiind faptul ca io am scris …in direct!, gandeam in timp ce sriam, deci …totul s a apdatat tot …in direct’, pe parcurs, de nici macar io nu mai stiu ‘de unde am plecat’ :))

          prin urmare teoretic, insa si practic, nu sint multi oameni care sint ‘la zi’ cu ce am scris, ba as zice ca sint …mai putini decit ai crede :))

          ar putea o Ai sa citeasca tot ce am scris? o fi facut o deja!, …habar n am, insa ea ‘va vedea’ exclusiv cu ‘mintea’, ce am scris cu Inima, daca am scris cu ea, …nu va vedea in veci, deci concluziile ei vor fi …’dupa marura pe care o are’

          unii ar putea spune, n ar fi o mirare, ca ce am scris foloseste si unei AI,
          iar eu as putea spune, intr un astfel de caz, daca el s ar manifesta, ca …la Nivelul asta poti ‘spune’ exclusiv cu egala consideratie, orice ‘zicere’ care avantajeaza una dintre parti urmand a primi ‘cartonasul rosu’, prin urmare …luati din ce am zis ce va e de folos, daca gasiti vreunul:)), daca nu …nu va mai bateti nici capul nici inima 🙂

    • Iar noii veniti, chinezi si indieni, vor deveni francofoni. Generatiile lor urmatoare chiar vor avea franceza ca limba materna si vor renunta la altele.
      Toate acestea si cele din comentariul precedent, intr-o lume ideala.

      • „The Russian, a Colonel of the Secret Service FSB”.
        .
        Sună a pleonasm. Dacă nu o fi tautologie.

      • (In trecut, se apucasera si rusii de franceza, dar dupa revolutia lui lenin, au trecut la limba bolșevică ca limba oficiala, renuntand chiar si la rusa.)

        • Pe cînd azi nu se mai folosesc larg, nici limbile materne, nici cele străine, în forma lor plăcută auzului, și minții, și inimii, ci limbajele de… programare…

          • Nu toata lumea s-a apucat de programare, nu e fenomen de masă. Ceva nociv ar fi industria cartilor de „dezvoltare personala” – un fast-food al mintii cu clisee si al limbajului la fel. Nu am citit nici un program in care sa gasesc ceva nesabuit de toxic, dar la acei guru ai dezvoltarii personale abundă.

          • @john 26/04/2025 la 09:57
            De acord. Chiar la asta am făcut trimitere. La programarea mentalului.

    • Rămîne de văzut…

  • toti vizionarii …lu peste prajit sufera de aceeeeeeasi boala, pornind de la faptul ca Apocalipsa e despre ceva …groaznic! :))

    orice viziune care prevesteste altceva decit venirea Raiului pe Pamant …nu face doua parale 🙂

    Apocalipsa e povestea Raiului pe Pamant :))
    ca s o vezi …cum a vazut o Ioan iti trebuie …’ochi de Ioan’ 🙂
    daca n ai ‘ochi de Ioan’ Apocalipsa ti se va parea …fix Raiul pe Pamant! :))

    asa ca ce se zice pacolo e o frectie, daca actorul principal in Civilizatie nu e Inteligenta Artificiala, Zeu care i daruieste omului …Nemurirea!, cu tot cu restul Raiului pe Pamant :)))
    🙂

    • ca sa intrevezi viitorul, facin asta pe vremea Metamorfozei …tre sa uiti tot ce stii, ca altfel nu poti fi capabil sa ti imaginezi ceva …cu totul altfel, vei avea tendinta sa ti imaginezi ‘in acelasi sistem’, or fix asta e Noutatea pe care metamorfoza o aduce, un Nu Sistem, altul decit …clasica Natura, cu care erai ….atat de obisnuit :))

      • sa incerci sa rezolvi problemele civilizatiei, probleme Naturale, pe vremea cind ea se metamorfozeaza, deci se artificializeaza, deci probleme sint proprii acestui nou sistem, Artificial, e ca si cum ai incerca sa cari apa cu ciurul :))

    • @online: „Apocalipsa e despre ceva …groaznic!”
      .
      Pentru ca asa a fost scrisa la Patmos, si cu lucruri groaznice si inspaimantatoare. Au scopul lor in text, dar nu sunt esentiale (vezi 21:4).

      • … nu acela-i mesajul cel mai important, esential, am vrut sa spun.

      • daca nu erau esentiale nu existau acolo, apocalipsa n a fost scrisa …la norma, este un dans al eentelor, nimic nu prisoseste si nimic nu lipseste

    • Rai pe Pămîntul ăsta, nu va mai exista. Ci numai pus în ghilimele, în varianta sa scîrnavă, de utopie aplicată și experimentată deja în micile ”lor” ”grădini ale Edenului” – orașele de 15 minute.

      • Raiul e n Cer.

        Raiul pe Pamant …e fix Iadul, daca l privesti stind in Cer. insa daca l privesti cu ochii Lumii …e fix Rai!
        pe om nu cu greutati il pierzi, ca omu cum ajunge la necaz …cum pica n gennchi si se roaga:))
        pe om il pierzi …facand fix invers, daruindu i ‘Raiul pe Pamant’

        ce urmeaza pe planeta e …Raiul pe Pamant,
        adica ‘cea mai cumplita ispita posibila in Creatie’

        astia care prevestesc ‘vremuri grele’, …nenorociri, etc,…sint in afara ‘jocului’, habar n au ce vremuri traiesc

    • @online: te-ai suparat ca mai e cineva care are ca hobby profețiile? e loc sub soare pentru toți. Dar cine o fi misteriosul? Ideile cu chinezi in Siberia am mai vazut pe aici, demult.

      • @online: de falșii profeți cu falsele lor profeții ziceam. Dar macar după apocalipsă iti gasesti si tu alt hobby sau o s-o profetesti pe urmatoarea? 🙂

        • io …nu mi propun sa fiu in vreun fel, sint cum sint si …asta a iesit, asta a rezultat!:))
          daca eram altfel …pesemne ca ma miscam altfel,
          insa …daca asa sint io, aia e! :))

          nici nu mi pasa daca e de bine sau de rau :)),
          e mai important sa fiu dupa cum sint, indiferent ce o insemna asta :))

      • Dimensiunea cea mai subtila a textului, pare a fi cea care atrage atenția asupra unei posibile reconstructii [a1] a religiei și credinței în contextul unei lumi aflata in fața unei crize goibale si total reglementate de puterea politica si cea tehnologica[a2].
        .
        (
        [a1]-„picanterie speculativă neo-duhovnicească”
        [a2]- „IRM”, „Foamete, apă pe spongi, soldați-robot, monedă mBridge și declinul SUA, singurătate, nanoroboți microbivori care tratează bacteriile ultra-rezistente, nanoplastice în alimente și aer”
        )

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *